CINE ESTE ISUS CRISTOS?

El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.

(Filipeni 2:6-11)

Fiecare dintre noi are cât de cât o noțiune despre Dumnezeu. Fiecare dintre noi simte, în intimitatea ființei lui, o adâncă insatisfacție în viață și fiecare dintre noi, instinctiv, simte că ceea ce îi lipsește este Dumnezeu. Fiecare dintre noi are dorința aceasta că dacă există Dumnezeu, să-L și cunoască pe Dumnezeu. Dar cum? Cum poți să te cuplezi cu Dumnezeu? Cum poți să ajungi la Dumnezeu?

Răspunsul simplu este: prin Isus Cristos. El Însuși, Domnul Isus Cristos, a spus: „Eu sunt Ușa. Oricine vrea să intre pe altă cale, e hoț și tâlhar. Numai prin Mine se poate intra la Tatăl” (cf. Ioan 10:1-14). Și tot El a spus: „Eu sunt calea. Nimeni nu vine la Dumnezeu decât pe calea aceasta, care sunt Eu” (cf. Ioan 14:6), iar apostolul Petru, într-o predică celebră, la Ierusalim, a proclamat următorul lucru: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fie mântuiți”, decât numele lui Isus Cristos. Cine se apropie de Dumnezeu – citim în Evrei 7:25 – trebuie să se apropie prin Isus Cristos.

Acum, după ce până aici am pus accentul pe căderea omului, pe despărțirea lui de Dumnezeu prin păcat, pe consecințele pe care le are păcatul în viața omului, după ce am arătat foarte pe scurt ce a făcut Cristos pentru a rezolva problema păcatelor, este timpul acum să vorbim pe larg despre El, despre Mântuitorul, despre Acela care este Ușa, despre Cel care este Calea, singurul prin care te poți apropia de Dumnezeu.

Apostolul Pavel fusese întâi un prigonitor al Bisericii, unul care a zis: „Îi voi ucide pe creștini!” Aceasta, până în ziua în care i-a ieșit Isus în cale, strălucitor, divin.

– Cine ești? , a întrebat Saul.

– Eu sunt Isus, pe care Îl prigonești tu.

Mai târziu, acest om a scris: „Pentru El – pentru Isus – am pierdut toate gloriile umane, pozițiile extraordinare pe care le aveam.” „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri – scrie el în Filipeni 3:7,8 – le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Cristos.” E singurul meu ideal, vrea să spună apostolul, e singura mea țintă: să-L cunosc tot mai mult, să-L cunosc tot mai adânc, să-L cunosc tot mai deplin.

În continuare, sarcina mea din partea lui Dumnezeu este să vă răspund la întrebarea Cine e Isus?

Niciodată n-am avut o sarcină atât de grea: supraomenească. Și, copleșit de acest rol, cândva, mai demult, am spus câtorva frați: „Aș dori să am un glas de argint; aș dori să am o imaginație înflăcărată, să am un limbaj strălucitor, ca să-L pot descrie pe El, să-L pot înfățișa pe El, să-L pot prezenta pe El în așa fel încât să vadă oamenii cât de minunat e El.” Dar eu n-am așa glas, n-am asemenea dar literar, n-am asemenea talent oratoric. Eu am doar ceea ce îmi cere și ceea ce îmi dă Dumnezeu. Și acesta este cuvântul Sfintelor Scripturi.

Ceea ce voi face eu, va fi să iau câteva texte fundamentale din Noul Testament și din Vechiul Testament, texte care descriu ființa, personalitatea Domnului Isus.

Eu am să le iau și am să vi le tălmăcesc, pentru ca din ele – punându-le unul lângă altul – să țes pentru voi acest „covor”, să pictez pentru voi acest tablou dumnezeiesc, ca voi să știți cine este Isus. Fă, Doamne – pentru că de fapt totul este opera Duhului Sfânt – fă ca prin cuvintele mele, El să lucreze – căci numai opera Lui e aceea care îi poate aduce pe oameni la ținta acestui demers – încât să ajungă fiecare să spună acele cuvinte fundamentale: „Isus Cristos este Domnul!” Doamne Isuse, cheamă-ne și pe noi cum l-ai chemat pe Toma: „Vino, Tomo, vino și pune degetul; iată rănile Mele!” Iar noi să-ți cădem la picioare exclamând: „Domnul meu și Dumnezeu meu!” Acesta este de fapt finalul, concluzia la care aș vrea să ajungem.

Primul lucru pe care ni-l spune apostolul Ioan în Evanghelia sa, în capitolul 1, este că Isus era Cuvântul, Cuvântul care era la Dumnezeu și era Dumnezeu.

Ce e cuvântul? Cuvântul este proiectarea în afară a gândului. În interior e gândul, iar gândul se proiectează în exterior prin cuvânt. Când Dumnezeu Își proiectează în afară gândul, esența gândirii Sale, esența personalității Sale, această „proiecție” în afară este Isus Cristos.

Noi naștem gândul și îl exteriorizăm. În sensul acesta, Dumnezeu Tatăl Îl naște pe Dumnezeu Fiul. Și nu există timp când El să nu fi gândit și să nu fi grăit. De aceea se spune în teologie că „nașterea lui Cristos este eternă”, adică nu este timp când El să nu fi existat, pentru că nașterea Lui e un proces continuu. El este o permanentă proiectare a lui Dumnezeu în afară, o necurmată ieșire în afară a lui Dumnezeu. Iată primul lucru, cel mai adânc și cel mai esențial, pe care trebuie să-l înțelegem despre Cristos. El este această „esență a lui Dumnezeu”, proiectată către lume. El este Dumnezeu și este Dumnezeu proiectat, Dumnezeu născut, exteriorizat, dat lumii.

De aici, al doilea lucru pe care trebuie să-l știm despre Cristos este că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, este și instrumentul pe care Dumnezeu l-a folosit la crearea Universului.

Lucrul acesta este, întâi de toate, exprimat plastic de către regele Solomon în Cartea Proverbelor în capitolul 8, versetele 27-31: „Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului, când a pironit norii sus, când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meșterul Lui la lucru lângă El și, în toate zilele, eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.”

Nu vă lăsați amăgiți de ce spune o așa-numită știință, care zice că Biblia ne-ar fi dat o imagine total neștiințifică despre lume! Iată aici o imagine superbă a creării Cosmosului și a Pământului rotund, atârnând în gol! Iată-L aici pe Meșterul, pe Arhitectul care a creat totul, care S-a bucurat împreună cu Dumnezeu Tatăl de măreția creației, așa cum a fost ea la început!

Cine este Isus? El este „Arhitectul” lui Dumnezeu, El este Creatorul. Acest lucru ni-l spune și apostolul Pavel în Coloseni 1:15. Cine este Isus? „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut.”

Dumnezeu e invizibil; Isus este chipul Lui, adică iarăși, „proiectarea” Lui vizibilă, „Cel dintâi născut din toată zidirea – continuă textul – pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El”.

Aici, pe lângă imaginea superbă a creării Universului, a creării lui prin Isus Cristos, mai avem o noțiune fundamentală, al treilea lucru pe care trebuie să-l spunem despre Isus: El este susținătorul Universului.

Cei care se uită la Cosmos, cei care privesc cu ochiul astronomului la Univers, sunt tulburați de o întrebare: de unde această energie colosală? De unde forțele acestea formidabile care pun în mișcare corpurile acelea uluitor de mari, uriașe, care se mișcă cu vitezele acelea amețitoare prin spațiul infinit? Pentru că dacă există cineva care le energizează – și de undeva se naște energia colosală care „împinge” toată mașinăria asta – atunci „Cineva” trebuie să le și țină pe toate în frâu, ca să nu iasă nici una din orbita ei, ca să-și urmeze fiecare calea sa. Se impune deci o forță de menținere, de susținere, de păstrare în echilibru. Și forța aceea trebuie să fie tot atât de mare ca și forța de impuls, ca și forța care le pune în mișcare.

Prin El, prin Isus se mișcă toate. El le „energizează” pe toate și El le susține cu puterea Cuvântului Lui, cu puterea mâinilor Lui divine. El este Acela care le susține pe toate.

Am citit în Scânteia un articol despre o nouă știință, și anume „știința vidului”, vidul din spațiile interplanetare și interstelare, pe care noi îl credeam un spațiu gol. Mai nou, savanții au ajuns la o bănuială, o bănuială extraordinară: că vidul acesta ar fi o substanță și că din vidul acesta „izvorăște” materia și că materia și dispare tot în acest vid. Cu alte cuvinte, materia iese din acest „nimic” și se întoarce în același „nimic”, care are energii colosale.

Una dintre concluziile ce se desprind de aici este că se pare că suntem în pragul unei schimbări totale a modului nostru de a concepe Universul și lumea. Aceasta, pentru a ne putea da încă o dată bine seama cât de minunat este Universul lui Dumnezeu și câte lucruri încă abia le putem bănui.

Ei bine, toate acestea au fost create prin Isus. El le susține. Și acum, vine al patrulea lucru, care e formidabil:

„Toate au fost făcute pentru El.” Scopul creării întregului Univers este Isus Cristos.

Un mare gânditor și savant francez, pe nume Teilhard de Chardin, a scris mai multe cărți pe această temă: Isus Cristos, Omega.

Omega în limba greacă înseamnă „sfârșit”. Dar în cuvântul acesta de „sfârșit” se mai cuprinde și ideea de „țel”. Acum când zicem „Cristos este Alfa”, înțelegem că El a început totul; când spunem însă „Cristos este Omega”, El nu e sfârșitul, în înțelesul nostru de „terminat”. El este „țelul”. Și când înțelegem aceasta, pricepem că toate lumile și toate procesele evolutive, toate aspirațiile lumilor – animală, vegetală, umană, spirituală – toate lumile care au fost concepute, au fost concepute să-și facă din Cristos țelul lor, „Omega” lor și toate aspiră către El, se îndreaptă către El, toate tânjesc după El; e o pornire cosmică în aceeași direcție, către același țel, către El, către Isus Cristos – Omega, punctul final; Omega, țelul; Omega, idealul întregului Univers: Isus Cristos.

Dar, în Persoana Lui, în imaginea acestui Isus cosmic a apărut la un moment dat un „intermezzo” – cum să-i zicem altfel? – o paranteză, să zicem, o breșă. Este ceea ce spune evanghelistul Ioan în capitolul 1, versetul 14 al evangheliei sale: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr.”

„Adevăr”, însă, în termenii lui Ioan, înseamnă substanță, înseamnă realitate: „plin de realitate, de concretețe”. „Și noi – continuă Ioan – am privit slava Lui – slavă în înțeles de caracter – asemenea slavei lui Dumnezeu.” Noi am văzut caracterul Lui, un caracter ca al lui Dumnezeu, în așa fel încât, în ultima seară când a trăit aici ca om, El să spună: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl”, L-a văzut pe Dumnezeu (Ioan 14:9).

Cine-i acest Isus? Acest Isus ne este descris în Epistola către Evrei capitolul 1 așa: „El este oglindirea slavei lui Dumnezeu.” Putea fi spus și „reflectarea slavei lui Dumnezeu”. El a venit pe pământ ca să fie un fel de oglindă, care să reflecteze imaginea lui Dumnezeu, ca să te poți uita la El – tu care nu ți-L poți imagina pe Dumnezeu, nu-L poți concepe pe Dumnezeu – să te uiți la Isus din Nazaret și să-L vezi pe Dumnezeu reflectat în oglinda aceasta. „El este întipărirea Ființei lui Dumnezeu”, spune textul în continuare.

Imaginea aceasta în limba greacă sugerează un sigiliu imprimat în ceară. Sigiliul este pus pe ceară, iar în ceară rămâne – în negativ – chipul de pe sigiliu. El, Isus, este „imprimarea în materie” a însăși Ființei lui Dumnezeu, pentru că „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9). Adică fizic, realmente, obiectiv, aici e toată personalitatea Dumnezeirii imprimată în trup de om. Dumnezeu a luat un pumn de țărână, Și-a imprimat chipul acolo, și a zis: „Iată cum arăt Eu redus la scară umană.”

Cine este Isus? El este Dumnezeu care ne întâmpină pe stradă; este Dumnezeu venit aici, la scară umană, Dumnezeu intrat în lumea noastră, în forma noastră de materie, Dumnezeu devenit accesibil, Dumnezeu revelat simțurilor noastre și posibilităților noastre intelectuale.

Dar El n-a venit numai pentru revelare. El a venit pentru mai mult.

Pentru că rasa umană era căzută, pentru că rasa umană era sub vinovăție și sub pedeapsa lui Dumnezeu, trebuia ca Fiul lui Dumnezeu să facă această „coborâre”, așa cum este descrisă în textul din Filipeni: „S-a dezbrăcat de Sine.” În original, e exprimat astfel: „S-a golit de Sine”, S-a „golit” de prerogativele Lui dumnezeiești, S-a dezbrăcat de strălucirea aceea dumnezeiască și a luat înfățișarea aceasta de om – rob, sclav – și S-a supus lui Dumnezeu cu un anume scop. O exprimare și mai plastică o avem în Evrei 2:14, unde scrie că, deoarece toți fiii unui tată au același sânge și aceeași carne și deoarece Dumnezeu voia să facă din noi copii ai Lui, Cristos trebuia să aibă carne și sânge ca ale noastre, să devină ca noi. Era nevoie de o identificare a Lui cu noi, era Dumnezeu proiectat aici și devenit om, identificat cu noi, oamenii.

Și iată că, dintr-o dată, în Ființa Lui, El realizează unirea noastră. Și El, în trupul Lui, suferă consecințele păcatelor noastre, urmările căderilor noastre, murind cu ele pe cruce.

Iată cine este Isus! Isus e Acela care a venit să ne devină frate: „Lui nu-I este rușine să ne numească «frați»” (Evr. 2:11). El a venit să se înrudească cu noi, să devină al nostru și să facă El ceea ce ne era nouă imposibil: mântuirea noastră, reabilitarea noastră în Dumnezeu și spălarea noastră de întinăciunile diavolești. Iată ce a făcut Isus.

Să mergem puțin mai adânc în problema aceasta. În Evrei 2:10, ni se spune că Acela pentru care sunt toate și prin care sunt toate, când a făcut Universul, voia să ducă pe mulți fii la slavă.

Fii atent aici, pentru că aici e cheia a tot ce trebuie să înțelegi despre planul lui Dumnezeu cu privire la noi, oamenii.

Când Dumnezeu a creat Universul, S-a uitat la Fiul Său și I-a zis: Fiule, ești singurul pe care Te am. Eu vreau ca Tu să ai frați! Pentru Tine, voi crea o lume în care Îți voi naște frați, ca Tu – cum spune în Romani 8:29 – să devii „Cel întâi născut dintre mai mulți frați”. „Singurul” născut devine „Cel dintâi născut”; El devine doar primul din serie. Bagă de seamă că tot ceea ce ți-am spus despre Cristos Cel cosmic, Dumnezeu vrea să devii și tu! Aici este lucrul acela care ne taie respirația! Că toate lucrurile acelea magnifice pe care le-am spus despre Domnul Isus, în lumina Bibliei, Dumnezeu are în plan să fie valabile și cu privire la tine. Să fii ca El, să fii ca și Cristos. Căci iată ce ne spune Sfânta Scriptură în 1 Corinteni 15:45: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață.”

Ce ne spun în continuare versetele 47 și 49? Auziți: „Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din Cer. Și, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc.”

Auziți care este planul? Sunt doi Adami. Primul Adam și al doilea Adam; adică sunt de fapt doi „originatori” de rase, doi începători de rase: unul pământesc și unul ceresc, o rasă pământească și o rasă dumnezeiască. Și, cum am purtat chipul primului, ni se oferă posibilitatea să purtăm chipul Celui de-al doilea.

Aici e cheia. Pentru că vin unii și spun: „Auziți: pe toți îi iubește Dumnezeu.” Dar ei merg mai departe și spun: „Dacă pe toți îi iubește Dumnezeu, toți sunt și fiii lui Dumnezeu.” Și asta nu mai e adevărat.

În Ioan 8:44, Domnul Isus spune unora din vremea Sa: „Voi aveți de tată pe Diavolul.” Iar în Matei 13:37-38 zice: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul omului. Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii Celui rău.” Lumea aceasta, spune Domnul Isus, e ca un lan de grâu amestecat cu neghină: unii sunt fii de Dumnezeu, alții sunt fiii Dracului. N-o spun eu! Și am ortografiat astfel în mod deliberat ca să te șocheze! Și voi spune ceva și mai teribil: nu toți oamenii de pe pământ au voie să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”! „Tatăl nostru care ești în ceruri... ” Stai! Ai tu dreptul să-I zici lui Dumnezeu „Tată”? Nu ar trebui să zici: „Tatăl nostru care ești în Iad”? Pentru că Domnul Isus le spune unora deschis: „Voi aveți ca tată pe Diavolul”.

Ca să-I spui lui Dumnezeu „Tată” trebuie să-ți primești dreptul trebuie să ai înfierea.

Iată un copil al nimănui, un copil al străzii – al pierzaniei mai exact. Se duce un om bun la el și zice: „Îl înfiez, îi devin tată.” Acum, ascultați două texte cheie în privința aceasta. Întâi de toate, în Galateni 4:4,5 ni se spune așa: „... când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Reții cuvântul? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să căpătăm și noi înfierea. Și pentru că suntem fii, ni se arată în continuare: „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Său”, care zice: „Strigă acum: «Tată! »” Iar în Romani 8:15,16 ni se spune același lucru: „Și voi n-ați primit un duh de robie ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm «Ava! » adică «Tată! » Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”

Înțelegi, omule? Dumnezeu are un plan colosal: să aibă mulți fii asemenea primului Său Fiu. Dumnezeu vrea să înfieze pe mulți; le oferă multor oameni înfierea. Dar nu toți o primesc! Și faptul acesta, că nu toți o primesc, e arătat într-un alt text cheie: Ioan 1:11-13, unde scrie: „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Înțelegi, omule? „Li s-a dat dreptul.” Când ți-am spus că nu toți oamenii au dreptul să-I zică „Tatăl nostru” lui Dumnezeu, pe baza aceasta am spus-o! Numai cei care L-au primit pe Cristos au primit și dreptul să-I zică lui Dumnezeu „Tată!” Pentru că Ioan zice mai departe: „... născuți nu din sânge”, adică cei care L-au primit sunt „născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.

Procesul care se întâmplă este următorul. Într-o zi, tu auzi cine e Isus; tu auzi ce a făcut Isus pentru tine, pentru noi, că a pus în noi Duhul Său care ne naște din Dumnezeu, adică ceea ce îi spunea Domnul Isus lui Nicodim:

– Trebuie să te naști din nou, din Duhul. Trebuie să te mai naști o dată.

La aceasta, Nicodim se miră:

– Ah, dar cum? Că eu sunt om bătrân!

– E un mister! Ca vântul, nu-l poți pricepe. Dar, tot ca vântul, e o realitate.

În clipa în care L-ai primit pe Cristos, Dumnezeu trimite în inima ta Duhul Sfânt. El te naște din Dumnezeu; e Duhul înfierii și, dintr-o dată, îți dă ghes: „Zi-I lui Dumnezeu «Tată! » Ești fiu, iar Dumnezeu ți-e Tată. Ai dreptul, ai autorizația să-I spui lui Dumnezeu «Tată». Acum ai certificatul de naștere din Dumnezeu.”

Și aceasta este o problemă atât de reală, încât atunci când vin candidați pentru botez, care vreau să-L mărturisească pe Cristos și în apa botezului, prima întrebare pe care le-o pun este aceasta:

– Spune-mi, ce-i Isus pentru tine?

Candidatul răspunde:

– Isus e Fiul lui Dumnezeu.

– Asta o știu. Dar ce e Isus, ce este El pentru tine?

– Pentru mine Isus este Mântuitor și Domn!

Atunci, eu îi pun întrebarea:

– De când?

Și cei care sunt clari, cei care sunt limpezi, răspund:

– Din data de...

Ce s-a întâmplat atunci? Atunci, în data aceea, fie că a auzit o predică, fie că i-a vorbit un prieten, fie că a citit în Scriptură, fie că a ascultat la radio, fie pe altă cale, a înțeles cine e Isus și L-a primit în viață. De atunci, Isus îi e Mântuitor, de atunci el e mântuit, de atunci e născut din Dumnezeu.

Prin urmare, nu e o idee vagă, o credință neclară, nu! E vorba de un act, de un proces istoric, cu o dată precisă când Îl primești pe Cristos în viața ta. Și dacă o faci, atunci, din clipa în care o faci, ai parte de ceea ce scrie apostolul Ioan în capitolul 3 al primei sale epistole: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El.”

Aici e minunea: „Vom fi ca El.” Cum? Iată cum: „... cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face – auzi? – asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filip. 3:20-21). Din puterea colosală cu care conduce Cosmosul, va proiecta un jet asupra trupului meu, asupra ființei mele și o va face asemenea Ființei Lui cerești.

Să întoarcem acum la 1 Corinteni 15:53, unde citim: Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este boldul, moarte?” Suntem nemuritori! Suntem veșnici! Suntem ca Isus Cristos! Și, mai spune în Romani 8:16-17 așa: „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Cristos”, moștenitori ai tuturor lucrurilor împreună cu Cristos. Tot ce are Cristos, adică întregul Cosmos, e al nostru.

Știți cine suntem noi? Suntem proprietarii Universului! Pentru mine-i făcut acest Univers!

Domnul Meu în infinit

multe ceruri ține.

Pentru cine le-a zidit,

decât pentru mine?

...

Toate stelele de sus,

tot ce n-are-n veci apus,

prin iubirea lui Isus,

ale mele-s toate! (Sunt străin și călător*)

*Costache Ioanid, Taine, Editura Door of Hope Press, Portland, 1981, Oregon, SUA, pag. 198

Și Isus, Fratele meu mai mare, îmi va spune: „Bine, dragul meu; ai fost credincios peste puține; te voi pune peste multe. Îți voi da însărcinări în Cosmosul Meu, așa cum am Eu de la Tatăl. Așa cum Tatăl Mi-a dat Mie Împărăția, așa vă dau Eu vouă Împărăția.”

Vom împărăți cu El! Vom domni cu El!

Am mai spus: ți se taie respirația! Și parcă niciodată imaginea aceasta nu mi s-a părut atât de frumoasă, niciodată nu mi-a părut mai strălucitoare! Să știm că ceea ce este acest Isus cosmic, Dumnezeu intenționează să fim și noi! Cu o condiție... Dacă Îl primim pe El, pe Cristos.

Aceasta este condiția: aici pe pământ, noi trebuie să-L acceptăm pe Cristos ca Domn.

El, când vine la mine, nu vine numai să mă spele, nu vine numai să mă mântuie, nu vine numai să-mi ofere un cer. El vine să-mi fie Domn! „Domnul meu și Dumnezeu Meu!” zice Toma. „Și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu, că Isus Cristos este Domnul!” (Filip. 2:11).

În anul 1961, a fost un congres mondial al baptiștilor la Rio de Janeiro, în Brazilia. La ședința de deschidere a congresului, pe marele stadion din Rio, au defilat delegații celor 79 de națiuni prezente la congres. Rând pe rând, steagul fiecărei națiuni trebuia să se înalțe în centrul stadionului, iar câte un delegat al națiunii respective, cum se înălța steagul lor, trebuia să îngenuncheze acolo și să citească textul din Filipeni 2:9-11, a cărui esență este aceasta: „ca orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.”

Acolo au fost 79 de limbi care au mărturisit; o imagine palidă.

La Londra, pe Queen Victoria Street este o clădire mare, care are o formă foarte simplă, cu numai două cuvinte pe ea. Când le-am văzut, eu am rămas fermecat: „Bible House” – Casa Bibliei. Este o clădire mare, impozantă: Bible House, Casa Bibliei. Am fost purtat acolo pe la diferite etaje. Dar ceea ce nu voi uita niciodată e biblioteca. Acolo se adună toate traducerile Bibliei din toate limbile pământului. Sunt peste o mie de limbi în care e tradusă Biblia și, din fiecare limbă, câte o Biblie e acolo în bibliotecă. Și mi-a explicat acolo un frate că acum se lucrează intens pentru ca și cealaltă mie de limbi – sunt cam două mii de limbi și dialecte pe glob – să aibă traducerea ei, să se traducă urgent Biblia și în aceste limbi, iar pe unde radio să se proclame în toate limbile pământului că Isus Cristos este Domnul!

Niciodată în istorie, ca în deceniul nostru, n-a fost atâta tineret care să alerge la Isus. Atât de mult încât acum vreo șapte-opt ani, Billy Graham, văzând o așa masivă întoarcere la Cristos a tineretului din diferite țări ale lumii, a scris o carte pe care a intitulat-o Generația lui Isus. Și el a spus: „Niciodată în istorie n-a fost atâta tineret care să proclame, fiecare în limba lui, că Isus Cristos este Domnul.”

Tinerilor le este sete de Cristos! Și acesta e un fenomen întâlnit în toată lumea, aceasta e „generația lui Isus”! Pentru că se împlinește ceea ce spunea profetul acum trei mii de ani: „Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Hab. 2:14). Ca fundul mării acoperit de ape, așa acoperă de acum cunoașterea lui Isus tot pământul. Iată că se împlinește Scriptura aceasta. Trăim zilele împlinirii profeției!

Acesta este Isus Cristos, imaginea lui Dumnezeu Creatorul. Și, mai presus de toate, acesta este Tatăl nostru, Cel care ne-a propus să devenim ca El, stăpâni ai Universului!

Fă deosebire între imaginea pe care ți-o propune lumea – că ești un simplu animal, apărut la întâmplare – și imaginea aceasta pe care ți-o oferă Dumnezeu: ești un potențial Crist, ești un potențial frate cu Cristos, un potențial fiu al lui Dumnezeu, un potențial stăpân al Universului!

Numai că Domnul Isus, ca să te poată face așa, vine acum și-ți spune: „Eu vreau nu numai să-ți spăl viața, ci Eu vreau să-ți și conduc viața; Eu să-ți determin de acum destinul. De aceea, deschide-Mi-te fără rezerve, deschide-Mi-te fără condiții, deschide-Mi-te total.”

„Fericirea – spunea un psiholog – înseamnă să te dăruiești totalmente, cu toată ființa, fără rezerve și fără regrete.” Realizarea scopului lui Dumnezeu cu tine este să te deschizi lui Cristos cu toată ființa fără rezerve și fără regrete. Aici și acum să-L înscăunezi ca Domn al tău. Pentru că iată ce ne spune Sfânta Scriptură în Romani 10:9: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.” „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea – continuă apostolul în versetul 10 – și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Să-L primești și să mărturisești că Isus Cristos este Domnul tău, aducându-L în ființa ta și proclamându-I domnia, pentru moment, aceasta-i moarte! Să-i dai altcuiva domnia asupra vieții tale. Dar știi cui i-o dai? Creatorului cosmic! Celui care vrea să facă din tine ceea ce este El! Celui ce vrea să te îndumnezeiască!

Nu-i oare înțelept să-I spui: „De ce să îmi conduc eu ființa, când Însuși Creatorul Se oferă să mi-o conducă?” Nu-i oare lucru înțelept să gândești: „De ce să-mi terfelesc eu ființa, când El vrea să mi-o înnobileze?”

E un act de voință; e un act de îngenunchere a voinței. E un act de întronare a lui Isus Cristos ca Domn. Dar asta-i mântuire, asta-i pornire către țel, asta-i intrare pe o ușă, asta-i pornirea pe o cale, asta-i apropiere de Dumnezeu prin Cristos, asta-i poziția din care spui: „Voința mea stă-ngenuncheată; fii, Isuse, Domn în viața mea!”

Fă din cuvintele acestea chemarea inimii tale, în care Îi spui minunatului, gloriosului, frumosului și iubitului Isus Cristos, că Îi dăruiești totul, că te dăruiești cu totul. Pentru că, dincolo de ce ți-am spus până acum, mai am de spus un lucru: Domnul Isus vrea să fie Mirele nostru, adică Iubitul nostru. El vrea să Se cunune cu noi. El nu vrea să stabilească o relație de stăpân-slugă cu tine. El vrea să stabilească cu tine o relație de iubire care se cunună. Iubirea ta se dăruie Lui și El ți se dăruie ție. Vă cununați și deveniți una. Și în această unitate, El poate să te formeze apoi ca mireasa Lui și, într-o zi, să te prezinte lui Dumnezeu: „Uite, Tată, ce mireasă frumoasă Mi-am făcut! Uite, Tată, ce am câștigat pentru familia Ta! Uite, Tată, iubiții Mei, iubiții Tăi!”

Voința mea stă-ngenuncheată;

De-acum sunt, Doamne, doar al Tău!

Smerit înalț o rugăciune:

Facă-se doar Cuvântul Tău!

Fie aceasta rugăciunea ta acum; fie aceasta expresia voinței tale. Pentru tine, clipele acestea au importanță cosmică. Pentru tine, aceste momente sunt hotărâtoare, pentru că tu, cel care potențial ești un copil al lui Dumnezeu, s-ar putea să-ți ratezi destinația, să-ți ratezi destinul.

Se spune despre unii din vremea apostolilor că „au zădărnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei” (Luca 7:30), pentru că n-au vrut să-L primească pe Cristos. Înțelegi aceste cuvinte? Au zădărnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei, pentru că n-au vrut să-L primească pe Cristos.

Clipele acestea sunt clipe în care se decide destinul tău: destin cosmic, de slavă sau destin ratat, de pierzanie. Primindu-L în clipele acestea pe Cristos, deschizându-I-te total, fără rezerve și fără regrete, vei putea să privești înapoi, spunând și tu cuvintele:

Eram zdrobit de mari păcate

Pe drumul greu, întunecos...

Așa erai tu. Poate așa ești tu. Dacă așa ești, clipele acestea sunt fundamentale pentru tine. N-au fost altele mai importante pentru tine, pentru că acum, Isus Cristos ți-a fost zugrăvit în minunatele culori ale Sfintei Scripturi. Isus Cristos e soarele care e gata să lumineze drumul tău greu, întunecos, ca să poți spune și tu împreună cu răscumpărații Lui:

... dar m-a găsit Lumina vieții:

Azi, soarele meu e Cristos.

Planul lui Dumnezeu cu privire la tine ți-a fost descris în toată complexitatea lui cosmică. Și acum, tu trebuie să decizi dacă te integrezi sau nu în acest plan, dacă optezi pentru afară sau optezi pentru înăuntru. Fie ca opțiunea ta să sune astfel:

Voința Ta să-mi fie dulce,

Pierdut în Tine să rămân...

Primește-L așa pe Cristos, deschide-te pentru El; proclamă-L ca Domn și ca Mire. Îngenunchează-ți voința, dăruiește-ți ființa, pierde-te în El, Mirele care te iubește și te înalță în ceruri!

*   *   *

Vino acum să ne prosternăm înaintea lui Dumnezeu, să ne închinăm ființa noastră, să ne rugăm împreună lui Dumnezeu.

Doamne, Dumnezeule, ce planuri extraordinare ai făcut Tu cu omul! L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, dar l-ai destinat să fie stăpân peste toate lucrurile. Și, ca să poți realiza acest destin, L-ai trimis pe unicul Tău Fiu în mizeria umană, unde, prin El, vrei să-Ți naști fii, să-Ți naști ca fii pe acești oameni pe care vrei să-i ridici la slavă dumnezeiască.

Doamne, e prea măreț ca mintea noastră să poată pricepe. Poate că sunt inimi care zic: «E prea frumos ca să poată fi adevărat. E ca un vis măreț! » Dar Cuvântul Tău ne spune că acesta e adevăr, că e realitate, e obiectiv, e concret.

Ne-ai prezentat pe Isus Cristos, Fiul Tău; ne-ai arătat măreția și slava Lui. Și ne-ai spus că ne vrei și pe noi așa.

Acum, Doamne, ni-L oferi pe El, pe Isus Cristos, Domnul, să vină înființa noastră, să ne fie Domn, să ne fie Mântuitor, să fie Acela care să ne ridice acolo sus.

Doamne, Tu ne-ai spus că lucrul acesta nu-l putem face noi, că numai Duhul Tău ne poate determina să zicem: «Cristos Isus este Domnul! » De aceea, implorăm acum Duhul Tău Sfânt: convinge prin El acum; apropie-Te de minte, de inimă și determin-o Tu să-L cheme, să-L invite, să-L instaleze în toată ființa pe Isus Cristos ca Domn, pe Isus Cristos ca Stăpân.

O, Doamne, sunt clipe de cer sfânt, clipe de slavă! Nu lăsa ca vreun suflet să rateze, să facă zadarnic pentru el planul Tău! Și ne rugăm în clipele acestea: mântuie! În clipele acestea, înalță! În clipele acestea, renaște! În clipele acestea, orice suflet să-Ți devină fiu, să capete dreptul să-Ți zică «Tată! » și să fie sigilat cu Duhul Tău Sfânt, care să-l asigure că de azi înainte este al Tău.

În Numele lui Isus Cristos, Fiul Tău, Îți mulțumim că ai biruit! Amin.