Biserica în ațipire

     Matei 25:5.

„Fiindcă Mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit.”

 Pilda celor 10 fecioare pune în evidență, pregătirea Bisericii pentru întâlnirea cu Mirele Isus, care a lăsat scris cu literă de Lege în Testament, revenirea Sa pentru vremea acesta. De asemenea, pilda pune în fața Bisericii și nu în fața lumii, importanța faptului de a fi gata  să își ia zborul spre cer, când se va auzi strigarea: „Iată, a sosit Mirele”.

Mirele nu va merge nici odată din ușă în ușă, pentru ca să Își cheme mireasa la nuntă, așa cum este obiceiul la români, atunci când doi tineri se unesc în căsătorie, ci El se va opri pe norii cerului și cine Îi va auzi chemarea, va fi salvat, mântuit. Iar cine nu vrea acum să se pocăiască, va fi osândit.

Domnul Isus nu rostește la voia întâmplării această pildă, ci ne aduce în atenție greșelile și eșecurile fecioarelor care au ațipit și au adormit, în așteptarea mirelui, tocmai pentru ca să le putem evita.

În mod normal nuntașii nu ațipesc și nu adorm în ziua nunții, ci ei freamătă, se frământă, sunt atenți la toate detaliile. Pregătesc intrarea mirelui și a miresei în locul de petrecere. Dar ciudat că, toate fecioarele s-au plictisit, sau au obosit de atâta așteptare; sau pur și simplu, din pricina ne-vegherii au devenit somnoroase, de aceea, probabil că sau culcat și au adormit, pentru că Biblia spune că: „toate au ațipit și au adormit.”

De fapt, cele zece fecioare, îi simbolizează pe toți aceia care mărturisesc pe Isus Cristos ca Domn și cred în revenirea Lui pe norii cerului ca Mire; diferența este aceea că, unii iau lucrurile prea ușor, ignoră standardele Legii lui Dumnezeu și nu iau Cuvântul în serios, iar cei care sunt înțelepți, primesc Cuvântul cu bucurie, înțeleg lucrarea Duhului Sfânt și se lasă călăuziți în tot adevărul.

Dar, se întâmplă așa cum vedem cu ochii noștri și după cum ne dăm seama cu toții că, Mirele, Domnul Isus Cristos, întârzie după timpul pe care noi îl măsurăm, însă după timpul pe care îl măsoară Dumnezeu, toate lucrurile sunt în parametri.

Pentru că nu parametri noștri și nu vremea noastră contează când este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, ci parametri și timpul Lui contează în îndeplinirea planurilor Sale.

El nu întârzie niciodată în împlinirea făgăduințelor.

Dar, ca și fecioarele, ne-am pierdut răbdarea!

Așa se întâmplă că, am reușit să ațipim și noi din cauza nepăsării, a timpului prea lung de așteptare, sau din pricina plictiselii și nu este de mirare că, la ațipirea și la adormirea noastră spirituală au contribuit de multe ori și cei care se urcă la amvoane și care ne „leagănă” cu tot felul de amăgiri. Cu predici „comerciale”!

În al doilea rând, nu mai suntem „vase” curate pentru ca să adunăm undelemnul binecuvântat.

Nu vrem să ne cerem iertare, nu vrem să cedăm nimic de la noi, ținem cu tot dinadinsul de „gunoaiele” pe care le adunăm în sufletele noastre.

Am învățat multă teorie religioasă, cunoaștem adevărul Scripturii, dar nu s-a produs nici o schimbare în sufletele noastre. Tot aceleași comportamente, tot aceleași metehne, tot aceleași sentimente ne conduc viața în fiecare zi.

Să nu uităm că, i-am promis lui Dumnezeu, făcând juruință în apa botezului, că Îl vom urma toată viața, Îl vom lăuda necondiționat, că Îl vom sluji cu credincioșie, că suntem gata să suferim pentru credință; dar ne-am culcat pe o ureche, am ascultat de unul și de altul, care ne spuneau că nu în generația noastră și că poate în generația copiilor noștri, sau în generația copiilor, copiilor noștri va veni Mirele Isus și deodată am ațipit cu toții și am adormit, legănați de vreo cântare, sau de vreo predică.

Am ațipit la închinare!

Se cântă uneori câte o „horă” în adunare și mulți din popor spun: amin! Și lucrul acesta înseamnă: ațipire!

Nu ne oprește nimeni și nici o lege românească nu ne împiedică să ne închinăm lui Dumnezeu și cu toate acestea suntem parcă tot mai „șterși”, tot mai palizi din perspectivă spirituală, pentru că am legat închinarea noastră, doar de un „program” în Biserică.

Ne înșelăm singuri cu gândul că două ceasuri de închinare în sanctuarul Bisericii ne este de-ajuns.

Domnul Isus Cristos i-a spus femeii Samaritene, stând de vorbă cu ea la fântâna lui Iacov că, închinătorii adevărați se vor închina în Duh și Adevăr și nu mai specifică un loc anume. Poporul nu mai trebuie să alerge la închinare nici pe muntele Moria, nici pe muntele Garizim, ci se poate închina lui Dumnezeu și pe „muntele binecuvântărilor” și pe cel al „belșugului”, se poate închina și în „valea suferințelor” și cea a „sărăciei”. Dumnezeu este prezent oriunde și oricând. Dacă doi se adună în Numele Lui, în orice loc, El promite solemn că, va fi în mijlocul lor.

Dacă nu mai trebuie să cântăm în Biserică, pentru că este un grup specializat pe „laudă”, și de altfel, nici nu știm cu cine să cântăm: (cu fata, sau cu băiatul), uităm să mai cântăm și acasă; dacă nu mai avem putere, dacă nu mai avem vlagă spirituală ca să ne închinăm în Biserică, în așa fel ca să ne rugăm cu însuflețire și să strigăm de bucurie către Domnul, nu ne mai închinăm nici acasă în cămăruță, pentru că am ațipit de-a binelea!

Am ațipit în timpul predicilor!

Se spune de la amvon că Dumnezeu Tatăl a transferat Harul peste Domnul Isus, iar Fiul l-a transferat „clericilor”, slujitorilor și mulți din popor strigă: Amin!

Se spune de la amvon că slujitorii sunt intermediari între Dumnezeu și popor, iar unii strigă: Amin!

Se spune că de slujirea noastră atârnă mântuirea noastră și poporul spune: amin!

Lucrul acesta înseamnă: Ațipire și adormire       dea-binelea! Harul nu este transferabil și Dumnezeu nu Își transferă atributele Sale, omului.

Oare Jertfa Domnului Isus nu mai este valabilă în secolul 21? …Efeseni 2:9.

De multe ori, mi-a arătat Domnul în vise, un întuneric și o beznă în adunare. Și aceasta înseamnă ațipire și adormire ca în pilda celor zece fecioare.

În Adunări se pune mare accent pe cântare, puțin pe rugăciune, iar predicile sunt lipsite de putere și foarte mult sunt diluate; multe sunt  îndepărtate de la adevăr și nu este de mirare că mulți ascultători au ațipit.

Unii creștini adorm de-a binelea  în timpul predicilor când sunt în Biserică, dar în fața unui televizor ascultând tot felul de minciuni și scandaluri politice, sociale, sau domestice sunt cu ochii ca „cepele” și nu mai ațipesc până noaptea târziu.

 Problema mare este că și propovăduitorii au adormit, pentru că, dacă nu mai trebuie să cerceteze cu mare atenție Cuvântul ca să pregătească o predică pentru Biserică, o hrană grasă și miezoasă pentru nevoia Bisericii, nu fac lucrul acesta nici pentru familie, nici pentru sufletele lor.

De fapt aceasta este bucuria celui rău: să nu te mai ocupi de Cuvântul Sfânt, să nu mai stai treaz și să nu mai înveți și să nu mai urmezi Calea.

Să te tot amăgești și să te mulțumești cu ceea ce a făcut Pavel, cu ce a făcut David, sau Daniel. Dar oare noi nu trebuie să învățăm să urmăm Calea Domnului Isus, o Cale pe care nu am mai mers niciodată? Și fără o călăuză, fără un îndrumător, fără Duhul Sfânt care ne ține treji, oare cum vom ști să înaintăm? Oare cine ne va trezi din ațipire?

Am ațipit în timpul rugăciunilor!

 La rugăciune eram ațipiți chiar și înainte de pandemie. Rugăciunile erau scurte, fără vlagă, ne rugam parcă de ochii lumii, sau de obligație; iar la serile de rugăciune participau doar frații și surorile bătrâne și cei cu probleme.

 Ne mai trezește Dumnezeu din când în când printr-o încercare, printr-o suferință, printr-o boală; dar la urmă, ținându-ne în case, cu prilejul pandemiei, nu a putut să ne mai spună decât ceea ce  le-a spus ucenicilor în grădina Ghetsimani: „dormiți de acum și odihniți-vă”.

Totuși, Domnul Isus nu-i lasă pe ucenici acolo, în adormirea lor și la dispoziția celui rău, ci îi trezește și le spune: „Sculați-vă, haidem să mergem;”

Duhul Sfânt strigă tare în vremea aceasta: Deșteptare!

Având timp mai mult am crezut că ne vom ruga mai mult, dar nu ne-am rugat nici cât ne rugam înainte, când alergam liberi în toate părțile.

Ca orișicare am încercat de multe ori și noi să ne scuzăm aruncând vina pe pandemie, s-au pe legile statului, pe o răceală, sau pe o durere de cap.

A fost un timp când nu puteau veni la părtășie decât opt frați, altădată, doar în curte în număr de optzeci, mai apoi doar vreo două sute în sanctuar, dar la distanță unii față de alții. Aveam multe motive, neîntemeiate, să ne scuzăm lipsa de participare și starea de ațipire.

Așa cum Adam spre exemplu a dat vina pe Eva.

Geneza 3:12 „…Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.”

Dar unde era oare Adam când șarpele o ispitea pe Eva?

Era ațipit! Dormea sub „pledul” nepăsării oferit de Satan!

Sau, oare Dalila a fost vinovată pentru ațipirea lui Samson?

Dar unde era Duhul care îl întărea pe Samson și îi dădea putere în vremea în care se lupta cu filistenii?

Duhul Sfânt îl părăsise, pentru că El nu locuiește împreună cu păcatul. Dacă vrei să trăiești în plăcerile tale, Duhul te lasă să ațipești spiritual și chiar să dormi de-a binelea.

Predica prea lungă, oare l-a adormit pe Eutih?

Nu plictiseala oare?

S-a plictisit și s-a săturat de același predicator mereu? Oare nu l-a adormit faptul că la adunare el stătea cu un picior înlăuntru și cu unul afară?

Așa cum foarte mulți stau astăzi cu ochii și inima în telefoane și doar cu urechile la predică!

Oare întunericul i-a adormit pe ucenici în grădina Ghetsimani?

Nu! Nici pe ei nu i-a adormit întunericul, așa cum pe noi nu trebuie să ne adoarmă „întunericul” care se așterne peste lumea întreagă.

Pe ucenici i-a adormit prea lunga așteptare. Prea multul timp petrecut de Mântuitorul în rugăciune. Trei ceasuri de rugăciune?

Zece minute de rugăciune în Biserică?

Fiecare dintre noi știm în ce împrejurări ne aflăm și în care ceas al vremii suntem. Este o oră târzie…se apropie ceasul al doisprezecelea…se apropie miezul nopții păcatului. Fraților:  „Este ceasul să ne trezim în sfârșit din somn căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Așa ne spune apostolul Pavel în Romani 13:11.

Nu mai este vreme de dormit, nici de făcut socoteli, sau de adunat averi. Este vremea trezirii la pocăință.

Vine Mirele Isus!

Să-I ieșim cu toții în întâmpinare și să-I cântăm Osanale, pentru că El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și este singurul care merită slavă, glorie, închinare și cinste.

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!