Semnificația și importanța morții și învierii Domnului Isus

            Drumul crucii                      Marcu 11:20-26

            „Dimineața, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru și-a adus aminte de cele petrecute, și a zis lui Isus: „Învățătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s-a uscat.” Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu!”

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te și aruncă-te în mare” și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit. Și-l veți avea.

Și când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre.

Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”

            Din pruncie, când mergeam cu mama și cu tata la adunare, știu cântarea aceasta:

/Când eram copil, Isuse, / Glasul când Ți-am înțeles, / Drumul crucii, drumul crucii, /Eu cu drag mi l-am ales. /

               /La-nceput era o pace, / și calea plină de flori; / Drumul crucii, drumul crucii, / Era dulce și ușor. /

/Am căzut în mâna-I dulce, / Ce m-a ridicat în sus; / Drumul crucii, drumul crucii, / Mă-ntâlnisem cu Isus. /

               /El mi-a arătat Golgota, / mi-a spus chinurile Lui; / Drumul crucii, drumul crucii, / Până-acolo-n vârf să-l sui. /

               /Astăzi flori ce-am strâns în palme, / și cu drag le-am adunat; / Drumul crucii, drumul crucii, / Suferind le-am învățat. /

               /Iar când a venit furtuna, / Și ispita peste noi; / Drumul crucii, drumul crucii, / m-a păzit n-am dat-napoi. /

            Drumul crucii, nu este presărat întotdeauna cu flori; uneori trece prin văi adânci și nu este ușor, dar merită să te nevoiești să mergi pe el, pentru că la capătul lui te vei întâlni față în față cu Isus, care a suferit pentru tine, a murit în locul tău, dar a înviat și S-a înălțat la cer…

Săptămâna aceasta este numită în popor: săptămâna mare, săptămâna patimilor, sau chiar săptămâna sfântă; dar cred că nu greșesc dacă numesc săptămâna aceasta, dinaintea crucificării Domnului Isus: „drumul crucii, din Betania la Golgota”, sau altfel spus: „drumul crucii, pornind din mijlocul unui cămin cald, prietenos, cu final la cruce”.

            De ce de pornim din Betania?

         Pentru că aici în mijlocul unei familii frumoase, Domnul Isus, Mântuitorul lumii Și-a găsit odihna și liniștea sufletească, mergând pe drumul crucii, în nopțile săptămânii mari. Aici, într-o casă primitoare, caldă, Marta slujea cu multă dăruire Celui ce a coborât din cer ca să ne slujească nouă tuturor; Maria sora ei Îi spăla picioarele cu drag, iar Lazăr fratele lor, scos din ghearele morții se bucura de prietenia Celui ce are putere de viață.

            De la cei trei frați învățăm o lecție deosebit de frumoasă! Și anume, că cea mai mare bogăție pe care omul poate să o aibă în viață și cel mai frumos lucru, care-i dă valoare unui om, nu este aurul, nici argintul și nici averea de pe pământ, ci este acela, să-L primești pe Isus, Fiul lui Dumnezeu în casa ta, în familia ta, în inima ta și să-I oferi ospitalitatea pe cate o merită. Ospitalitate de Împărat!

Să-I slujim cu drag, ca și Marta, ca și Maria, ca și Lazăr.

          Nu-i altă bogăție nici în cer nici pe pământ, decât să-L primești pe Isus, ca Domn al vieții tale.

       Numai cu o zi în urmă, după cum relatează Biblia și după cum am auzit ieri în predică(astăzi fiind luni), Domnul Isus intra în cetatea Ierusalimului în mijlocul unor strigăte „false”, „zângănitoare” ale unui popor, care parcă își pierduse busola.

Pentru că poporul nu-și dorea un împărat al mântuirii de păcat, ci unul care să-i pregătească pâinea și peștele în fiecare zi, să nu aibă grija zilei de mâine, dar departe de Dumnezeu. Lucru imposibil, pentru că Dumnezeu nu acceptă o astfel de credință, împărțită.

           De aceea spune Scriptura că „Isus a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au recunoscut ca Mântuitor și nici nu L-au primit; însă tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Ce mare Har, să fii copil de Dumnezeu! Să te uiți spre cer și să strigi: Tata!

          Întâmplarea cu smochinul blestemat, este o pildă și arată chiar acest lucru: anume că, Domnul Isus, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, a dorit foarte mult să găsească la „ai Săi”, rod al credincioșiei și o primire adevărată, caldă, o credință curată, dar ca și în cazul smochinului care nu avea decât frunze, nu a găsit decât o formă de evlavie și aceea falsă. Nimic, curat, sfânt.

            Pentru că orice „pom”, orice credincios, care nu are rădăcinile crescute, dezvoltate cu credință în Dumnezeu, nu poate să aducă „rod” plăcut Domnului, pe pământ. Un asemenea „pom”, un asemenea credincios, are rodul putred încă din  crengi…

         De aceea, pe cei doisprezece ucenici care L-au urmat și au crezut că El este Mântuitorul de păcate și nu de ocupația romană, Domul îi învață să se încreadă în Dumnezeu cu tărie.

            Ucenicii aveau o credinţă slabă, pentru că se încredeau în lucrurile văzute, în templu, în ei înşişi, sau în preoţi şi în conducătorii lor, adică aveau „rădăcinile” tot în pământ. Și un astfel de „pom”, un astfel de credincios, care își trage seva de viață din ceea ce îi oferă lumea, se usucă începând de la rădăcină, ca și smochinul blestemat, și niciodată nu mai rodește pentru Împărăția cerului. Însă un credincios care are rădăcinile crescute în cer, chiar dacă la un moment dat i se ofilesc frunzele, tot mai are șansă de odrăslire.

            De aceea, Domnul, întoarce gândurile ucenicilor, spunându-le în  versetul 22: „Aveți credință în Dumnezeu!”

            Ce înseamnă să ai credință în Dumnezeu?

           Înseamnă să crezi în Fiul (Ioan 14:1) și de asemenea înseamnă, să crezi că în Numele Lui ai trecere înaintea Tatălui și numai în felul acesta, rugăciunea făcută cu credință va fi onorată de către Dumnezeu.

        Să crezi în Fiul, înseamnă să fii unit cu El, sau înseamnă să fii ascuns cu El în Dumnezeu și atunci puterea Sa de Dumnezeu, se împlinește în rugăciunile tale.

         Când te încrezi în Dumnezeu, cuvintele rugăciunilor tale, iau ființă și ce rostești în rugăciune, prinde viață!

            Versetul 23: „Adevărat vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați primit, și-l veți avea.” Pentru că, cuvintele rugăciunilor noastre, prind viață, crezând în El!

            Condiția este clară: dacă vă încredeți fără șovăire în Dumnezeu!

Să vezi în jurul tău unsprezece mii căzând, (Ps. 91) învinși de boală, de valuri, de furtună, dar tu să rămâi în picioare și chiar dacă ar fi să cazi (Ps. 20), să te ridici în Numele Domnului, aceasta este credința adevărată, curată, care deschide cerul și tezaurul minunilor divine.

Cât bobul de muștar, dacă vei avea credință, te vei ruga și boala de cancer va fi vindecată (credeți că ce spun este adevărat); „pomul” din casa ta pentru care te rogi, va fi dezrădăcinat din lume și din ghearele celui rău și va fi sădit în grădina binecuvântată a Împăratului.

            Dacă crezi cu tărie în Domnul Isus Cristos, vezi cu ochii tăi, împlinindu-se minunile pe care le ceri.

Domnul Isus Cristos, a trecut prin clipe frumoase petrecute mijlocul unor prieteni în Betania, apoi, mergând pe drumul crucii, a trecut prin judecata nedreaptă de la Ana la Caiafa, de la Pilat, la Irod și iar la Pilat; de la Pilat pe cruce, de pe cruce în mormânt și din mormânt, înviind ca un Biruitor, Sa urcat la cer și S-a așezat pe scaunul de Domnie la dreapta lui Dumnezeu.

      El este Dumnezeul sufletelor noastre în care ne încredem din toată inima noastră. Credința în El ne dă putere de viață, putere în laude, putere în rugăciune și biruință în încercări.

Ce înseamnă să crezi în Isus și în înviere?

Înseamnă, să crezi în Dumnezeu.

În vremea Domnului Isus Cristos erau partide care credeau și altele care nu credeau în înviere.

Saducheii ziceau că nu este înviere, iar Fariseii credeau cu tărie și între cele două partide erau mereu certuri și dezbinări pe tema aceasta. Dar între voi, zice Domnul, să nu fie certuri, nici dezbinări, nici ură, ci pace, iubire frățească și bucurie în Duhul Sfânt.

De fapt, învierea Domnului Isus este importantă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, învierea Domnului mărturiseşte despre puterea de viață a lui Dumnezeu. Ioan 5:26; „Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine.”

În al doilea rând, învierea Domnului Isus este o mărturie şi o dovadă a faptului că există înviere din morți. Acesta fiind un adevăr de bază al credinţei creştine.

Cine crede în Jertfa Domnului Isus, în moartea, învierea și înălțarea Lui la cer, este mântuit și rugăciunile lui, întotdeauna sunt ascultate și sunt urmate de binecuvântări.

În 1 Corinteni 15, apostolul Pavel explică în detaliu importanţa învierii Mântuitorului.

Pentru că unii credincioși din Corint, nu credeau în învierea din morţi, de aceea în acest capitol, Pavel enumeră câteva consecinţe grave care afectează credința noastră, dacă nu a avut loc învierea Domnului Isus Cristos:

1) predicarea Evangheliei și a lui Isus Cristos, ca Mântuitor, ar fi lipsită de sens și credinţa  noastră ar fi zadarnică (v. 14);

2)toţi martorii şi propovăduitorii învierii, inclusiv noi astăzi, am fi niște mincinoşi (v. 15);

3) nimeni nu ar putea fi răscumpărat din păcat, dacă Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu nu ar fi fost jertfit și dacă nu ar fi înviat din morți (v. 17);

4) creștinii ar fi cei mai jalnici, cei mai nenorociți oameni de pe pământ, dacă nu ar avea credință în Fiul lui Dumnezeu înviat din morți (v. 19).

Însă, versetul 20 spune că: Domnul Isus Cristos, a înviat cu adevărat din morţi şi a devenit „pârga celor adormiţi” oferindu-ne siguranţa că și noi Îl vom urma în înviere.

Moartea și învierea Domnului Isus a fost biruința totală, triumfătoare şi glorioasă asupra uneltirilor celui rău și prin învierea Sa, Domnul a dat fiecărui credincios, biruință asupra morții a doua. Aceasta este prima și cea mai mare minune: să ai biruință asupra morții și să câștigi viața veșnică prin jertfa Mielului divin.

Isus Cristos a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi, S-a înălțat la cer, după ce timp de patruzeci de zile S-a arătat și a stat de vorbă, cu mulți martori, dar a promis, că vine iarăşi în glorie!

Prin puterea Împăratului, cei „adormiți” în Hristos vor fi „treziți”, la clipeala ochiului, iar credincioșii care vor fi găsiți în viață, la venirea Lui vor fi schimbaţi într-o clipă şi vor primi trupuri noi şi glorioase (1 Tesaloniceni 4:13-18).

De ce este importantă moartea și învierea Domnului Isus Cristos pentru mântuire?

Ea demonstrează faptul că Dumnezeu a acceptat jertfa Fiului Său, Isus pentru noi.

Jertfa adusă de Însuși Fiul, pe Golgota a fost primită și datorită acestui fapt, noi suntem mântuiți prin credința în El!

Învierea Domnului Isus dovedeşte că Dumnezeu are puterea de a învia morții.

De asemenea, învierea Domnului, garantează că cei care cred în El și Îl primesc în inimă și în viață ca Mântuitor, nu vor fi judecați împreună cu cei necredincioși, ci vor fi înviaţi pentru viaţa veşnică.

Aceasta este speranţa noastră binecuvântată!

Cristos a înviat! Cristos este viu! Amin.