VIAȚA CU ISUS CRISTOS

Astfel dar, după cum ați primit pe Cristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii și nu după Cristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.

Coloseni 2:6-10

Propovăduirea Evangheliei are ca scop fundamental faptul ca, prin credința și pocăința noastră, să ne pună pe fiecare dintre noi într-un contact realmente obiectiv, cu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Vom accentua importanța clarificării acestui punct, ca să ne fie limpede că ne-am unit cu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, care a murit pe cruce pentru noi; cu Mielul lui Dumnezeu, care Și-a vărsat sângele pentru noi; cu Răscumpărătorul care S-a urcat la Dumnezeu pentru noi, ca să mijlocească pentru noi; cu Acela care lucrează pentru noi, care ne pregătește locul, care vrea să împartă totul cu noi, Cristos Isus, care vrea să ne facă moștenitori ai tuturor lucrurilor împreună cu El.

Ca să ne putem umple inimile de evlavie către El, către Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ca să ne lăsăm inimile copleșite de prezența Lui, doresc acum să ne apropiem de El prin versurile următoare:

Te iubesc, Isuse, știu că ești al meu;

A lumii plăcere n-o mai doresc eu.

Mai mult ca bucuria-Ți nu prețuiesc;

De Te-am iubit cândva, acum Te iubesc.

Și pentru ca să ne dăm seama – desigur numai în parte – de ceea ce a făcut El pentru noi și contemplând jertfa Lui, să-I spunem așa:

Ca să mă răscumperi, pe cruce-ai murit;

Te iubesc căci spinii fruntea Ți-au rănit,

Te iubesc căci Tu mai întâi m-ai iubit;

De Te-am iubit cândva, acum și mai mult.

Apoi, vino, împreună cu mine, înaintea Lui, într-o rugă smerită.

Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre! Tu ne-ai iubit întâi. Ne-ai iubit când eram nevrednici de dragoste, ne-ai iubit când Te uram, ne-ai iubit când eram în mocirlă și când nu era nimic de iubit în noi. Ne-ai iubit, Doamne Isuse, dăruindu-Te nouă, ne-ai iubit coborând în noroi, ne-ai iubit luând noroiul nostru pe Tine, ne-ai iubit murind cu păcatele noastre, ne-ai iubit înălțându-Te la Tatăl și mijlocind acolo pentru noi. Ne-ai iubit, Doamne Isuse, bătând la ușa inimii noastre, intrând și născându-ne din Dumnezeu. Tu ne-ai iubit, Doamne Isuse, bătând la ușa inimii noastre, intrând și născându-ne din Dumnezeu.

Tu ne-ai iubit, Doamne! O iubire pe care n-o pot cuprinde cuvintele și n-o poate pricepe mintea, dar o iubire pe care o simte ființa noastră întreagă. Și ființa noastră întreagă încă o dată se deschide iubirii Tale; încă o dată, Doamne, cu ființa noastră întreagă Îți spunem: Pentru că ne-ai iubit așa, noi ne dăruim Ție și ne dăruim Ție iubindu-Te și noi cu toată ființa noastră.

Te rugăm, Isuse, învață-ne ce înseamnă a trăi cu Tine, ce înseamnă a privi mereu la Tine. Învață-ne ce înseamnă a fi ca Tine, ce înseamnă a ne pregăti să fim cu Tine în veșnicie, în slavă.

Fă, Doamne Isuse, ca aceste clipe să fie clipe de har, să fie clipe de cer, să fie clipe dumnezeiești.

Fă, Te rugăm, toate acestea prin puterea Duhului Tău Sfânt pe care o cerem revărsată peste noi și Îți mulțumim că ai lucrat în viețile noastre și că vei continua să lucrezi și să desăvârșești până în veșnicie ceea ce ai început aici pe pământ.

Slavă deci Ție, Doamne! Amin!

Am început prin a încerca să arătăm cum a apărut răul în Univers, cum s-au pervertit primele ființe cosmice, primii îngeri și cum aceștia au devenit demoni.

Am continuat apoi, arătând pervertirea omenirii prin păcat și explicând cum, pentru redresarea acestei situații, Dumnezeu Însuși a luat inițiativa trimițându-L aici pe Fiul Său ca să repare stricăciunea, unindu-Se cu noi, plătind în locul nostru și oferindu-ne viața Lui pentru recuperarea vieților noastre.

Capitolul al treilea este fundamental; în acest capitol, în lumina Duhului Sfânt și a Cuvântului lui Dumnezeu, am încercat să arătăm cine este Isus Cristos: expresia externă a lui Dumnezeu, expresia lui Dumnezeu în creațiune, scopul lui Dumnezeu în creațiune, Fiul lui Dumnezeu după a cărui imagine Dumnezeu Și-a planificat să ne facă și pe noi fii ai Săi.

Ideea fundamentală pe care aș vrea s-o rețineți din acele prime trei capitole este că mântuirea noastră, reabilitarea noastră și repunerea noastră în planul lui Dumnezeu nu noi o facem. Dumnezeu a făcut-o. Nu noi ne mântuim; Cristos a venit să ne mântuiască. Totul totului tot a făcut El! Noi trebuie doar să primim ce ne oferă El și primirea aceasta se face prin credință. De aceea, capitolul patru a fost dedicat credinței – mâna care apucă și își însușește ceea ce a făcut Isus pentru noi.

Am explicat apoi celălalt element care ni se cere, și anume pocăința, care e întoarcerea noastră la Dumnezeu, întoarcerea din pierzania noastră, actul acela hotărât pe care l-a făcut fiul risipitor când a zis: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu!” Și s-a sculat, și s-a dus, și i-a spus ce a înțeles el: că e nevrednic, că el nu mai are nici un merit, că totul depinde acum de bunătatea tatălui, de dragostea lui, căreia el îi cerșește – fără să merite – un loc de rob în casa lui. Și tatăl, în dragostea lui, îi dă înapoi calitatea de fiu, îl repune în toate drepturile lui de moștenitor, fără să fi visat el, fiul, fără să fi putut el concepe că așa ceva mai este posibil.

Aceasta se numește har. Harul înseamnă cadou nemeritat – har sau grație.

Un om este condamnat la moarte. A stabilit tribunalul, fără nici o urmă de îndoială, că omul acela nu mai merită să trăiască, nu mai merită viața. Și după ce tribunalul a decis și după ce a pronunțat o sentință, o condamnare, în îndurarea sa, în mărinimia sa, conducătorul țării semnează un decret de grațiere – cadou totalmente nemeritat.

Acesta este harul. E acest dar, acest cadou absolut, dar absolut nemeritat. De aceea îți atrag atenția: nu cumva să mai cauți la tine merite; nu cumva să mai aștepți și să zici: „Stau până îmi câștig niscai merite, ca atunci când mă duc la Dumnezeu să mă pot duce cu ceva!” E cea mai teribilă greșeală pe care o poți face: să crezi că tu Îl poți obliga pe Dumnezeu cu ceva, să crezi că tu ai ceva ce Îi poți da lui Dumnezeu. Înaintea Lui trebuie să vii recunoscând că nu ai absolut nici un drept, că nu mai ești îndreptățit la nici o favoare și să te arunci cu totul la picioarele îndurării Sale, să te lași să depinzi numai de mărinimia Lui. Aceea e poziția de om mântuit.

Ca s-o înțelegi și mai bine, vă voi prezenta-o printr-o ilustrație. Starea aceea este exact ca a acelui om care striga din apă că se îneacă. Pe mal era un bun înotător. Cineva care văzuse zbaterea omului și-i auzise strigătul disperat, țipa la înotător: „Sari, domnule, și ajută-l!” Dar înotătorul stătea cu mâinile încrucișate; nu făcea nici o mișcare. Și omul din apă se zbătea, și striga, și se scufunda. Și chiar în clipa în care se vedea că și-a pierdut toate puterile, în clipa aceea, înotătorul a țâșnit, s-a aruncat în valuri, l-a prins și l-a scos la mal epuizat, aproape fără mișcare. Cel ce asistase la toate cele petrecute, l-a întrebat:

– Domnule, de ce n-ai sărit mai repede?

– N-am sărit mai repede pentru că încă mai era în el putere și m-ar fi deranjat în mișcări și nu-l mai puteam salva. Și când l-am văzut că renunță, când am văzut că e gata să piară, atunci am știut că era salvabil, așa că numai atunci am țâșnit și l-am apucat eu.

Tu trebuie să devii salvabil, mântuibil și numai în clipa în care te vezi așa, că tu nu mai ai putere să te mântui tu, că tu nu mai ai merite pe care să le aduci la Dumnezeu și când numai pe El Îl mai vezi, când Îl vezi numai pe Isus dăruit ție și jertfa Lui salvatoare, când zici: „Cu atât vreau să rămân, la aceasta mă arunc, aceasta o primesc!” numai atunci ești mântuit. Totul prin har, ca să nu se laude nimeni, cum spune apostolul în Efeseni 2:9.

Când apostolul Pavel a predicat o asemenea Evanghelie într-o lume care credea în automântuire, în autoperfecționare, o lume legalistă, care credea că la Dumnezeu merge așa: I-ai dat, îți dă; I-ai făcut, îți face; când a venit deci Pavel cu acest mesaj că totul e numai harul lui Dumnezeu, s-au ridicat unii bazați pe o logică de suprafață și au zis: „Stai, domnule, stai că aici se ascunde ceva teribil de primejdios. Dacă mântuirea e prin har, înseamnă că acolo unde sunt multe păcate, acolo și harul e mare și unde sunt și mai multe păcate, acolo e și mai mare harul”. S-ar putea atunci să vină unii și să zică: „Cu cât ești mai mare păcătos, cu atât ți se dă mai mare har. Ce ar fi să păcătuim atunci cât mai mult, ca să avem parte de cât mai mult har?” Nu cumva printr-o asemenea Evanghelie îi încurajezi de fapt pe oameni la păcat? Nu așa, domnule! Spune-le că trebuie să muncească ei, să se lupte ei; să-i sperii, domnule, ca să fie mai buni, să-i sperii de rele ca să îi pui la muncă!

Aici vedeau unii primejdia. Că dacă totul este numai prin har, atunci se încurajează păcatul. Și la aceasta, apostolul Pavel răspunde în mai multe dintre epistolele sale. Dar cum să răspundă? Dacă totul este numai harul lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, atunci ce mă mai încurajează pe mine să trăiesc o viață sfântă? Dacă toată mântuirea mea a făcut-o Cristos, dacă totul e darul Domnului Isus Cristos, ce stimulent mai am eu ca să trăiesc curat, să trăiesc nobil?

Iată, dragii mei, elementul pe care vreau să-l explicăm acum; iată ce trebuie să înțelegi tu (și e fundamental pentru tine să înțelegi aceasta).

Apostolul Pavel explică pe larg lucrul acesta în Romani 6. Eu nu voi stărui asupra acestui capitol decât puțin, dar de acolo iau primul element pe care trebuie să-l înțelegem.

„Nu știți – spune apostolul Pavel – nu pricepeți ce s-a întâmplat cu voi? Voi v-ați schimbat stăpânul. Când voi L-ați primit pe Cristos în viața voastră și L-ați și mărturisit în fața lumii, voi ați făcut un act de schimbare a stăpânului vostru. Până acum erați robii Diavolului, robii păcatului. Acum Cristos v-a smuls din această robie, v-a eliberat din robia Diavolului și voi ați acceptat ca de-acum Cristos să fie Stăpânul vostru. Problema numărul unu este să înțelegeți, să vă intre bine în cap ideea că voi nu mai sunteți ai Diavolului. Voi sunteți ai lui Cristos. Și problema de aici înainte este să ai grijă că fostul tău stăpân ar vrea să-i slujești din nou. Dar tu nu mai ești al lui.”

Aici trebuie să fii foarte atent, dragul meu! Dacă Diavolul te poate înșela, dacă te poate duce cumva în eroare să-i slujești din nou, el e bucuros să te aibă de slugă și se bucură de tine.

Am folosit de multe ori acea ilustrație a lui Watchman Nee, dar vreau s-o mai repet chiar cu riscul de a-i plictisi poate pe unii cu ea. Dar pentru mulți, pentru care aceasta este o problemă nouă, n-am găsit ceva mai potrivit.

Într-un tren de navetiști, spunea Watchman Nee, acolo unde toți dau buzna să prindă locuri pe bănci ca să înceapă jocul de cărți, urcaseră așa, odată, trei pătimași ai acestui „joc”. Dar, pentru ca jocul să fie complet, le lipsea al patrulea jucător. Al patrulea călător care a urcat în compartiment era un frate de curând pocăit, de curând întors la Dumnezeu.

– Domnule, nu vrei să fii mâna a patra? l-au întrebat ceilalți.

La care, copilul lui Dumnezeu, de curând născut, și-a ridicat mâinile și a spus:

– Domnilor, nu vă supărați, dar mâinile acestea nu sunt ale mele. Și știu bine că stăpânul lor nu-mi dă voie să joc cărți cu ele.

Cei trei au avut impresia că noul sosit este un om căzut din lună.

– Ce vorbești, domnule, ce-i asta?

– Stați puțin să vă povestesc. Domnilor, a continuat credinciosul, eu am fost un mare jucător de cărți și mare bețiv și mare fumător. Noapte de noapte îmi petreceam timpul la cărți și la băutură. Și mă duceam acasă, domnilor, și îmi băteam soția și copiii, și la mine în casă era un adevărat iad. Pentru că eu, cu mâinile acestea, atâta știam: să joc, să beau și să lovesc. Într-o zi, am înțeles ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pentru mine; am înțeles că Și-a dat viața pentru mine și că, prin sângele vărsat de El pe o cruce, m-a izbăvit de toate patimile. De aceea, L-am primit pe El în viața mea și, din clipa aceea, pofta de alcool, pofta de tutun și pofta de cărți s-au dus. Și a venit Isus în viața mea și mi-a spus: „Acum, te-am făcut om nou; acum ascultă: cu mâinile acestea să nu mai joci cărți niciodată; mâinile tale să nu mai apuce paharul de alcool; de acum să-ți folosești mâinile numai pentru binele soției și al copiilor tăi. Cu mâinile acestea poți să lucrezi acum și pentru alții, să-i fericești și pe alții.” Și, domnilor, de ați ști ce frumoasă viață am eu acum! Mi-a venit raiul în familie; în casa mea e bucurie, e lumină, e armonie. Când mă duc acasă, liniștea domnește peste tot. Eu de acum am un nou Stăpân. Și Stăpânul meu îmi spune ce să fac cu mâinile acestea, iar eu numai aceea fac ce îmi spune El. Eu nu mai ies din voia Lui, nu mă mai abat de la vrerea Lui, căci e atât de bun și e atât de minunat că merită, domnilor, merită să fac numai ce-mi spune El.

Și n-a mai fost joc de cărți acolo. În compartimentul acela a fost o oră de evanghelizare.

Înțelegeți? Ceea ce a priceput omul acela, aceea trebuie să învățăm și noi.

Primul lucru pe care ni-l spune Pavel în Romani 6 este acesta: „Voi sunteți ai lui Dumnezeu acum. De aceea, să nu mai dați nici unul dintre mădularele voastre în slujba stăpânului celui vechi” (cf. v. 11-13). Vechiul stăpân îți poruncește: „Clevetește! Înjură! Vorbește de rău!” în timp ce Isus îți spune: „Cu gura ta să vorbești frumos, să vorbești de dragoste; cu mâinile tale să faci bine, să-l ajuți pe neputincios; cu toată ființa ta să împrăștii lumină!”

Cui dau gura mea? Cui dau ochii mei? Cel rău vrea să-mi atragă privirea spre murdărie, spre păcat, spre scene deșănțate. Și Stăpânul cel nou vine și-mi spune: „Nu-ți pângări ochii tăi; ochii tăi nu-s făcuți pentru priveliști păcătoase. Nu-i mai da Celui rău, întoarce-te spre slava Mea!”

Cui dau eu inima mea? Cel rău zice așa: „Vreau ca inima ta să clocotească de ură; eu vreau să nu ierți niciodată pe nimeni!” Dar vine Stăpânul meu și spune: „Inima ta să fie inundată de dragoste; din inima ta să se reverse iubirea. Lasă-i pe toți să dea în tine. Tu fii dragoste, tu răspunde cu iubire.”

De cine ascult? Tragedia este că din când în când vechiul stăpân ne ia cumva, așa pe neașteptate, ne ia prin surprindere și îi mai facem câte un „serviciu”. Și, după aceea, ne dăm cu capul de toți pereții: „Doamne, cum m-am lăsat prostit de el? Cum m-am lăsat furat de el?”

Și acum, venim la primul avertisment din textul citit la începutul acestui capitol: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii și nu după Cristos” (Col. 2:8). „Luați seama acum, ca să nu vă mai fure cineva. Voi sunteți ai lui Cristos acum; să nu vă mai fure nimeni nici măcar atenția în clipele acestea, să nu v-o fure nimeni și nimic. Luați seama că există «hoți» care vreau să vă fure. Aveți grijă! Sunteți ai lui Cristos. Dar «hoții» sunt împrejurul vostru, gata să vă fure.”

Și acum aș vrea să vă aduc în față cazul tragic, istoria tragică și nefericită, dureroasă, a unui om al lui Dumnezeu care a fost „furat”.

Vi-l aduc în față pe Samson. Samson acesta este un personaj din Vechiul Testament. Pe Samson l-a prevestit îngerul lui Dumnezeu. Despre Samson a spus îngerul, încă înainte de a fi zămislit, că Duhul lui Dumnezeu va fi peste el și că Duhul lui Dumnezeu va face lucruri mari prin el. Lui Samson, după ce s-a născut, i s-au pus niște condiții: să aibă grijă să nu-și întineze viața, să nu se atingă de nici un mort, să nu bea băuturi amețitoare și alte câteva lucruri asemănătoare. El, Samson, trebuia să fie de o puritate, de o curăție exemplară și, în cazul acesta, Duhul lui Dumnezeu urma să lucreze prin el. Și, într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu făcea lucruri uluitoare prin Samson.

De la un timp, filistenii și-au pus în gând să-l „fure”. Au încercat prin forță, au încercat prin luptă, dar Samson era mai tare decât toți. Au încercat să-l ademenească pe o cale și pe alta. Nici un rezultat bun pentru ei. Dar, iată că într-o zi, s-au gândit la Dalila. Și atunci au înțeles filistenii că vor reuși să-l „fure”. Și Dalila i-a dat, chipurile, dragostea ei și i-a dat frumusețea ei și farmecele ei și i-a dat toate plăcerile pe care și le-a dorit el. Sfârșitul? În cele din urmă, Dalila a reușit să-l fure, să-i afle secretul vieții lui. Și atât le-a trebuit filistenilor! I-au tăiat părul, și l-au legat, și, pentru că el și-a trădat secretul vieții lui spirituale, Duhul lui Dumnezeu l-a părăsit.

Puterea lui era în Duhul lui Dumnezeu, dar nu știa că Duhul nu mai era în ființa lui. Și când s-a opintit – ca de atâtea alte ori – să rupă funiile, nu mai era deloc putere. Au venit dușmanii, și i-au scos ochii, și l-au pus la râșniță. L-au pus să învârtească râșnița aceea uriașă, muncă pe care, de obicei, o făcea un bou sau un alt animal. Asta făcea Samson de-acum; l-au adus la nivelul de animal, la trudă de animal.

L-au furat. Pe copilul lui Dumnezeu l-au furat; pe omul care avusese Duhul lui Dumnezeu. De omul în care Duhul lui Dumnezeu fusese cândva din belșug, de acesta își bat joc acum filistenii. Și ca înjosirea lui să fie și mai degradantă, filistenii l-au adus la o mare sărbătoare, să râdă întreaga națiune de el, să se distreze mulțimile, în sarcasmul lor, de omul lui Dumnezeu.

Aceasta o vrea Diavolul și cu tine! Asta o vrea cu tine, copil al lui Dumnezeu! Și sunt oameni care odată au cunoscut harul lui Dumnezeu, care odată s-au bucurat cu noi, dar i-a furat lumea, i-a dus lumea și și-a bătut joc de ei.

Lumea a vrut doar să te pângărească; lumea a vrut să-și bată joc de tine! Și a fost de ajuns o clipă de neatenție și „hoția” lumii a reușit.

Dar ce vreau să vă spun acum, e că pe acela care e copilul lui Dumnezeu, chiar dacă a ajuns la râșniță, Dumnezeu nu-l lasă acolo.

L-a furat lumea pentru o vreme. Dar e copilul lui Dumnezeu la râșniță, e copilul lui Dumnezeu în lanțuri, e copilul lui Dumnezeu, deși e orb. Și treptat, treptat, Dumnezeu face să-i crească părul; treptat, treptat, Samson simte că Dumnezeu nu l-a părăsit; treptat, treptat, Samson simte că mai este har. Și în ziua aceea, când dușmanii credeau că e ziua amuzamentului, că e ziua când se vor distra la culme, în ziua aceea, Samson simte revenirea harului.

– O, Doamne, lucrează Tu din nou. Dă-mi, Doamne, dă-mi din nou har. Dă-mi, Doamne, din nou Duhul Tău!

Și Duhul lui Dumnezeu vine iarăși peste el.

– Copilul Meu, îi spune Dumnezeu, te-au furat doar pentru o vreme. Ești al Meu! Nu voi lăsa ca Satan să aibă câștig de la noi. Sus, Samson! Întinde-ți brațele între stâlpi! Rupe-i!

Și în ziua aceea, Samson a ucis mai mulți dușmani ai lui Dumnezeu decât în tot restul vieții sale. În ziua aceea, biruința lui Dumnezeu în viața lui a fost cea mai mare.

Acesta este un caz în care îți poți vedea imaginea vieții tale.

Copilul Lui, copil al lui Dumnezeu, om pe care te-a furat lumea, Dumnezeu te vrea înapoi! Dumnezeu te vrea al Lui. Să nu-și mai bată joc cei răi de tine. Vino înapoi!

Copil al lui Dumnezeu, dacă simți că ești dintre aceia care au fost furați, auzi acum vocea dulce a Tatălui, ca și fiul de la porci. Căci vreau să-ți fie clar și adevărul acesta: și când era la porci, el era tot fiul tatălui său. Și el a venit acasă, iar tatăl l-a primit.

Lumea aceasta vrea să te fure! Lumea vrea să vă fure! De aceea, „luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii [... ]” (Col. 2:8).

Cu tine s-a întâmplat ceea ce spunea Isus Cristos, că El a semănat sămânța (nu noi am semănat-o; Fiul lui Dumnezeu a făcut lucrul acesta), dar tot El spune că păsările de pradă, simbolizează pe Cel rău, care vine să smulgă din mintea ta și din inima ta Cuvântul lui Dumnezeu; hoții, hoții care vor să fure de-acum ce s-a semănat în tine. Ia seama la hoți!

„Hoțul” poate să fie filozofia lumii acesteia care vine să-ți spună: „Te-au amăgit pocăiții! Noi, savanții, noi, oameni mari, noi știm mai bine. Nu-i asculta pe pocăiți!” Vor veni alții și vor zice: „Ce-ai făcut? Te-ai îndepărtat de datinile strămoșești! Noi știm mai bine!”

Și acum, dragul meu, după ce ți-am arătat în prima parte imaginea aceasta a lumii care vrea să te fure, a Diavolului care dorește să te folosească după cum vrea el, aș dori acum să ne îndreptăm puțin privirea către noul Stăpân.

În clipa în care tu L-ai primit în viața ta pe Isus Cristos, tu ai murit față de Diavolul. Prin botezul tău, vei face și o îngropare. „Noi, deci prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” (Rom. 6:4). Prin credința în puterea lui Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos, tu ai fost înviat, înviat acum pentru Dumnezeu sau cum spune și mai plastic textul din Efeseni 2:1-2: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului – Diavolul – a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.” Erați deci sub duhul rău. „Între ei eram și noi toți – continuă versetul 3 – noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești. [... ] Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare [... ] măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Cristos [... ]”

Și tu, dragul meu, ai fost adus la viață cu Cristos. În clipa în care L-ai primit, El ți-a dat viața, te-a înviat din Dumnezeu.

„Dacă deci ați înviat împreună cu Cristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Cristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă” (Col. 3:1-4).

Imaginea cea mai extraordinară aici este următoarea: „Voi sunteți ascunși cu Cristos în Dumnezeu!”

Acum, imaginează-ți locul unde ești tu. Cristos a venit în viața ta. Și Cristos spune: „... voi sunteți în Mine și Eu sunt în voi” (Ioan 14:20b). Cu alte cuvinte, „Eu v-am înfășurat în Mine, v-am inclus în Mine.” Nu spune oare că noi suntem „trupul Lui”, o „celulă” din Ființa Lui cosmică? Și noi suntem în Cristos și ascunși cu Cristos în Dumnezeu.

Sunt două învelișuri în jurul meu. Unul este Cristos, iar celălalt este Dumnezeu Tatăl.

Dacă vrea cineva să ajungă până la mine, atunci trebuie să treacă prin Dumnezeu și prin Cristos și atunci mă atinge pe mine sau pe tine. Repet: dacă vrea cineva să treacă să ajungă la tine, trebuie să treacă prin Dumnezeu și prin Cristos pentru că tu ești ascuns cu Cristos în Dumnezeu. Iată poziția ta. Apostolul Pavel spune în Efeseni 2:6 că noi suntem deja întronați, făcuți să ședem cu Cristos în locurile cerești.

Cristos este o Ființă cosmică. El este în tot Cosmosul, în tot Universul, dar în mod special este la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Eu, deci, sunt parte din Ființa Lui, eu sunt celulă din trupul Lui, parte a trupului Lui. Dar, pentru că El e întronat la dreapta lui Dumnezeu, înseamnă că și eu sunt acolo. Eu sunt cu Cristos în locurile cerești; tu ești cu Cristos în locurile cerești.

Întâi de toate să ne cunoaștem poziția, să ne cunoaștem locul în care am fost „implantați”, locul unde am fost puși de Dumnezeu să trăim. Și dacă locul nostru este în lumea spirituală, acum gândiți-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Adică, ai grijă: de aici înainte, gândirea ta este elementul esențial.

La ce te gândești tu? Gândirea noastră este elementul pe care pune bază de acum Sfânta Scriptură mai mult decât își imaginează mulți dintre pocăiți. Iată, îți dau două-trei exemple:

În Romani 12 ni se spune așa: „Vă îndemn, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceți toată ființa voastră lui Dumnezeu. Să nu mai trăiți după chipul lumii acesteia, ci să vă transformați... ” Cum? „Prin înnoirea minții voastre”, prin înnoirea felului vostru de a gândi. Deci prefacerea noastră are loc prin transformarea modului de a gândi.

De asemenea, în Efeseni 4:17 ni se spune iarăși: „Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată [... ] ci să vă dezbrăcați de omul cel vechi [... ]” Și ni se spune în continuare: „Să vă înnoiți în duhul minții voastre.”

Iarăși problemă de „minte”, iarăși problemă de schimbare a gândirii. De ce? De ce e atât de important?

Unul dintre proverbele lui Solomon, tradus în limba engleză sună așa: „Cum gândește un om în inima lui, așa este el.” Cunoașteți proverbul chinezesc: „Semeni un gând, inevitabil seceri o faptă; semeni o faptă, seceri un obicei; semeni un obicei, seceri un caracter; semeni un caracter, seceri un destin.” Totul a plecat de la un gând și a ajuns la un destin.

Și acum, vă rog să fiți atenți la esență.

Lumea aceasta te-a învățat să gândești că ai apărut la întâmplare și că nu ești mai mult decât orice animal. Ești mai mult doar prin faptul că gândești. Atâta ești. Dar, în esență, ești tot un animal născut din întâmplare, fără rost și fără viitor. Tot ce ai constă în ceea ce mănânci, ce bei, cum și cât îți satisfaci simțurile tale. Așa te-a învățat lumea aceasta să gândești. Și dacă-i așa, atunci ce prețuiești tu? Mâncarea, băutura, aventura și... celelalte. Cum gândești, așa trăiești! Datorită acestui tip de gândire, pe tine te interesează numai ca să-ți satisfaci simțurile, să-ți faci ambițiile, să-ți mulțumești eul tău. Modul tău de a trăi rezultă din modul tău de gândire.

Dar iată, acum vine Isus Cristos și îți spune: „Tu ești un potențial fiu al lui Dumnezeu. Dacă Mă primești pe Mine, te înfiază Dumnezeu și ești copilul Lui.” Și tu ai făcut-o. Și acum, Duhul lui Dumnezeu din tine îți spune: „Tu ești fiu! Spune-I lui Dumnezeu «Tată! »” Acum tot Universul urmează să fie al tău. Tu nu ești făcut să trăiești numai aici pe pământ. Într-o zi, Cristos îți va spune: „Ai fost credincios peste puține lucruri, acum te voi pune peste multe!” (Mat. 25:21). Tu să ai grijă; aici dovedește cât ești în stare, aici confirmă-ți aptitudinile și credincioșia.

În măsura în care vei fi credincios și devotat aici, în măsura aceea vei obține răspunderi în universul spiritual. Ce-i aici, e un fleac; ce-i dincolo, e totul. Că pierzi aici un serviciu, că renunți la orice bunuri trecătoare, că te abții de la plăcerile de o clipă ale păcatului, că nu mai bei până-ți pierzi mințile, că nu-ți mai irosești vlaga tinerească, astea toate nu merită nici măcar un minut de atenție din partea ta. Ești fiu de Dumnezeu! Puritatea contează; traiul cu Dumnezeu Tatăl contează; gloria lui Dumnezeu manifestată în viața ta primează!

Gândește-te pentru ce anume te-a destinat Dumnezeu; gândește-te sus și calcă pe pământul acesta ca fiu al lui Dumnezeu, ca un copil al lui Dumnezeu. Uită-te la lumea aceasta ca la un stadiu, ca la o treaptă; uită-te la lumea aceasta doar ca la o trambulină, ca la o școală, ca la un stagiu. Și atunci când gândești așa, când acesta ți-e modul de a gândi lucrurile, atunci ispitele acestei lumi vor fi atât de ușor de respins: „Sunt fiu al Tatălui; nu mă bălăcesc în noroi! Sunt fiu al lui Dumnezeu; nu mă mai compromit cu lumea! Că îmi ia lumea toate? Să le ia! Eu am Universul lui Dumnezeu în întregime. Eu nu mă mai tem de cei care-mi pot ucide trupul, de vreme ce eu știu ce am acolo sus!”

Totul depinde de modul de gândire. Din moment ce mi-am schimbat perspectiva, din moment ce mi-am schimbat orizontul, de vreme ce mi-am formulat o altă concepție despre viață, cu totul alta e și atitudinea mea față de viață, altul e de acum comportamentul meu.

Și încă ceva! În Galateni 6:7-8 ni se atrage atenția asupra unui lucru: „Nu vă înșelați, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va secera.” Și, în continuare, ni se atrage atenția la o alternativă: „Cine seamănă în firea lui pământească, va secera în firea lui pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viața veșnică.”

Sunt două lanuri în tine de acum. În care dintre ele vei semăna tu?

Iată cum: dacă în fiecare zi citești romane așa-zise „de amor”, cu scene care te ațâță, care îți înflăcărează imaginația, să nu te miri că peste o lună sau două vei face și tu exact cum ai citit acolo. Cine seamănă în firea aceasta, seceră în firea aceasta. Dacă în fiecare zi tu te adăpi cu bancuri proaste, cu povești deșarte, cu vorbăriile goale ale lumii, să nu te miri dacă mâine, poimâine vei fi în aceeași băltoacă cu ea. Ai semănat acolo, vei și secera acolo. Dacă tu îți petreci vremea la bârfe, la calomnii, să nu te miri dacă într-o zi te vei lua la harță cu unul sau cu altul. Ce ai semănat, aceea vei secera. Dacă tu nutrești în inima ta dușmănie, aversiune, resentimente, dacă le lași să clocească în tine, să nu te surprindă dacă mâine se vor preface în atitudini murdare.

Ce ai semănat în inima ta, aceea vei și culege. Dacă de aici înainte te hrănești și te adăpi din Sfânta Scriptură, dacă de acum înainte vei da minții tale hrana culeasă din ea, dacă te adâncești în mod sistematic în gândirea ei, dacă vei medita zi și noapte asupra ei, vei vedea cum vor apărea în tine imagini luminoase, cum se vor deschide orizonturi nebănuite, cum vor izvorî din tine intenții noi, dorințe noi. „Ce seamănă omul, aceea va secera.”

Dacă tu de-acum încolo cauți părtășia cu frații: „Haide, frate, vino soră, să stăm de vorbă nu despre lucruri de nimic, să nu ne pierdem vremea cu povești, haide să discutăm din Cuvântul lui Dumnezeu, haide să petrecem o oră în rugăciune!” – dacă vei avea curajul să spui: „Uite, frate, îndrăznesc și eu să spun ce și unde am greșit”, „Iată, soră, nu mă sfiesc să spun că în problema asta și asta m-a ispitit Diavolul cu gândul cutare”, dacă vei depăși momentul de jenă, de rușine (poate vor râde unii sau alții și de tine, așa cum au râs și de mine), vei căpăta o libertate a duhului, vei dobândi o ușurare a duhului nebănuită, nemaipomenită.

Ai grijă unde semeni, ce semeni, dar fii atent încă la o problemă: ce „plivești”.

Nu știu dacă toți cei care citesc înțeleg semnificația acestui cuvânt. Eu am crescut la țară și știu cum, copil fiind, către sfârșitul lunii mai trebuia să mergem la plivit holdele. Dădea pălămida în grâu și noi trebuia s-o smulgem, s-o plivim. Și ni se umpleau degetele de spinii de pălămidă. Dar nu era altă cale, nu era de ales un alt mijloc. La fel trebuie să procedezi și tu: să smulgi „pălămida” din tine, să o arunci afară și să-i dai foc.

Sau ca să folosesc o altă imagine: iată tu ești un măr. A venit Cristos acum și a tăiat mărul pădureț, altoind în tine sămânța din Dumnezeu, iar acum crește un pom nou, acum crești ca un măr de soi.

Tu, ca măr înnobilat, hrănit și adăpat din Dumnezeu, crești ca o făptură nouă. Dar din butucul vechi, în fiecare primăvară, dau lăstari; în fiecare primăvară trebuie căutați la rădăcină lăstarii soiului vechi. Trebuie căutați și tăiați fără cruțare.

În viața noastră spirituală, în fiecare zi ne trezim că din „butucul” vechi, din firea aceasta pământească, dau lăstari. Și un lucru e adevărat: când trebuie să smulgi pălămida, te mai înțepi; când trebuie să iei foarfeca și să tai mlădițele acelea rele, doare. Doare, dar face! „De aceea – zice apostolul Pavel – omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea, lăcomia [... ]” (Col. 3:5). Voi nu vă mai mințiți unii pe alții; voi lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbe rușinoase; măturați-le, omorâți-le, pliviți-le, tăiați-le! Folosiți orice metodă, numai scoateți-le afară din voi!

Și apoi, mai presus de toate acestea, în Coloseni 2:6 citim așa: „Astfel dar, după cum ați primit pe Cristos Domnul, așa să și umblați în El.” Cum L-ai primit pe Cristos, așa să și umbli în El.

Cum L-ai primit pe Cristos? Pentru că așa trebuie să și umbli în El. Acum tu ești în El și trebuie să și umbli în El, adică să trăiești în El, să viețuiești în El.

Cum L-ai primit pe Cristos? Iată, aici ți-a fost prezentat Cristos, ți s-a arătat valoarea Lui, ți s-a descris dragostea Lui și jertfa Lui. Cum L-ai primit? Ai crezut și ai zis: „Vino!” iar El a venit.

Așa L-ai primit pe Cristos. De aceea, tot așa trebuie să și umbli cu El: crezând, crezând în fiecare zi că ești cu El, luându-L pe cuvânt în fiecare zi (căci ți-am mai spus că aceasta înseamnă „a crede”: a-L lua pe Dumnezeu pe cuvânt). Și, în fiecare dimineață când te scoli, Îl iei pe cuvânt și-I spui: „Doamne Isuse, eu sunt în Tine și Tu ești în mine. Eu îmi însușesc conștient aceasta, actul acesta, faptul că Tu ești în mine și că eu sunt în Tine.”

Acum deci, în mod suprem, vreau să înțelegi că viața ta depinde de relația ta cu acest Isus. Toată problema de aici înainte este dacă tu știi, dacă înveți să trăiești cu El, cu Domnul Isus Cristos.

Nu uita că te-ai logodit cu El; nu uita că El este Mirele tău, că El este Iubitul tău; nu scăpa din vedere că El este Soarele tău, că El este Stăpânul tău, dar că e și Prietenul tău, că El este totul pentru tine. „Voi aveți totul deplin în El”, spune Pavel în Coloseni 2:10.

Ce am eu în Cristos?

Mă voi referi la trei lucruri din textul din Coloseni 3:16.

„Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi [... ]” În fiecare zi, adapă-te din cuvintele Mirelui tău. Mirele îți șoptește cuvinte de dragoste. Lasă-L să-ți vorbească prin Cuvântul Lui, aceasta însemnând să stai în părtășie zilnică cu El. În fiecare zi să stai în rugăciune înaintea Lui, în fiecare zi citește Evanghelia și în fiecare zi dialoghează cu El. Spune-I ce ai pe inimă și apoi ascultă.

Învață să asculți. El îți va vorbi. El îți va spune: „Iată ce nu Mi-a plăcut până acum în viața ta. Uite, iubitule; uite, iubito, ce aș vrea să mai scoți de acolo, de la rădăcinile ființei tale.” Și El îți va spune: „Uite ce vreau să faci astăzi: cum aș vrea să te împaci cu cutare, cum să vorbești cu cutare, ce cuvinte dulci să-i spui lui cutare. Iubitule, iubito, Eu vreau să trăiești cum am trăit și Eu!” Cuvântul lui Dumnezeu să fie deci în permanență în tine.

Al doilea lucru: „Pacea lui Cristos, la care ați fost chemați [... ] să stăpânească în inimile voastre [... ]”

În fiecare zi, El îți spune cuvinte dulci de pace: „Liniștească-se toate îngrijorările tale! Eu Însumi trăiesc în tine; Eu am grijă de viața ta. Nu te teme! Pacea Mea să fie de aici înainte în tine.”

Și, în chip suprem, „[... ] mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea lui Cristos [... ]”

El o toarnă în fiecare zi și în tine. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor. 3:18).

Este aici un cuvânt tradus în mai multe chipuri; este un cuvânt controversat aici, dar tu fii atent acum: „Noi toți, cu fața descoperită, reflectăm ca o oglindă slava Domnului Isus [... ]” Ține deci minte așa: „Noi toți, cu fața descoperită, reflectăm [... ]” Între noi și Domnul Isus nu mai e nici o perdea; reflectăm ca o oglindă. Ce? „Slava Domnului Isus și suntem schimbați în același chip cu al Lui [... ]”

Există o întâmplare antică în care se spune despre o fată de la țară, din Grecia, că ar fi venit la Atena și s-ar fi dus la Areopag, unde a rămas fascinată de frumusețea statuii Afroditei lui Fidias. Era atât de dulce zeița aceea a frumuseții, erau atât de delicate trăsăturile ei! Așa ceva nu se mai văzuse. Și fata aceea a rămas în extaz. Și s-a uitat cum e părul zeiței și a început să și-l aranjeze și ea la fel. S-a uitat la modul în care îi erau veșmintele și și le-a făcut aidoma. Zi de zi mergea acolo și mereu-mereu se uita la statuie. La un moment dat, oamenii au observat că s-a întâmplat ceva ca o minune: trăsăturile feței acelei fete începuseră să semene cu trăsăturile statuii. Era atâta dragoste, atâta farmec, încât totul s-a transformat la fata aceea după modelul statuii. Ca o oglindă ea a reflectat frumusețea statuii.

Aceasta este o pildă pentru noi. De acum înainte, noi suntem îndrăgostiți de Mirele nostru și noi reflectăm frumusețea Lui. Noi, să știți, așa suntem făcuți: suntem făcuți ca o oglindă. Uitați-vă la un copil și veți vedea cum copiază atitudinea lui atitudinile mamei sau ale tatălui. Priviți la o soție și veți băga de seamă că treptat-treptat ea devine imaginea soțului ei iubit. Noi suntem oglinzi ca să reflectăm ceea ce iubim.

Ai înțeles, dragul meu? Reflectăm ce iubim și ce admirăm. Iată de ce, în chip suprem, viața noastră depinde de relațiile noastre cu Domnul Isus. Dacă Îl iubim tare, dacă Îl privim cu nesaț, dacă suntem fascinați de El, dacă în fiecare zi ne bucurăm de prezența Lui, dacă zi de zi ne scăldăm în dragostea Lui, atunci sigur treptat-treptat reflectăm chipul Lui.

Iată la ce suntem noi chemați!

Acum, în încheiere, vreau să revin din nou la punctul de la care am plecat.

De unde am pornit? Am pornit de la faptul că toată mântuirea ta ți-a lucrat-o Cristos. Și de la zădărnicia temerii unora că de vreme ce Cristos Isus a făcut totul, s-ar putea crede cumva că pentru a dobândi mai mult har se poate trăi mai departe în păcat. Doamne ferește!

Am mai înțeles după aceea că noi ne-am schimbat stăpânul. Noi nu mai slujim aceluia care ne-a pângărit viața până acum; noi nu-i mai dăm lui nimic, nu-i mai datorăm nimic. Noi înțelegem că am devenit ai lui Isus Cristos, că de El suntem îndrăgostiți și că Lui Îi dăm noi toată ființa noastră, din dragoste pentru El. Și de acum încolo, mintea noastră vrea să gândească cum gândește El; mintea noastră toată s-a transformat, și doar una o mai interesează: să cunoaștem tainele Lui, să înțelegem misterele Lui, să-I putem pătrunde pe de-a-ntregul dragostea, bogăția, planurile Lui cu privire la noi. De acum, ființa noastră e deschisă toată numai Lui. Dacă ne-am dăruit așa, unde mai încape atunci primejdia?

Și acum, în final, ține minte un lucru: cum gândești, așa ești!

Unii îți spun că nu ești decât un animal. Dacă gândești așa, trăiești ca animal. Fiul lui Dumnezeu îți spune: „Ești și tu un copil al lui Dumnezeu. Ești și tu unul destinat la slavă. Trăiește deci dumnezeiește!”

Cum gândești, așa trăiești. Dacă până acum, încă nu te-ai hotărât, dacă până acum ai ezitat, iată azi ți s-a arătat ce-ți oferă Cristos. El nu-ți oferă numai spălarea de păcate, El îți oferă transformarea ființei, El îți propune părtășia cu Dumnezeu, El îți oferă această conviețuire, această trăire, această trăire intimă cu El.

Mai mult: Cristos îți oferă posibilitatea schimbării tale după chipul lui Dumnezeu până când Cristos Însuși va lua chip în tine. El îți deschide ușa spre atelierul Lui divin, în care vrea să te facă desăvârșit, până când, într-o zi, te va prezenta înaintea lui Dumnezeu ca pe mireasa Lui, zicând: „Uite, Tată, ce-am scos din el! Uite ce-am făcut din el!”

Acum, să nu I te dăruiești? Mai poți acum, acum după ce cunoști tot ce este în tine și tot ce poți deveni prin Cristos, mai poți acum să nu I te dăruiești?

Acum vreau să fac un apel și pentru aceia care odată, cândva, I-au cunoscut Harul, dar care, ca Samson, au fost „furați”: veniți înapoi la dragostea lui Dumnezeu! Toți aceia care ați fost atinși de dragostea lui Dumnezeu, primiți-L, deschideți-vă Lui, dăruiți-vă Lui!

„Mă voi scula și mă voi întoarce la tatăl meu... ”

Repetă și tu cuvintele întoarcerii:

Din întuneric și păcate,

Isus, eu vin.

La lumină și la dreptate

Isus, eu vin!

Spune-I că vii acum, la chemarea Lui, că vii la lumina Lui. Spune-I că din starea ta de decăzut, din adâncul în care te afli, din mocirla în care te zbați, spune-I că vii la bogăția lui de har, la oceanul Lui de iubire, la limanul Lui de pace și liniște:

Eu vin acum cu bărbăție

Din starea mea de sărăcie

La a Ta mare bogăție.

Isus, la Tine vin!

Fie aceasta hotărârea ta acum. Acum! Amin.