Dintre care ești?
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 06/02/2021
    12345678910 0/10 X

Dintre care ești?

Dintre cei ce se îndoaie și cad, sau dintre cei ce rămân în picioare?

                        Psalmul 20

„Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,

Să-ți trimită ajutor din locașul Lui cel sfânt și să te sprijinească din Sion!

Să-Și aducă aminte de toate darurile tale de mâncare și să primească arderile tale de tot!

Să-ți dea tot ce-ți dorește inima și să-ți împlinească toate planurile tale!

Atunci noi ne vom bucura de biruința ta și vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru.

Domnul să-ți asculte toate dorințele tale!

Știu de acum că Domnul scapă pe unsul Său și-i va răspunde din ceruri, din locașul Lui cel sfânt,

Prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

Unii se bizuiesc pe carele lor, alții pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.

Ei se îndoaie și cad;

Dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare.

Scapă, Doamne, pe împăratul și ascultă-ne când Te chemăm!”

            Psalmul 20 este oglindirea vieții noastre personale, sau oglinda fiecăruia dintre noi și dacă îl cercetăm cu atenție, vom observa luptele, frământările, aspirațiile, dorințele cu împlinirile și cu neîmplinirile pe care le avem în viață. Dar, vom observa și soluțiile pe care ni le propune David inspirat de Duhul lui Dumnezeu în acest Psalm, cu o condiție însă și anume, dacă ne dorim din toată inima ca Dumnezeu să intervină și să ne conducă fiecare gând, fiecare pas al vieții noastre de credință.

            În primele patru versete, psalmistul descoperă șapte fronturi de luptă, sau șapte provocări nedorite de vreunul dintre noi în viață, lupte cu care credinciosul se poate întâlni în mod inevitabil, în călătoria sa pe pământ.

            Mai întâi, sunt necazurile;

            Apoi, sunt atacurile vrășmașului;

            Lipsurile, neajunsurile;

            Singurătatea în durere, în necaz, în lupte;

            Purtarea de grijă pentru cei dragi;

            Neîmplinirile din viață;

            Grijile, îngrijorările, planurile, țintele pe care vrem să le atingem.

            Toate acestea storc vlaga spirituală, prăbușesc de multe ori în țărâna pământului și aduc într-o stare de deznădejde pe oricine nu are ca ajutor pe Domnul Dumnezeu.

            Oare, câți dintre noi, nu ne-am întâlnit în viață cu necazuri, cu descurajări și îndoieli când a fost vorba să facem față uneltirilor vrășmașului?

            Sau câți dintre noi nu ne-am simțit de atâtea ori singuri în mijlocul „focului”, a problemelor care ne ardeau buzele, dar pe care nu le puteam rezolva?

Dar tocmai în asemenea situații, vine psalmistul inspirat de Duhul Domnului și pune în inima noastră binecuvântările lui Dumnezeu și anume: în loc de deznădejde, aduce siguranță; în loc de întristare, El aduce bucurie; în loc de eșec, aduce biruință!

            De multe ori suntem ca niște lămpi în care abia mai pâlpâie lumina din lipsă de untdelemn și din lipsă de credință; dar vine Domnul cu încurajările acestui Psalm și toarnă untdelemnul bucuriei și a biruinței în fiecare inimă, pentru ca să ne ridicăm în capul oaselor, să rămânem în picioare și să nu mai deznădăjduim.

            Așa vine Domnul lângă cei descurajați, însingurați și fără vlagă spirituală. El se apleacă peste cel căzut „între tâlhari”, și-i curăță rănile, toarnă untdelemn de alinare a durerilor și toarnă vin de bucurie în inima descurajată.

            Din experiențele personale, dar și din pățaniile multor oameni credincioși, învățăm că, cine se sprijină pe om în mijlocul „furtunilor” vieții, de cele mai multe ori cade și nu se mai ridică, pentru că are ca sprijin de fapt, o trestie care se frânge și care adâncește rana de multe ori.

            Isaia 36:6 „Iată, ți-ai pus nădejdea în Egipt (adică ți-ai pus nădejdea în om și în lume), ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mâna oricui se sprijină pe ea…”

            De aceea, Domnul Dumnezeu rostește un VAI peste toți cei care se sprijinesc pe oameni. VAI de cei care aleargă la ajutorul omului înainte de a-L căuta pe Domnul și sprijinul Său.

            Isaia 31:1 „Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai și pe mulțimea carelor și în puterea călăreților, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel și nu caută pe Domnul!”

            Omul fără Dumnezeu, oricât de bogat va fi și oricât de multe bogății ar avea în visterie, sau dacă ar fi doctor în științe; și oricât de mulți „prieteni” va avea în jurul lui, la un moment dat va cădea, se va prăbuși de la „înălțimea” staturii lui și nu se va mai putea ridica; și nici nu îl va mai putea smulge nimeni din adânca groapă a pieirii veșnice.

            Naum 1:12 „Așa vorbește Domnul: „Oricât de mulți și puternici vor fi, toți vor fi secerați și vor pieri.”

            Fără Dumnezeu, nimeni nu are nici o șansă de scăpare! Fără Dumnezeu, te îndoi, cazi și rămâi la pământ, fără șansă de ridicare, dar cu Domnul, „sari peste ziduri înalte” și dacă este nevoie „te năpustești împotriva unei oștiri”. Cu Dumnezeu, te ridici și rămâi în picioare, oricare ar fi căderea.

            Eu personal am fost de atâtea ori prăbușit până în țărâna pământului; îmi pierdusem nădejdea de atâtea ori, dar de fiecare dată, Domnul Isus Cristos, pe care L-am primit ca Domn al inimii în floarea tinereții mele, mi-a venit în ajutor, m-a ridicat „în capul oaselor”, m-a sprijinit și m-a întărit ca să pot merge mai departe.

Mă întreb: ce aș fi făcut fără Domnul în momentele acelea?

Necazurile vin fără sa le cauți și fără să le chemi; crize familiale, probleme de sănătate, prietenii care te părăsesc, lipsurile materiale, planuri pe care le faci fără speranța că le vei putea împlini vreodată.

Toate aceste te fac să te îndoiești de multe ori în credință!

Dar ceea ce vrea sa ne spună Duhul Domnului în acest Psalm, poate fi parafrazat în câteva cuvinte: Când vin necazuri și te lovești de tot felul de probleme la care nu găsești răspuns și rezolvare, nu te sprijini pe tine însuți, sau pe cei din jurul tău. Nu căuta sprijin în bogățiile tale, în știința ta, sau în puterea și promisiunile oamenilor.

Toate acestea, sunt doar niște „cârje”, slabe care se vor rupe atunci când vei avea cel mai mult nevoie de sprijin.

      Încrede-te în Domnul         și ia Numele Lui ca sprijin. Încrede-te din toată inima ta în caracterul Său divin și sfânt. Și fii sigur că Domnul iți aude suspinurile și rugăciunile rostite cu lacrimi, pentru că ești copilul Lui. Pentru tine, pentru ca să te ridice din țărână și din moarte, a plătit prețul suprem!

       Încrede-te din toată inima în Domnul și cere Numele Lui peste ființa ta.

      Fii încredințat că Domnul te va apăra împotriva vrăjmașilor și nu te considera niciodată abandonat și alungat de la fața Lui.

Ai încredere că Domnul iți va trimite ajutorul potrivit la timpul potrivit. El știe din ce suntem făcuți, știe că suntem țărână neputincioasă; de aceea se îndură de noi, așa cum se îndură un tată de copiii lui.

Domnul nu va uita niciodată că ai suferit poate, batjocora pentru El; Își va aduce aminte de paharul cu apă rece pe care l-ai oferit celui însetat și îți va răsplăti negreșit. Și răsplătirile Lui sunt mari, pentru că El Însuși este mare.

„Să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov!”

Când Duhul Domnului rostește binecuvântarea aceasta peste tine și când chemi Numele Domnului peste sufletul tău și peste casa ta, înseamnă mai mult decât ceea ce înseamnă ADONAI (Domnul este Stăpânul), sau El-ȘADAI (Puternicul lui Iacov), sau ELOHIM-(Domnul puterilor).

Numele Domnului este mai mult decât o identitate și înseamnă, sau cuprinde întreg caracterul Lui dumnezeiesc: Dragoste, sfințenie, dreptate, bucurie, pace, milă, îndurare…și toate celelalte îndurări care curg ca un râu binefăcător din inima Lui peste făptura mâinilor Sale.

În cele șapte „furtuni”, sau cele șapte fronturi de luptă pe care le aminteam la început și din mijlocul cărora chemi Numele Domnului, de fapt apelezi la caracterul Său dumnezeiesc, divin de aceea, când strigi din mijlocul necazului, el aude; când vrășmașul te împresoară, El te apără; când vede lipsurile din viața ta, El te ajută; când îți vede singurătatea, El te ia pe brațe ca o mamă iubitoare și te sprijină; El îți păstrează aducerea aminte; îți împlinește dorințele; te ajută la împlinirea planurilor tale.

Dacă îți vei pune încrederea în El, cu bucurie iți va aduce plinătate în toate compartimentele vieții. Domnul nu umblă nici o dată cu jumătăți de măsură.

Când Domnul vrea sa ofere ceva copiilor Săi, atunci le oferă totul deplin: dragoste desăvârșita, viață din belșug, bucurie deplină și cea mai valoroasă bogăție: mântuire veșnică. Căci este scris: „Voi aveți totul deplin în El, care este capul oricărei domnii și stăpâniri” ( Coloseni 2,10 ).

Domnul să ne binecuvânteze!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1158
  • Export PDF: 2
Opțiuni