Nu fii necredincios, ci credincios

                                      Ioan 20:24-29

            Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.

            Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

            După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă: și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, și le-a zis: „Pace vouă!”

            Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fii necredincios, ci credincios.”

            Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

          „Tomo” i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”

            Cine oare nu-și dorește să aibă pace în suflet, în casă, familie, sau în jurul lui?

            Sau cine nu-și dorește să iasă mereu biruitor în luptele pe care le întâlnește în viață?

            Însă oricât s-ar lupta un credincios, oricât de mult s-ar baza pe inteligența lui, sau pe abilitățile lui, biruința, liniștea și pacea deplină nu o poate dobândi decât prin credința sinceră, curată în Domnul Isus, Biruitorul lumii.

            Cine își pune nădejdea și credința în Domnul, va ieși întotdeauna biruitor, chiar dacă nu va fi numit erou al credinței, dar va putea să dea slavă Domnului neîncetat.

          Dacă vei merge însoțit de Domnul la „luptă”, ți se vor deschide ușile, vei căpăta trecere înaintea oamenilor și te vei întoarce acasă mulțumit și recunoscător Celui ce ți-a dăruit biruința.

            La Isaia 25:8 se spune că: „…Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; …”

            Da, El îți șterge lacrimile;

            El îți va îndepărta ocara;

            El te va face biruitor.

        Este foarte important de observat și de învățat din faptul că, până la moartea Sa, Domnul Isus era pentru ucenici: Isus, sau Învățătorul, Rabi…, dar după înviere, este numit de către toți: Domnul!

         Toma i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Până la momentul acesta, era: Isuse, Învățătorule…

            M-am întrebat de ce a fost așa?

De ce trei ani și jumătate Mântuitorul era pentru ucenici doar Isus, sau doar Învățătorul și am găsit răspunsul acesta:

Până la moartea Sa, Domnul Isus era în trup omenesc, Fiu al omului. El era în trup de țărână ca și ucenicii, ca și noi, dar după moarte, Domnul Isus Cristos, S-a dezbrăcat de țărână și de trupul de carne.

S-a dezbrăcat de omenescul din El și S-a îmbrăcat în trup dumnezeiesc; trup care nu mai era atras în nici un fel de ceea ce era pământesc, firesc, lumesc, ci era atras doar de cerul lui Dumnezeu.

De aceea se cade ca și noi, să-L numim fără excepție: Domnul Isus!

Și din viața Domnului Isus, și din modul Lui de umblare pe pământ învățăm cum trebuie să tăiem toate legăturile care ne țin atrași de ceea ce este pământesc, firesc și să ne legăm, să ne ancorăm de cer, astfel ca să nu mai fim atrași de lume, ci să fim atrași de cer.

În cele spirituale, nu mai trebuie să fim sub influența atracției lucrurilor care „izbesc” privirea, ci să fim cu totul atrași de gravitația cerului.

Noi suntem ca niște pomi sădiți, dar cu rădăcinile dezvoltate în „cer”, iar „roadele” trebuie să se vadă pe pământ.

Pilat din Pont l-a cercetat pe Domnul Isus cu de-amănuntul în judecata pe care I-a făcut-o și în final a declarat: „eu nu găsesc nici o vină în omul acesta”.

Nu are nimic din ce este pământesc; doar un trup, care și acela este vremelnic! Omul Isus, călca pe pământ, dormea pe pământ, se hrănea pe pământ, dar trăia ca în cer.

Lucrul acesta ni-l cere și nouă Dumnezeu; și anume, să umblăm pe pământ, dar să trăim ca în cer.

Apostolul Petru scrie în a doua sa epistolă 3:11-12 „…fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu…?”

La cruce, Domnul Isus Și-a finalizat lucrarea de mântuire, pe care a făcut-o ca Fiu al omului, dar înălțându-se la cer și așezându-se la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Își continuă lucrarea ca Mare Preot și Mijlocitor pentru oamenii care se întorc la Dumnezeu.

El S-a născut ca om, a trăit ca om cu slăbiciuni, cu dureri, cu amărăciuni, cu dezamăgiri; nu S-a deosebit cu nimic de oamenii vremii Sale și nici de noi în vremea aceasta, dar le-a biruit pe toate pentru că S-a încrezut în Dumnezeu Tatăl.

      Ca Fiu al omului, putem să spunem că, Domnul Isus Cristos a luptat cu „oameni”, a luptat cu duhuri necurate la propriu, cu îngerii răi, cu ispitele, cu moartea, cu Satan, dar a fost biruitor în toate pentru că L-a avut ca ajutor pe Dumnezeu, Tatăl din cer.

Apoi, ca un biruitor în lupte fel de fel, după „războiul” pe care L-a purtat pe pământ, S-a dezbrăcat de „hainele de luptător” și S-a îmbrăcat în „haina slavei”, haina biruitorilor.

        Îmi aduc aminte ce bucuros am fost când în luna iunie a anului 1970 am schimbat haina cazonă, haina de militar, cu aceea de civil. Și mărturisesc faptul că îmi place mai mult în civilie decât în armată.

        Douăzeci de ani mai târziu, îmbrăcam prin harul lui Dumnezeu, haina albă a neprihănirii, pe care mi-a oferit-o Domnul Isus, când l-am primit ca Mântuitor. Și de atunci, m-am îndrăgostit de haina cerului, pentru că este haina credinței pe pământ și este haina care îmi dă dreptul să mă atașez sfinților în zborul final spre cer.

        Putem spune fără să greșim că, în felul acesta, Domnul Isus, S-a dat pe Sine însuși ca exemplu de luptător și de biruitor în același timp, ca să ne arate că, împreună cu El vom fi mai mult decât biruitori, îmbrăcați în „haina trupească”, pentru ca la finalul alergării și la finalul luptelor pe care le avem de purtat în fiecare zi, să ne putem înfățișa înaintea Tatălui, după ce ne vom fi dezbrăcat de firescul nostru și ne vom îmbrăca în „haina slavei” lui Dumnezeu, ca să fim cu El în veșnicie.

       Apostolul Pavel spunea în 2 Corinteni 5:8 „…da, ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta (să ne dezbrăcăm de țărâna aceasta trecătoare și supusă la tot felul de slăbiciuni și să îmbrăcăm cu un trup de slavă), ca să fim acasă la Domnul”.

         Din cuvintele rostite de către Toma, ucenicul Domnului Isus, observăm cât de greu este ca omul să biruie prejudecata și să creadă un adevăr. Cât de greu îi este omului să creadă din toată inima o realitate pe care, de cele mai multe ori, cu mintea nu o poate pătrunde.

          Tot din această scriere, observăm cât de greu le-a fost ucenicilor să creadă în învierea Domnului Isus, chiar dacă ei fuseseră de față când Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr și l-a chemat afară din mormânt, sau când l-a înviat pe fiul văduvei din Nain, ridicându-l din lacra, cu care era dus la groapă; și au fost martori la minunile pe care le-a făcut Fiul omului pe când era cu ei. De asemenea, Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor despre moartea Sa, despre chinurile prin care avea treacă, dar și despre faptul că a treia zi va învia din morți. Dar ucenicii nu au înțeles și nu au putut să priceapă, pentru că erau legați tot de pământ.

            Tot înapoi le era gândul, la ceea ce au lăsat pentru Domnul: case, familii, afaceri…

            Matei 19:27 „Atunci Petru a luat cuvântul, și I-a zis: „iată că noi am lăsat tot, și Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”

            Andrei, Iacov și Ioan și-au părăsit năvoadele de pescuit. (Matei 4:19);

         Iacov și Ioan și-au părăsit tatăl, pe Zebedei, dar gândul lor a rămas la stăpânire în Împărăție. (Matei 4:22);

            Petru și-a părăsit familia, soția, soacra și dorea o răsplată pe pământ. (Matei 8:14);

          Matei și-a părăsit funcția de la vamă (Matei 9:9). Ce răsplată vom avea? Întreba Petru!

            Cine așteaptă o răsplată pe pământ este legat de pământ, dar cine așteaptă o răsplată cerească, este legat de cer.

            În versetul 20 citim faptul că, Domnul Isus le-a arătat rănile din mâinile Sale, precum și rana din coasta Sa dar, Toma care nu era cu ceilalți ucenici, în prima zi a învierii, cere un semn de la Domnul, la fel ca și Ghedeon, în lupta cu Madianiții: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

            Ce-i spune Domnul Isus?

            „Tomo! Pentru că M-ai văzut, ai crezut! Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut!”

            Credința în Domnul Isus, îți dă aripi de zbor, îți dă biruință în fața vrășmașului, iar în final, vei fi citat pe „ordinea de zi”, ca erou al credinței.

            Doamne, ajută! Doamne, dă biruință!