Credința care face minuni

                                   Evrei 11:29

            „Prin credință au trecut ei (Poporul lui Dumnezeu), marea Roșie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghițiți.”

            Credința este foarte importantă în economia mântuirii, sau am putea să spunem că este cea mai importantă, pentru că fără credință, după cuvintele scrise în Cartea Evreilor 11:6 este imposibil să te apropii de Dumnezeu.

           Fără credință este ca și încercarea unui om, care vrea să urce un zid neted cu mâinile goale! Adică, fără nici o șansă de izbândă!

            De fapt credința este baza, sau fundamentul. Pentru că pe ea, pe credință se clădesc celelalte trepte ale credinciosului, absolut necesare după cum ne spune și apostolul Petru în a doua sa Epistolă 1:5-7 „De aceea, (De ce? Ca să ne putem apropia de Dumnezeu și să putem gusta din bunătatea Lui, ca să putem să rămânem în Harul Său!) „De aceea, dați-vă și voi toate silințele, ca să clădiți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni.”

            Lucrurile acestea sunt de mare importanță în călătoria credinciosului pe pământ.

            Pe credință se clădește cea mai înaltă treaptă, dragostea, fără de care nu ești un creștin autentic, schimbat, zidit pe adevărul lui Dumnezeu, ci ești doar un creștin spoit, văruit, vopsit, pe care prima ploaie îl spală și prima încercare îl aduce la starea de dinainte.

            Fără credință, nu putem să trecem „marea”; fără credință nu putem să străbatem „pustia lumii”; fără credință nu putem să trecem „văile” prin care uneori suntem purtați de valurile vieții.

            Fără credință și fără să ajungem la ultima treaptă, care este „dragostea”, nu suntem nimic înaintea lui Dumnezeu. Nimeni să nu-și facă iluzii! Suntem doar niște chimvale zângănitoare dacă nu avem credință și dragoste!

            Există și o credință a dracilor, care după Cuvântul Domnului, ei cred, dar nu clădesc celelalte trepte ale ei, de aceea, se înfioară pentru că ei știu că au și fost judecați.

Eu mă rog, ca adunarea și întâlnirile noastre la părtășie sfântă, să trezească în noi, o credință curată, reală și un dor mai fierbinte după întâlnirea cu Domnul Isus pe norii cerului și de ce nu, să trezească un foc mare în inimile tuturor pentru ziua cea mare a răpirii. Dar pentru aceasta avem nevoie mare de credință! Pentru că încă suntem în mijlocul „mării”, în mijlocul lumii cu pustiurile ei, și avem nevoie de credință să ajungem la mal.

Dacă ne uităm la poporul evreu, descoperim că a scăpat de robie și de asuprirea faraonică, abia după ce a trecut marea Roșie. Începând de acolo, s-a putut considera liber. Cât timp suntem în lume, suntem înconjurați de rău, de urât, de  întuneric, dar noi trebuie să fim frumoși, buni, și lumină, astfel ca să-I facem cinste Domnului.

        De fapt, credința noastră se bazează pe faptul că, ne vom sfârși călătoria și vom ajunge la destinația mult dorită, în cer, în prezența Domnului Isus Cristos, după ce vom fi trecut și noi „marea”.

        Dar pentru aceasta, nu este îndeajuns doar să cercetăm Scripturile și să le cunoaștem, ci trebuie să le și trăim.

        Și nu este îndeajuns să cunoaștem credința oamenilor lui Dumnezeu, ci trebuie să avem noi înșine credință curată, reală, autentică în Dumnezeu. Amin!

Credința nu este o formă de slăbiciune, ci este o formă de curaj (uitați-vă împreună cu mine la poporul lui Dumnezeu: câtă credință și cât curaj i-a trebuit ca să intre în mare, cu copii, cu femei și cu tot calabalâcul) și credința se manifestă în siguranța lucrurilor nădăjduite.

Și care este nădejdea noastră?

Nădejdea noastră este faptul că, după ce vom trece „Iordanul”, sau după ce vom trece „marea”, ne vom întâlni cu Domnul în cer și nu ne vom mai despărți. Avem atâtea exemple de oameni care au experimentat prin credință, minunile lui Dumnezeu!

Prin credință, Avraam a ieșit din Ur din Haldeea și a urmat chemarea lui Dumnezeu ca să meargă într-un loc necunoscut. Și noi am fost chemați de Domnul să ieșim din lume și să Îl urmăm într-o Țară pe care nu o cunoaștem. Singurul care o cunoaște, este Cel ce a coborât și apoi a urcat la cer: Domnul Isus Cristos.

Prin credință, Moise împreună cu, poporul a trecut marea Roșie ca pe uscat.

Prin credință, Iosua a cucerit cetatea Ierihon.

       Dar pe pământ sunt cel puțin două categorii de credincioși: unii care și-au pus viața în mâinile Domnului Isus și Îl urmează cu evlavie și cu toată inima; iar alții Îl urmează de departe, așa cum la un moment dat L-a urmat chiar și ucenicul Petru: (Marcu 14:54: „Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot…” De aceea, când a venit încercarea; când o slujnică i-a pus întrebarea: Ești cumva dintre ai lui Isus? Petru a cedat și s-a lepădat. Pentru că departe de Domnul Isus, nu poți fi biruitor în încercări.

       Urmându-L de departe, pe Domnul, cu o credință amestecată, nu poți să răzbești pentru că încercările sunt prea mari și vrășmașul este prea puternic.

      Cele cinci fecioare neînțelepte, îl așteptau și Îl urmau pe Mirele, dar de departe. De aceea, nici nu au avut parte de sărbătoarea nunții. Ele au rămas afară, în întuneric!

      Astăzi pun o întrebare pentru fiecare: Din care categorie de credincioși vrei să faci parte? Dintre cei care vor fi luați, sau dintre cei care vor fi lăsați?

            Vrei să fii dintre cei care vor intra împreună cu Mirele în sala de nuntire, sau dintre cei care vor rămâne afară, bătând la ușă: Lasă-ne să intrăm?

            Lecțiile acestea despre credință, nu sunt niște „numere”, în „programul Bisericii”; ele sunt niște jaloane pe care trebuie să ni le însușim fiecare dintre noi pentru ca să putem ajunge la desăvârșire.

            Ne uităm în Scriptură, la credința înaintașilor noștri. De ce? Ca să putem să mergem fără să ne poticnim și fără să fim înghițiți de valuri ca și egiptenii.

            Domnul Isus Cristos, Mirele spune că pe cei de afară și pe cei de departe, nu-i cunoaște. Prin urmare nu poate să-i primească la masa Sa. Pentru că necunoscuții și străinii nu pot sta la masa Mirelui, nici cei care nu și-au spălat hainele în sângele Mielului, nici cei care oscilează în credință!

            Biblia vorbește despre credincioși care vor fi luați, care vor fi răpiți la cer, care vor trece prin „mare”și care vor ajunge la mal și despre unii care vor rămâne ca și egiptenii în apele mării: unul va rămâne la câmp, altul va rămâne la moară, altul va rămâne dormind, mai departe în pat.

           Pentru că dacă nu te trezești acum din somnul nepăsării, după răpire, degeaba te mai trezești!

            Fecioarele nechibzuite s-au trezit, dar fără untdelemnul necesar intrării la nuntă!

Trecerea cu credință prin „mare”, înseamnă viață! Chiar și trecerea prin marea Roșie, a însemnat pentru poporul condus de Moise, viață.

         Dacă poporul ar fi rămas pe malul mării, cu siguranță, că vrășmașul, Faraon cu armata sa, ar fi nimicit toți bărbații și ar fi dus înapoi femeile și copiii în robie. Dar Dumnezeu nu a îngăduit lucrul acesta, pentru că Își apără BUNUL. Noi suntem averea Lui și El Își apără averea.

Ceea ce mă face pe mine să mă bucur și să merg înainte traversând „marea” lumii cu valurile ei, cu greutățile, cu rechinii care stau gata să sfâșie, este faptul că de data aceasta, nu un om, nu Moise merge înainte, ci Însuși Domnul Isus Cristos cu toiagul Său de Mare Păstor. El ridică toiagul și vrășmașii cad la pământ…

El mă conduce și sunt sigur că voi ajunge la mal. În carul biruinței Sale, voi trece marea ca pe uscat; Cu El, voi trece prin moarte la viață. Moise împreună cu poporul a trecut prin mare, adică prin moarte și a ieșit la viață. Acolo Moise a cântat cântarea de biruință.

            Nu întâmplător Duhul Domnului a ales să ne lase scris episodul acesta al trecerii poporului prin marea Roșie, pentru că în el, în experiența aceasta, ni se descoperă miracolul vieții și al morții în același timp.

Dacă ai credință, poți să treci prin mare și prin pustia acestei lumi spre viață; și dacă nu ai credință, atunci cu siguranță vei muri în mijlocul valurilor și-n mijlocul pustiei.

            „Prin credință, au trecut ei marea Roșie, ca pe uscat…”

            Îmi închipui că, Însuși Domnul Isus, Îngerul Domnului a stat în mijlocul mării și cu brațele Lui a ținut apele ca pe niște ziduri de o parte și de alta a drumului croit.

            Așa cum și astăzi, Domnul Isus ne „înconjoară pe dinapoi și pe dinainte, Își pune mâna peste noi ca să ne păzească”, să ne ocrotească și să ne scape de vrășmașul cel vechi.

            Nu-ți fie teamă creștine! Cu tine este Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu; tu înoată împotriva curentului și înoată împotriva valurilor, pentru că siguranța ajungerii la mal, nu este în puterea ta, nu este în abilitatea ta de a te strecura, ci este în Domnul Isus Cristos.

            Prin credința în sângele mielului sacrificat, poporul a fost ocolit de îngerul morții în Egipt; și tot prin credință, a trecut marea Roșie ca pe uscat, și apoi, tot prin credință a intrat în Canaan, țara făgăduită.

            Fără credința în Dumnezeu, nu ar fi ieșit nici odată din robia Egiptului, fără credință nu ar fi putut trece prin marea Roșie, fără credința în Dumnezeu nu ar fi putut străbate marea pustie a orientului, fără credință nu ar fi putut niciodată să intre în Canaan.

            Dar, când ai credință, vezi cu ochii tăi minunile  lui Dumnezeu și beneficiezi de ele.

            Prin credință vom ajunge și noi în cer!

            Putem să spunem că, prin credință, poporul a văzut minunile lui Dumnezeu, care în Egipt S-a arătat ca Mare judecător, iar apoi ca Mare Mântuitor la marea Roșie, unde le-a spus: „Nu vă temeți; stați pe loc și veți vedea slava Domnului.”

Veți vedea minunile lui Dumnezeu! Geneza 14:13.

            Ori dacă nu stai; dacă nu te oprești la porunca Domnului; dacă nu crezi că vâltorile vieții nu au putere asupra ta privind țintă la Căpetenia și desăvârșirea credinței, adică la Isus Cristos care este Domnul, atunci te pot foarte ușor înghiți valurile.

            Dar crezând în Domnul Isus Cristos și în făgăduințele Sale, vei vedea cu ochii valurile trecând și talazurile spărgându-se de maluri și pe Domnul rămânând ca stânca neclintită în mijlocul lor.

            Egiptenii, au încercat și ei să treacă marea, dar apele i-au înghițit și i-au înecat.

Pentru că omul care nu are credință și care se luptă cu Dumnezeu, este judecat de urgență și este „înecat”, biruit de moarte și este pierdut pentru totdeauna. „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.” Evrei 10:39.

Doamne ajută, Doamne dă biruință!