Domnul potolește furtuna

                                   Luca 8:22-25

            „Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Și au plecat.

            Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un așa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; și erau în primejdie.

            Au venit la El, L-au deșteptat, și au zis: „Învățătorule, Învățătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit: și s-a făcut liniște.

            Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credința?” Plini de spaimă și de mirare, ei au zis unii către alții: „Cine este acesta de poruncește chiar și vânturilor și apei și-L ascultă?”

            Mulțumim Domnului, pentru adunările noastre de părtășie și de locul acesta în care, prin harul lui Dumnezeu, ne întâlnim într-un popas de odihnă sufletească, un popas unde luăm „masa”, spirituală împreună și locul unde prindem la inimă, noi puteri de înaintare pe cale.

Pentru că, de fapt, noi suntem împreună călători spre cer, pe aceeași cale, mergem împreună pe același drum și pe aceeași cărare binecuvântată.

            Călătorim împreună spre aceeași Țintă glorioasă și suntem mânați de aceeași dorință fierbinte; avem împreună un singur dor și anume, să ajungem cât mai curând acasă, la Tata.

            Așteptăm cu toții invitația Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne va spune în ziua aceea binecuvântată: „Vino rob bun și credincios, de intră în bucuria Tatălui”, după ce vom birui ispitele, după ce vom birui „zăduful zilei”, în umblarea noastră cu Dumnezeu ca și Enoh în lumea veche.

            După ce vom trece de pustia lumii acesteia și după ce vom traversa marea.

            Și dacă în mersul aceasta, nu ne-am opri din drum, ca să ne odihnim sufletele, să ne sfătuim unii pe alții, să ne mărturisim greșelile și eșecurile călătoriei, dar în același timp, să ne împărtășim și bucuriile, atunci călătoria noastră ar fi mai grea, mai dificilă, mai lipsită de farmec.

            „Haidem să trecem dincolo de lac”.

Pentru că nu poți să rămâi tot acolo la viața de dinainte, într-un mediu viciat, cu obișnuințele tale și să fii mântuit. Nu! Trebuie să treci dincolo, unde satan nu mai are nici acces și nici putere ca să te mai ispitească.

De fapt, întreaga noastră viață este o trecere prin pustie și o traversare pe mare, suntem într-un exod spre cer și călătorim bucuroși pentru ca într-un final să ajungem Ținta: malul fericirii veșnice.

Însă știm că mai devreme sau mai târziu, unii mai des, alții mai rar, ne confruntăm cu pericole: cu uriașii care apar în cale, cu fiare gata să nimicească credința noastră; știm de asemenea, că poate veni momentul în care valurile „mării”  ar putea să răstoarne barca vieții noastre.

Dar Scriptura ne învață că trebuie să luptăm ca să ieșim biruitori, ca și David în lupta cu uriașul Goliat.

Dacă vom rămâne lângă Domnul Isus Cristos vom ajunge ținta și dacă vom lupta cu armele Domnului, vom fi mai mult decât biruitori.

În Numele Domnului vom birui „leul” și „ursul”.

În Numele Domnului vom trece „Iordanul” vieții noastre și vrășmașii se vor cutremura la auzul faptului că înaintea noastră merge Însuși Dumnezeul cerului și al pământului.

În cartea Iosua 2:9 Rahav le spune celor două iscoade: „Știu că Domnul v-a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră.” De ce credeți că lumea nu ne suportă în mijlocul ei și ne urăște de moarte? Pentru că Dumnezeu este cu noi și lumea vede foarte bine lucrul acesta!

Cu El, cu Domnul vom trece „marea”, oricât de învolburată va fi și oricât de multe piedici vor fi pe cale.

Dar în mijlocul valurilor care sunt gata să scufunde barca ta, îți aduci aminte că ai luat cu tine prea multe „bagaje”, care îți îngreunează mersul, înaintarea; o vorbire de rău, neiubire de frați, o neiertare, necredință…și acolo, în mijlocul furtunii, îți dai seama că trebuie să te lepezi de tot surplusul; și să arunci tot bagajul care te trage în jos.

Iona scrie în cartea sa, în  1:5 așa: „Corăbierii s-au temut, de furtuna care se iscase, au strigat fiecare la dumnezeul lui, și au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai ușoară.”

Crede cineva că au scăpat de pericol și corabia sprintenă a început dă zburde peste valuri?

Cu siguranță, nu, pentru că de cele mai multe ori nu te ajută la nimic să lepezi bagajul firii tale, dacă nu vrei să te apropii și să strigi către Cel care poate să potolească furtuna.

Dacă nu te apropii de Domnul cu credință și dacă nu te lași condus de El, s-ar putea să te înghită valurile.

Versetul 6: „Cârmaciul s-a apropiat de Iona, și i-a zis: „de ce dormi? Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, și nu vom pieri.”

Nu este de mirare că de multe ori, cei din lume știu mai bine ce trebuie să facem ca să scăpăm de necaz și de moarte, chiar ei nu fac nimic pentru salvarea lor.

Corabia este simbolul Bisericii lui Dumnezeu și pentru că „plutește” pe marea lumii este mereu în pericol de a se scufunda.

Este o casă mobilă și folosește pentru a ajunge de cealaltă parte a țărmului.

Nu întâmplător, Domnul Isus Cristos se suie împreună cu ucenicii Săi într-o corabie și le poruncește să treacă dincolo; pentru că dincolo este ținta noastră și singuri nu putem să mergem; numai însoțiți de Domnul.

 Casa indică familia, locul relațiilor și al sentimentelor, însă de multe ori casa este inundată și scufundată de multe lucruri și de multe situații.

Corabia însă, rezistă inundațiilor și plutește chiar și în mijlocul potopului.

Și apoi, din casă poți să ieși și să intri când dorești; din barcă însă nu poți ieși oricând și oriunde.

Din prezența și din mâna Domnului nu poți să pleci fără să fii în pericol.

 Dacă totuși încerci să ieși, s-ar putea să te scufunzi ca și Petru…și nu uita; s-ar putea să strigi în disperare, dar să nu te audă nimeni: S-ar putea ca și Domnul Isus să „doarmă”.

Versetul 23: „Pe când vâsleau ei, Isus a adormit.”

Evanghelistul Marcu precizează faptul că Domnul Isus dormea la cârmă, adică în partea cea mai expusă și care se putea scufunda prima, dar Mântuitorul dormea liniștit.

Pentru că El știa că acolo unde este El, lucrurile sunt sub controlul Tatălui…

Este adevărat că noi preferăm casa, unde ne simțim bine, unde ne simțim în siguranță...

Casa e stabilă, zicem noi, construită pe o fundație tare, dar amintiți-vă împreună cu mine că la Potop toate casele au fost inundate; toate casele au fost acoperite de ape și au dispărut împreună cu locuitorii lor și a supraviețuit numai corabia plutind peste ape.

Casa este locul familiei, locul relațiilor și al sentimentelor frumoase, însă de multe ori casa este inundată, scufundată în certuri, în ură, în lipsuri… și de multe alte lucruri. Corabia rezistă chiar și în mijlocul valurilor năprasnice și al furtunii dezlănțuite de către cel rău, mai cu seamă atunci când la cârma ei este Isus, Domnul, chiar dacă doarme

La prima vedere, ucenicii au avut o situație precară în corabie: parcă tot cerul le era vrăjmaș. Dacă privim cu atenție tabloul pasajului Biblic, observăm că, din cer bate vântul teribil, iar adâncul vrea să îi înghită și Fiul lui Dumnezeu este acolo, cu ei, dar doarme.

Vă aduceți aminte de Golgota?

Pe o cruce de lemn, atârna țintuit de piroane, Domnul Isus, Mântuitorul lumii. Și acolo, parcă tot cerul era mut, iar lemnul crucii se adâncea tot mai mult în pământ de greutatea păcatelor tale și ale mele.

„Eli, Eli, Lama Sabactani”. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce taci? De ce nu vorbești? De ce nu intervii în necazul Meu? Pentru ce Ți-ai întors fața de la Mine?

Și acolo „furtuna” a fost năprasnică și Fiul lui Dumnezeu a fost înghițit de ea, din pricina păcatelor noastre. Dar Dumnezeu Tatăl, L-a smuls din mijlocul valurilor morții și ni L-a dăruit nouă ca Domn și Mântuitor.

Versetul 24: Ucenicii „Au venit la El, atunci când ei nu au mai putut face nimic, L-au deșteptat, și au zis: „Învățătorule, Învățătorule, pierim.”

E atât de simplu!

Fiind în cu Isus în barcă, atunci când valurile și furtuna sunt gata să te tragă în abisul păcatului și al iadului; e atât de simplu să strigi către Domnul Isus, care nu întârzie nici odată cu răspunsul și cu ajutorul său divin. „Isus S-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit: și s-a făcut liniște.”

Așa lucrează Domnul: când strigi El acționează; când strigi El intervine; când strigi, El potolește furtuna!

Și Domnul Isus întreabă: „Unde e credința voastră?” În general noi avem credință și ne lăudăm cu ea atunci când totul merge bine.

Atunci când viața este „roz” în toate privințele, avem o mare credință!

Dar când vine furtuna, când valurile intră pe ușa casei tale, când furtuna îți smulge acoperișul și începi să te scufunzi, când ești în pericol, când Domnul Isus doarme, sau când lipsește, unde este credința ta? Unde este credința noastră?

Credința noastră este mai puternică și este mai reală în Domnul, tocmai pentru că El a dormit, adică a murit și și-a dat viața; tocmai de aceea, pentru că El are puterea să învieze și are puterea peste haos, peste tot pământul; are putere peste orice rău.

Credința noastră este în Domnul, pentru simplul motiv că a adormit și a intrat până în locuința morții, de unde ne-a scos și ne-a dăruit viața.

Unde vă este credința? În frigider la păstrare, sau în bibliotecă?

Credința noastră este în Cel ce a venit din cer la noi și S-a așezat cu noi în barcă și ne poruncește să trecem dincolo de „mare”.

Pentru că dincolo este vindecare pentru cei stăpâniți de duhuri, dincolo nu mai sunt boli și suferințe, pentru că El vindecă orice boală, dincolo nu mai este moarte, pentru că El înviază morții.

Scriptura relatează că, Domnul Isus a intrat în Betsaida și acolo i-au adus un orb ca să-l vindece. Și spune Marcu în 8:23 că „Isus l-a luat de mână și l-a scos afară din sat”, și acolo l-a vindecat; i-a redat vederea.

L-a scos din întuneric la lumină!

Așa ne-a scos și pe noi din lumea întunericului și ne-a adus la lumină. Și acum vedem clar minunile lui Dumnezeu; trăim experiențe nemaipomenite cu Domnul, vedem bolnavi vindecați, vedem furtuni potolite.

„Haidem să trecem dincolo de lac.”

Scoaterea din sat indică faptul că Domnul Isus ne conduce afară, ca să ne scoată din obișnuințele noastre și dintr-un mediu care ne agravează „boala” și ne prinde de mână ca să nu ne mai întoarcem înapoi.

Cine este Acesta care e cu noi în barcă?

Cine este Acesta care ne ține în mâna Sa, ca să nu ne poată smulge nimeni?

Este Isus biruitorul morții. Este Creatorul. Este Dumnezeul exodului nostru. Este Cel ce este cu noi în barcă și o conduce la liman.

Este Isus Cristos, Domnul! El potolește furtunile din viața noastră, în prezența Lui este liniște în casa, în familia în Biserica noastră.

În liniște și pace va fi călătoria noastră, pentru că la cârmă este Isus, Mântuitorul.

Dumnezeu să potolească orice „furtună” din viața noastră. Amin!