Trăim vremuri de har

                              Daniel 1:3-9

            „Împăratul a dat poruncă lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă câțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe limba și scrierea haldeilor.

            Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui și din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului.

            Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria.

            Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, și anume: lui Daniel i-a pus numele Belșațar, lui Hanania- Șadrac, lui Mișael- Meșac, și lui Azaria- Abed-Nego.

            Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul, și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.

            Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoință și trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.”

            Am citit un pasaj Biblic foarte interesant și în același timp foarte important pentru noi, ca să înțelegem mai bine mesajul Scripturii, să înțelegem și să cunoaștem felul cum trebuie să ne raportăm la oamenii din jurul nostru, la lucrurile pe care lumea ni le oferă și mai ales, să înțelegem cum lucrează Dumnezeu cu oamenii care sunt statornici în credință.

            Am văzut în viața mea de credință faptul că, dacă te încrezi în Domnul din toată inima ta și rămâi statornic pe Cale, El îți deschide ușile și tot El îți dă trecere înaintea oamenilor, El nu te lasă nici odată în greu și nu te lasă de rușine.

            Nu tot așa face Domnul celor nestatornici, pentru că lui Dumnezeu nu-I sunt plăcuți oamenii care nu sunt statornici în credință și care pendulează între firesc și duhovnicesc.

            Astăzi să fii credincios lui Dumnezeu și mâine, printr-o împrejurare, să fii încrezător în ceea ce spune lumea!

Lucru neplăcut lui Dumnezeu!

            În continuare îl avem în vederile noastre pe Daniel, omul prin care Domnul Dumnezeu ne arată cât de mult contează statornicia în credință. Versetul 8: „El a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.”        În scrisoarea lui Daniel, chiar și în pasajul citit, găsim modele de viață pentru oricare credincios, fie copil, adolescent, tânăr, sau bătrân; găsim de asemenea lupte, încercări, experiențe mai grele, sau mai ușoare, dar și biruințe pentru cei care nu se lasă atrași de influențele lumii și pentru cei ce nu se compromit cu lumea.

            Avem exemplu acestor patru tineri, crescuți în familii religioase, care din pruncie au învățat să-L cunoască pe Dumnezeul adevărat și să nu se dezică nici odată de El, chiar și cu prețul vieții.

            De aceea, ajunși fără voia lor în mijlocul unui neam care nu-L cunoștea pe Dumnezeul cerului, au rămas credincioși învățăturii pe care au primit-o acasă.

Oamenii sunt foarte schimbători!

            Astăzi spun una, mâine spun alta și ceea ce au promis pentru răspoimâine, de cele mai multe ori nu mai este valabil, sau trebuie aduse modificări la planurile făcute.

            Însă cine are credință în Dumnezeu, este hotărât în tot ce face și rămâne statornic în orice vreme.

            Ce minunat este, faptul că Însuși Domnul Dumnezeul cerului și al pământului, nu a schimbat nici măcar o iotă, sau o virgulă din cuvântul Său profetic, chiar dacă de la facerea lumii au trecut peste șase mii de ani.

Cuvântul Domnului este viu, el trăiește și astăzi și are aceeași putere de împlinire, ca și în trecut.

            Tot ce a spus Domnul, încă de la început, că trebuie să se întâmple, s-a întâmplat cu exactitate.

Și tot ce spune Domnul și astăzi în dreptul tău și în dreptul meu, El împlinește.

            De altă parte, se spune că, profeții lui Dumnezeu, din vechime, cercetau Scripturile și vedeau prin credință vremurile care urmau să fie în timpul apostolilor, peste sute, sau chiar mii de ani și doreau tare mult să fi trăit peste veacuri, în timpul lor, ca să vadă împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu.

            Iar apostolii de altă parte, își doreau foarte mult să-L vadă pe Domnul Isus revenind pe norii cerului și chiar credeau că în zilele lor se va întâmpla acest mare eveniment.

            Însă, generația noastră este cea mai privilegiată în această privință, pentru că, spre deosebire de proorocii vechiului Testament, și spre deosebire de  apostolii din zilele Domnului, noi trăim pe viu și vedem cu ochii de carne, vremea aceasta din urmă, după care chiar și Avraam tânjea.

            Trăim vremuri de har, dar nu ca și Ilie, pe care îl cântăm: Noi avem frigiderele pline și mâncăm de trei patru ori pe zi; Ilie era hrănit la pârâul Cherit de corbi de două ori pe zi. Dimineața și seara!

            Noi dormim liniștiți în paturile noastre; Ilie dormea prin pustie cu capul pe o piatră în loc de pernă.

            Noi nu suntem nici urmăriți și nici amenințați cu moartea; Ilie fugea de Izabela care jurase că-i ia viața în următoarele două zeci și patru de ore.

            Nu suntem luați ca robi și nu suntem duși în ținuturi necunoscute și vitrege ca și Daniel împreună cu prietenii lui.

            Trăim vremuri de har, când nu ne lipsește nimic: avem ce mânca, avem ce îmbrăca, avem pace în țară, avem libertate de mișcare, totuși ne lipsește credința în Dumnezeu. Și nu vorbesc despre credința declarată, ci vorbesc despre credința trăită, experimentată chiar și în cuptorul încins, sau în fundul Văii morții.

            Prietenii lui Daniel au fost aruncați în cuptorul încins în treapta a șaptea, (eu am lucrat în turnătorie unde aveam cuptoare electrice și temperatura la care topeau metalul era de la treapta 7…12), dar tinerii aceștia nu și-au pierdut speranța salvării și nici credința în Dumnezeu în treapta a șaptea de topire.

            Capitolul 3:17 „Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate.” Asta-i credința pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi!

            Câte amenințări, câte restricții am auzit și am avut; chiar și dreptul la sănătate ni s-a luat, la un moment dat, în cei doi ani care au trecut, dar Domnul Dumnezeu ne-a venit în ajutor și ne-a scăpat. Prin harul Său suntem aici!

            De aceea, astăzi putem să spunem cu credință: Până aici Domnul ne-a ajutat!

            Nu vreau să spun mai mult despre trecutul apropiat, dar eu știu în cine mi-am pus nădejdea; știu că nici odată nu-i lasă Domnul pe ai Săi, în greu.

Când nu mai poți tu, El se apleacă și iți ia povara de pe umeri; de aceea, psalmistul exclamă plin de credință: „Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara.”

Dacă brutăriile se vor închide și nu va mai fi pâine, nu vă pierdeți nădejdea și nu vă pierdeți credința: Dumnezeu din cer va deschide „hambarul” și ne va da pâinea îngerilor ca să ne sature.

Dacă râurile vor seca, Dumnezeu din cer va deschide Stânca și ne va astâmpăra setea sufletului și a trupului.

            Dumnezeul lui Daniel este viu!

            Daniel, om iubit de Dumnezeu, urât de oamenii răi, invidioși, a fost aruncat într-o groapă cu lei înfometați, dar a rămas credincios lui Dumnezeu, chiar și acolo jos.

            Capitolul 6:20 Împăratul s-a dus dis de dimineață la groapă și a vorbit așa: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujești necurmat, să te scape de lei?”

            O, ce întrebare este aceasta, împărate?

            Dumnezeu este stăpân și peste lei și peste șerpi, și peste leviatanul din mare. El Dumnezeu, m-a scăpat…

            Deosebirea este aceea că, toți înaintașii noștri: proorocii, apostolii, oamenii pe care Biblia îi numește eroi, trăiau cu intensitate credința în Dumnezeu.

            Nu trăiau o credință declarativă: Da, cred!

            Și dracii cred, și se înfioară știind că Dumnezeu este Atotputernic, Măreț, glorios, sfânt, adevărat…

            Nu întâmplător, apostolul Pavel ne scria în una din Epistolele sale: „Fiecare să se cerceteze pe sine și să vadă cum Îl așteaptă pe Domnul Isus, a cărei venire este iminentă!”

Despre venirea Domnului vorbește și Daniel!

            Fiecare să se cerceteze pe sine, cât de mult îl mișcă întâlnirea cu Mântuitorul; cât de mult îl motivează întâlnirea cu Mirele Isus.

Profeți sunt astăzi și au fost în vechime, oameni ai lui Dumnezeu, care au deschis cerul prin credință și prin fereastra deschisă, au comunicat cu Creatorul și au transmis voia lui Dumnezeu și împlinirea cuvântului Său între oameni, fie pe moment, fie peste un timp anume, fie la sfârșitul veacurilor.

            Daniel a fost unul dintre ei și Cartea sa este cheia descifrării mesajelor lui Dumnezeu cu privire la „vremuri și soroace” și ne ajută să înțelegem evenimentele prezentate de Scriptură. Însă nu voi vorbi despre lucrurile acestea și pentru faptul că, după cum scrie Pavel în Evrei 11:32, nu mi-ar ajunge timpul să vorbesc despre visele sale, despre tălmăcirea viselor lui Nebucadnețar, despre tălmăcirea scrierii de pe peretele lui Belșațar, despre vedeniile sale, ș. a.

Daniel, a fost personajul îndrăgit de oameni credinței, dar mai ales, iubit de Dumnezeu care îl chema și-i zicea: „Daniele, om iubit de Dumnezeu”.

El a fost smuls cu forța din mijlocul poporului său  și din mijlocul familiei sale încă din tinerețe (14-18 ani), și a fost dus în Babilon, dar nu a devenit nici odată babilonian.

            El nu a devenit lumesc, așa cum nici noi, oricare vor fi împrejurările prin care vom trece, nu trebuie să devenim „creștini lumești”.

            Cel puțin 70-75 de ani, Daniel a trăit în Babilon, sub împăratul Nebucadnețar care l-a dus în robie, apoi sub Belșațar, iar după ce  Babilonul a fost cucerit de Dariu medul și de Cir persanul, Daniel a devenit omul numărul doi în împărăție, cu toate acestea, el a rămas hotărât în alegerea de al sluji pe Dumnezeu cel viu.

Toată viața lui în Babilon, Daniel, a fost cu inima în Ierusalimul natal și cu mintea în cerul lui Dumnezeu. Mintea lui, gândurile lui au fost toată viața, roabe ascultării de Dumnezeu, iar numele lui, Belșațar, care se traduce prin cuvintele: „Dumnezeu este judecătorul”, era ca un steag de biruință pe care îl purta în împărăție, în mijlocul vrăjitorilor, a magilor și al împăraților vremii. „Dumnezeu este judecătorul!

De aceea și Dumnezeu l-a chemat mereu pe nume și i-a zis: Daniele, om drag Mie! Daniele ești plăcut inimii Mele!

Ce frumos este să știi că ești plăcut lui Dumnezeu!

Daniel, fiind un copil al elitei evreiești, desigur că a urmat cursurile școlilor care erau în jurul Templului din Ierusalim, dar istoria spune că, el mai avea un învățător pe care poporul îl marginaliza, îl ura pentru că proorocea împotriva împăratului și împotriva poporului pentru că se depărtaseră de Dumnezeu; este vorba de Ieremia, care l-a învățat pe Daniel să fie un om dârz, curat la suflet, neînfricat în deciziile pe care le va lua și să asculte întotdeauna de Dumnezeu.

            De aceea, Daniel a luat o singură hotărâre când a fost smuls din sânul familiei și din mijlocul poporului său ca să fie dus în Babilon: Voi rămâne credincios Dumnezeului părinților mei în orice situație. Și Daniel s-a ținut de promisiune; nu s-a dezis nici odată de Dumnezeul care a făcut cerurile și pământul.

            El a trăit toată viața lui în mijlocul Babilonului, dar așa cum spuneam mai devreme, nu a devenit nici o clipă babilonian, nici când a fost numit numărul doi în împărăție.

            El a rămas credincios lui Dumnezeu și a găsit explicația pentru care, credința lui este superioară cunoștințelor și inteligenței babiloniene.

Și credința noastră este superioară științei lumii, dar nu este suficient să faci un lucru, sau altul, nu  este suficient să declari credința, ci este absolut necesar să fii convins de ceea ce crezi, să iubești ceea ce crezi, să lupți pentru ceea ce crezi și să împărtășești și altora credința ta în Dumnezeu.

            Comportarea credinței lui Daniel, ia făcut pe împărați să recunoască și să declare în toată împărăția cuvintele acestea, pe care le găsim scrise în capitolul 6:26-27: „Poruncesc ca, în toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, și El dăinuiește veșnic; Împărăția Lui nu se va nimici nici odată, și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în ceruri și pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”

El, Dumnezeu te va scăpa și pe tine și mă va scăpa și pe mine!

            Mă rog să facă Domnul, ca trecând prin lumea aceasta idolatră, urâtă, murdară să lăsăm urme frumoase și cei ce ne vor vedea ca și cei ce vor călca pe urmele noastre să declare: Cu adevărat, ei sunt oamenii lui Dumnezeu!

            Iar credința noastră să rodească spre slava lui Dumnezeu și când Domnul se va uita în inimile noastre să declare bucuros: Și ei sunt copiii Mei. Amin!