Tată, mă rog ca în această încăpere, chiar acum, indiferent dacă pacea se revarsă ca un râu sau dacă ape zbuciumate tulbură inima, Tu să Te manifești cu atâta putere, apropiere, afecțiune și maiestate încât fiecare nevoie prezentă aici să fie atinsă în mod uimitor, cu putere transformatoare, încurajatoare, dătătoare de viață și care să Îl înalțe pe Hristos, în seara aceasta. Și totodată, mă rog ca pe măsură ce mă angajez să aștern înaintea noastră imaginea mișcării dinspre Vechiul Testament spre Noul Testament, și apoi să mergem spre 2 Tesaloniceni 1, Tu să ungi buzele mele și urechile care ascultă, așa încât schimbul făcut să fie unul care Îl mărește pe Isus Hristos, care să întărească credința noastră, care să purifice bisericile noastre și care să ducă la înaintarea misiunii Tale în această lume. Și mă rog în Numele Domnului Isus, amin.

Vechiul Testament se încheie cu această perspectivă pe care o găsim în ultimul capitol al Vechiului Testament. „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi, vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi sub aripile Lui; veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd. Și veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenușa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc eu, zice Domnul oștirilor. Iată, voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și înfricoșată.” Maleahi 4:1-5.

Nu a existat nicio profeție exactă în Vechiul Testament care să spună că această zi a Domnului, o zi înflăcărată de judecată asupra răului și totodată, o zi care aduce vindecare și bucurie exaltantă, va fi în două etape, separate de 2000 de ani. Perspectiva profetică a Vechiului Testament privea la muntele cel mai apropiat și la muntele cel mai îndepărtat din lanțul evenimentelor lui Dumnezeu, pe care El le aduce peste lume și pentru profeți, această secvență de evenimente era, din punct de vedere temporal, neclară. Adică, Dumnezeu le-a oferit șansa de a vedea și spune multe lucruri adevărate cu privire la acești munți. Lucruri infailibile, fără nicio greșeală. Însă nu le-a dat șansa să vadă că există văi între acești munți și nici nu au putut să vadă cât de ample erau aceste văi. Nu aveau cum să spună.

Ziua vine arzând ca un cuptor și Soarele neprihănirii se va ivi cu vindecarea pe aripile Sale. Deci, atunci când Domnul Isus, Mesia nu a venit ca un cuptor aprins, călcându-i în picioare pe vrăjmașii Săi ci ca Soare al neprihănirii cu vindecare, El a creat o perplexitate glorioasă. Ea este glorioasă pentru că în venirea, viața, moartea, învierea, înălțarea și domnia Sa, El a realizat pentru noi lucruri uimitoare și minunate. Și asta e o perplexitate fiindcă finalizarea a ceea ce a obținut, pentru sfinți și pentru creație, nu a venit încă și nu știm când se va întâmpla asta. Perplexitatea. Așadar, răscumpărarea tuturor aleșilor, a tuturor celor care vor crede, din toate timpurile, a fost plătită în mod final și complet, pentru totdeauna. În Evrei 9, El a venit odată pentru totdeauna, la sfârșitul vremurilor să îndepărteze păcatul prin sacrificiul de Sine. Sau El a fost ascultător până la moarte și atunci când a murit, El a spus „S-a isprăvit” și lucrul acesta l-a făcut pe Pavel să spună în Romani 5 că „... prin ascultarea unui singur Om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.”

Deci, în prima venire a lui Mesia, pedeaspsa pentru păcat și acordarea neprihănirii au fost încheiate. Această plată și această desăvârșire nu pot fi îmbunătățite și nici nu se poate adăuga nimic la ele, în niciun fel. Dacă noi suntem uniți cu Isus prin credința în El, Mântuitorul, Domnul și comoara supremă a vieților noastre, acum, înainte de a doua venire, în aceste vremuri, nu putem fi sau deveni vreodată mai iertați decât suntem deja. Nu putem fi sau deveni mai justificați decât suntem acum. Iată o realizare remarcabilă. Și cum a fost ea obținută! Ea este o perplexitate glorioasă. Perplexitate pentru că deși am fost mântuiți (Efeseni 2), „... mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13). Deși am fost strămutați în Împărăția Fiului lui Dumnezeu (Coloseni 1), noi încă nu am moștenit Împărăția (Galateni 5). Deși am fost înfiați în familia Lui (Galateni 4), noi așteptăm înfierea ca și fii (Romani 8). Deși am fost desăvârșiți pentru totdeauna (Evrei 10), acum suntem făcuți desăvârșiți (Galateni 3). Deși am fost eliberați de sub domnia păcatului și acesta nu mai are stăpânire asupra noastră, cu toate acestea facem ceea ce nu vrem să facem și noi trebuie să omorâm păcatul în fiecare zi (Romani 8 și 6). Deși am trecut de la moarte la viață (Ioan 5), noi vom muri (Evrei 9). Deși suntem o creație nouă (2 Corinteni 5), noi așteptăm învierea trupurilor noastre (Romani 8) și deși am văzut gloria lui Dumnezeu pe fața lui Hristos, noi vedem ca într-o oglindă întunecoasă și atunci când va veni, noi Îl vom vedea așa cum este și vom fi făcuți ca El. Deci, atunci când Hristos a venit în lume, El a pus în mișcare o perplexitate glorioasă.

Așadar, pentru sfinții și profeții Vechiului Testament, munții viitori ai mântuirii pentru oamenii lui Dumnezeu și ai judecății celor care Îl resping, păreau a fi unul singur. Ei nu au știut lucrul acesta, că atunci când a venit Mesia în lume și a început să citească în Isaia 61 în sinagogă „Duhul Domnului este peste Mine căci M-a uns [... ] să vestesc un an de îndurare”, El avea să se oprească înainte de restul versetului „... și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”. Ei nu știau că lucrul acesta avea să se întâmple. Este ca și cum Isus ar spune cu privire la Isaia 61, că acea propoziție s-a împlinit deja acum 2000 de ani. Și între timp, are loc evanghelizarea lumii, numită „vremea Neamurilor”.

Dar, de fapt, El nu a spus lucrul acesta și nici nu putea să o facă. Iar lucrul acesta nu face decât să îmbogățească această glorioasă perplexitate. Deci, atunci când lucrul acesta a fost înțeles, treptat, de acești ucenici, ei s-au gândit: „Chestia asta nu se întâmplă cum ne-am așteptat și lucrurile o să iasă rău, după cum ni se pare nouă.” Avea să fie dureros și nu triumfător, așa cum sperau ei. Atunci când au început să înțeleagă lucrul acesta și au știut că: „O să ne lase... o să ne lase și o să ne trimită Duhul Sfânt ca și ajutor”, în mod natural au început să întrebe „Pentru cât timp vei fi plecat? Când vei veni și vei sfârși așezarea Împărăției?” Spre surprinderea lor și uimirea noastră, iată ce a spus: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Așa că, Isus Omul-Dumnezeu în natura Lui umană, și asta este interpretarea mea, în natura Lui umană nu cunoștea momentul celei de-a doua veniri a Sale. Știa destul, știa ceva. Deci, atunci când ucenicii Săi I-au spus: „O să se întâmple curând, nu?”, în Luca 19, El le-a răspuns printr-o pildă care începe așa: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată, ca să ia o împărăție și apoi să se întoarcă.” Nu era o țară prea apropiată, cel puțin lucrul acesta îl știa. Cât de îndepărtată?

El nu știa cât de îndepărtată era. Lucrul acesta este foarte important. Trebuie să avem lucrul acesta în minte întotdeauna, când citim Noul Testament și când citim afirmații precum, „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape” în 1 Petru 4. Sau „Iată, Eu vin curând” în Apocalipsa 22. Sau „Domnul este aproape” în Filipeni 4. Sau „venirea Domnului este aproape” sau „Judecătorul este chiar la ușă” în Iacov 5. Dacă citim aceste afirmații ca și cum autorii ar știi când are să vină Isus, atunci noi le citim greșit. Nici Fiul nu știe. A pretinde că știi atunci când Fiul nu știe, este un păcat. Nu este doar o greșeală. Atunci când Iacov spune: „venirea Domnului este aproape” și că „este chiar la ușă”, el reverberează cu cuvintele „aproape”și „la uși”, exact cuvintele Domnului Isus din Matei 24:33, „Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape”. Deci, imaginea pe care trebuie să o avem în mintea noastră atunci când auzim cuvinte legate de „apropiere”, nu este una care spune că el este pe drum și că este la o distanță de 300 de mile depărtare, ceea ce ar însemna că avem în jur de o săptămână. Nu în felul acesta trebuie înțelegem; El nu se află la 300 de mile depărtare, ci El este la ușă, întotdeauna a fost la ușă. Nu se află pe drum, venind de oriunde. Nu asta e imaginea. El este la ușă. Chiar în afara orașului timpului.

Deci care este ideea? Ideea este: „Nu te aștepta la momente în care tu să te poți opri din a fi veghetor, pregătit, împlinind ceea ce ți-a fost încredințat.” Ascultă ce spune Domnul: „Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! [... ] Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină!’ Dacă începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mânânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.” Ideea nu este despre distanță, întârziere, indiferență, delicvență, ci ideea este despre apropiere, veghere spirituală, a fi conștiincios, pregătit. În consecință, El spune în Matei 24:44: „De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Mai ales dacă te „îmbeți” de lumea aceasta și îți pierzi toate simțurile spirituale. Ceea ce Îl ține pe El departe nu este distanța, ci scopurile Sale suverane ale răbdării, milei și judecății, 2 Petru 3:9.

Deci perplexitatea cu privire la momentul celei de-a doua veniri traversează Noul Testament. Isus o abordează în Luca 19:12 și Fapte 1:8. Iacov o abordează în capitolul 4:8-9. Petru o abordează în 1 Petru 1:7 și 2 Petru 3, începând de la versetul 3. Și Pavel o abordează și locul unde o face în profunzime este în epistolele către Tesaloniceni; și mult mai concentrat și mai detaliat în 2 Tesaloniceni. Ca atare, restul mesajului se va concentra pe 2 Tesaloniceni 1 și mesajul meu de încheire va fi din 2 Tesaloniceni capitolele 2 și 3. Scopul meu este să prezint semnificația și relevanța celei de-a doua veniri, conform 2 Tesaloniceni.

Haideți să citim, și sper că vă veți deschide Bibliile pentru că voi foarte detaliat și trebuie să vedeți totul. Iar dacă nu aveți o Biblie, puteți asculta mai târziu, cu Biblia deschisă. 2 Tesaloniceni 1:3-4: „Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voastră merge mereu crescând, și dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți se mărește tot mai mult. De aceea, ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile, pe care le suferiți.” Iată situația care declanșează tot ce Pavel va spune. Ei, credincioșii, au parte de prigoniri și necazuri. În următoarea frază, în versetul 5, toate acestea, prigonirile și necazurile sunt „dovada lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică, de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi, și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.”

În acest scop... Care scop? Trebuie să fii gata să fii uimit. Trebuie să fii vrednic, trebuie să fii făcut vrednic în urma suferințelor; să fii vrednic să glorifici și să stai în uimire. Să nu fii surprins cu o inimă care nu poate fi uimită și care nu poate glorifica. În acest scop, „ne rugăm necurmat pentru voi ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemare”. Această chemare pe verticală. „... și să împlinească în voi, cu putere, orice dorință de bunătate și orice lucrare izvorâtă din credință pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru... ”. Când tu ești făcut vrednic ca să Îl mărești, ca să Îl glorifici la venirea Lui, lucrul acesta nu se întâmplă pentru că tu meriți. Ne vom întoarce la chestiunea asta. Pentru că totul este datorită harului lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos.

Ceea ce pregătește scena pentru învățătura lui Pavel cu privirea la cea de-a doua veniri, este persecuția și suferința credinciosului din versetul 4. Pavel se laudă în mijlocul bisericilor cu privire la statornicia, credința și dragostea acestor credincioși „în toate prigonirile și necazurile pe care suferiți”. Atunci când adaugă cuvântul „necazuri” cuvântului „prigoniri”, el amplifică experiența. Este un cuvânt mai pronunțat, cu sens mai larg în ceea ce privește orice fel de opresiune și descurajare prin care creștinii trebuie să treacă de-a lungul drumului îngust și plin de greutăți care duce la viață. Cuvântul „greu” din spusele lui Isus este verbul pentru „necazuri”. Asuprit... Aceasta este calea care duce la viață. Și în timp ce parcurgi această cale a ascultării, întâlnești o astfel de situație. Situația asta este descrisă aici. Nu se întâmplă nimic neobișnuit în Tesalonic, în ceea ce privește suferința. Aceasta e ideea lui Pavel. El le spusese în capitolul 3 din 1 Tesaloniceni, versetele 3 și 4, următoarele: „Nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți că la aceasta suntem rânduiți”, sortiți acestora, supuși la acestea. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. El i-a învățat lucrul acesta încă de la început. La fel cum a făcut cu toate celelalte biserici în Fapte 14:22, spunând: „în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să intrăm prin multe necazuri.” El insistă asupra acestui lucru, spunând în 1 Tesaloniceni versetul 4: „V-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri.” Ce se întâmplă în Tesalonic nu este neobișnuit, ci este ceva normal. Este normal să fii prigonit și anormal să nu fii. Toți creștinii vor parcurge această cale, Romani 8:17: „Suntem și moștenitori [... ] și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.”

Iată de ce ceea ce spune Pavel legat de cea de-a doua venire, este relevant pentru noi. Are de-a face cu necazurile noastre, în special cu cele provocate de către alți oameni fiindcă suntem creștini. Ele sunt normale. Sunt suferințe rânduite de Dumnezeu – ei-to-keimatai – suntem rânduiți la acestea de către Dumnezeu. Sunt necazuri pentru toți oamenii, pentru toate bisericile, din toate veacurile, câteodată mai multe, alteori mai puține. Și iată lucrul fundamental pe care îl spune Pavel cu privire la asta, pentru ei și pentru voi. Versetul 5, la începutul versetului: „Aceasta”- adică acea persecuție și acel necaz pe care le suferiți, sunt „dovada lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu”. Este un semn că Dumnezeu abordează, judecă, decide, stăpânește pe drept în mijlocul necazurilor voastre. El o face așa cum trebuie și nu greșește față de nimeni și nici nu face nimic greșit.

Așa că întrebarea devine: „Cum arată Dumnezeu dreptate și corectitudine prin rânduirea acestor necazuri?” – rânduire pe care El spune că o face. Cum anume o face evidentă, cum anume arată că acest lucru este drept, este bun? Cum face lucrul acesta? Și Pavel oferă trei răspunsuri aici în text. Ați vedea răspunsurile dacă ați face ceea ce fac eu. Toate cele trei răspunsuri la această întrebare: „Cum este drept că ai rânduit pentru cei din Tesalonic prigoană și necazuri? Cum este lucrul acesta o judecată dreaptă?” Toate cele trei răspunsuri ating apogeul în momentul celei de-a doua veniri. Așa că îi duce acolo. Voi ați duce oameni la cea de-a doua venire dacă ați intra într-o situație de persecuție, nenorocire și necaz? Ați face lucrul acesta? „Hai să mergem la a doua venire și să trecem prin foc!” Eu cred că ar trebui să învățăm cum să abordăm a doua venire și ce este a doua venire, făcând apel la Noul Testament.

Iată primul răspuns. De ce este aceasta o judecată dreaptă pe care Tu ai rânduit-o ca oamenii să o experimenteze prin necazuri? Ne uităm în mijlocul versetului 5. Este dreaptă pentru că are această proiectare și acest scop, și anume: „astfel încât să fiți găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți.” Iată motivul. Iată de ce ea este dreaptă, bună. Iată de ce este drept ca Dumnezeu să judece și judecata aceasta spune că tu vei fi persecutat. „Astfel încât să fiți găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, chiar dacă, și ascultați-mă cu atenție, chiar dacă realitatea justificării doar prin credință, doar prin Hristos, este felul prin care noi suntem acceptați de Dumnezeu, iertați de Dumnezeu, adoptați în familia lui Dumnezeu și avem intrare în Împărăție, cu toate acestea, de-a lungul întregului Nou Testament, Dumnezeu consideră ca fiind drept și potrivit ca să facă pe păcătoșii justificați să fie sfinți, ca și pregătire pentru cea de-a doua venire. Ați ințeles? Întreg Noul Testament este conceput cu scopul acesta. Și aceasta este lucrarea voastră principală față de sfinți. Slujirea voastră presupune ca ei să fie făcuți vrednici să Îl întâlnească pe Hristos, glorificându-L, fiind plini de uimire și nu rușinați.

Ce înseamnă „vrednic”? Vă împiedicați de cuvântul acesta? Să fiu făcut eu vrednic de Împărăție? Da, da. Ce înseamnă? Nu înseamnă demn de Împărăție. Hai să facem un pic de studiu pe cuvinte pe cuvântul „vrednic” și găsim următoarele lucruri. Matei 3:8, Ioan Botezătorul spune: „Faceți roade vrednice de pocăință.” Nu înseamnă pocăință merituoasă. Nici măcar nu are sens. Roadele vin în urma pocăinței. „Faceți roade vrednice.” Ce înseamnă asta? Cuvântul e tradus în aproape toate versiunile ca „în conformitatea cu”, „care se potrivesc cu”. Acesta este înțelesul cuvântului „vrednic”. Este viața ta, prin necazuri, făcută potrivită, pregătită, corespunzătoare și în sincronizare cu gloria care o să vină? Sau tu doar treci prin ea lumește, urmărind chiar și semifinala campionatului de fotbal? Rușine să îți fie! Nu m-am uitat la ea, doar am văzut o previzualizare timp de trei secunde.

Acum vorbind serios. Lucrul acesta nu te pregătește pentru cea de-a doua venire. Nu se poate așa. O să ai parte apoi de un pic de suferință. Sunt cât se poate de serios! Versetul 11 din 2 Tesaloniceni 1, transformă totul într-o rugăciune și puteți vedea din nou că această modalitate de a te face vrednic prin suferință este una dintre motivele pentru care este o judecată dreaptă. Versetul 11, „ de aceea” adică în acest sens, de a te pregăti pentru a glorifica și pentru a fi uimit, și nu pentru a fi terorizat la cea de-a doua venire, în acest sens „ne rugăm necurmat pentru voi ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Lui.” Iată aici începutul și sfârșitul acestui text. Despre asta vorbește textul. Acesta este scopul predicării voastre, chiar dacă este despre a doua venire sau nu. Noi predicăm cu scopul de a-i face pe oameni vrednici de chemarea pe care o au în Hristos acum și de chemarea pe care o vor avea atunci când ei vor învia ca să Îl întâmpine în văzduh.

Cum sunt făcuți ei vrednici? „Și să împlinească în voi, cu putere orice dorință de bunătate și orice lucrare izvorâtă din credință.” Deci, puterea divină prin necaz, prin credință purificatoare, prin transformarea dorințelor bune în lucrări propriu-zise ale dragostei, prin ruperea relației cu lumea, toate acestea ne fac să fim vrednici pentru a-L glorifica pe Hristos atunci când El va veni. Și astfel, în versetul 12: „Pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi și voi în El, potrivit cu harul... ” Harul care vine prin aceste necazuri, prin predicarea mea, prin grupurile mici și prin rugăciuni, acest har să vă facă să fiți niște oameni complet diferiți.

Deci, sumarizând acest prim răspuns din cele trei date de Pavel. Răspunsul 1: judecata lui Dumnezeu în mijlocul necazului este arătată a fi una bună, dreaptă pentru că ea a fost proiectată cu scopul de a ne face vrednici de venirea Lui. Vă invit doar pentru câteva momente să ne gândim la oameni pe care îi cunoașteți, sau chiar la voi înșivă, care sunt complet nevrednici, nepotriviți din punct de vedere spiritual și emoțional ca să pună în aplicare versetul 12 sau chiar versetul 10. Să ne gândim la oamenii din bisericile voastre. Se pot include ei în aceste categorii? „Am doar o viață, numai una. Ce ar trebui să fac?” „Pregătește-te să mărești, să glorifici, să cazi în uimire. Dacă nu lucrezi la inima ta, ce vei face când va apărea El? Ce vei face?” „Tot ce fac este să mă uit la televizor.” Voi aveți o sarcină chiar dificilă, să luați oameni care sunt saturați de lume aproape întrega lor viață și aveți la dispoziție doar o oră ca să le schimbați viziunea asupra lumii, întreaga perspectivă cu privire la motivul pentru care ei se află pe planetă și ce ar trebui să facă cu mințile și inimile lor. Trebuie să îi învățați cum să își înțeleagă suferințele pentru că dacă ei se vor supăra pe Dumnezeu în timp ce au parte de necaz, atunci ei nu vor avea acces la ceea ce au nevoie. Necazurile noastre sunt „infirmeria” lui Dumnezeu ca să ne vindece de boala de a iubi lumea și ca să ne învrednicească să ne minunăm de Hristos atunci când El va reveni. Acesta este argumentul nr. 1 pentru a susține ideea principală a textului care spune că Dumnezeu face o judecată frumoasă, bună și dreaptă atunci când aduce necazul peste cei din Tesalonic. Motivul numărul 1: „Vreau să te pregătesc, o să te fac o mireasă frumoasă!”

Numărul 2. Iată un al doilea motiv pe care Pavel îl dă cu privire la cum anume necazul acesta este o judecată dreaptă. Motivul se găsește în versetul 6: „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept.” Apare din nou cuvântul „drept”. Judecată dreaptă. „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează.” Acesta este cel de-al doilea motiv pentru care tot ce ți se întâmplă este drept și bun. Și ca să parafrazez: „Ei nu o să scape nepedepsiți.” Ei nu vor scăpa fără să fie pedepsiți, acei oameni care te defăimează sau care te aruncă în închisoare în China sau care te răpesc în Iran sau care îți taie capul în Nigeria. Nu vor scăpa nepedepsiți. Va avea loc o echilibrare a lucrurilor. Aceasta este ideea: cei care produc întristarea vor cunoaște la rândul lor întristarea. Vedeți? Cei care produc întristarea vor fi întristați. Se va face dreptate. Dar este crucial să vedem că dreptatea nu se va înfăptui în viața aceasta. E foarte important ca voi să realizați lucrul acesta. Abuzul pe care l-au îndurat, nedreptatea care s-a năpustit asupra lor... din toate acestea doar o mică parte s-ar putea să fie remediată, dar nu trebuie să ne bazăm pe lucrul acesta. Până când nu se întâmplă asta... și o să ne întoarcem să vedem când anume, în câteva momente.

Dacă oamenii voștri sau voi nu realizați faptul că această soluție, acest al doilea motiv pentru care judecata este dreaptă, nu se va pune în aplicare decât la sfârșitul veacurilor, atunci voi veți fi tentați să rezolvați problema de unii singuri și astfel să deveniți răzbunători. Mie mi se întâmplă. Mi se întâmplă cu soția mea. Dacă ea spune ceva ce mie nu îmi place, reacția mea nu o să fie una de genul: „Nu-i nicio problemă! Totul se va rezolva la sfârșitul vremurilor! Atunci o să vadă ea cât de mult s-a înșelat! O să fiu răzbunat la sfârșitul vremurilor!” sau viceversa. Eu o iau foarte în serios. Eu chiar cred că versetul „A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti” se referă și la pâinea arsă. Dar eu nu mănânc pâine arsă așa că am inventat toate astea. Lucrul acesta este foarte important. Dacă nu vă veți învăța oamenii să își lase probleme jos... Dumnezeu este Cel care va încheia socotelile. Fii liber! Fii liber! Nu e nevoie să porți cu tine povara asta toată viața ta spunându-ți că tu vei fi cel care va încheia socotelile. Lasă problema în mâna Lui, umerii Lui sunt lați, securea Lui e ascuțită! El va încheia socotelile mai bine decât tine, totul o să fie perfect. Tu niciodată nu ai putea să faci totul perfect.

Acesta este argumentul 2. Este o judecată dreaptă pe care Dumnezeu o rânduiește, ca necazurile să vină peste cei din Tesalonic, mai întâi pentru că El dorește ca ei să fie mai sfinți, în pregătirea pentru momentul în care se vor minuna la venirea lui Hristos; și în al doilea rând, pentru că cei care cauzează necazul, nu vor scăpa nepedepsiți. Este o judecată dreaptă și socotelile vor fi încheiate.

Iată argumentul 3. Prima jumătate a versetului 7. Încă o explicație. Să începem din versetul 6: „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să răsplătească”, ideea pe care tocmai am spus-o; „să dea întristare celor ce vă întristează” și aici avem cel de-al treilea motiv: „și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați cât și nouă.” Judecata Lui e dreaptă în ce privește întristarea noastră pentru că El a rânduit odihna. Întristarea din partea lor le va fi răsplătită cu întristare și tu cel care ești întristat, vei avea parte de odihnă. Cred că atunci când contemplăm gradul uluitor de suferință pe care biserica a trebuit să o îndure de-a lungul a 2000 de ani, America fiind doar un punct minuscul de irealitate în istoria lumii, atunci când ne gândim la cantitatea uluitoare de suferințe cumplite prin care au trecut creștinii timp de 2000 de ani, nu cred că ar trebui să ne gândim la odihnă ca fiind doar absența trudei, muncii sau absența durerii. Nu, nu. Domnul Isus a spus în cuvântările Sale despre cea de-a doua venire: „Intră în bucuria stăpânului tău”. Deci, această odihnă nu este, în principal, pasivă; nu înseamnă, în principiu, absență, ci este o absență glorioasă a tuturor durerilor, o prezență glorioasă a bucuriei divine supreme care îmi oferă posibilitatea de a mă bucura de El, mai mult decât orice alt lucru pe care l-am cunoscut vreodată. Deci această odihnă de aici din text care justifică faptul că judecata este dreaptă, este cu mult mai mult decât o absență a trudei, efortului. Aduceți-vă aminte, Domnul Isus le-a spus celor care întâmpinau multe necazuri, că răsplata lor în ceruri este mare. Atunci când odihna va veni, o să fie o odihnă cum tu nu ți-ai imaginat vreodată. Ascultați cuvintele lui Pavel: „Suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.”

Acum, aceste trei argumente, aceste trei explicații cu privire la motivul pentru care Pavel consideră că suferința de care credincioșii au parte, este o dovadă a judecății drepte a lui Dumnezeu. Răspunsul 1: pentru că există un scop în ea care îi ajută pe credincioși să fie pregătiți să aibe bucurie și să se poate minuna în momentul celei de-a doua veniri, lucru de care ei au atâta nevoie. Răspunsul 2: cei care cauzează această suferință nu vor scăpa nepedepsiți și răspunsul 3: tu vei avea parte de odihnă la sfârșitul vremurilor. Deci, nu crede că Dumnezeu a neglijat să ia în seamă toate suferințele tale și nu crede că El nu le va oferi răspunsul corespunzător la sfârșitul veacurilor. Când vor ajunge toate acestea trei la punctul culminant? Deja am spus că ele vor ajunge la punctul culminant la momentul celei de-a doua veniri.

Să începem să citim, începând cu mijlocul versetului 7 și să continuăm până la versetul 10 ca să vedem când anume se va întâmpla. Când anume? Se va întâmpla „la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.” La acel moment, la venirea Domnului, „ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică” și este vorba despre toți, nu doar despre un mic grup din Palestina din anul 70 d. Hr. Aceștia sunt cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și cei ce nu cred Evanghelia. Toți aceștia vor fi nimiciți, distruși; vor avea parte de o pedeapsă veșnică. Ne uităm la versetul 9, ei vor fi îndepărtați „de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi, și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut”, ei fiind înviați și vii. „Căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră”.

Iată o descriere al celui mai teribil și glorios eveniment din istoria lumii, din punctul de vedere al experienței bisericii, anume a doua venire a lui Hristos. Dacă nu vă place că folosesc termenul „a doua venire” fiindcă nu este o expresie tehnică folosită în Noul Testament, înlocuiți termenul cu „parousia”. Pavel ne spune 9 lucruri cu privire la ea; lăsați-mă să le numesc. Nouă lucruri în ceea ce privește parousia, a doua venire:

· Numărul 1, mijlocul versetului 7; este vorba de o revelație, de o dezvăluire, „la descoperirea Domnului Isus”. Asta înseamnă că acum este ascuns... Și cât de mult ne dorim să nu fie ascuns. Vino, Doamne Isuse! El este ascuns iar atunci va fi descoperit.

· Numărul 2, această descoperirea va avea loc printr-o venire și nu prin intermediul unei viziuni, unui vis sau a unei apariții. Va fi un eveniment revelator. Când va veni, El o să aibă un trup și o să se poată mișca în spațiu și va veni așa cum a plecat (Fapte 1:11). El va avea un trup fizic, vizibil, glorificat.

· Numărul 3, El va veni din cer. Domnul Isus se va descoperi din cer. Acolo domnește El astăzi, la dreapta Tatălui, iar acum vine. Tronul lui se mută din ceruri aici.

· Numărul 4, mijlocul versetului 7, El vine „cu îngerii puterii Lui”. Atunci când Domnul Isus este descoperit din ceruri El e însoțit de îngerii puterii Lui. Ei vin împreună cu El, ca și un alai glorios; și cât I se potrivește lucrul acesta! Și ei vin ca să îi strângă pe sfinți. Așa că Domnul Isus spune că El își va trimite îngerii ca să îi adune pe cei aleși din cele patru vânturi. Acesta este principalul lor rol aici, pe lângă cel de a-L glorifica pe Hristos.

· Numărul 5, El vine „într-o flacără de foc”. Hmm... Domnul Isus a spus că atunci când Fiul omului va veni în glorie și toți îngerii împreună cu El, El va spune celor de la stânga Lui: „Plecați de la Mine în focul cel veșnic!” Încep să mă gândesc de ce vine El într-o flacără de foc? Ce anume este în flăcări? Ce arde? Nu știu. Poate că Pavel se referă la faptul că El vine într-o flacără de foc, în sensul purității aprinse și de neatins a lui Dumnezeu care aprinde iadul în timp ce îi aruncă pe necredincioși acolo. Oricum ar fi, El vine într-o flacără de foc.

· Numărul 6, venirea Lui se va ivi aducând răzbunare, într-o flacără de foc aducând răzbunare. Deci, fiecare nedreptate va fi răsplătită. Fie va fi pedepsită, fie va fi iertată. Totul va fi abordat într-un fel. Fiecare își va primi sentința cuvenită.

· Numărul 7, mijlocul versetului 8, aici sunt specificate două grupuri de oameni care experimentează răzbunarea. Aducerea răzbunării asupra celor care „nu-L cunosc pe Dumnezeu” și asupra acelora care „nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos”. Deci, Pavel descrie un grup care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu și celălalt grup care nu ascultă Evanghelia Domnului nostru. Eu cred că sunt două grupuri, totuși ar putea fi și doar un grup; însă eu cred că sunt două. Și dacă voi întrebați, întocmai ca și mine: „Ei, așteaptă o clipă! Pavel spune în Romani 1:21 că toți cunosc pe Dumnezeu, fiecare ființă umană de pe planetă cunoaște pe Dumnezeu, așa că ei sunt vinovați pentru că nu L-au glorificat ca și Dumnezeu. Lucrul acesta este adevărat, însă ei au înăbușit acest adevăr, conform versetului 18 din Romani capitolul 1, și despre o persoană care înăbușe cunoașterea de Dumnezeu se poate spune că deși Îl cunoaște pe Dumnezeu, de fapt el nu Îl cunoaște; cunoscându-L pe Dumnezeu totuși el nu Îl cunoaște. Deși ei văd, de fapt nu văd. Deși cunosc, ei nu cunosc. Nu e greșit ca Domnul Isus să spună că va judeca pe toți aceia care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Acei care suprimă cunoașterea lui Dumnezeu astfel încât aceasta să nu fie în mințile lor și astfel, în mod conștient să nu aducă închinare și glorificare, și să nu asculte, aceștia se prăbușesc chiar dacă nu au auzit Evanghelia. Și acei care au auzit Evanghelia, dar nu o ascultă, la fel vor merge împreună cu ceilalți.

· Numărul 8, răzbunarea este descrisă sub trei aspecte: (1) ei vor suferi pedeapsa pierzaniei veșnice (v. 9); (2) această distrugere eternă va include o separare de prezența și de fața lui Dumnezeu; și (3) va include o separare de gloria slavei Lui. Iată care este imaginea pe care o am când aud toate acestea. Fața și prezența lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu este locul unde ne vom petrece eternitatea și unde o să găsim binecuvântări eterne, bucurie, fericire. Prezența Lui este deplinătatea bucuriei, la dreapta Lui sunt bucurii veșnice. Să fii separat de toate acestea înseamnă să mergi acolo unde găsești opusul unei fețe zâmbitoare, într-un loc întunecat. Aici avem chipul, fața, zâmbetul, binecuvântarea, bucuria și atunci când te întorci de la acest chip, tot ce a mai rămas este întunecimea dezaprobării Sale. Și atunci când te afli în întunericul dezaprobării Celui Atotputernic, puterea lui Dumnezeu nu mai este ceva glorios, ci ceva înspăimântător.

· Numărul 9 și acesta este ultimul. Scopul final, țelul celei de-a doua veniri se află în versetul 10. Cred că suntem în fața unuia dintre cele mai importante versete din Biblie atunci când vine vorba să ne decidem ce anume urmărim? Ce urmărește seminarul acestei biserici? Ce urmăresc bisericile voastre? Ce urmărești tu, Piper? El vine în acea zi. Iată ce țintește El să facă. El vine în ziua aceea „ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut”.

Vreau să închei cu trei observații cu privire la afirmația uluitoare de scop a celei de-a doua veniri. Numărul 1. Acesta este scopul lui Hristos. El vine ca să fie proslăvit. Acesta este scopul Lui. Este, deci, corect să spunem că ceea ce citim aici este țelul lui Hristos ca El să fie proslăvit. El se înalță la cea de-a doua venire. El țintește să te facă pe tine să te minunezi. El țintește să primească glorie. De-aia vine. „De-asta vin! Vin ca să fiu glorificat. Vin ca să fiu privit cu uimire. Eu sunt centrul acestui eveniment și asta intenționez să fiu.” Trebuie să știți asta și să predicați asta. Țelul suprem al lui Hristos în toate lucrurile este glorificarea lui Hristos. Coloseni 1:16: „Toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El.” De Hristos, pentru Hristos. Înțelegeți de ce le-a creat El pentru Sine? Întocmai cum se întâmplă cu creația, prin Hristos și pentru Hristos, așa se întâmplă și cu cea de-a doua venire, prin Hristos și pentru Hristos. Aceasta este observația numărul 1 cu privire la acest scop.

Numărul 2. Observați că nu se spune că scopul este gloria lui Hristos. Ar putea să fie acesta scopul. Ar fi adevărat. Dar ceea ce se spune este că scopul este glorificarea lui Hristos într-o ființă umană și uimirea față de Hristos văzută din perspectiva umană, perspectiva miresei lui Hristos, adică oamenii. Lucrul acesta e un lucru deosebit de mare pentru un creștin hedonist ca și mine. Altfel spus, țelul suprem al întregii creații se află, în mod esențial, în acțiunile de înălțare a lui Hristos din inimile celor răscumpărați. Dacă citești un teolog faimos, el o să vorbească elocvent despre noul cer și despre noul pământ. Adică, despre toate planetele, toate galaxiile, toți munții, toate râurile, toate oceanele, toate tsunami-urile, toți vulcanii, care vor fi schimbate, făcute noi și glorioase. E adevărat însă nu foarte semnificativ, dacă ar fi să facem o comparație. Toate nu sunt decât lucruri. Doar lucruri. Voi nu sunteți un lucru. Trăiți în mijlocul lucrurilor. Toți sunteți țesuți cu lucruri. Vreți ca lucrul vostru să fie înviat... Dar o să vă spun eu despre ce anume este universul acesta. Este despre ființe umane cu suflete, care sunt făcute vrednice de a glorifica și de a privi cu uimire la Regele regilor. Cu scopul acesta lucrăm.

Am făcut un mic interviu cu păstorul Tripp, acum câteva ore și s-a pus întrebarea: „Ce lucru nou ați învățat cu privire la Dumnezeu?” Eu le-am răspuns că El nu are atribute noi, le știu pe toate. Și ei au spus că nu la asta se refereau. Le-am spus că știu asta. Iată răspunsul meu: „Aveți șansa să predicați duminica dimineața și trebuie să alegeți între două predici. Prima predică – efectul primei predici este că întreg universul este transformat de predica ta. Întregul univers material, toate galaxiile, toți munții, toate oceanele, toate tsunami-urile, toți vulcanii, toate uraganele, toate bolile – toate dispar. O singură predică. Minunat, dar în această predică nimeni nu este transformat, deloc. Inimi nu sunt transformate și sunt spuse doar lucruri. Pe de altă parte, în cealaltă variantă ai o predică și un om care este adus din moarte la viață. Și astfel inima oamenilor voștri nu mai vede, nu mai savurează, nu mai vorbește despre Dumnezeu ca fiind plictisitor, nesemnificativ și mic, ci inima lor este aprinsă de dragoste. O inimă aprinsă după neprihănire, după Dumnezeu, o inimă aprinsă de râvnă pentru Numele Lui. Ce predică vei predica? Și poți face lucrul acesta în fiecare duminică. Lasă-L pe El să schimbe lumea. Tu faci lucrul important. Universul va fi locul nostru de joacă. Corect? Romani 8 este în Biblie. Dar ei vor moșteni libertatea Mea, libertatea copiilor lui Dumnezeu. Inimile oameniilor voștri sunt motivul pentru care universul există. Aceasta a fost cea de-a doua observație.

Și ultima, la final. A treia implicație al acestui scop, versetul 10, este de a glorifica, de a privi cu uimire la Fiul atunci când vine. Cea de-a treia afirmă că Dumnezeu, în ceea ce privește biserica, în aceste vremuri... și presuspun că adunarea aleșilor se va face prin evanghelizare și trebuie să trăiți și să muriți pentru lucrul acesta, ok? Noi vom aduna pe aleșii prin predicarea Evangheliei fără discriminare către fiecare ființă umană. Astfel va crește biserica. Dar slujba voastră ca și păstori este să faceți ceva în ceea ce le privește pe oi. Iată ce anume: „De aceea ne rugăm necurmat pentru voi ca Dumnezeu să vă găsească vrednici de chemarea Lui.” La ce se referă atunci când spune „de aceea”? Cu scopul de a te face vrednic să Îl glorifici pe Hristos și să privești cu uimire atunci când El va veni. Sau, cum spune în versetul 12: „pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi și voi în El.” Deci, Îl glorificăm atunci când privim cu uimire la El, considerându-L pe El a fi mai extraordinar decât orice altceva de la televizor, sau de pe lume sau din toate galaxiile. E drept, acestea sunt extraordinare, dar Hristos e mult mai extraordinar.

Cum te face El vrednic? Pregătiți-vă. Ultimele două propoziții. Versetul 5, suferința ta este dovada judecății drepte a lui Dumnezeu, pentru ca tu să fii considerat vrednic pentru Împărăția lui Dumnezeu „pentru care și suferiți”. Deci cum o face? Cel puțin cea care este evidențiată aici în acest capitol. El o face prin rugăciune, prin predicare, prin intermediul grupurilor mici, dar nu la aspectul acesta se referă capitolul acesta. Acest capitol este despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu care este aduce necazul și suferința prin care suntem făcuți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca atunci când El va veni, noi să nu fim rușinați, ci mai degrabă să-l glorificăm și să privim cu uimire la El. Suferința, și cred că se poate extrapola, chiar dacă aici accentul e pus pe persecuție pentru că se vorbește de răzbunare asupra celor răi; se poate extrapola scopul spre toate tipurile de suferințe rânduite de Dumnezeu. Și anume, suferința este proiectată astfel încât să redirecționeze uimirea noastră. Să redicrecționeze uimirea noastră și lucrul acesta ar putea avea aspect negativ. Am ales cuvântul „redirecționare”, un cuvânt pe care nu l-am mai folosit vreodată. Aș putea spune „omorârea” uimirii păcătoase, fapt care este biblic. Dar voi folosi „redirecționare” pentru că este în regulă să fii uimit, să fii uimit cu privire la ceva din natură, de exemplu. Prin suferință El redirecționează uimirea noastră, dinspre lume spre Hristos. Asta face suferința. Iar dacă nu se întâmplă lucrul acesta cu oamenii voștri, s-ar putea ca ei să nu fie bine învățați. Trebuie să îi învățați pe oameni, lucrul acesta nu este ceva care vine în mod natural. Trebuie să îi învățați și principalul lucru pe care ar trebui să îl faceți înainte ca ei să aibe cancer este să îi învățați cum să aibe cancer, cum să piardă pe cineva drag. Acesta este scopul vostru. Voi pregătiți oamenii să înțeleagă realitatea și realitatea este că Dumnezeu a rânduit suferința pentru ca ei să fie considerați vrednici. Și El o face. Însă eu mă complac în tot ce este lumea asta și apoi vine suferința care mă pune la pământ și atunci lucrurile nu mai pare atrăgătoare. Am nevoie disperată de altceva care este mai măreț și mai trainic decât toate acestea. Fie mă voi mânia pe Dumnezeu, fie voi găsi scopul. Iată pentru ce este această judecată dreptă, această judecată dreaptă care vine la apogeul celei de-a doua veniri. Această judecată vine ca să ne bucurăm deplin de Hristos și să privim cu uimire la El.

Știu, Doamne, că în această încăpere, chiar acum, sunt sute de oameni care se confruntă cu probleme relaționale sau fizice, lucruri care nu pot fi tratate cu ușurință și eu mă rog ca tu să aplici toate acestea la cazurile lor, pentru ca să le ușurezi povara. Pentru că ei pot știi, ca și copii ai Tăi, că Tu nu ești supărat pe ei; ei au reținut lucrul acesta. Tu îi faci vrednici să Te laude cum nu ar fi făcut-o în altă circumstanță, când Hristos va reveni. În Numele Domnului Isus m-am rugat, amin!