S-a născut Isus

                                      Isaia 9:1-2

            „Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galilea neamurilor.

            Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină.”

             Aminteam nu demult despre „Glasul care strigă în pustia Palestinei”, anume Ioan Botezătorul, care declara despre Domnul Isus Cristos, că este înainte de toate, din veșnicie și că vine după el, dar în același timp este înaintea lui.

Este ciudat să spui despre cineva că vine după tine, dar în același timp, este înaintea ta. Dar când este vorba de Fiul lui Dumnezeu, nu este greu de înțeles, pentru că El, cu adevărat este înainte de Ioan, înainte de Avraam și chiar de Adam, pentru că El este din veșnicie și toate prin El s-au creat.

Biblia Îl numește pe Fiul născut în Betleem, în versetul șase al aceluiași capitol: „Părintele veșniciilor…”, ceea ce înseamnă, fără să forțăm lucrurile, că este Creatorul veșniciei. Adică, toate lucrurile sunt create prin El, chiar și veșnicia.

Pe El, pe Domnul Isus Cristos Îl sărbătorim, nu pe un om și nu numai la Paște și la Crăciun, după obiceiurile lumii religioase, ci Îl sărbătorim în fiecare zi și Îl purtăm în inimile noastre pentru că Îl iubim.

Și pentru că Îl iubim și Îl purtăm în „vasele acestea de lut”, El ne poartă în fiecare zi în carul biruinței Sale. De aceea, când avem o biruință în viață, când avem o realizare deosebită, nici odată să nu zicem: am știut să mă descurc, am știut să mă strecor…, ci să zicem întotdeauna: Domnul m-a ajutat și în Numele Lui am biruit!

Domnul este chiar și astăzi în mijlocul nostru ca o Sărbătoare strălucitoare, aducându-ne bucurii și multe daruri cerești!

            Dar în zilele deosebite, Îl sărbătorim în mod deosebit. Îi înălțăm osanale, mulțumiri, laude și închinare deosebită într-o adunare sfântă.

Mai întâi trebuie să observăm faptul că, venirea Domnului Isus în lume, nu a fost o întâmplare și nu a fost un lucru spontan, ci a fost cu detalii ales momentul, ziua, luna, anul, în care Domnul Dumnezeu, a hotărât lucrul acesta, încă înainte de întemeierea lumii.

Anul nașterii Mântuitorului, este cunoscut și îl știm, dar luna și ziua au rămas ascunse de lume și de Biserică, tocmai ca omul, să nu se închine unei zile. Cu toate acestea, nu greșim atunci când, uniți cu toți credincioșii, de pe toate meridianele pământului sărbătorim la o anumită dată din an, pe 25 Decembrie, pe Cel ce a lăsat cerul și a coborât pe pământ, de dragul nostru.

            Dacă L-am sărbători în oricare altă lună din an, la o altă dată, lumea nu ne-ar lua în seamă. Dar în felul acesta, când lumea întreagă este conectată la sărbătoare (și nu are importanță felul în care lumea sărbătorește), pentru că este foarte ușor să-L facem cunoscut pe Isus Cristos, Cel născut în Betleemul Iudeii, ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Fiu al omului, Domn și Mântuitor.

            Și ar trebui să profităm din plin de oportunitatea aceasta.

Însă, trebuie să știm foarte clar: Crăciunul nu este despre brazi împodobiți și cadouri, chiar dacă ne place să primim și ne place să dăruim; și Crăciunul nu este despre colindători, sau despre noi înșine, să ne simțim noi bine, să mâncăm până ne ghiftuim, nu este nici despre zăpadă sau reni venind din nu știu care punct cardinal, ci ascultați-mă cu mare atenție: sărbătoarea aceasta specială, este despre o persoană specială: despre Isus Cristos, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Mântuitorul meu și Mântuitorul tău suflete drag.

Înaintea Lui se pleacă cerul și pământul, munții și dealurile, apele toate. În cer și pe pământ, totul strigă: slavă înaintea Împăratului împăraților!

Biblia nu vorbește nimic despre copilăria domului Isus, cu două excepții: la opt zile când a fost dus la Templu ca să fie tăiat împrejur și la 12 ani când ni-L prezintă, tot în Templu, vorbind din Scripturi și învățând Scripturile pe mai marii poporului.

De unde descoperim faptul că oricât de mare ai fi, oricât de multe lucruri știi, tot mai ai de învățat câte ceva chiar și de la cei pe care-i nesocotești.

Balaam a avut de învățat o lecție de ascultare de la o măgăriță. Dar Balaam nu a înțeles mesajul, până când nu a văzut pe îngerul Domnului cu sabia îndreptată spre el.

Pentru că, uneori Dumnezeu scoate nuiaua ca să te facă să înțelegi ceea ce vrea El de la tine!

Iona a avut de învățat de un pește ce înseamnă să fugi de fața lui Dumnezeu și să nu asculți de sfatul Său. Abia acolo în adânc, Iona a înțeles ce înseamnă că despărțit de Dumnezeu înseamnă suferință și moarte sigură.

            Apoi, Scriptura ni-L descoperă pe Domnul, la 30 de ani în apa Iordanului, unde este botezat de către Ioan, antemergătorul Său și unde este mărturisit de către Dumnezeu Tatăl, ca Fiu al Său, iubit și adorat cu toată gingășia și cu toată dragostea. „Acesta este Fiul Meu, în care îmi găsesc toată plăcerea!”

            Iar în Evanghelia după Luca, Domnul Dumnezeu continuă și poruncește tuturor pocăiților: „De El să ascultați”.

            Mergând mai departe pe firul acesta, descoperim singura, unica și marea lucrare de mântuire, pe care o începe Domnul, o dată cu botezul Său în Iordan și culminând cu moartea Sa pe crucea din Golgota.

            Dar nu putem să ne oprim aici, pentru că la cruce este doar locul trecerii spre mântuire a omului păcătos. Acolo la cruce, prin jertfa Fiului, se descarcă păcatele de pe umerii și din sufletul omului și de acolo, poate, fiind eliberat din strânsoarea celui rău, să pornească voios spre cer.

            Drumul spre cer este unic și trece obligatoriu pe la cruce.

            Pentru că acolo pe cruce, în arșița Palestinei, Domnul Isus, moare luând asupra Lui păcatele lumii; dar a treia zi după Scripturi, înviază și timp de patruzeci de zile se arată ucenicilor și multor altor oameni care au mărturisit despre învierea Sa.

            Apoi din mijlocul a peste cinci sute de martori, Mântuitorul, înviat din morți, îmbrăcat în trup de slavă, se înalță la cer ca să se așeze pe Tronul pe care Îl merita, la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl.

            De acolo, într-o zi, de asemenea hotărâtă de către Domnul Dumnezeu, Isus va reveni ca să Își ia Mireasa, iubita Biserică să o ducă acasă pentru totdeauna.

            Și nașterea Domnului Isus Cristos, să ne fie de folos!