Atenție! Vine furtuna

                                   Psalmul 50:1-5

„Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbește, și cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.

            Din Sion, care este întruparea frumuseței desăvârșite, de acolo strălucește Dumnezeu.

            Dumnezeul nostru vine și nu tace.

            Înaintea Lui merge un foc mistuitor, și împrejurul Lui o furtună puternică.

            El strigă spre ceruri sus, și spre pământ, ca să judece pe poporul Său:

            „Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

Fără nici o exagerare, putem să spunem că se vede cu ochiul liber, cum se ridică norii negri ai necazurilor, ai strâmtorării ai durerilor, ai groazei și ai prigoanei. Se apropie furtuna!

De unde vin acești „nori”?

De undeva „din nord”…

Sunt „norii” iscați de către dumnezeul veacului acestuia și vin ca un tăvălug peste lume, mânați de „vântul”, celui rău, care vrea să distrugă tot ce este frumos și valoros înaintea Domnului: familii, legătura credincioșilor cu Isus Cristos, credința pocăiților, personalitatea omului și în final, Biserica lui Dumnezeu.

Acesta este scopul pentru care satan, a dezlănțuit furtuna!

            Va reuși el oare? Își va împlini el planul diabolic? Cât de mult îi va îngădui Domnul Dumnezeu să înainteze în planul său nimicitor și diabolic?

Eu nu știu să vă spun! Dar știu un lucru și cunosc o făgăduință a Domnului Isus: El ne va scăpa!

El Își va scăpa credincioșii din necaz!

„Strângeți-Mi pe credincioșii Mei…”

„Dumnezeul nostru vine și nu tace!”

            Suflete drag, de oriunde vei fi. Pune-ți nădejdea în Domnul… și ascultă ce-ți spune El Pentru că Domnul vine negreșit și nu tace!

            „El strigă spre ceruri sus, și spre pământ…” dar numai cine stă să asculte Îi va auzi glasul.

            În Psalmul 42:7 cuvântul Domnului spune: „Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile și valurile Tale trec peste mine.”

            Vin „valuri după valuri”, dar în toată învălmășeala aceasta, în toată negura care se lasă peste lume și peste toată furia și furtuna iscată de Satan, Domnul Dumnezeu a pregătit „Corabia” salvării și la cârma ei nu este un om ca în vremea potopului, ci este Însuși Domnul Isus, Mirele care vine să ne izbăvească.

            Dacă ascultăm ce spun „specialiștii” lumii și dacă ne uităm la vremurile pe care le trăim și mai ales la cele care vin, frica și groaza, spaimele vor pune stăpânire pe sufletele noastre și la un moment dat ne vor înmuia în așa fel încât ne vom prăbuși la pământ, ca și poporul lui Iosua în fața Cetății Ai, fără să ne mai putem ridica.

            Trăim vremea Bibliei când nu mai ai voie să cumperi lucruri și materiale necesare, când nu mai ai voie să-ți plătești dările, dacă nu te-ai „vândut”.

            Îi auzim vorbind, de parcă vor cu tot dinadinsul să bage frica în oameni: vine valul unu, doi, trei…cinci și așa mai departe însă, dacă citim Scripturile, descoperim că Domnul Dumnezeu stă în cer și râde de ei. Psalmii 2:4 și 37:13 „Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine și lui ziua.”

            Se zbat în facerea răului, pentru că se cred stăpânii lumii, neștiind că le este îngăduit lucrul acesta pentru puțină vreme și apoi, vine judecata!

            Când ucenicii erau pe mare și valurile (câte oare or fi fost? Câte valuri, oare au intrat în corabia ucenicilor, încercând să o scufunde? Câte dintre ele au fost învinse?)

Dar au strigat către Domnul: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim? Domnul Isus, liniștit, S-a ridicat în picioare în mijlocul furtunii și cu un singur cuvânt a potolit toate valurile și vântul a amuțit.

Pentru că nu valurile, și nu specialiștii și nici politicienii au ultimul cuvânt, ci Domnul Dumnezeul cerului și al pământului. El are cuvântul de final.

            Într-o zi, Domnul Dumnezeu va porunci și va striga din cer: stop valurilor, gata cu molima și cu ciuma și se va lăsa o pace pe pământ, care va țiui urechile oamenilor.

Însă, Scriptura spune că, atunci când oamenii vor zice „pace și liniște!” atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei…!” 1 Tesaloniceni 5:3.

            De aceea, încă o dată strig din „poarta” aceasta: Suflete drag, pune-ți nădejdea în Domnul!

            Nu-ți pune speranța în „înțepături”, sau în verdictele oamenilor, în promisiunile lor și mai ales nu te înfrica la amenințările lor!

            Stai aproape de Domnul!

            La venirea Sa, ca Fiu al omului, Domnul Isus Cristos a avut înainte (ca antemergător), un trimis al lui Dumnezeu, ca să-I netezească calea. Isaia 40:3 „Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru.”

            La vremea hotărâtă, Domnul Dumnezeu a împlinit proorocia aceasta, trimițând înainte, în mijlocul poporului un om, pe Ioan, ca să pregătească intrarea Mântuitorului, venit de sus, de la Tatăl, în lumea religioasă, dar în același timp, atât de idolatră și atât de îndărătnică.

            Dar nu despre Ioan Botezătorul vreau să vorbesc, ci despre Cel ce vine după Ioan și în același timp este înaintea lui, așa cum declara însuși Ioan despre Fiul omului: (Ioan 1:27: „El este Acela care vine după mine, și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui.”) Așa declara Ioan despre Domnul Isus Cristos, pe care Îl sărbătorim nu numai la Paște și la Crăciun, după obiceiurile lumii religioase, ci Îl sărbătorim în fiecare zi, pentru că Îl iubim.

            Dar în zilele deosebite, Îl sărbătorim în mod deosebit. Îi înălțăm osanale, mulțumiri, laude și închinare într-o adunare sfântă.

            Prin harul lui Dumnezeu, vreau să merg pe „firul” împlinirilor din Scriptură, cu privire la Domnul Isus, Cristos, Fiul lui Dumnezeu și apoi să revin la ceea ce spuneam la început: Vine furtuna! Să ne punem la adăpostul aripilor lui Dumnezeu!

            Mai întâi trebuie să observăm faptul că, venirea Domnului Isus în lume, nu a fost o întâmplare și nu a fost un lucru spontan, ci a fost momentul, ziua, luna, anul, ales de Domnul Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii.

            Anul nașterii Mântuitorului, este cunoscut, dar luna și ziua au rămas ascunse de lume. Cu toate acestea, nu greșim când, uniți cu toți credincioșii, de pe toate meridianele pământului sărbătorim pe Cel ce a lăsat cerul de dragul nostru.

            Biblia nu vorbește nimic despre copilăria domului Isus, cu două excepții: la opt zile când a fost dus la Templu ca să fie tăiat împrejur și la 12 ani când ni-L prezintă, tot în Templu, vorbind din Scripturi.

            Apoi, la 30 de ani în apa Iordanului, unde este botezat de către Ioan, antemergătorul Său și unde este mărturisit de către Dumnezeu Tatăl, ca Fiu al Său, iubit și adorat cu toată gingășia și cu toată dragostea. „Acesta este Fiul Meu, în care îmi găsesc toată plăcerea!”

            Mergând mai departe pe firul acesta, descoperim marea lucrare de mântuire, pe care o începe Domnul, o dată cu botezul Său în Iordan și culminând cu moartea Sa pe crucea din Golgota.

            Dar nu putem să ne oprim aici, pentru că la cruce este doar locul trecerii spre mântuire a omului păcătos.

            Pe cruce, Domnul Isus, moare luând asupra Lui păcatele lumii; dar a treia zi după Scripturi, înviază și timp de patruzeci de zile se arată ucenicilor și multor altor oameni care au mărturisit despre învierea Sa.

            Apoi din mijlocul a peste cinci sute de martori, Mântuitorul, înviat din morți, îmbrăcat în trup de slavă, se înalță la cer ca să se așeze pe Tronul pe care Îl merita din plin, la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl.

            Și acum, mergem la partea a doua a „firului” unde, în versetul trei al textului de bază, se spune că: „Dumnezeul nostru vine și nu tace.”

            Ce înseamnă lucrul acesta și ce sunt cuvintele acestea rostite de către psalmistul Asaf, unul din cei trei mari cântăreți ai lui David și proroc al Domnului?

            Este glasul străjerului care strigă de pe înălțimi; sau este ultimul avertisment care cheamă poporul Domnului mai aproape: „Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

            Așa cum cloșca își strânge puii sub aripile sale, când simte pericolul, tot așa Domnul Isus Cristos vrea să strângă pe credincioșii Săi sub aripile Sale, pentru că vine furtuna.

            Da, Domnul nostru vine și nu tace!

            Eu cred că acum când Domnul Isus este gata să vină, a ridicat glasul, ca să audă toți pocăiții care au ațipit. De aceea este atâta frământare și parcă se clatină pământul!

            Într-o vreme în care toate „fecioarele” au ațipit și într-o vreme în care Biserica a intrat într-o stare de somnolență spirituală, se aude strigarea, printr-un anunț care, pe mulți îi va lua prin surprindere: „Iată Mirele! Ieșiți-I în întâmpinare!

            Cine aude strigătul mesagerului să meargă degrabă, fiecare la vecina, la vecinul, la ruda, la fratele, sau sora să-și ceară iertare, să se împace cu pârâșul ca să nu fie nici o legătură care să-l țină legat de pământul acesta peste care vine furtuna.

Cuvintele acestea sunt de la Domnul! Puneți-le la inimă.

            În noaptea în care poporul lui Dumnezeu a fost scos din Egipt cu mână tare, fiecare trebuia să meargă la vecinul său să-l jefuiască de aur și de argint; astăzi Domnul ne poruncește să mergem la cei de lângă noi dar nu să-i jefuim, ci dimpotrivă, să-i îmbogățim.

Cum să-i îmbogățim? Cu dragoste! Să le arătăm dragostea pe care am primit-o din Dumnezeu.

Să dăm și celor de lângă noi din ceea ce am primit în dar de la Dumnezeu.

„Paharul meu este plin de dă peste el” spunea David. Cu ce era plin paharul inimii lui? Cu ură, cu fiere amară? Cu dispreț? Nu! Paharul meu este plin cu dragoste și vreau să-l beau cu cel de lângă mine.

            În versetul 2 este arătată măreția, strălucirea și solemnitatea Celui ce vine: „Din Sion, care este întruparea frumuseței desăvârșite, de acolo strălucește Dumnezeu.”

            De acolo, din strălucire, din cer, Domnul Isus coboară din nou, ca să-Și salveze mireasa din mijlocul valurilor cumplite ce se ridică peste lume.

Suflete dragi, nu este o glumă când spunem că peste lumea întreagă se lasă o mare „furtună spirituală, și o mare vijelie” și Biserica Domnului este în mijlocul ei ca și corabia ucenicilor în mijlocul mării înfuriate.

Ce trebuie să facem?

Ceea ce au făcut ucenicii: să strigăm către Domnul! Doamne, scapă-ne!

            Domnul Isus, ne-a promis că se duce să pregătească un loc în casa Tatălui și când va fi gata, zicea Mântuitorul în Ioan 14, vine să ne ia și pe noi, cei care Îi vom fi credincioși și-L vom aștepta cu pocăință.

            Însă, dacă la venirea Sa ca Fiu al omului, avea ca antemergător un proroc, care chema oamenii la pocăință, acum la venirea Domnului Isus ca să-Și răpească Mireasa și ca Judecător, înaintea Lui merge un foc mistuitor și peste lume, se lasă o mare prăpădenie.

            „Înaintea Lui merge un foc mistuitor, și împrejurul Lui o furtună puternică!”  Versetul 3b.

            De data aceasta, „antemergător” al Domnului Isus, nu este un om al păcii, este însuși Satan împreună cu toate „uneltele” lui, care vor să nimicească tot ce întâlnesc în cale.

            Și în mod special, așa cum spuneam la început, vrea să nimicească: familia și Biserica Domnului.

            El iscă un „foc nimicitor”, cu care vrea să nimicească credința mea și credința ta suflete drag și ne provoacă să ne vindem pentru o coajă de pâine.

            Este ușor de recunoscut dezlănțuirea celui rău, pentru că înaintează înconjurat de o „furtună puternică”, de amenințări, de restricții, de groază, de spaime.

            Nu ai voie să intri să-ți plătești dările, nu ai voie pe acolo, sau pe dincolo…vă spun din experiență.

            Dar vestea bună este că vine Domnul să-Și strângă credincioșii care au făcut legământ cu El, prin jertfă.

            Doamne, în mâna Ta puternică ne încredințăm soarta. Amin!