Cuvintele vieții

Proverbe 4:13-23

            Patruzeci de ani din viața mea, am cunoscut o singură limbă: „limbajul lumii”! Dar când L-am întâlnit pe  Domnul Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul meu, El mi-a schimbat viața, mi-a schimbat trăirea, mi-a schimbat umblarea și mi-a schimbat vorbirea.

Acum vorbesc un alt limbaj; Acum, în gura mea sunt cuvintele Domnului; Cuvintele vieții!

            „Ține învățătura, n-o lăsa din mână, păstreaz-o, căci ea este viața ta.

            Nu intra pe cărarea celor răi, și nu umbla pe calea celor nelegiuiți!

            Ferește-te de ea, nu trece pe ea; ocolești-o și treci înainte”

            Căci ei nu dorm, dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă; căci ei mănâncă pâine nelegiuită, și beau vin stors cu sila.

            Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

            Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.

            Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la vorbele mele!

            Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!

            Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc, și sănătate pentru tot trupul lor.

            Păstrează-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.”

            Nu este la întuneric și nu este ascuns undeva într-un ungher faptul că, trăim într-o lume parcă tot mai zbuciumată, tot mai alterată; trăim  într-o lume care se depărtează pe zi ce trece, tot mai mult  de Dumnezeu și de Adevăr; o lume care iubește minciuna și neadevărul. Trăim într-o lume în care părinții își abandonează copiii, iar copiii nu mai vor să știe de părinți și nici de Dumnezeu. Lumea din jurul nostru este la propriu, o lume ciudată!

            Oamenii sunt tot mai reci unul față de celălalt; sunt fără sentimente, fără dragoste și fără credință în Dumnezeu.

            Toate valorile care decurg din harul lui Dumnezeu sunt abandonate, sunt date uitării și sunt promovate tot mai mult lucrurile care emană din întuneric și care au rădăcina în cel rău.

            Lumea ne arată cu degetul.

Iată pocăitul, iată pocăita și am ajuns niște străini și niște ciudățenii în mijlocul lumii în care ne-am născut; mulți sunt priviți ca „ciudați” în mijlocul familiei. Vestea bună este aceea că, Dumnezeu ne primește în brațele Sale și ne strânge la piept cu drag, așa cum își strânge o mamă, pe fiul său, pe fiica sa.

            Lumea ne arată pe orice „canal” pe care-l vizităm, pe orice „undă” pe care o ascultăm, răul și răutatea, însă Dumnezeu ne cheamă în prezența Sa și ne arată binele și  bunătatea care curg ca un fluviu din inima Sa plină de milă și de îndurare.

            Lumea ne arată stricăciunea, urâtul, dezastrul, iar Dumnezeu ne arată gingășia, frumusețea, splendoarea.

            Străzi de aur străveziu, o lume fără de păcat, fără lacrimi de durere și amărăciune, o lume fără spitale, fără suferință și fără moarte. Iată, doar câteva din frumusețile pregătite de Domnul Dumnezeu, tuturor sfinților care își vor duce mântuirea cu frică și cutremur până la capăt.

            Merită să ne apropiem de Domnul și să nu ne lăsăm cu nici un chip atrași de lume.

            În Psalmul 50:2 se spune că: „Din Sion, care este întruparea frumuseței desăvârșite, de acolo strălucește Dumnezeu.” Da, Dumnezeu strălucește în inima celor care și-au pus nădejdea în Fiul și în jertfa Sa, pentru că El este Lumina lumii și oricine Îl urmează, nu va umbla în întuneric.

            Lumea ne arată negura și întunericul păcatului, Dumnezeu ne cheamă și ne arată Lumina. Soarele neprihănirii care a răsărit peste noi și nu mai apune niciodată.

            Psalmul 84:11 „Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, El este Lumina, care luminează în inimile credincioșilor, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de nici un bine pe cei ce duc o viață fără prihană.”

Lumea ne arată calea spre suferință și spre moarte. Dar vine Domnul și ne spune în versetul 14: „Nu intra pe cărarea celor răi și nu umbla pe calea celor nelegiuiți! Ferește-te de ea, nu trece pe ea; ocolește-o și treci înainte.”

În Psalmul 1:1, Cuvântul lui Dumnezeu fericește pe cei care rezistă tentației de a urma calea celor nelegiuiți. „Ferice de omul care  nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori.”

„Nu te duce” într-o direcție care te îndepărtează de Dumnezeu; „nu te opri” la taifas cu batjocoritorii; „nu te așeza” la masă cu cei care batjocoresc „Lumina”.

Dacă ne uităm pe televizor, nu vedem altceva, decât lupte, certuri, scandaluri, accidente, ucideri, batjocori la adresa Domnului. Însă, Domnul Dumnezeu ne întoarce privirile de la urâciunile lumii și ne arată bucuria, pacea și viața veșnică, prin șaizeci și șase de „izvoare” de viață.

O bogăție de apă vie!

            Vrei ca sufletul tău să se învioreze și să se bucure? Privește cerul! Și în cer, privește-L pe Dumnezeu! El șade pe Tronul universului înconjurat de îngeri, serafimi și heruvimi.

            În cer, privește spre Isus care șade la dreapta tatălui ca Mare Preot și singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu!

            Contrastul și diferența între lume și Dumnezeu este ca de la cer la pământ și totuși Domnul Dumnezeu nu ne-a scos din mijlocul ei, ci ne-a lăsat ca pe niște „lumini” în întuneric. Noi trebuie să luminăm și să-L arătăm pe Cristos în noi, nădejdea slavei, în orice împrejurare a vieții!

            Când lumea se clatină sub povara păcatului și a suferințelor, când neamurile se frământă și împărățiile, după Cuvântul scris, nu-și mai găsesc stabilitatea, noi, credincioșii trebuie să stăm neclintiți pe Stânca Neprihănirii.

            „Căci ei nu dorm, dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă” spune versetul 16 despre lumea aceasta care zace în cel rău.

            Iar în versetul 18 citim cuvintele acestea, fermecătoare: „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

            Noi nu ne-am născut din nou, oameni mari și nici maturi în credință, ci ne-am născut copii neștiutori; ne-am născut prunci care aveam nevoie de „laptele Duhului” ca să creștem, să ne dezvoltăm în omul dinăuntru.

            De aceea, trebuie să cercetăm Scripturile în fiecare zi, să ne hrănim astfel omul dinăuntru și să-l îngrijim chiar mai mult decât omul de afară, care oricum se trece, pentru că în Scriptură găsim „cuvintele care sunt viață pentru cei care le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor”. Versetul 22.

Astfel, „Luminița” care s-a aprins în inima noastră la „nașterea din nou”, se înnoiește și crește cu fiecare zi în care ne apropiem de Domnul și în care Îl cunoaștem tot mai mult și tot mai aproape.

Domnul Dumnezeu se întoarce cu bunătate, cu iertare și mântuire spre fiii oamenilor și alungă întunericul din viața celui neprihănit, născut din nou și nimicește planurile celor răi, argați ai Satanei, tot așa cum soarele răsare pe cer, luminând-ul din ce în ce mai mult, până când totul în calea Lui devine strălucitor și limpede.

Așa este viața credinciosului!

Privind spre „Lumină” mereu, privind țintă la Căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, la Cristos care este Domnul: „pasul nu-ți va fi stânjenit; și când vei alerga, nu te vei poticni.” Așa declară Duhul Domnului în versetul 12.

Îngerii care tăbărăsc în jurul tău te vor păzi ca nu cumva să te lovești cu piciorul de vreo piatră; Duhul Sfânt te va însoți și te va călăuzi, iar Domnul Isus te va lumina!

 Se poate foarte ușor, ca din nebăgare de seamă, inima noastră, sufletul și duhul nostru să se întineze, să capete o stare de amărăciune, care în final să altereze întreaga viață de credință. De aceea, Duhul Domnului proclamă articolul acesta din Legea veșnică a lui Dumnezeu, în versetul 23: „Păzește-ți inima…” adică, păzește-ți mintea de atacurile celui rău, păzește-o de gânduri negre, de orice lucru dinafară, de la cel rău și care ar putea să aducă amărăciune sufletului tău.

„Pune mască inimii tale” și păzește-o mai mult decât nasul și decât gura.

Curăția de inimă, sau mintea sănătoasă, este prima condiție ca omul credincios să trăiască în sfințenie și să se ferească de păcat. Dar pentru aceasta ai nevoie de Dumnezeu, ai nevoie de Lumină, ai nevoie de Cuvintele vieții, de cuvintele Scripturii.

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!