Haideți să ne rugăm. Tată, suntem cutremurați de lucrarea Ta de orbire. Și suntem atât de recunoscători că Isus nu a venit în lume să judece lumea, ci să aducă mântuire. Nu vreau să fiu instrumentul prin care cineva să se împietrească, să nu fiu aromă de la moarte spre moarte. Mă cutremură posibilitatea de a a împinge pe cineva înspre punctul de distrugere, prin faptul că îi pun față în față cu gloria luminoasă pe care ei o urăsc. Doamne te rog să vii și cu puterea și îndurarea Ta prin Hristos să deschizi ochii, înmoaie inimile care sunt împietrite, trezește credința în locul necredinței. Acestea sunt cuvinte cu greutate și avem nevoie de ajutorul Tău să înțelegem și să răspundem în smerenie, umilință, credință și ascultare. Vino Duhule Sfânt și dă-mi ajutor mie și tuturor celor care mă ascultă. În Numele lui Isus. Amin.

Textul de azi este din Ioan 12:37-50, unul dintre cele mai triste texte din Ioan și ne vom concentra în mod special asupra acestor părți triste și dureroase. Legătura cu Crăciunul se găsesc printre rândurile acestea. Vă aduceți aminte că atunci când Isus avea doar șase săptămâni, sub 40 de zile după lege, părinții l-au dus la templu pentru a fi dedicat ca întâi născut. Era acolo un bătrân, numit Simion. Simion se ruga și Dumnezeu i-a spus: Îl vei vedea pe Mesia înainte de a muri. S-a uitat la Prunc și a știut că se uită la Mesia și acestea au fost cuvintele pe care le-a spus Mariei: “Iată, Acesta este rânduit pentru căderea și ridicarea multora în Israel și pentru a fi un semn care va stârni împotrivire. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău! Ca astfel să fie descoperite gândurile din multe inimi.” În alte cuvinte, nu veți fi fericiți totdeauna. În multe inimi adevărul va fi descoperit, oamenii se vor împotrivi lui Isus, mulți se vor ridica datorită Lui și mulți vor cădea din cauza Lui. O sabie va străpunge inima Mariei. Mulți vor cădea din cauza Lui și despre aceasta vorbește textul din Ioan 12. Fiți siguri că primiți și cunoașteți adevărul acesta, Isus și Ioan nu ne spun lucruri triste pentru a ne întrista, asigurați-vă că acceptați asta. Ne împărtășesc lucruri triste ca în final să fim bucuroși. Biblia vorbește despre întuneric de dragul luminii, vorbește despre lucruri urâte de dragul frumosului. Vorbește despre lucruri dureroase de dragul mângâierii, despre necaz de dragul bucuriei și Biblia prezintă conflictul de dragul păcii. Știm lucrul acesta bazat pe ce a spus Isus în Ioan 15:11 “V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Și multe lucruri erau dureroase! . Ioan în 20:21 spune “Acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți și să aveți viață.” Și multe lucruri din evanghelia aceasta sunt dureroase dar sunt cu scopul vieții. Cuvintele dureroase ale lui Isus sunt menite spre bucurie și istorisirile triste sunt cu scopul vieții. Încercați să cunoașteți și să acceptați lucrul acesta în timp ce ascultați. Așteptați-vă la asta și anticipați lucrul acesta.

Cea mai tristă parte din textul acesta, sunt versetele 37-43 care sunt despre necredința lui Israel, și sentința orbirii adusă de Dumnezeu asupra lor. Vom ajunge acolo în câteva momente. Dar mai întâi priviți împreună cu mine în versetele 44-50. Pentru a pătrunde, pentru a înțelege ce se întâmplă aici amintiți-vă că sfârșitul capitolului 12 sfârșitul textului nostru, versetul 50 este sfârșitul lucrării publice a lui Isus pentru totdeauna pe pământ! Din capitolul 13 până la sfârșitul cărții îl prezintă pe Isus împreună cu cei doisprezece, apoi unsprezece, procesul, moartea, învierea și înălțarea. Încercați să simțiți semnificația momentului acesta. Acestea sunt ultimele lucruri pe care le are de spus în public. Gândiți-vă la cuvintele acestea, să vă pătrundă și întrebați-vă de ce a ales să vorbească în felul acesta. Apoi totul este încheiat! Merge la ultima cină și tot ce mai are de spus este adresat doar ucenicilor Săi, cu excepția cuvintelor de la proces și execuție. Este ciudat cum pregătește Ioan aceste ultime versete, versetul 44-50. Priviți înapoi la versetul 12:36, versetul cu care am încheiat săptămâna trecută. Iar ultimul lucru pe care l-am spus a fost: “credeți în Lumină, ca să deveniți fii ai Luminii.” În mijlocul versetului spune: “După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat și S-a ascuns de ei.” Cred că se referă la mai mult decât faptul că nu-L puteau vedeau. Nu știm unde a mers, nu știm cât timp a fost plecat, știm că Ioan, scriitorul evangheliei este cel care scrie versetele 37-44, acestea nu sunt cuvintele lui Isus. Isus, S-a ascuns și Ioan vorbește aici despre orbirea lui Israel. Apoi în versetul 44, fără nici o descriere citim: “Isus a strigat!” Unde era? De unde a venit? Unde era și cu cine vorbea? Nu ne oferă nici un fel de context. A plecat, S-a ascuns și “Isus a strigat!” De ce a scris Ioan în felul acesta? Cred că acesta este sumarul lucrării Lui, cuvintele nu sunt limitate de timp și spațiu. Sunt punctul culminant la tot ceea ce a fost menit să facă în acești trei ani. Nu vor mai exista discursuri publice, momentele de la templu, nu vor mai fi semne și minuni, decât ultimul!

Să citim cuvintele acestea și sumarul acestei declarații a lucrării Lui. Versetul 44: “Isus a strigat, zicând: “Cel ce crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe Mine, iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.” De la început până la sfârșit acesta a fost scopul principal, nu-i așa? Dacă M-ați văzut pe Mine ați văzut pe Tatăl. Dacă Mă aveți pe Mine, aveți pe Tatăl. Dacă mă cunoașteți pe Mine Îl cunoașteți pe Tatăl. Oricine se va lepăda de Mine, se leapădă de Tatăl. Cine mărturisește pe Fiul, mărturisește pe Tatăl. Felul în care vă raportați la Isus azi, la fel vă raportați la Dumnezeu. Dovada felului în care interacționați cu Dumnezeu și ceea ce faceți, este interacțiunea cu Isus. Dacă Isus este Dumnezeu, Tatăl este Dumnezeu. Dacă Isus nu este Dumnezeul vostru, Tatăl nu este Dumnezeul vostru. Indiferent de cum gândiți, ce scrieți sau credeți. Dacă Isus nu este Dumnezeul vostru, Dumnezeu nu este Dumnezeul vostru. Aceasta este ceea ce spune evanghelia lui Ioan. Versetul 46: “Eu am venit ca lumină în lume, pentru că oricine crede în Mine să nu rămână în întunecime.” Este ultima dată când Isus este numit în mod public “Lumina lumii.” A fost menționat în capitolul 1:5 “Lumina luminează în întunecime și întunecimea n-a învăluit-o.” Oricine Îl primește pe Isus trece din întuneric la lumina eternă. Ultimele trei versete din lucrarea lui, pun accentul pe cuvintele Lui. Le voi citi și voi sublinia anumite părți. Urmăriți textul și ascultați cum trece de la lumină, la fereastra spre lumină. Cuvintele sunt fereastra prin care vedeți lumina și prin care intrați în părtășie cu lumina Lui.

Haideți să citim versetele 46-50. “Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece: cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M-a trimis, Tatăl Însuși, Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun așa cum Mi le-a zis Tatăl.” Îl cunoaștem pe Isus, Îl cunoaștem pe Tatăl și suntem mântuiți, avem viața veșnică prin Cuvântul lui Isus. Cu siguranță, avertizarea Lui este: agățați-vă de cuvântul Meu și nu vă desprindeți niciodată de el. Petru a spus: “La cine să ne ducem? ! Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Cuvintele lui Isus sunt viață și duh. Îl iubesc pe Isus mai mult decât orice iar pe al doilea loc iubesc cuvintele lui Isus! Pentru că sunt fereastra prin care Îl cunosc. Nu am un video sau vreo altă legătură cu cerul. Am cuvintele Lui și I-a plăcut să Îl facă divin și indestructibil, uns și puternic încât este instrumentul ce îmi străpunge inima și mă pune față în față cu realitatea de dincolo de lumea aceasta. Realitatea pentru care trăim, pentru Hristos. Este uimitor că la sfârșitul lucrării Lui, subliniază atât de puternic cuvintele Lui. Cuvintele sunt viață, viață veșnică. Nu există o altă cale prin care să Îl primești pe Isus decât prin cuvintele Lui. Trebuie să trăiți și să muriți pentru cartea aceasta. Este viața noastră. Prin cuvintele acestea s-a încheiat lucrarea publică a lui Isus pe pământ. Simțiți semnificația. Timp de 2000 de ani am avut exact ce aveam nevoie. Am avut cuvintele lui Isus. Nu print-un accident. Nu a rămas pe pământ pentru a vorbi cu fiecare dintre voi personal. A lăsat cuvintele Sale pentru a putea comunica personal cu fiecare dintre voi. Avem exact ce ne trebuie și El a fost atât de bun cu noi. Să ne luptăm să ajungă cartea aceasta la toți oamenii.

Versetele 37-43, partea tristă din text, care sunt spre bucurie, dacă Duhul Sfânt mă va ajuta în clipa aceasta. Acum când lucrarea lui Isus se apropie de final, Ioan se simte constrâns, sub inspirația lui Dumnezeu, nu doar să facă un sumar în versetele 44-50, un sumar al lucrării lui Isus, dar de asemenea să relateze de ce lucrarea lui Isus a fost întâmpinată cu eșec. “A venit la ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit.” De ce? El e atât de măreț! Deci a făcut atât de multe semne, versetul 37, ei nu au crezut. Ioan simte că trebuie să dea un răspuns pentru situația aceasta. A fost un accident, a fost un nenoroc, un ocol, un eșec, acesta era planul? Ce se întâmplă? Mesia vine în lume și oamenii la care a venit L-au respins. De ce? Aduceți-vă aminte de Simion din Luca 2:34 “Acesta este rânduit pentru căderea și ridicarea multora în Israel și pentru a fi un semn care va stârni împotrivire.” A fost hotărât să întâmpine împotrivire. A fost rânduit de Dumnezeu pentru împotrivire. Capitolul 1:11”A venit la ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit.” Lucrarea lui Isus începe cu înștiințarea că va fi respins și se încheie cu explicația respingerii. Respingerea a fost plănuită.

Capitolul 13 se concentrează pe ultimele ore petrecute cu cei doisprezece, moartea și învierea. Vom vedea cum sfârșitul acesta catastrofic al celei mai mărețe vieți care a existat vreodată se datorează necredinței lui Israel. Sfârșitul catastrofic și glorios se datorează necredinței lui Israel. Isus a fost crucificat pentru că a venit “la ale Sale, dar ai Săi nu L-au primit.” Amintiți-vă că nu printr-un accident a venit Isus în lume, ci a venit pentru a fi crucificat. “Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” A venit să moară în locul păcătoșilor care după 2000 de ani sunt prezenți în locul acesta, în Minneapolis. A venit pentru a muri pentru ca voi să puteți trăi, iar mijlocul prin care s-a produs lucrul acesta, a fost necredința lui Israel. Calea pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru el, calea care a dus la cruce unde S-a dat pe Sine ca substituție pentru păcătoși a fost calea făcută posibilă prin necredința lui Israel, făcând posibilă salvarea lumii. Înțelegeți în ce direcție merg lucrurile.

Textul acesta trist, în care ni se relatează necredința lui Israel era proiectat de Ioan și de Dumnezeu, să aducă bucurie veșnică lumii. Necredința lui Israel a adus lumii bucuria Crăciunului. Necredința lui Israel ne face să cântăm: “Cântați toți de bucurie.” Acesta a fost planul și scopul lui Dumnezeu. Voi face câteva observații din text și vom ajunge la trei concluzii. Trei observații și trei concluzii. Mi s-a părut foarte dificil, dar răsplata este glorioasă. Este modul tipic în care tratez cartea lui Ioan, sau aș putea spune că Ioan iși lasă asupra mea. Textul mă uluiește, mă uimește cum prezintă lucrurile. Mă lupt cu textul ca și Luther care nu putea renunța la Romani 1:16 până ce nu l-a înțeles. Iar după trei, patru ore încep să înțeleg lucrurile și primesc lumina. Sper să puteți vedea și voi. Voi citi versetele 37-40 și am să vă arăt prima mea observație. Dumnezeu a plănuit ca mulți din Israel să nu creadă și să-L respingă pe Isus. Dumnezeu a plănuit necredința multora în Israel și să-L respingă pe Isus. Am să vă citesc de unde am extras observația aceasta, nu este o deducție teologică. Nu trag concluzii bazat pe preconcepții, ci folosesc cuvintele pe care le vom citi chiar acum. Dacă nu găsiți ideile acestea în text, atunci nu ar trebui să le credeți.

“Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, (aici este prima indicație că necredința aceasta a fost plănuită) ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice: (Isaia 53) “Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit? Și brațul Domnului, cui i-a fost descoperit?” (aici observăm a doua indicație că necredința a fost plănuită) De aceea nu puteau crede.” Din cauza profeției nu puteau crede. Și urmează a treia observație. “Pentru că Isaia a mai zis: “Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!” Mi se pare foarte clar din textul acesta că Dumnezeu a plănuit necredința lui Israel. Cu șapte sute de ani înainte, sau cu șapte milioane de ani în urmă. Dumnezeu a plănuit necredința, împietrirea și orbirea lui Israel, dar nu contrazice sau elimină responsabilitatea, vina, sau învinovățirea lui Israel. Cum putem știi lucrul acesta? Isus a spus în Ioan 3:18 “Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” Deci necredința lui Israel merită judecată. Necredința aceasta este condamnată. Sunt responsabili de necredința care a pus stăpânire pe ei împotriva lui Isus. Necredința noastră, în dimineața aceasta, 11 decembrie este o necredință păcătoasă. Nu există nici o scuză, avem atâtea semne, atâtea dovezi, atâta glorie și lumină. Suntem vinovați de împietrirea noastră, de orbirea noastră și merităm condamnarea.

În al treilea rând observăm că Ioan aruncă o privire la modul în care Dumnezeu aduce orbirea și împietrirea. Înspre aceasta, el îl citează de două ori pe profetul Isaia. Gândiți-vă că dacă Ioan vroia să sublinieze lucrul acesta, și era inspirat de Dumnezeu, ar fi putut spune simplu că necredința lor se datorează împietririi, a fost voia și planul lui Dumnezeu pentru necredința și împietrirea lor, Dumnezeu i-a orbit și orbirea a fost folosită pentru mântuirea tuturor națiunilor. Nu era necesar neapărat să citeze Biblia. De ce a făcut lucrul acesta? De ce citează aceste două texte din Isaia, texte foarte diferite unul de altul. Capitolul 12:38 citează Isaia 53:1, iar în capitolul 12:40 citează Isaia 6:10.

Acestea sunt cele două texte. Capitolele acestea ne sunt familiare, „El suferințele noastre le-a purtat” și "L-am văzut pe Stăpânul șezând pe un tron înalt și înălțat” cu îngerii și serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt! Cunoaștem textele acestea. Isaia 53 este o descriere a suferințelor lui Isus. După ce spune: “Cine a crezut ceea ce noi am auzit?” Își punea întrebarea, cum ar putea fi primit mesajul acesta cu credință? Ce mesaj nu a fost primit cu credință? “Nu avea nici frumusețe și nici măreție la care să ne uităm, și nu era nimic în înfățișarea Lui ca să-L dorim. Era disprețuit și părăsit de oameni.” Isaia a profețit cu privire la un Slujitor, cu privire la suferințele Lui și respingerea Lui. A știut că va fi respins! Dumnezeu a știut că va fi respins! Israel nu putea crede într-un asemenea Mesia, de aceea spune în versetul 1 “Cine a crezut ceea ce noi am auzit?” De ce nu ar crede? Pentru că nu a avut frumusețe și măreție. Nu au dorit un astfel de Mesia. Nu așa trebuie să arate Mesia. Fără frumusețe și măreție, disprețuit, respins? Nu vom accepta un astfel de Mesia și El a știut că așa vor decurge lucrurile. Acesta este Mesia pe care L-a trimis El. El a știut care va fi răspunsul lor, și totuși a trimis un asemenea Mesia. Ioan 12:40 citează Isaia 6:10 care descrie ce se va întâmpla, când Isaia spunea ce a văzut. “Am văzut pe Stăpânul șezând pe un tron înalt”, foarte diferit de ceea ce descrie în Isaia 53 “Înalt și înălțat. Deasupra Lui stăteau serafimi. Strigau unul către altul și ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Oștirilor! Întreg pământul este plin de slava Lui!” Apoi l-a trimis pe Isaia să predice mesajul acesta iar inimile oamenilor se vor împietri. De ce s-ar împietri inimile oamenilor în urma acestui mesaj? Ei știau unde ar vrea ei să fie puterea, cine să fie în centru. Nu tânjeau după Dumnezeul acesta înalt și înălțat, măreț, sfânt, suveran, maiestos, real. Dă-mi un dumnezeu pe care pot să-l sculptez și să-l controlez, un dumnezeu folositor. Nu unul care stăpânește peste viața mea și în fața căruia să trebuiască să mă plec în mod constant, un Dumnezeu cu autoritate, care conduce lumea prin puterea cuvântului Lui. Nu doreau un astfel de Dumnezeu. Nu. Deci ce declară Isus? Susține că El este acest Dumnezeu. Isus spune că are gloria aceasta și cuvintele Lui sunt cuvintele lui Dumnezeu, mâinile Lui sunt extensia lui Dumnezeu, gândurile Lui sunt gândurile lui Dumnezeu, sfințenia Lui este sfințenia lui Dumnezeu, puterea Lui este puterea lui Dumnezeu iar când Isus spune lucrurile acestea, evreii vor să-L omoare. Dumnezeu știa care va fi rezultatul. A trimis un astfel de Mesia pentru un astfel de rezultat.

În alte cuvinte, felul în care Dumnezeu a plănuit să orbească și să împietrească pe mulți în Israel, a fost prin a trimite un Mesia pe care El a știut că nu Îl vor accepta. Era scris deja în Isaia că ei nu-L vor primi pe Mesia. Nu au vrut umilința Lui și pretinderea Lui la măreție, glorie și dumnezeire. Dar aceasta au primit, pentru că Dumnezeu a plănuit lucrurile în felul acesta. Dumnezeu a știut care va fi efectul și astfel i-a orbit prin faptul că le-a dat exact ce au avut nevoie și prin faptul că le-a dat exact ce nu au dorit. Pentru a confirma că înțelegem exact ce vrea să spună Ioan aici, mi se pare foarte semnificativ ceea ce am văzut, în aceste două texte, respingerea. Mai există vreo confirmare prin care să pot discerne lucrurile?

Haideți să privim în versetele 42-43 unde găsim confirmarea aceasta. “Totuși, chiar și dintre conducători, mulți au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta, ca să nu fie excluși din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.” Nu știu dacă credința din versetul 42 era o credință autentică. Pur și simplu nu știu. Am îndoielile mele. Am văzut credință neautentică în evanghelia aceasta, deci am libertatea să am îndoielile mele. Isus a spus în Ioan 5:44 “Cum puteți crede voi, care primiți slavă unii de la alții și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? !” Nu puteți crede în Mine dacă inima voastră este stăpânită de gloria venită din slava oamenilor și nu din slava lui Dumnezeu! Este exact ce spune în versetul 43. Chiar dacă credința din versetul 42 era credință adevărată, credință mântuitoare, sau nu era, defectul credinței este în versetul 43 și zdrobește credința, cel puțin în unele circumstanțe. Ioan 5:44. Au iubit slava care vine de la oameni mai mult decât slava care vine de la Dumnezeu. Este un cusur în cel mai bun caz, și distrugere în cel mai rău caz pentru credința mântuitoare. Rădăcina necredinței lui Israel a fost faptul că au iubit slava oamenilor și nu au iubit slava lui Dumnezeu. Priviți în versetul 41 și vom încheiat imediat prin trei concluzii.

Ioan comentează cu privire la ceea ce citim în Isaia 53 și Isaia 6. “Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui (Isus) și a vorbit despre El (Isus). Isus este slujitorul care a suferit, Isus este lumina slavei lui Dumnezeu din Isaia 6. Și ce credeți? Ei n-au iubit slava aceasta. Ce fel de om au văzut în Isaia 53? Disprețuit, fără frumusețe, urât... doreau un bărbat mare și puternic! Când toată slava lui Dumnezeu a fost prezentată în capitolul 6, nu au iubit slava aceasta, ci slava oamenilor! Doreau un bărbat măreț, un conducător puternic, nu unul umil și slab, disprețuit și crucificat. Cred că versetul 43 este cheia necredinței în evanghelia lui Ioan și este cutremurător pentru că așa sunt și eu. Iubesc slava oamenilor. Biserică, vă rog să mă placeți, spuneți lucruri frumoase despre mine, vă rog, pentru că ego-ul meu are nevoie de cuvinte frumoase. Sunt lucruri zguduitoare. Iubirea aceasta este incompatibilă cu credința. “Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.” Este exact opusul a ceea ce este nevoie pentru a putea crede. Nu au crezut și Dumnezeu știa că nu vor crede. Le-a trimis exact lucrul care să îi împingă în împietrire.

Voi încheia prin trei concluzii și amintiți-vă că scopul meu a fost să văd vestea bună în toate lucrurile. Vestea bună este scopul întregii evanghelii. Vreau să văd vestea bună! De ce mi se spun aici toate lucrurile acestea greu de primit?

1. Dumnezeu este suveran peste toată necredința și credința. Știe exact cum să planifice ambele moduri care Îi măresc suveranitatea Lui și responsabilitatea omului. Știe cum să facă asta și nu trebuie să înțelegeți cum împlinește lucrul acesta. Am scormonit puțin că înțelegem într-o măsură, dar n-am ajuns la finalul explicațiilor. Credeți-mă! Dacă vreți să credeți Biblia, nu trebuie să înțelegeți lucrurile acestea. Trebuie doar să știți că El este suveran și voi aveți responsabilitățile voastre. Necredința voastră este vrednică de condamnare și El este în control chiar și asupra necredinței. Iubim Biblia mai mult decât iubim un sistem. Înseamnă că El nu este frustrat sau zguduit niciodată în planurile Lui, prin necredința cuiva. Nu este împiedicat niciodată să-i mântuiască pe ai Săi prin liberul arbitru garantat de El.

2. Rădăcina necredinței indică spre slava lui Isus Hristos. El reflectă slava lui Dumnezeu, Evrei 1:3. El este umil și smerit. El este strălucirea slavei lui Dumnezeu, El este Dumnezeu. După cum am cântat despre Cel ce S-at născut, nu Cel creat, sper să înțelegeți teologia acestor cuvinte! Cel din veșnicie, etern, Cel ce S-a născut. Nu a fost creat! El este Dumnezeul nostru! “El care este strălucirea Slavei Tatălui” este atât de smerit și umil. Cântăm colinde despre smerenia și umilința Lui. Dacă sunteți seduși de supremația și centralitatea omului, iar dacă supremația și centralitatea lui Dumnezeu sunt la un nivel mult mai jos, îl veți respinge pe un asemenea Hristos. Și nu se va datora inabilității Lui, ci deformării priorităților prin care slava oamenilor este în centrul sistemului vostru solar, iar Isus este acolo undeva pe Pluto. Trebuie să se schimbe ceva, dacă vreți să credeți în Isus, și asta se numește nașterea din nou. Dumnezeu o poate face.

Voi încheia cu a treia concluzie. Textul mesajului, Ioan 12:37-50 și întreaga lucrare publică a lui Isus arătă spre crucea pe care urma să moară pentru lume, chiar și pentru Israel. El a fost slava din Isaia 6, a fost slujitorul neatrăgător din Isaia 53. Și pentru a reprezenta aceste trăsături a fost respins de oameni și predestinat pentru cruce și mântuirea lumii. Acesta a fost planul lui Dumnezeu prin necredința lui Israel.

“Era disprețuit și părăsit de oameni, un Om al durerilor și obișnuit cu suferința. Era disprețuit ca și un om de care îți ascunzi fața, iar noi nu L-am luat în seamă. Într-adevăr, El a luat suferințele noastre și a purtat durerile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de Dumnezeu și asuprit. Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați.” Totul a fost plănuit și nu putea exista mântuire dacă nu ar fi fost respins. A fost plănuit pentru pacea voastră, a fost plănuit pentru vindecarea voastră, a fost plănuit pentru iertarea voastră. Printr-un Mesia glorios, respins și părăsit, dacă iubiți slava lui Dumnezeu, mai mult decât slava oamenilor.

Haideți să ne rugăm. Tată te rog să faci, să spun, în mod cosmic, o rearanjare a priorităților în viețile noastre. Iar acolo unde Fiul Tău nu mai este în centru vieților noastre, iar omul a luat locul acesta, fă o schimbare! Fă ca atunci când Isus se arată umil, smerit și neatrăgător, zdrobit, lovit, murind, glorios și puternic, suveran, maiestos, acest Isus ciudat, să nu fie respins. Mă rog, pentru slava Lui și pentru mântuirea noastră. Amin