Un nou an ne stă înainte

            M-am gândit la cuvintele fiilor lui Core, scrise în Psalmul 46, unde spun din partea Domnului: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” Lucrul acesta înseamnă că din când în când, trebuie să ne oprim din alergare, să facem câte un popas pe drumul vieții pe care-l parcurgem pe pământ și să cugetăm la trecutul și la prezentul nostru.

            Dacă privim în urmă, am putea să spunem că un an vechi, zdrențuit de tot felul de evenimente, un an sfârtecat de un virus care a produs o pandemie generală s-a scurs ca o apă, dar, parcă nu ne lasă nici un sentiment de regret, nu ne pare rău după el.

            Un singur lucru regretăm, și anume faptul că îmbătrânim. De fapt, timpul rămâne același mereu; noi însă trecem…

Uitându-ne în oglindă, observăm că suntem marcați de fiecare an, de fiecare zi care trece. Și nu este vorba de cei mici, sau de tinerii care se bucură că au mai crescut un an, că sunt mai mari, că au crescut și în înălțime dar și în înțelepciune.

            Așa se întâmplă de când este lumea; un an trece, altul vine; zilele, săptămânile, lunile parcă zboară și timpul înaintează mai grăbit ca oricând spre final, spre încheierea tuturor lucrurilor.

Dacă citim Scripturile cu atenție, observăm că, tot ce este sub soare, adică tot ce este creat de Domnul Dumnezeu, inclusiv timpul pe care omenirea îl măsoară, au avut un început și inevitabil vor avea un sfârșit.

În Cartea sfântă, în Geneza 1:1 Cuvântul Domnului spune ferm, hotărât și adevărat că: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.”

Cel ce este nevăzut, fără de început și fără de sfârșit, vorbește în Scrisoarea sfântă, despre începutul creației și al timpului măsurat, sau a timpului măsurabil.

La început, toate erau bune, frumoase, plăcute ochilor Creatorului, dar ceva grozav s-a întâmplat pentru că totul s-a deteriorat, toate lucrurile s-au stricat. Parcă nimic nu mai funcționează, parcă nimic nu se mai leagă…de aceea, Creatorul a hotărât un final…!

Cât de departe, sau cât de aproape este momentul în care Domnul Dumnezeu va trage „cortina”, peste creația Sa, nu știm. Lucrul acesta este ținut „sub cheie”, de către Domnul.

Dar despre sfârșitul creației, Domnul Dumnezeu spune în a doua Epistolă sobornicească a lui Petru 3:10 că: „Într-o zi cunoscută, știută doar de Tatăl, o zi care va surprinde pe toți cei care stau nepăsători și liniștiți în vremea aceasta; poate îi va surprinde chiar și pe cei care  stau în „Sion” și dorm, că:  „În ziua aceea, cerurile vor trece cu un trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.”

Tot ce este materie, chiar și „timpul”, se vor topi și vor deveni ceea ce au fost la început: „nimic”.

Va rămâne doar eternitatea: viața cu Dumnezeu, sau moartea fără Dumnezeu.

Pe noi, care citim Scripturile și care așteptăm nu o zi de groază, nu o zi a mâniei lui Dumnezeu, ci o zi de bucurie, nu trebuie să ne surprindă nimic din ceea ce lucrează Dumnezeul, care ne este Tată.

Mi-am adus aminte de copilărie, când tata mă lua uneori cu el atunci când făcea câte ceva prin gospodăria familiei și nu numai.

Așa mă gândesc că, Domnul Dumnezeu, Tatăl ceresc ne ia pe lângă El în lucrarea pe care o face pe pământ. Și nu pentru că nu poate, sau pentru că ar avea nevoie de ajutorul nostru, ci pentru ca să ne simțim și noi utili în lucrarea Sa, să facem rugăciuni pentru noi și pentru toți oamenii, să ne sfințim, să facem milostenii, să dăruim și să ne dăruim pe noi înșine. Și prin toate acestea, să Îl preamărim și  să-L proslăvim în viața noastră, pe Cel ce este fără început și fără de sfârșit.

Un an „urât” și „greu”, a trecut un altul nou ne stă înainte.

Ce ne rezervă, nu putem să știm!

Poate libertate în deplasări, poate sănătate mai bună, poate ne scapă de măștile care ne acoperă fețele, poate împlinirea dorințelor…

Și chiar dacă domnul va îngădui necazuri și greu mai mare peste lume, noi trebuie să ne bucurăm de fiecare zi a acestui an și să-L sărbătorim pe Isus ca Mântuitor și în urmă, Domnul Dumnezeu să dea fiecăruia: pace și liniște sufletească, un duh de iertare, de iubire și împăcare, și multe binecuvântări cerești și pământești.

Adică, Domnul să deschidă izvoarele de sus și izvoarele de jos și să lase să curgă peste oamenii plăcuți Lui râuri de binecuvântare.

Sănătatea să ne sporească în fiecare zi, împreună cu sufletul și duhul nostru.

La mulți ani cu Domnul!