În marea îndurare a lui Dumnezeu, în urmă cu câțiva ani, în 2003, un domn cu numele Al Muller lucra aici și am îndrăznit să îl invit să vină să vorbească viitorilor lideri în viața politică și celor din paza ordinii publice. Dr. Muller a venit și mi-a spus că e un teolog care iubește legea, iar voi trebuie să fiți avocați care trebuie să iubiți teologia. În providența lui Dumnezeu așa s-a întâmplat că un alt lider, autor, o persoană dacă nu mi-aș fi publicat deja lista celor mai influente cărți, aș fi adăugat cartea lui. Cartea aceea se numește “Flămând după Dumnezeu.” Autorul cărții este Dr. John Piper, v-am oferit deja cărțile lui, și așa s-a potrivit să fie în orașul nostru 28 de ore și l-am convins să vină și să ne spună câteva cuvinte și să răspundă la întrebări. Va invit să-l primit cu aplauze pe Dr. John Piper. Mulțumesc. Haideți să ne rugăm. Tată, acesta este un moment neobișnuit pentru noi și îți cerem ajutorul. Îți cerem să orchestrezi întâlnirea aceasta încât să devină folositoare pentru sufletele noastre, pentru vocația noastră, pentru căsătoriile noastre și pentru Numele Tău glorios, pentru misiunea bisericii în lume. Vino și fii Tu coregraful întrebărilor și răspunsurilor. Mă rog în Numele lui Isus. Amin.

Mulțumesc pentru invitație, sunt onorat să fiu împreună cu voi. Am fost rugat să vă împărtășesc ce am discutat la conferința păstorilor baptiști, iar apoi puteți pune întrebări. Am petrecut 30 de minute împreună cu ei spunându-le că trebuie să fie păstori care să-L aibă pe Dumnezeu în centrul vieții. Am discutat despre asta bazat pe prima cerere din rugăciunea Tatăl nostru. Este interesant că am primit un email de la Josh Ader imediat după ce am plecat și mi-a spus: Mesajul de azi mi-a adus aminte de un citat de Ed Claunie: bogăția meditației este reflectarea asupra lucrării lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Mai este încă un pas pe care trebuie să-l facem în meditație și închinare, dincolo chiar de lucrările lui Dumnezeu, trebuie să lăudăm Numele lui Dumnezeu. Nicio altă rugăciune nu cere mai multă meditație decât rugăciunea dată de Isus ucenicilor Lui, Sfințească-se Numele Lui.”

Am petrecut 30 de minute încercând să meditez asupra acestor cuvinte și vreau să vă împărtășesc ce am descoperit cât timp am fost plecat de la biserică, un timp de opt luni, în care m-am concentrat asupra sufletului, căsătoriei, vocației, lucrării de slujire, anul trecut. Până atunci am văzut rugăciunea Tatăl nostru structurată în primele trei cereri adresate lui Dumnezeu, urmate de trei cereri privitoare nevoilor noastre. Deci, Sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Iar imediat după aceea, dă-ne pâine, iartă-ne păcatele și protejează-ne de diavol. Și am crezut că ultimele trei sunt calea spre primele trei cereri. Acesta a fost felul în care înțelegeam rugăciunea Tatăl nostru. Am nevoie de pâine să nu mor, altfel nu mă pot ruga primele trei cereri, am nevoie de iertare pentru că sunt atât de vinovat. Fără iertare aș sta depresiv în pat toată ziua dacă nu aș avea ușurare pentru conștiința mea iar diavolul este un dușman mare care mă poate învinge dacă nu mă protejezi. Fără astea nu pot ajunge la: sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, fără ultimele trei. Ultimele trei sunt subordonate iar primele trei sunt mărețe. Acestea erau ideile pe care le-am avut înainte de plecarea mea. Îmi place ideea aceasta și o iubesc încă. Vreau ca lucrarea mea să se concentreze în felul acesta. Nu vreau să pun accentul pe pâine, pe iertare, pe diavol, ci vreau să mă concentrez pe Numele lui Dumnezeu și Împărăția lui Dumnezeu. Dar ce am descoperit este faptul că nu sunt trei petiții urmate de alte trei petiții. Este ceva unic cu privire la prima cerere și cred că se împarte în prima rugăminte, urmată de celelalte cinci. Doar una dintre cereri îl roagă pe Dumnezeu să lucreze, să scoată din inima omului un răspuns specific. Nici una dintre celelalte cereri nu face lucrul acesta. Răspunsul este sfințirea. În greacă haghiasteto, lasă Numele Tău să fie sfințit, noi nu avem imperative la persoana a treia în engleză pentru că sunt foarte neobișnuite. Deci traducerea este dificilă. Este un mod de a-I spune lui Dumnezeu să facă ceva, să-i poruncim, într-un mod respectos și adecvat să sfințească Numele Lui. Acționează ca Numele Tău să fie sfințit. Începe în inima mea, în familia mea, în biserica mea și în lume. Aceasta este structura poruncii. Dar cuvântul sfințit înseamnă: a venera, a prețui, a admira ceva sfânt. Este o acțiune a inimii, un sentiment subiectiv și suntem atrași când vedem valoarea inifinită a sfințeniei lui Dumnezeu. Inimile noastre sfințesc, venerează, iubesc, prețuiesc, stimează, admiră. Toate cuvintele acestea au de a face cu inima. Nici una dintre celelalte cereri nu implică asta. Vie Împărăția Ta, nu implică răspunsul inimii, facă-se voia Ta, nu implică răspunsul inimii, pâinea zilnică, iertarea nu implică răspunsul inimii. Toate acestea stârnesc un răspuns al inimii, dar nu definesc răspunsul inimii ca prima cerere. Sfințirea. Împreună cu faptul că este singura ce numește un răspuns al inimii, este prima și folosește Numele lui Dumnezeu iar Numele este ceea ce descrie cel mai bine caracterul lui Dumnezeu. Trag concluzia că acesta este punctul pricipal al rugăciunii. Toate se îndreaptă spre punctul acesta: vie Împărăția Ta, ca să sfințim Numele Tău, facă-sa voia Ta, ca să sfințim Numele Tău, dă-ne pâinea ca să sfințim Numele Tău. Iartă-ne păcatele ca să putem sfinți Numele Tău, păzește-ne de diavol ca să putem sfinți Numele Tău. Concluzia mea este că scopul Universului și al vieților voastre este că Universul există și voi existați pentru sfințirea Numelui Său. Când lumea aceasta se va sfârși și vom avea un cer nou și un pământ nou și nu va mai exista păcat pe planetă nu vom sfinți Numele lui Dumnezeu pentru a cauza ceva să se întâmple, ci vom sfinți Numele lui Dumnezeu pentru că acesta este finalul tuturor lucrurilor. Scopul acesta se va împlini și nu reprezintă un punct de tranziție spre altceva. Toate lucrurile vă aduc în punctul acesta, deci scopul tuturor lucrurilor este sfințirea Numelui lui Dumnezeu din inimă.

Le-am spus să fie păstori care să-L aibă pe Dumnezeu în centrul vieții și acesta să fie scopul vostru. O mică tranziție la situația noastră. Oricând vorbești în felul acesta și treci de la penultimul scop la ultimul și spui că scopul final este unul al inimii imediat se ridică întrebări cu privire la cultură și creație. Dacă scopul final are de a face cu inima, și îngerii îl pot împlini fără trupuri, de ce avem nevoie de trupuri? De ce Și-a făcut de lucru cu trupurile noastre, cu țărâna pământului, cu structuri sociale și legi. Voi sunteți oameni ai legii, trăiți pe pământ ca oameni care au trupuri, care se pot omorâ unii pe alții, sau pot face lucruri minunate unii pentru alții, oameni care formează o cultură. Oameni care scriu, construiesc, organizează lucruri. Ce înseamnă asta în relație cu sfințirea? Răspunsul scurt este, și nu am multe răspunsuri cu privire la lucrurile acestea, nu sunt un om al științelor sociale, nu mă gândesc la cultură prea mult, nu mă gândesc la legi prea mult, încerc să-i ajut pe oameni să moară o moarte bună. Am fost la spital cu doi oameni, unul sâmbătă și unul duminică și îi ajut pe oameni să se întâlnească cu Isus și să nu le fie teamă ca să trăiască fericiți, pentru totdeauna.

Dacă sfințești Numele lui Dumnezeu, dacă prețuiești, dacă stimezi, valoarea Lui supremă mai mult ca orice, în asemenea fel încât îți satisface sufletul în mod profund, duce spre o viață roditoare. Iar din moment ce Dumnezeu ne-a creat cu trupuri și ne-a așezat într-o cultură, rodul acesta este exprimat în lucruri palpabile. Expunerea aceasta este un exemplu. Felul în care gândești cu privire la rodul sfințirii face mare diferență. Avem două moduri posibile de a gândi. Unul, rodul provenit prin cultură și activitățile fizice provenite din sfințire, precum vocația este rodul educației universitare. Gândirea aceasta ar fi greșită pentru că lași în urmă educația universitară după patru ani. Studiezi iar apoi te îndrepți spre alte lucruri. Este roadă, dar este o analogie greșită. Dacă renunți la sfințire și faci un lucrul cultural, fizic, lucrul acela este idolatrie, păcătuire. Nu îmi pasă cât de bun este lucrul acela din punct de vedere cultural, trebuie să fie plăcut lui Dumnezeu. Pentru că am fost creați să sfințim Numele lui Dumnezeu din inimă. Care analogie ar fi mai bună atunci? Îmi scapă din minte, dar mi-am notat-o pe foaie. Este ca și cum vorbirea ar fi rodul gândirii. Poate că voi puteți descoperi o analogie mai bună. Dacă în analogie, gândirea corespunde cu sfințirea Numelui Dumnezeu, prețuirea, admirația, stimarea, prețuirea, reverența, din inimă, iar rodul este vorbirea sau scrisul, nu abandonează gândirea, ci exprimă gândirea. Ceea ce mă gândesc să spun, iese din gura mea. Dacă mi-ați spune să opresc gândirea și doar să vorbesc, nu ați mai putea înțelege absolut nimic. Vorbirea este rodul gândirii și pentru mulți oameni legătura dintre gândire și vorbire nu este bună de aceea vorbirea este groaznică. Asculți interviuri la NPR și trebuie să te oprești pentru că răspunsurile nu se potrivesc cu întrebările. Mă irită să ascult interviuri politice. Scopul nostru din punct de vedere cultural este să ajungem la rodul celei de-a doua veniri. Ce fel de vorbire, în cel fel contribuim culturii, ce fel de structuri sociale sunt rezultatul sfințirii? Mai am un singur comentariu iar apoi puteți pune întrebări. Nu sunt sigur că știu răspunsul întrebării.

Cum ar fi dacă un mănunchi de structuri sociale s-ar ridica din sfințirea Numelui lui Dumnezeu iar apoi sfințirea dispare? Ce părere are Dumnezeu cu privire la structurile acestea? Este indiferent, îi sunt plăcute mai mult decât structuri ridicate fără sfințirea Numelui Lui deși ambele sunt golite de sfințirea Numelui lui Dumnezeu în final? Este o întrebare grea pe care trebuie să o răspundeți. Pentru că aveți de a face cu legea, sisteme judiciare care mai mult sau mai puțin, provin din oarecare considerent față de Numele lui Dumnezeu și s-ar putea să nu existe niciun considerent pentru Numele lui Dumnezeu într-o oarecare structură la punctul de față și s-ar putea să credeți că e o structură destul de bună. Tipul de structură pe care l-aș înființa dacă aș vrea să sfințesc Numele lui Dumnezeu. Vrea Dumnezeu să-ți dai viața pentru finisarea și conservarea sistemelor ce L-au înlăturat pe Dumnezeu pentru că în trecut s-ar fi putut să vină de la Dumnezeu? Un text la care să vă gândiți, Matei 15:8 “Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei.” Ce părere are Dumnezeu de “închinarea” buzelor? Adevărul venea de pe buze în sinagogă, dar inima era departe și nu există nici o sfințire, sub nici o formă. Degeaba, fără nici o valoare este închinarea lor. Ce simte Dumnezeu cu privire la formula aceasta? Nu este o întrebare ușor de răspuns, dar vă voi arăta două abordări biblice. Profetul spune “aceste lucruri sunt un fum în nările Mele” dar spune în Matei 23 “să faceți și să păziți toate lucrurile pe care vie le spun fariseii.” Mormintele acestea văruite, vorbeau despre cultură, iar Dumnezeu afirma ceea ce spuneau ei. Cred că pot încheia aici, nu mai știu altceva, alte implicații, dar puteți merge în orice direcție vreți cu întrebările. Dar cred că am spus tot ce puteam spune pe tema aceasta, dar voi fi sincer și voi spune că nu știu dacă nu cunosc răspunsul.

Bună, Pastor Piper, mă numesc Courtney Martin și studiez la universitatea McGeorge School of Law. L-am auzit pe Tim Keller spunând că neprihănirea este alergarea după binele comunității, sunteți de acord cu definiția aceasta sau cum altfel ați defini neprihănirea?

Nu aș defini neprihănirea în felul acesta dar aș spune că neprihănirea duce la rezultatul acesta. Felul în care am răspuns la întrebarea aceasta are legătură cu dezbaterea mea pe tema justificării. Sunt atât de mulți oameni care definesc neprihănirea ca și credincioșia legământului. Spun că legământul păstrat de Dumnezeu și neprihănirea pe care o dă sunt echivalente, dar nu sunt! Păstrarea legământului este lucrarea pe care o face un dumnezeu drept, pentru că este drept! Sunt convins că Tim a fi de acord cu tot ce spun, pentru că vorbim fără precizie de multe ori, chiar și eu, deci voi da o definiție simplă a dreptății, iar apoi una puțin mai perplexă. Definiția simplă este angajamentul lui Dumnezeu de a face binele, ce este drept. O definiție de clasa a VI-a. Este angajamentul de neclintit al lui Dumnezeu de a face ceea ce este drept. Întrebarea este, dacă Dumnezeu, care nu are de citit nici o carte, din moment ce El a scris-o, ce este drept pentru El? Aceasta este întrebarea culminantă cu privire la neprihănire. Ce este drept pentru Dumnezeu să facă, cu cine se consultă El? Eu mă consult cu Dumnezeu. Dumnezeu îmi spune ce este drept iar eu mă supun, nu mă cert: iubește-ți dușmanii, da Doamne! Cu cine se consultă Dumnezeu și ce carte citește El? Nici una! Deci cum ajunge la dreptate? Ceea ce este drept pentru Dumnezeu este gândirea, simțirea, și acționarea în concordanță cu valoarea Lui eternă. Aceasta este definiția mea pentru ceea ce-i drept înaintea lui Dumnezeu. Se consultă cu valoarea Lui, cu natura Lui și acționează bazat pe valoarea eternă a naturii Sale, ceea ce înseamnă că neprihănirea Lui este angajamentul Lui de neclintit de a-Și susține și descoperi gloria Lui. Totdeauna și în tot ceea ce face. Deci nu se potrivește să spui că El face ceea ce-i mai bine pentru o comunitate, pentru că uneori distruge comunități, șterge pe de fața pământului comunități întregi și îi trimite în iad. Citiți Vechiul Testament și vedeți că Dumnezeu este drept să judece pe cei răi, să pună oameni în închisoare pe viață, este drept să executăm oameni pentru crime capitale și trădare. Nu este pentru binele lor. Nu poți folosi argumentul că este lucrul cel mai bun pentru cel executat. C. S. Lewis era foarte explicit pe subiectul acesta. Dacă privim pedeapsa ca un remediu, nu poți susține pedeapsa capitală. Biblia nu privește pedeapsa ca un remediu pentru că iadul nu ar mai exista. Dacă crezi în iad, îți pierzi argumentul pedepsei ca remediu, în ce privește pedeapsa capitală.

Haideți să mergem înapoi la Tim Keller să vedem ce încerca să spună. Neprihănirea urmărește binele comunității? În contextul Vechiului Testament, definiția neprihănirii în Proverbe, cum este omul neprihănit și ce face el? Neprihănitul este omul care aleargă după binele comunității. Omul drept face ceea ce este bine pentru comunitate și din moment ce sunt multe lucruri bune de făcut, va avea decizii grele de luat în a-i ajuta pe unii să prospere și să-i limiteze pe alții. Știu un om din biserica noastră care a fost condamnat la zece ani în închisoare, pentru ceea ce le-a făcut copiilor lui. A fost un lucru bun pentru comunitate și sper să fie bine și pentru el. S-a pocăit și sper că lucrurile să fie bine într-o zi. Dar privind la nivelul orizontal, la acțiunile oamenilor în raport cu alții, trebuie să facem tot binele posibil comunității. Totdeauna privindu-L pe Dumnezeu ca scopul final al binelui.

Bună, mă numesc Tania și sunt din Anglia. Am vizionat câteva din video-urile dumneavoastră și sunt foarte inspirată de ele în mod special video-urile pe evanghelia prosperității. Am locuit în Sri Lanka și aș vrea să știu cum țările subdezvoltate ar putea depăși evanghelia prosperității.

Este o întrebare extraordinară. Trebuie să fiu mai nuanțat în felul în care îmi exprim mânia pentru evanghelia prosperității. Pentru că este ușor pentru un om bogat din vest care are toate resursele medicale de care are nevoie, are apă curată oriunde merge, mâncare pe toate rafturile, servicii de ajutor în urgente, avem sisteme de canalizare, trăim într-o lume de vis comparat cu restul lumii, deci este ușor pentru noi să spunem: dacă doriți evanghelia pentru prosperitate, nu aveți evanghelia! Îmi pot imagina o persoană într-o țară săracă spunând: mă scuzați, cred că prin evanghelie ați ajuns unde ați ajuns... ? Este un lucru cu semnificație, deci încă urăsc evanghelia prosperității și felul în care este prezentată. Pentru că cred că nu este pentru binele comunității, este un bine pentru cei bogați care zboară în avioane private cu buzunarele pline de promisiuni că soția nu va avea nici o pierdere de sarcină pentru că te-ai rugat. Este un lucru groaznic, ce s-a comercializat din America înspre alte țări mai sărace. Rugați-vă lui Dumnezeu și semănătura voastră va prospera, rugați-vă lui Dumnezeu și porcii nu vor muri, rugați-vă lui Dumnezeu și soțiile voastre nu vor avea pierderi de sarcini. Bineînțeles că toată lumea este disperată să aibă sănătate, să aibă copii iar soluția aceasta este una fără valoare ce aplică un adevăr în mod greșit.

Adevărul este și Wayne Grudem ne ajută să înțelegem cred, adevărul este că evanghelia aduce prosperitate dacă alergi după ea de dragul ei și de dragul lui Cristos. Aduce structuri ale caracterului, în suflet și aduce dinamici ale relațiilor care în final prosperă. Felul în care poți vedea asta este dacă Cristos triumfă, treptat într-o cultură corupția dispare. Bineînțeles că avem corupție în America, corupția devine de neacceptat și nu este privită ca ceva bun. Trebuie să fii foarte șmecher să fi corupt în America și trebuie să te strecori, dar în multe țări în lume, corupția este adânc sădită în structurile sociale și sunt izolați în felul acesta. Vreau să spun că nu predic evanghelia prosperității după primul model pe care l-am prezentat, dar predic evanghelia în care dacă ești transformat și familia ta este transformată și mai apoi structurile sunt transformate, inevitabil vei prospera mai mult ca înainte.

Bună, numele meu este James Robenson și studiez la University of Iowa Law School. Am auzit multe lucruri săptămâna aceasta care ne-au aprins pentru râvna și gloria lui Dumnezeu, pentru lucrarea pe care ne-a pregătit să o facem și mă întrebam cum am putea păstra râvna pentru Dumnezeu când lucrăm și cum ar trebui să arate râvna pentru Dumnezeu? Întrebarea, cum să dobândești și să menții pasiunea este întrebare pe care am întâlnit-o cel mai des în ultimii 30 de ani. Pentru că specialitatea mea este să discut despre hedonismul creștin, și le spun oamenilor că Dumnezeu își arată gloria în voi atunci când voi vă găsiți toată satisfacția în El. Iar după ce prezint perspectiva aceasta biblică, mulți oameni se simt devastați pentru că nu-și găsesc satisfacția în Dumnezeu. Și numai ce le-am spus că Dumnezeu primește glorie când ești satisfăcut în El, iar ei încep să se îndoiască dacă sunt mântuiți. Vreau să încep în felul acesta, ca să știu că atunci când voi încheia răspunsul meu neîndestulător să știți că am scris o carte numită “Când nu-L doresc pe Dumnezeu.” Este efortul meu de a scrie o carte pe tema întrebării pe care ai pus-o.

Deci cum lupt pentru bucurie atunci când nu-L doresc pe Dumnezeu? Cum pot menține zelul, pasiunea? Deci voi vorbi două minute despre ce spune Biblia. Biblia are dreptate, pentru că Pavel îi spune lui Timotei: “Luptă-te lupta cea bună a credinței! Apucă viața veșnică.” Ceea ce înseamnă să fii în război dacă ești credincios. Dacă nu lupți s-ar putea să eșuezi. Dacă nu lupți cu diavolul, vei fi tot mai diluat până ce nu mai rămâne nimic în sufletul tău. Deci menținerea zelului pentru Dumnezeu este un război. “Mă lupt cu trupul meu, ca nu cumva eu însumi să fiu descalificat.” Ce înseamnă asta? Dacă trupul lui era prea leneș, se lupta cu trupul, dacă trupul lui accesa pornografie, își “tăia mâna jos” vorbind în mod figurativ, își scotea ochii. Suntem în război și facem ceea ce trebuie pentru a nu fi cuceriți de inamic.

Deci în primul rând citiți Biblia într-un mod profund, scufundați-vă în Cuvânt pentru că 90% din viața voastră este trăită prin instinct și nu după principii. Nu știu dacă sunteți de acord cu ce spun. Adică 90% din deciziile voastre, acțiunile voastre în fiecare zi nu sunt premeditate. După cum nu controlăm toate gesturile pe care le facem, ci fără să gândim acționăm. Argumentul meu este că 90% din viețile voastre sunt la fel. Nu vă gândiți la cuvintele care vă ies din gură 90% din timp, iar prin vorbire influențăm oamenii cel mai adesea. Nu vă gândiți la motivele din spatele fiecărei propoziții. Nu vă gândiți la argumentele biblice, ci doar începeți să vorbiți. Atunci cum Îl reflectăm pe Dumnezeu? Dacă nu aveți mintea îmbibată, marinată în cuvântul lui Dumnezeu, instinctele voastre vor fi greșite. Deveniți oameni ai Cuvântului! Îmi este foarte ușor să disting, atunci când sunt în jurul profesioniștilor de orice natură, care dintre ei sunt total pătrunși de Biblie. Nu mă refer la nivelul superficial de școală duminicală. Oameni care s-au gândit și au meditat asupra rugăciunii Tatăl nostru îndeajuns încât să vadă că sunt două tipuri de cereri și felul în care petițiile sunt legate una de alta. Nu trebuie să cunoști greacă pentru a observa lucrurile acestea, nu trebuie să mergi la seminar pentru a observa, dar trebuie să poposești asupra textului. Citirea rapidă omoară sufletul. Opriți-vă! Voi oamenii legilor, nici nu știu cum supraviețuiți! Am avut un curs în liceu de citire rapidă, Evelin Wood, dinamica citirii. Am eșuat. Nu pot citi mai repede decât pot vorbi. Dar am luat cursul acesta crezând că într-o zi voi fi un om al legii și știu ce fel de material trebuie citit. De fapt nimeni nu citește legile. Este scandalos felul în care votăm legile pe care nu le-am citit! Dar vă rog să citiți la un ritm mai încet, ceea ce înseamnă că trebuie mai mult timp dedicat, trebuie să vă treziți devreme.

Deci citiți Biblia și rugați-vă mult! Sfințească-se Numele Tău în viața mea! Deschide-mi ochii să văd lucruri minunate, apleacă-mi inima asupra mărturiilor Tale, să se teamă inima mea de Numele Tău. “Satură-ne dimineața cu îndurarea Ta.” Toate acestea sunt rugăciuni din Psalmi, făcute de oameni cărora li se răcea inima. M-am rugat cu o tânără după biserică sâmbătă seara și mi-a spus: mi-e teamă că nu mai am sentimente pentru Dumnezeu, nu mai simt nimic de săptămâni de zile, mi-e teamă. Întrebarea ta este universal valabilă.

A treia observație, după citire și rugăciune, fiți într-o biserică pasionată pentru Isus. Dacă nu găsiți o biserică, atunci organizați un grup care să vă îndemne la dragoste și fapte bune. În al patrulea rând, citiți cărți bune! Cărți despre Dumnezeu, nu doar ultimele cărți apărute. Majoritatea cărților publicate în ultimii două sute de ani nici nu merită citite. Cărțile scrise acum trei sute de ani, care mai sunt tipărite, merită citite. Răsfoiam cartea lui John Bunyan, o expunere de 150 de pagini asupra pasajului din Efeseni 3:17-19. Salivam în timp de citeam, îl iubesc pe John Bunyan și bineînțeles, Călătoria creștinului. Ascult cartea lui, Războiul sfânt, o ascult pe telefon. Este o cititoare foarte bună. Asta ascult acum. Ascult pe LibriVox, nu o mai pot opri. Oprește-te! Dacă vreau ca inima mea să fie în clocot pentru Isus, ascult Războiul sfânt. Când mă spăl pe dinți, pornesc telefonul și ascult, când mă îmbrac o ascult. John Bunyan vorbește despre războiul dintre diavol și Emanuel, pentru cucerirea sufletului omului. La unele pasaje tremur ascultând ce îmi descoperă despre războiul pentru sufletul meu. Am vorbit mai mult de două minute, îmi cer scuze.

Mă numesc Bob, studiez la Stanford. Există o părere care spune că bisericile nu ar trebui să se concentreze prea mult pe subiecte ca avortul și căsătoria homosexuală, pentru că diluează evanghelia, pentru că estompează mesajul evangheliei. Poate ca indivizi suntem chemați să ne concentrăm pe subiectele acestea dar biserica, denominațiile și predicarea în biserică nu ar trebuie să fie pe temele acestea. Deci poate ne puteți împărtăși puțină înțelepciune să știm când punctul acesta de vedere este adevărat și cum putem aborda lucrurile acestea într-un mod corect, ca indivizi și ca membrii ai bisericii.

Mi-aș dori să am mai multă înțelepciune, am mai multe întrebări decât înțelepciune cu privire la felul în care păstori ar trebui să navigheze particularitățile exprimării legale ale adevărurilor morale. Predic în fiecare an despre avort, și am predicat pe tema aceasta în ultimii douăzeci de ani. Niciodată nu am susținut o oarecare lege sau candidat politic în predicile mele, dar sunt prolife! Este păcat să omori copii nenăscuți. Aceasta este impresia pe care o au oamenii după predicile mele. John este foarte serios, dar realizez că legile nu sunt răspunsul pricipal și sunt atât de complexe încât nu voi deveni un susținător. Aș vota pentru anumite legi. Și aici vedeți diferența în ceea ce spun la amvon și ceea ce susțin în mod personal iar motivul pentru care fac distincția aceasta, și nu judec nici un pastor care face distincția aceasta diferit, dar motivul pentru care fac diferența aceasta este ce ai spus tu. Vreau să am o voce profetică de la amvon, nu o voce politică. Ca profet, sunt liber! Pot lovi democrații, republicanii, independenții, în orice direcție mă conduce Biblia! Și vreau ca oamenii să simtă că nu sunt partizan, că sunt omul lui Dumnezeu, sunt cetățean an Împărăției cerurilor! Care se intersectează cu lumea aceasta și trebuie să trăim aici, trebuie să votăm. După ce oamenii ascultă mesajele mele, vor merge la vot și sper să-i influențez într-un fel sau altul. Dar nu le spun pentru cine să voteze, pentru că lumea nu poate face distincție între lucrurile spirituale. În clipa în care lumea mă aude susținându o anumită lege sau propunere de lege, sau candidat, tot ce aud este politică partizană, iar în momentul acela, vocea mea profetică este mânjită.

Fiecare pastor ia o decizie diferită pe tema aceasta, cât de specific să fie în lucrarea lui publică din perspectiva biblică asupra poruncilor: să nu ucizi și ce înseamnă asta la nivelul legilor în America. Ar trebui probabili să avem un amendament care să definească persoana. Dar nu m-am gândit la toate implicațiile și cum ai putea realiza lucrul acesta. Înclinația mea este să spun că, de dragul evangheliei, dacă un pastor devine politic, în timp, își limitează puterea evanghelică pentru a transforma cultura. Sperând să vorbească tot mai mult despre cultură pentru a o schimba, deși mă îndoiesc, o evanghelie puternică, profetică, centrată pe Dumnezeu, în timp va schimba mai mult cultura decât dacă el se afundă în cultură, în legi și în structurile sociale. Dar putem avea atâtea dezbateri și nu pretind că am răspunsurile.

Mi-a plăcut în mod special ce ați spus despre sfințirea Numelui lui Dumnezeu ca rezultat în anumite structuri și anumite instituții. Vreau să vă întreb care credeți că este metoda potrivită de a aplica, studiul și rugăciunea în a distinge structurile sau instituțiile care sunt rezultatul sfințirii Numelui lui Dumnezeu?

Rolul studiului și a rugăciunii?

Nu. Metoda discernământului. Pentru că avem instituții care s-au dezvoltat istoric și nu știi cât din instituție dacă acum este o problemă sau în trecut, cum știi că structura în sine este rezultatul sfințirii Numelui lui Dumnezeu?

Cred că nu trebuie să știi pentru a discerne dacă structura este potrivită pentru exprimarea sfințirii Numelui lui Dumnezeu. Este unul dintre motivele pentru care îmi place să citesc cărțile lui Rodney Stark pentru că explică felul în care creștinismul a creat toate structurile acestea vestice. Și este interesant pentru argumentele apologetice, dar în final, faptul că folosim roata și bem apă curată, cred că este o idee bună, indiferent de unde a venit. Ce vreau să spun este că întrebarea istorică, ideologia, cauzalitatea nu este esențială. Este informativă, ajută, s-ar putea să încurajeze tinerii să ia în serios istoria pentru că poți învăța de unde au venit lucrurile acestea. Cum a ajuns America în punctul acesta, cum s-a produs acest experiment extraordinar? Dar când încerci să decizi în studiile tale, dacă o anumită lege poate fi un mod potrivit de exprimare pentru oamenii care sfințesc Numele lui Dumnezeu? Nu trebuie să știi de unde vine. S-ar putea să greșesc dar ceea ce trebuie să vezi, sunt motivele biblice aleexistenței configurațiilor specifice ale puterii și limitarea ei, dacă sunt echilibrate din punct de vedere biblic. Aceasta este părerea mea.