Nu rareori, în zilele noastre putem auzi așa cuvinte: "Cel mai important – ești tu!"

Această filosofie este străveche ca lumea. Căci anume acest Șarpe viclean, în esență, i-a zis Evei: "Cel mai important – ești tu". Din acel moment, pe această temelie se zidesc companiile de publicitate, care au un mare succes.

Un scriitor a observat, că "majoritatea oamenilor cred că cel mai măreț om din lume sunt ei însuși. Viața lor este formată din multe varietăți pe tema ‘eu’".

Este adevărat. Indiferent de toate discuțiile cu privire la nota mică la auto-evaluare, instinctiv, viața noastră se rotește în jurul nostru. Cum aceasta mă va influența? Voi deveni fericit(ă)? De ce aceasta a avut loc cu mine? Ce gândește ea (el) despre mine? Acum este rândul meu. Unde este partea mea? Pe nimeni nu-l interesează ce gândesc? M-a batjocorit. A venit vremea să-mi atrag atenția doar mie (A venit vremea să caut doar folosul meu; să-mi fac bine doar mie). Să mă lase în pace. Nu-i pasă de nevoile mele.

Nu ne este îndeajuns să fim centrul universului nostru. Dorim să fim centrul universului la toți ceilalți, inclusiv la Însuși Dumnezeu. Când alți oameni nu se închină înaintea noastră, în fața noastră, și nu-și dedică viața, ca să caute fericirea noastră, și împlinirea nevoilor noastre, ne supărăm, și căutăm alte oportunități, ca să atingem scopurile noastre egoiste.

Doresc să gândesc, că biserica – unicul loc, unde totul se rotește în jurul Lui Dumnezeu, ci nu în jurul omului. Dar aceasta de multe ori, pe departe nu este așa. Doctorul Larry Crabb în cartea sa "Căutându-L pe Dumnezeu" ("Finding God") face o analiză profundă a motivelor, din cauza cărora biserica evanghelică a căzut în această ispită:

"Cea mai importantă misiune în biserică, acum constă în aceea, ca să-i ajute pe oameni să se simtă iubiți… Nu ne învățăm să ne închinăm Lui Dumnezeu, să ne lepădăm de sine, și să ne jertfim mult pentru ca să-L slujim pe Dumnezeu. Ne învățăm să ne afirmăm, să ne izbăvim de amintiri dureroase, să biruim obiceiuri nesănătoase, să scăpăm de depresie, să ne mărim nota la auto-evaluare, să punem granițe în comunicarea cu oamenii, să ne iubim doar pe noi, ci să nu ne lepădăm de noi înșine. Ne învățăm să ne primim așa cum suntem, chiar dacă suntem răi, ne încurajăm, ci nu ne rușinăm de faptul că ducem un mod de viață păcătos.

Izbăvirea oamenilor de durere, devine pentru biserică cea mai importantă lucrare. Iar aceasta este o tendință rea…

Tindem să ușurăm durerea, care ne provoacă probleme, în loc datorită la această durere, să cunoaștem caracterul și planul Lui Dumnezeu. Pentru noi a devenit mai important să ne simțim bine, decât să-L căutăm pe Dumnezeu.

Ca rezultat, cu plăcere suntem deacord cu acele gânduri biblice, care ne ajută să ne simțim iubiți, și trecem pe alături acele versete din Scriptură, care ne îndeamnă să ne ridicăm cu o treaptă. Transformăm adevărul minunat cu privire la dragostea Lui Dumnezeu, care ne-a răscumpărat, și starea noastră (poziția noastră) în Hristos, ca o scuză, pentru ca să ne cinstim doar pe noi înșine, ca să ne închinăm doar nouă, ca să ne slujim doar nouă. Nu vedem adevărul, nu vedem descoperirea uimitoare despre Dumnezeu, Care este atât de milostiv, că a iubit pe oamenii, care Îl urăsc, nu vedem adevărul despre Dumnezeu, Care este vrednic, ca să fie preamărit mai presus de tot.

…Am schimbat adevărul cu locurile, în așa fel, încât Dumnezeu este vrednic de cinste, din cauza că El ne-a onorat, prin faptul că ne-a împlinit dorințele noastre… Acum contăm (a conta - A reprezenta o valoare, a avea însemnătate) mai mult decât Însuși Dumnezeu" (Larry Crabb, Finding God (Grand Rapids: Zondervan, 1993), 17-18.). “Vrednic este Mielul (adică Iisus Hristos)”, cântăm nu ca răspuns la harul (darul nemeritat) Său minunat, ci pentru că El ne-a împlinit dorințele, ne-a izbăvit de suferințe, de probleme, pentru că ne-a dat plăcere.

Apostolul Pavel a înțeles, că nu Dumnezeu există pentru noi, ci noi – pentru Dumnezeu:

"Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate". (Coloseni 1:16-18)

De ce Pavel putea să cânte cântare de laudă Lui Dumnezeu în închisoare? Cum a putut să rămână credincios, și "întotdeauna să se bucure în interior, (aici nu se are în vedere bucurie emoțională)", când a fost flămând și obosit? Taina (secretul) lui – el o dată pentru totdeauna și-a pus scopul. N-a trăit pentru plăcerea sa, n-a alergat după plăceri, și nu căuta să-și împlinească dorințele egoiste. Din momentul, când s-a întors la Dumnezeu, când s-a pocăit (și-a schimbat gândirea), pe drum spre Damasc, el a avut doar o dorință arzătoare – să trăiască pentru slava Lui Dumnezeu, și să-L bucure pe El. Pentru el era foarte important doar cunoașterea Lui Hristos, și să mărturisească despre El celor din jur.

"Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu." (Faptele apostolilor 20:24)

Pavel a avut o deviză: “Pentru mine a trăi este Hristos”, adică să-L iubească pe deplin și necondiționat pe Hristos. Când a luat această decizie, restul n-a fost atât de important.

-       Doamne, dragul meu! Ajută-mă să nu trăiesc pentru plăcerea mea, ci să am doar o dorință arzătoare precum apostolul Pavel – să trăiesc pentru Tine, viața mea să fii Tu, și să parcurg până la capăt calea mea, să duc sarcina mea, să înfăptuiesc până la capăt, ceea ce mi-a poruncit Domnul Iisus, lucrarea, pe care mi-a dat-o Domnul Iisus! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Apocalipsa 5:12