Biserica și misiunea ei

                        Faptele Apostolilor 13:1-12

            „În Biserica din Antiohia erau niște prooroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.

            Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte  pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

            Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei, și i-au lăsat să plece.

            Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

            Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.

            După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept.

            Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul, și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

            Dar Elima, vrăjitorul, căci așa se tâlcuiește numele lui, le stătea împotrivă, și căuta să abată pe dregător de la credință.

            Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el, și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?

            Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, și u vei vedea soarele până la o vreme.”

            Îndată a căzut peste el ceață și întuneric, și căuta bâjbâind niște oameni, care să-l ducă de mână.

            Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, și a rămas uimit de învățătura Domnului.”

            Mânați de Duhul Sfânt și de dorința fierbinte să ne întâlnim cu Domnul, suntem astăzi adunați în Casa despre care Isus spunea că este Casa Tatălui, o Casă de rugăciune.

            Este lăcașul în care pământul se întâlnește cu cerul și este locul pe pământ, sau colțul de rai în care Dumnezeu din cer își mai găsește plăcerea, pentru că mare parte din pământ și mare parte dintre pământeni s-au transformat în urâciuni și nelegiuiri.

            Casa aceasta nu este o instituție în care angajații vin și pleacă după o zi de muncă și nu este un club în care prietenii relaționează, sau schimbă impresii.

            Casa Tatălui ceresc nu este o piață unde fiecare vinde sau cumpără ce vrea sau pe cine vrea și nu este o grădiniță unde credincioșii sunt aduși de mână sau de „nas” de către oamenii mari.

            Casa aceasta este o Casă de rugăciune și ea trebuie să rămână pe veci de veci așa.

            Aici, în timpul rugăciunilor, coboară slava lui Dumnezeu și din cer curg râuri de apă vie peste toți închinătorii în Duh și adevăr.

            De aceea, aici vin copiii credincioșilor, aici vin tineri și bătrâni cu bucuriile, cu frământările, cu nevoile, cu durerile lor; aici vin cei care sunt dornici de pocăință și alergătorii, maratoniștii spre viața veșnică.

            De aici, într-o zi care nu este prea departe, Isus Cristos, înviat din morți și înălțat la cer, va veni pe neașteptate și ne va smulge din casa aceasta și ne va duce în Casa de sus, unde nu mai sunt lacrimi pentru că nu vor mai fi dureri, acolo unde nu mai sunt spitale pentru că nu mai sunt boli și suferințe; ne va duce acolo sus unde nu mai sunt morminte și nici cimitire pentru că nu mai este moarte.

După făgăduința Sa, Domnul ne va duce acolo unde este numai fericire și viață veșnică împreună cu Cel ce a creat cerurile și pământul.

            Dar ca să ai parte de fericirea veșnică și de răpire, nu este îndeajuns doar să fii nelipsit de la Casa Domnului, ci trebuie să te sfințești, să te curățești de orice întinare și să te pocăiești de toate păcatele tale.

            Astăzi, cu ajutorul Duhului Sfânt vom continua învățătura despre Biserică, despre pregătirea slujitorilor și trimiterea lor în lucrarea de misiune.

            Astfel, vom vorbi despre zidirea „interioară” a Bisericii, fără de care, nimeni nu poate să slujească „afară”.

Vom vorbi despre alegerea și pregătirea slujitorilor pentru lucrarea de misiune, despre însușirea și asumarea învățăturilor primite în Biserică, despre plinătatea Duhului, criteriu obligatoriu pentru lucrător și în ultimul rând vom vorbi despre scopul zidirii Bisericii și scopul trimiterii în evanghelizare, sau în misiune a bărbaților plini de Duhul Sfânt.

            Înainte însă, trebuie să știm ce este Biserica și cui îi aparține.

            Ea nu este a „noastră”, așa cum unora le place să spună, nu este nici a „voastră” și nici a „lor”, ci este Biserica Domnului Isus Cristos.

            El este Domnul, Stăpânul și Ziditorul Bisericii, iar noi toți suntem slujitorii Săi. Unii mai slabi în credință, alții mai tari; unii având doar „pecetea” Duhului, alții plini de Duhul Sfânt, dar împreună alcătuim un întreg, pentru slava, pentru gloria și pentru cinstirea Numelui celui sfânt, al Domnului Isus.

            Biserica nu este de obârșie omenească și nu este a omului, ci este de obârșie cerească și este construită, zidită, pregătită, lucrată până în cele mai mici detalii și binecuvântată de Isus care este Domnul, de aceea El alege și El trimite credincioși în lucrare.

            Versetul 2: „Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

            În prima parte a versetului, descoperim lucrarea, sau felul în care se zidește Biserica Domnului în interiorul ei în orice vreme.

            „Pe când slujeau Domnului și posteau…”

            Aici observăm faptul că, printre cei ce frecventau Biserica erau prooroci, învățători, lucrători, închinători, dar toți împreună nu slujeau dregătorului Sergius Paulus, nici vreunui alt demnitar al vremii respective, ci o inimă, un cuget și un gând slujeau Domnului.

            De aceea și Domnul, prin Duhul Sfânt lucra și se manifesta cu putere în mijlocul Bisericii.

            Și în felul acesta, Biserica se înmulțea cu ajutorul Duhului Sfânt.

            Faptele Apostolilor 9:31 „Biserica se bucura de pace în toată Ideea, Galileea și Samaria, se întărea sufletește și umbla în frica Domnului, și cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulțea.”

            Versetul 4 al textului de bază: „Barnaba și Saul trimiși de Duhul Sfânt…”

            De data aceasta, Cuvântul sfânt face o trecere de la Biserica din Ierusalim, centrul creștinismului, la cea din Antiohia, pentru că de aici, apostolul Pavel ales de Duhul Sfânt, pornește în prima sa călătorie misionară însoțit de oameni, dar și de Cel ce l-a ales să fie apostol al neamurilor, de Isus Cristos.

Pentru că degeaba mergi să faci o lucrare în câmpul Evangheliei și ești însoțit de o ceată de frați și surori, dacă nu ești însoțit de Isus care este Domnul.

            Lucrarea aceea, este moartă de la nașterea ei.

            Observăm faptul că, în Biserica din Antiohia era ordine, era ascultare și cu toții stăruiau în aceeași învățătură spre slava și spre bucuria Duhului Sfânt. De aceea și Duhul Sfânt se bucura și lucra în Biserică și o înmulțea foarte mult.

            Se vede aici că Duhul Sfânt nu trimite în lucrare oameni ne echipați corespunzător din punct de vedere spiritual și nu-i însoțește pe cei care merg în misiune fără să fie trimiși.

            Pentru că în lume sunt tot felul de oameni.

Unii ca și Elima vrăjitorul, împotrivitor credinței, sau ca cei din Efes pe care Pavel îi numește „fiare”, sau chiar „lupi” așa cum îi numește Domnul și fără o putere dată de la Duhul Sfânt, nimeni nu are izbândă.

            Avem exemplul fiilor lui Șceva care au încercat să imite lucrarea apostolilor și pentru că nu erau echipați și trimiși de Duhul Sfânt, au fost bătuți și biruiți de către un îndrăcit.

            Care este scopul pentru care Duhul Sfânt trimite oameni credincioși, plin de putere duhovnicească în lucrare?

            Răspunsul este foarte simplu!

            Pentru răspândirea Evangheliei Lui Cristos și pentru vestirea mântuirii oricărui om care crede, în Jertfa Fiului lui Dumnezeu.

            Evanghelia nu se propovăduiește pentru slava omului și nici pentru înălțarea lui, ci pentru Înălțarea și spre slava lui Isus care este Domnul.

            Ea, Evanghelia trebuie să fie purtată în lume mai întâi cu viața, cu trăirea, cu umblarea în toată roada Duhului Sfânt și abia în ultimul rând ea trebuie propovăduită cu vorbirea.

            Pentru că astfel, văzând purtarea, trăirea, vorbirea toate făcute în același Duh Sfânt, oamenii să creadă și să se pocăiască de păcatele lor și să-L primească în inimă, în viață, în familie pe Isus Cristos ca Domn.

            Versetul 12 „Atunci dregătorul, este vorba de Sergius Paulus din versetul 7, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, și a rămas uimit de învățătura Domnului”.

            Observăm cum spune aici Cuvântul!

            Sergius era uimit de învățătura Domnului și nu de învățătura omului. Pentru că Domnul vorbea prin gura lui Pavel. Dar pentru ca lumea să recunoască glasul lui Dumnezeu în lucrarea de afară, trebuie să se facă o zidire în interiorul Bisericii.

            Sergius, om înțelept, a ajuns să înțeleagă și să recunoască superioritatea caracterului, a vorbirii și a faptelor lui Pavel și a lui Barnaba, care erau însoțiți de Isus, față de cele înfăptuite de către Elima vrăjitorul, care se pare, era nedespărțit de dregător.

Prin urmare, Biserica este zidită pe temelia Adevărului și se răspândește în lume cu ajutorul Duhului Sfânt, spre slava și Gloria Domnului Isus.