Biserica în derivă

                              Faptele Apostolilor 27:9: 15

            „Trecuse destul de multă vreme, și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și vremea „postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți și le-a zis:

            „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.”

            Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

            Și, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

            Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi; și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

            Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

            Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui.”

            Cercetând Scripturile, vom descoperi faptul că poporul Israel, se apropia de Domnul Dumnezeu în sărbătoare, aproximativ o jumătate din an și noi petrecem atât de puțin din timpul nostru, cu Domnul.

            Astăzi suntem la o sărbătoare specială pregătită de către Dumnezeu Tatăl, ca să ne întâlnim cu Fiul Său, cu Domnul Isus Cristos, chiar în ziua Lui.

            Pentru mulți dintre noi însă, vorba lui Ion Creangă, vom ajunge să petrecem câte două sărbători într-o zi: „sfânta lene și cuvioasa ședere.”

            Dar, ne rugăm ca Domnul să ne ajute să le biruim și să lucreze astăzi în Biserică, o „sfântă creștere spirituală” și o „sfântă creștere în credință.”

            La sfârșitul lucrării Sale pe pământ, pe când se apropia de locul de unde urma să se înalțe și să plece acasă în cer, Domnul Isus Cristos, stând de vorbă cu ucenicii pe muntele Măslinilor, le arată cum va fi Biserica în vremea din urmă.

Matei capitolul 24:9-14. Parafrazând cuvintele Domnului, am putea spune că spre sfârșitul existenței sale pe pământ, Biserica va fi în „derivă”, va fi luată de valuri pe o mare a lumii foarte agitată și foarte tulburată și nu este vorba de agitații în anumite părți ale lumii, ci pe întreg pământul vor fi „valuri”, „furtuni”, ciumi, viruși, pandemii.

Versetul 9. „Vor fi „rechini” și „fiare sălbatice”, care „vă vor chinui și vă vor omorî”.

Versetul 10. Vor fi vânzători de frați care vor urî tot ce este sfânt, curat și care se vor alipi de învățăturile dracilor.

Versetul 11. Se vor ridica mulți prooroci care vor vorbi în Numele Domnului și-i vor înșela pe credincioși, spunându-le că sunt pe o cale bună, cu toate că mulți se îndreaptă cu pași repezi spre Iad.

Versetul 12. Păcatul și fărădelegea va culmina și dragostea celor mai mulți va fi de gheață, adică nimănui nu-i va păsa de nimeni.

Oamenii vor deveni insensibili la necazul semenilor lor, nesimțitori cu cei de lângă ei, nu se vor mai uita unii la alții și nu se vor mai băga în seamă unii pe alții. Toate lucrurile acestea se întâmplă în vremea aceasta sub ochii noștri și le trăim, trecem prin ele fără să ne dăm seama.

Dar, zice Domnul, există o posibilitate de a învinge în toată lupta aceasta spirituală. Există o posibilitate de salvare în Dumnezeu.

Există posibilitatea să înveți să înoți împotriva curentului, să învingi „valurile” create de Satan, să biruiești ispitele oricât de atrăgătoare ar fi și să ajungi la „Limanul fericirii veșnice”, ca un biruitor și să primești acolo, din mâna Domnului, cununa de învingător.

Biserica Domnului nu trebuie să ajungă niciodată să fie robită de programe, oricât de bine le-ar organiza și oricât de mult s-ar pregăti cineva; nu trebuie să fie robită de finanțe și de bugete economice, ci ea, Biserica trebuie să depindă în totalitate și să fie călăuzită în totul, totului, tot de Duhul Sfânt și de credința că, Dumnezeu din cer nu o va lăsa niciodată, nici fără învățătură sfântă și nici fără resursele necesare pentru întreținere.

Văduva din Sarepta Sidonului mai avea o mână de făină în vas și puțin untdelemn ca să mai facă cu ele o pâinică pentru ea și fiul ei. Dar Scriptura ne spune că s-a încrezut în omul lui Dumnezeu, Ilie, a făcut după cuvintele lui și nu a dus lipsă de hrană pe toată perioada foametei care era în desfășurare.

Văduva din vremea lui Elisei, rămasă cu datorii foarte mari, s-a încrezut în Domnul și în omul lui Dumnezeu care i-a înmulțit untdelemnul atât de mult încât a putut să-și plătească datoriile și să trăiască liniștită împreună cu fiii ei.

            În versetul 10 din textul de bază: „Văd”, zice apostolul Pavel, că drumul nu va fi ușor și călătoria nu se va face fără pierdere, pentru că primejdiile sunt foarte mari și vremea nu este prielnică pentru navigare pe mare.

            Vremea aceasta este tot atât de nesigură pentru Biserică, tocmai de aceea, nu trebuie să se avânte „pe marea viforoasă”, ci dimpotrivă, trebuie să se oprească, să strângă rândurile și să se curățească de toate păcatele.

            Tot așa, cum Pavel a văzut primejdiile și pericolele călătoriei pe Mare, nici în cele spirituale nu trebuie să fii profet, văzător, sau visător să-ți dai seama că vremea pe care o parcurge astăzi lumea întreagă și Biserica Domnului în special, este potrivnică.

            Putem să observăm cu toții faptul că, în anul de grație 2020 nu este de loc ușor pentru Biserică și călătoria ei nu se face fără primejdie, pentru că pericolele o pasc la tot pasul și călătoria ei nu se face fără frecușuri și fără atacuri din afară, dar și din interior.

            Mai întâi este virusul care ne-a îndepărtat unul de celălalt (nu ne mai salutăm, nu ne mai zâmbim, parcă nici nu ne mai cunoaștem unul pe altul).

            Mai întâi „un vânt ușor”, pe care nici nu-l băgăm de seamă; dar apoi vine furtuna!

În mijloacele de transport călătorim uneori înghesuiți ca sardelele, oamenii stau de vorbă, socializează, iar frații la Biserică nu se uită unul la altul.

Parcă toate lucrurile s-au întors pe dos!

Nimic nu mai este așa cum a fost odinioară!

Ne comportăm ca niște străini, pentru că am uitat foarte repede că noi toți, am fost răscumpărați din moarte cu un preț colosal!

Fiecare am fost răscumpărați cu același preț. Nu s-a plătit pentru unul mai mult și pentru altul mai puțin.

Același sânge nevinovat a curs și pentru mine și pentru tine, și pentru cel sărac și pentru cel bogat, și pentru cel slab și pentru cel tare, fără nici o deosebire!

În al doilea rând este Legea Statului care ține sălile de cult parțial, sau total închise.

Până când?

Nimeni nu știe să ne spună!

În al treilea rând este răceala care s-a produs între frați datorită despărțirilor fizice și din cauza fricii, a groazei care i-a cuprins pe mulți credincioși, nejustificat.

În versetele 18-21 Cuvântul Domnului arată cam aceeași stare de groază care i-a cuprins pe toți cei din corabie.

Au aruncat încărcătura, uneltele corabiei și erau gata să se arunce chiar pe ei înșiși în valurile mării, pentru că Sutașul care avea comanda, a ascultat mai mult de corăbieri decât de sfaturile lui Pavel, omul lui Dumnezeu.

Nu degeaba se ridică la un moment dat Petru ca și Ioan și hotărâți rostesc cuvintele acestea, consemnate în Fapte 4:19: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.”

Din Scriptură înțelegem faptul că, dacă poporul domnului se va uni, se va smeri și va fi o inimă, un cuget și într-o singură simțire va chema Numele Domnului, „Corabia”, Biserica va reveni pe linia de plutire sub comanda Marelui Cârmaci, Isus Cristos care este Domnul.

            Doamne, Ajută!