Domnul face și astăzi minuni

                                   Habacuc 3:17-19

            Chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri,

            Eu tot mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele.

            Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, și mă face să merg pe înălțimile mele.”

            Nu este un om pe pământ care să-și dorească, sau să-și programeze nenorocirea și necazul. Și nu este nimeni care să își dorească boala, suferința și nici un om nu iubește vremea rea și nici furtuna, sau valurile uriașe, dar toate acestea vin fără vreo avertizare, fără vreo înștiințare și niciuna dintre ele nu poate fi evitată de cele mai multe ori.

            Boala și suferința vine și peste cel bogat și peste cel sărac și nu poate nimeni să le ocolească.

            Iarna cu gerul, cu viscolul ei, vine fără să fie chemată de către cineva, pentru că acesta este ciclul vremii. Sărăcie-bogăție, suferință-sănătate, vară-iarnă, binele și răul, toate își au vremea lor.

            Toate acestea, și multe altele, fac parte din viața omului pe pământ și am putea să spunem că Domnul, Dumnezeu le îngăduie cu un scop bine determinat și anume, ca oamenii de pretutindeni, privind spre ele, sau trecând prin ele să se pocăiască.

            Pentru că nicăieri și niciodată nu strigă omul către Dumnezeu din toată inima și cu atâta dorință să fie ascultat, așa cum strigă în necaz și în durere.

            Și spune Cuvântul Domnului că El ascultă strigătul celor nenorociți, adică El ascultă strigătul celui ce se pocăiește în „furtună”.

            De aceea, nimeni să nu se minuneze de faptul că uneori Domnul Dumnezeu ne silește să intrăm în „furtună”.

            Și nu trebuie să ni se pară ciudat faptul că Dumnezeu ne „obligă”, uneori să trecem prin greul vieții; și ne silește uneori să trecem prin boală, prin suferință, tocmai ca să ne pocăim.

Marcu 6:45 „Îndată, Isus a silit pe ucenicii  Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui, de cealaltă parte…” și versetul 48: „…vântul le sta împotrivă…”

            Cu siguranță că, Domnul Isus știa că se va stârni furtuna pe mare și totuși i-a „silit” pe ucenici să treacă dincolo, pentru ca în mijlocul furtunii, ei să învețe ce înseamnă să se încreadă în Dumnezeu.

El te „împinge” uneori în mijlocul focului și al suferinței tocmai ca să te încrezi în Dumnezeu cu toată puterea și cu toată inima ta, indiferent de circumstanțe și indiferent de vitregiile vieții.

            Domnul Isus le spune ucenicilor în Evanghelia după Matei 28:19 „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”.

            Dar dacă ne uităm în Scriptură vedem că ucenicii nu s-au îndepărtat de Ierusalim până când Dumnezeu nu a stârnit „furtuna” asupra lor.

            Până când nu a venit prigoana, ucenicii se simțeau bine acasă, dar groaza morții i-a împrăștiat în toată lumea, după cuvintele Învățătorului.

            Pentru că uneori Dumnezeu te lasă în suferință, te lasă în boală, în lipsuri, te lasă uneori gol și descoperit ca să înveți ascultarea de El.

            Și nu contează așa de mult cum vii la Casa Domnului.

            Nu contează dacă ai venit gol și deznădăjduit, dar contează foarte mult dacă pleci acasă, sătul și plin de speranță.

Nu contează dacă ai venit flămând spiritual, sau dacă ai venit bolnav, sau întristat, sau împovărat, dar contează foarte mult cum pleci de la întâlnirea cu Mântuitorul și anume, plin de credință și speranță în făgăduințele Sale.

            Pentru că Isus, Pâinea vieții este prezent în adunare și contează foarte mult dacă te hrănești cu Cuvântul Lui și pleci acasă sătul.

            Contează foarte mult să nu pleci acasă cu starea cu care ai venit, ci să pleci cu o stare după voia Domnului.

            El îți oferă și astăzi apă vie și contează dacă o primești ca să-ți astâmperi setea sufletului.

            El care este pacea, bucuria și fericirea, este gata să îți umple inima și să le duci cu tine acasă și oriunde vei ajunge și să dăruiești celor din jurul tău, din pacea și bucuria Domnului pe care le primești din mâna Lui astăzi, ca să potolești furtuna oriunde vei ajunge.

            El care poate să vindece orice boală, este prezent în Adunare și este gata să te facă și pe tine sănătos, dacă vrei.

            Însă, poate aștepți un înger care să tulbure apa din „scăldătoare”, sau aștepți un om, din străinătate să te ungă cu untdelemn.

            Astăzi, însă, Duhul Domnului îți spune să nu ignori prezența Domnului și să strigi către El pentru orice stare pe care o ai și să aduci înaintea Lui problema ta și starea ta trupească, sufletească și duhovnicească.

            Nu întotdeauna înțelegem de ce vin durerile, bolile, dezastrele peste noi, dar trebuie să înțelegem și să nu uităm niciodată că dincolo de toate acestea, avem un Dumnezeu care ne este Tată și care niciodată nu ne lasă singuri în necaz.

            Când nu mai poți face tu ceva ca să ieși din starea și din problema care te împovărează peste puterile tale, atunci intervine Domnul cu mâna lui puternică să te izbăvească.

            Psalmul 46:1 „Dumnezeu este ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi…”

            Lumea de astăzi nu mai crede în Dumnezeu și în lucrările Sale minunate, ci mai degrabă se încrede în icoane făcătoare de minuni, în sfinții morți, în cruci și morminte „aducătoare” de bunăstare.

            Și toate lucrurile acestea sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu.

            Dar tu, Biserică, nu mai ești „lume”, tu ești poporul Domnului.

            Tu trebuie să crezi în toate făgăduințele lui Dumnezeu.

            Chiar și cei credincioși, mulți dintre ei nu mai cred că Domnul mai ascultă rugăciunile și că lucrează și astăzi cu semne și minuni, de aceea caută izbăvire oriunde în altă parte.

Parcă au intrat toți într-un „con de umbră spirituală” și nu mai văd lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

            Dar dacă ne oprim puțin în seara aceasta într-un popas la adunare și ne uităm nu mai departe de ziua care este gata să treacă și ne uităm la noi înșine, vom observa o sumedenie de minuni pe care Domnul, Dumnezeu le-a făcut, nu mai departe de cât astăzi în dreptul fiecăruia dintre noi.

            Una din minuni este faptul că, avem ochii deschiși și am privit cu ei soarele pe care Dumnezeu   l-a ridicat deasupra pământului.

            Dacă am avut ce mânca și ce îmbrăca astăzi, este minunea lui Dumnezeu.

            Dacă am putut să ne adunăm împreună la o părtășie sfântă, este minunea lui Dumnezeu.

            Dacă am avut pace pe scara blocului, sau în cartier, dacă am avut liniște în țară și dacă am putut să dormim liniștiți, pe saltele moi nu este meritul nostru, ci este minunea lui Dumnezeu.

            Ca să nu mai vorbim de vindecările miraculoase primite, poate, fiecare dintre noi de la Domnul ca un dar al iubirii Sale.

            Eu am mărturisit de câteva ori în adunare că Domnul mi-a vindecat ochii după treizeci și trei de ani de suferință zilnică.

            Și într-o duminică, de curând, mă oprește o soră și mă întreabă: Frate ești operat la ochi?

            Am zis: Nu!

            Dar cum te-a vindecat Domnul, așa doar cu vitamine?

            Din nou am zis: Nu, fără operație și fără vitamine, fără medicamente. Pur și simplu, Domnul    S-a atins de ochii mei și m-a vindecat.

            Cum s-a întâmplat, eu nu știu altceva, decât că este minunea lui Dumnezeu și eu nu pot să o explic.

            Doar dau slavă Domnului care a avut milă de mine!

            El a făcut o minune, atunci când medicii nu au mai putut face nimic.

            Dacă astăzi avem în mijlocul nostru pe Isus Cristos, înviat din morți, este minunea lui Dumnezeu. Pentru că noi nu suntem vrednici și nu merităm să stăm în prezența Domnului.

            „Dacă nu vor fi roade în pomi, dacă pământul nu-și va mai da rodul, totuși eu, zice Habacuc, tot mă voi bucura” și acesta este minunea lui Dumnezeu.

            Să te bucuri în mijlocul strâmtorărilor, să cânți cântări spre slava Domnului în durere și în mijlocul necazului, este minunea lui Dumnezeu.

Pavel și Sila sunt însoțiți în temniță de minunea lui Dumnezeu și ei cântă la miezul nopții legați cu picioarele și cu mâinile în butuci, când alții se lăfăiesc în paturi moi, la căldură, ei se bucurau în necaz.

Și aceasta este minunea lui Dumnezeu.

            Chiar dacă poporul lui Israel a schimbat valorile lui Dumnezeu:

            Chiar dacă a schimbat adevărul în minciună;

            Chiar dacă a slujit creaturii în loc să slujească din toată inima Creatorului;

            Chiar dacă a iubit lumea și valorile stricăcioase ale ei și a necinstit pe Dumnezeu și adevărul Său, totuși Habacuc proorocul, ca și mulți alți oameni statornici pe Cale, s-a rugat Domnului și a zis:

            Doamne, ai milă de poporul Tău și adu-ți aminte de îndurările și de făgăduințele Tale.

            Frați și surori, chiar dacă vedem în jurul nostru atâtea forme fără conținut, chiar dacă vedem cu ochii noștri cum se diluează credința și pocăința, nu trebuie să încetăm să ne rugăm și să ne bucurăm în nădejdea izbăvirii pe care o va aduce Domul Dumnezeu, în „ziua aceea”.

            Versetul 2, Habacuc se roagă: „Am auzit Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit”. Fă-Te cunoscut în poporul Tău și în mânia Ta, adu-ți aminte de îndurările Tale.”

            Astăzi trăim într-o lume asemănătoare cu cea veche, când majoritatea oamenilor trăiesc în păcat, când cei mai mulți înfăptuiesc nedreptatea, când foarte mulți sunt corupți (economic, social, chiar și spiritual) și aceștia din urmă, aduc pe altarul lui Dumnezeu urâciunile păgâne, umplând în felul acesta paharul mâniei lui Dumnezeu.

            De aceea, este mare nevoie de oameni ca și Habacuc, care să stea în spărtură și să strige către Dumnezeu ca să aducă El, vremuri de izbăvire și de înviorare.

            În versetul 3 Habacuc cel ce în versetul 2 era îngrozit din pricina poporului idolatru, acum nu se mai uită nici la stânga nici la dreapta, nici la o instituție omenească și nici la alta, ci privește în sus și exclamă plin de bucurie și de nădejde: „Măreția lui Dumnezeu acopere cerurile, și slava lui umple pământul.”

            Aceasta este minunea lui Dumnezeu!

            Pentru cei ce își păstrează curată viața, pentru cei ce dau cinstea și slava cuvenită lui Dumnezeu și nu oamenilor, nădejdea este mare.

            Aceeași stare ca și la Habacuc o găsim la Asaf care în Psalmul 73 are o plângere înaintea lui Dumnezeu. Versetele 2-3: „Totuși, era să mi se îndoaie piciorul și erau să-mi alunece pașii!

            Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți, când vedeam fericirea celor răi.”

            Asaf, Vasile, Marie uită-te la sfârșitul alergării celor ce nesocotesc pe Dumnezeu și tu, vino după Mine. Tu, urmează-Mă pe Mine, zice Domnul!

            „Petre, ce-ți pasă ție de Ioan? Tu vino și urmează-Mă!

            Habacuc foarte încrezător în promisiunile lui Dumnezeu spune la finalul rugăciunii sale: „Chiar dacă voi rămâne fără nimic pământesc și voi fi sărac lipit pământului, totuși în Domnul voi fi bogat și mă voi bucura de bunăvoința Lui.

            Chiar dacă toate lucrurile materiale vor trece, chiar dacă sănătatea îmi va lipsi și chiar dacă toate talazurile vor trece peste mine, totuși Dumnezeul meu rămâne în veci și eu mă voi încrede în El.

            Iov a zis atunci când într-o singură zi a pierdut tot, dar absolut tot ce avusese și a rămas doar cu o grămadă de cenușă pe care stătea zi și noapte; el a ridicat ochii spre cer și a strigat: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat.”

            Este o minune să poți lăuda pe Domnul în mijlocul durerilor și a strâmtorărilor.

            Pavel, apostolul a fost de multe ori în temniță, de trei ori pe fundul apelor, de trei ori bătut crunt cu nuiele, o dată împroșcat cu pietre și lăsat aproape mort, totuși a putut să laude pe Domnul care niciodată nu Și-a închis mâna îndurării față de el.

            Oricât de sumbru se vede viitorul și oricât de înspăimântătoare vor fi evenimentele care se succed sub ochii noștri, prin intermediul omului lui Dumnezeu, Habacuc, Domnul Dumnezeu transmite un mesaj de încurajare, de îmbărbătare, de nădejde pentru că dincolo de toată sărăcia, dincolo de toate durerile și de toate greutățile vieții, există un Dumnezeu care poate totul în toți.

            Există un Dumnezeu care nu-Și lasă niciodată copiii singuri în durere.

            El ne este Tată, mamă, soră, frate!

            Isaia 41:13 „Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă și îți zic: „Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor.”

Și oricine se încrede în El are o nădejde și o bucurie sfântă și dincolo de toate greutățile vieții, Îl va vedea cu ochii de carne și se va bucura în fiecare zi de minunile Domnului.

Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze!