Ascultă Glasul lui Isus

                                   Apocalipsa 3:20

„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la El, voi cina cu el, și el cu Mine.”

Înainte de a intra în subiectul predicii, vreau să fac o mărturisire pentru ca să vă încurajez să vă rugați, să mijlociți unii pentru alți, pentru că Dumnezeu iubește astfel de rugăciuni și iadul se cutremură, iadul se înfioară.

Era într-o zi de joi în luna septembrie, când încă mai aveam branula în venă pentru perfuzie, când fratele Ștefan mi-a trimis un mesaj și mi-a spus: astăzi Biserica postește și se roagă pentru tine.

M-am bucurat la gândul că frații nu m-au uitat după atâta absență și după atâta timp în care nu ne vedem decât ochii.

Acul branulei era într-o venă foarte bună, într-o zonă în care nu putea să se miște, perfuzia mergea foarte bine, dar în seara aceea de joi, am simțit cum diavolul s-a înfiorat din pricina rugăciunilor Bisericii și noaptea a început să mă doară mâna, iar până dimineața am fost nevoit să scot acul și nu am mai putut să continui tratamentul intravenos.

Iadul s-a înfiorat, dar Dumnezeu S-a bucurat de rugăciunile Bisericii și m-a vindecat; m-a ridicat în capul oaselor; de aceea sunt astăzi în picioare, ca să-I dau slavă Domnului și să încurajez poporul Domnului să se roage fierbinte pentru că El ascultă rugăciunile făcute cu credință.

Să folosim arma aceasta puternică a rugăciunii pentru că numai așa vom fi biruitori.

În zilele acestea dinainte, am avut trei vise la distanță de două trei săptămâni unul de altul, dar în centru era aceeași persoană, îmbrăcată de fiecare dată într-o cămașă de culoare, bleu-spre gri. Un frate drag de altfel, cu care am mâncat multă vreme din „aceeași strachină”.

În visul al treilea, ca și în celelalte de altfel, fratele acesta era într-o poziție cam nefirească.

Se făcea că era o ușă întredeschisă într-o cameră și fratele stătea în dreptul ușii șezând jos pe podea lângă perete. L-am văzut și i-am făcut semn cu mâna, salutându-l. Dar parcă nu mă cunoștea și nu mi-a răspuns la salut. L-am salutat a doua oară!

Atunci am început să-i spun că l-am visat de două ori mai înainte și începusem să-i povestesc primul vis. Dar dinăuntru, o mână de femeie a închis ușa. Am încercat să o țin ca să continui visele și femeia aceasta, mi-a răspuns dinlăuntru că nu am voie să văd ce este acolo.

Însă am continuat să strig de dincoace de ușă: Mă auzi frate? Mă auzi frate?

Dar nu am mai primit nici un răspuns.

Mai târziu am aflat că și fratele acesta a trecut printr-o perioadă lungă de boală grea ca și mine.

M-am gândit că de atâtea ori, Domnul Isus Cristos a stat la ușa noastră întredeschisă, cerând voie să intre, să stea de vorbă cu noi, să ne spună ce frumuseți ne-a pregătit, ce frumos va fi în cer.

Nu vise și nu povești, dar nu L-am lăsat, I-am închis ușa pentru că nu avea voie să vadă ce este în casa noastră, în familia noastră și în cămara inimii noastre.

Nu avea voie să vadă răutatea, invidia, mândria, minciunile; nu avea voie să vadă atâta păcat greu mirositor și atâtea și atâtea „gunoaie”, pe care le-am adunat acolo, ca pe niște „comori”.

Nu este de mirare, că pentru noi, gunoaiele lumii acesteia au mare valoare; punem mare preț pe ele, iar ceea ce este din Dumnezeu și este cu adevărat valoros, nu ne interesează; le dăm la o parte.

Dar în bunătatea Lui și în dragostea Sa neprefăcută, Domnul Isus, nu pleacă. El stă și bate la o ușă închisă!

„Iată, Eu stau la ușă și bat…”

A făcut răni la degete și este plin de sânge; cu ochii înlăcrimați dar continuă să bată: „Aude cineva?

Aude cineva glasul lui Isus? Poate că e un glas prea dulce, un glas prea blând, dar este un glas aducător de pace și lumină, este un glas aducător de mântuire.

Prea puțini oameni mai au timp să stea de vorbă cu Isus! Suntem cu toții, atât de ocupați cu gunoaiele lumii!

Într-o zi anumită, spune Scriptura că Irod îmbrăcat cu hainele sale împărătești, a stat pe scaunul lui de împărat și vorbea poporului. Și în loc să asculte glasul Domnului rostit de apostolul Pavel, norodul îl asculta cu „gura căscată” pe Irod și a strigat înaintea lui: „Este glas de dumnezeu și nu de om.”

Ne place mai mult să ascultăm glasul oamenilor și dăm la o parte cuvintele lui Dumnezeu.

Poate că este multă înghesuială în cămăruța inimii tale și pentru El, pentru Isus nu mai este loc.

Era spre seară! Iosif și Maria însărcinată cu Isus, au ajuns la un Han de poposire în cetatea lui David și au cerut găzduire pentru o noapte, dar pentru Regele ce avea să se nască, nu s-a găsit loc.

Isus nu avea un loc al Lui pe pământul acesta, El nu avea o casă și un loc unde să-Și odihnească capul ostenit, de aceea, El caută un adăpost și o masă în casa ta și în casa mea.

Într-o zi s-ar putea să fii nevoit să strigi în disperare de pe un pat de suferință, sau din „fundul gropii mocirlei”, așa cum a strigat David în Psalmul 130 și vei dori tare mult să ți se audă glasul sus.

Iona a strigat în disperare, dar și cu pocăință din burta peștelui care-l înghițise, și din fundul mării unde zicea el: „mă înfășuraseră legăturile morții” și Domnul Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.

Pentru că Dumnezeu se apleacă, cu multă duioșie spre cel care se pocăiește și strigă cu credință.

Ieremia a strigat dintr-o groapă plină cu noroi și Dumnezeu din cer l-a auzit și i-a trimis nu un om să-l salveze, ci treizeci de oameni poruncind să-l scoată cu grijă, să nu-l rănească.

Te-ai gândit vreodată suflete drag la faptul că glasul tău va ajunge până la cer?

Că ți se va deschide ușa larg la strigătul tău după ajutor, sau ți se va închide?

S-ar putea să strigi în continuare la o ușă închisă, așa cum strigam eu în visul al treilea și nu ți se va mai răspunde.

Sau, ți se va răspunde ca celor cinci fecioare neînțelepte: „plecați de la Mine că nu vă cunosc!”

Cuvintele acestea trebuie să ne înfioreze! Să ne cutremure în toată ființa noastră.

Cu Dumnezeu nu avem voie să ne jucăm; El nu ne permite, ci vrea să fim ceea ce ne numim: fii și fiice ale Celui prea înalt.

Nu ai vrea să auzi glasul lui Isus, chiar astăzi, așa cum l-a auzit Avraam, pe care Domnul, Dumnezeu l-a numit prietenul Său?

Sau nu ai vrea, ca și Moise să stai de vorbă cu Domnul, gură către gură, la o masă de cină?

Să-I spui Lui ce vise ai, ce dorințe și ce suferințe ai. Să împărtășești cu El bucuriile tale!

S-ar putea să strigi către oameni, să stai la poarta unui spital și nimeni să nu te bage în seamă.

Am exemple clare în sensul acesta! ! !

Domnul Isus, nu te va respinge și nu-Și va întoarce fața de la tine dacă Îl vei primi cu bucurie în casa ta, în familia ta, în inima ta.

Să nu-I închizi ușa!

Când oamenii îți vor închide ușa, ca să nu poți intra și să nu poți vedea ce este în inima lor; când ușile spitalelor se vor închide înaintea ta, atunci Dumnezeu, Tatăl îți va deschide cerul întreg, te va primi cu bucurie și îți va lega rănile.

Nu ai vrea ca astăzi, când încă mai poți să faci curat în cămăruța inimii tale, când încă mai poți să te ridici în capul oaselor, când încă nu-ți dau alții să mănânci cu lingurița, când încă mai auzi chemarea cerească, n-ai vrea să te duci degrabă la ușă să o deschizi larg și să îți inviți Regele la masă?

„Dacă aude cineva glasul Meu, și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”

Într-o împrejurare, Domnul Isus le spune cu mult drag, ucenicilor:

„Am dorit mult să stau la masă cu voi…”

Ce mare onoare!

Să stai la masă cu Regele universului.

Încercați să chemați la masă președintele, sau pe primarul sectorului dumneavoastră, să vedeți dacă vă bagă în seamă!

Dar Dumnezeu din cer, abia așteaptă invitația!

Invită-L în casa ta atunci când copii se răzvrătesc, invită-L pe Domnul în casa ta, atunci când soțul, sau soția se ridică împotriva ta.

Domnul potolește furtuna, El liniștește valurile și toți demonii cad la pământ la glasul Lui.

N-ai vrea ca Dumnezeu Stăpânul cerului și al pământului, Creatorul care a modelat munții, care a trasat râurile și a adâncit mările să-ți binecuvânteze pâinea de pe masă, să o frângă cu mâinile Lui perforate, așa cum a făcut în Emaus, la masa celor doi ucenici și să-ți dea să mănânci pe săturate?

Pentru că adevărata hrană și adevărata băutură, este și astăzi în mâinile Lui.

Știți ce ne lipsește cel mai mult?

Părtășia cu Domnul, timpul pe care îl petrecem împreună cu El; acest lucru ne lipsește cel mai mult.

Nu măștile și nu voința de a le purta; pentru că le purtăm și cu lege și fără lege și nu știu când ne arătăm adevărata față. Una la adunare, una pe stradă, alta acasă.

Cel mai mult ne lipsește Cristos, în noi nădejdea slavei.

Cu toate acestea, El este în mijlocul nostru ca să alunge oboseala și să aducă înviorarea fiecăruia dintre noi.

El este aici ca să alunge frica și să dea curaj celor care nu știu ce să mai facă într-o lume frământată, într-o lume buimăcită de suferință și nesiguranță.

Isus este aici ca să alunge deznădejdea ta și deznădejdea mea și să aducă speranță sufletelor noastre.

Pentru că dincolo de tot ce se întâmplă în jurul nostru, dincolo de grijuri și de îngrijorări, dincolo de boli și de suferințe, există un Dumnezeu care ține toate lucrurile în control și El poate să ne ridice, El poate să ne izbăvească, El poate să poarte biruință.

Numele Lui este Isus și este Domnul!

Isus este prezent ca să alunge dureri și să aducă vindecări.

Ești gata să-I deschizi ușa inimi tale, a casei tale și să-L primești în familia ta ca Domn și Mântuitor?

Ești gata să Îl conduci în fiecare cameră, în fiecare ungher și să-I arăți ce este în inima ta?

Ești gata să-ți deschizi inima pentru Împăratul?

Isus, este gata să intre și cu mare drag să stea la masa de cină cu tine ca să-ți asculte rugăciunile și să împărtășească cu tine din bucuriile cerului.

Nu-L refuza! „Iată, Eu, mai stau la ușă și bat, și mai bat…, poate va auzi cineva și va deschide ușa ca să intre Împăratul.

Dă-ne Doamne urechi de auzit și inimă o primitoare.