Păstrează-ți credința! Sau, fii un erou al lui Cristos

                        Judecători 13:24-25

            „Femeia a născut un fiu, și i-a pus numele Samson. Copilul a crescut și Domnul l-a binecuvântat.

            Și Duhul Domnului a început să-l miște de la Mahane-Dan, între Țorea și Eștaol.”

            Frații mei, ca și Samson, dar diferit puțin, am rugat și eu pe Domnul, să-mi dea putere și de data aceasta să vestesc Numele Lui cel Mare și Minunat și vreau să vă spun că suntem adunați în cel mai important loc pe care l-am fi putut dori vreodată.

            În tinerețe, pe când nu eram pocăit, am fost pe stadioane la meciuri de fotbal, am fost la teatre, am fost în săli de cinema, am fost la operă; am petrecut concediile în fiecare an la munte și la mare dar nicăieri nu am găsit atâta liniște sufletească și atâta pace ca și într-un loc ca acesta, unde se adună frații în Numele Domnului Isus.

            Nicăieri nu am găsit odihnă și mângâiere în altă parte, decât în prezența Domnului, celui înviat din morți și aici am înțeles că, așa cum dă El pacea, nu o mai dă nimeni.

            Pentru că, aici într-un loc ca acesta, coboară Însuși Domnul Isus Cristos, Dumnezeul adevărat, din Dumnezeu adevărat, ca să ne ofere leac pentru viață și prin prezența Sa, ne oferă garanția veșniciei.

            Aici Domnul Isus Cristos, ne oferă din belșugul Său de milă și har: iertare, izbăvire, mântuire, vindecare.

            Aici este scăldătoarea în care poți fi întremat sufletește; aici este locul în care poți fi întărit duhovnicește; aici este scăldătoarea în care, dacă intri cu credință, te poți ridica în capul oaselor, îți poți lua „patul”, ca și slăbănogul de la Betezda și să pleci acasă sănătos în Numele cel scump și sfânt, al Domnului Isus.

Aici este locul în care Domnul Isus, Mântuitorul ne-a pregătit cadrul părtășiei și mediul în care să coboare din cerul sfânt, ca să-Și învioreze sufletul, în mijlocul rodului suferințelor Sale.

Aici este locul în care Domnul Isus Își găsește fericirea și bucuria faptului că, jertfa Sa de pe Calvar nu a fost în zadar.

Am putea chiar să spunem ca și David în Psalmul 124: „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum!”

De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, ne-ar fi răpus de mult grijurile, îngrijorările, boala, pandemia cu virușii ei și ne-ar fi înghițit demult ”Babilonul” lumii acesteia.

De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, ne-ar fi prins demult, vrășmașul în lațurile lui; dar slavă Domnului, că El a făcut ca lațul să se rupă, „urâciunea pustiirii” să treacă și credința care ne dă pacea să rămână și să ne țină în picioare.

Vorbim despre eroi ai credinței!

Eroi au fost dintotdeauna pe pământ și mai sunt încă; unii uitați de vremuri, alții elogiați încă.

Unii și-au dat viața pentru libertatea semenilor lor, alții pentru cauze care s-au uitat demult.

Dar există un „soi” de eroi care nu vor fi uitați nici odată; nu vor fi elogiați pe pământ, ba dimpotrivă vor fi batjocoriți. Nu li se vor ridica nici odată  monumente, nici statui dar într-o zi care nu este departe, vor fi primiți de Însuși Împăratul împăraților în Sanctuarul ceresc, unde vor fi premiați, încoronați cu „cununa slavei”, o cunună care nu se veștejește nici odată.

Ei sunt oamenii care nu au dat nici odată înapoi; au înfruntat pericole și „intemperii” spirituale, dar au rămas credincioși până la moarte. Astfel de eroi dorește Mântuitorul în „armata” Sa. Și nu este greu, poți fi și tu oricine ai fi, pot fi și eu un erou al Domnului.

Am citit un pasaj din Cartea Judecători, pentru că astăzi, prin harul lui Dumnezeu, continuăm studiul despre oameni care au fost ridicați din popor și au devenit eroi ai lui Dumnezeu.

Cartea aceasta, își ia titlul din însuși cuprinsul ei care este dedicat perioadei, de aproximativ 300 de ani, petrecuți de poporul Israel după intrarea în Canaan sub conducerea lui Iosua și până la ultimul judecător, Samuel. Aproximativ, între anii 1380-1050 înainte de Cristos. (Jud. 11:26).

După moartea lui Moise și a lui Iosua, am putea să spunem că, Domnul Dumnezeu a lăsat poporul pe „mâna” Scripturii, sau a Legii și cel mai important, l-a lăsat pe mâna Duhului Sfânt.

În toată perioada aceasta însă, neamul de oameni care s-a născut, nu L-a mai cunoscut pe Dumnezeul părinților lor și spune versetul 1 pentru a șaptea oară, în cartea aceasta, că: „Iarăși copii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; și Domnul i-a dat în mâinile Filistenilor, timp de patruzeci de ani.”

Și când poporului îi ajungea „cuțitul la os”, și striga către Dumnezeu, El le ridica un judecător pentru izbăvirea lui Israel și pentru instaurarea unității, pentru că fără un „conducător”, fără o căpetenie, fiecare făcea ce-i plăcea. Capitolul 17:6 „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.”

Adică, nimeni, nu asculta de nimeni și în felul acesta, popoarele din jur, puteau să-i asuprească foarte ușor.

Așa se face că, Domnul Dumnezeu a hotărât să ridice un „eliberator”, sau un judecător pe care să-l binecuvânteze cu înțelepciune și putere încă din pântecele maicii sale, pentru că Domnul și l-a ales să fie al Lui.

Versetul 5 „…Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; și el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor.”

Nu ne spune Scriptura cum a crescut Samson, sau ce a făcut în copilăria lui; un singur lucru ne este  relatat și anume în versetul 12 cum, Manoah, tatăl lui a cerut de la Domnul să-l povățuiască cum trebuie să-l educe și cum trebuie să îl îndrume pe copil, spre Dumnezeu.

Versetul 12 „Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil, și ce va fi de făcut?”

Și Domnul Dumnezeu, în bunătatea Lui, îi învață ce trebuie să facă în privința lor ca părinți și în privința copilului.

Numai câteva cuvinte ne spune Scriptura în versetul 24: „…Copilul a crescut și Domnul l-a binecuvântat”. Dar cuvintele acestea ne sunt îndeajuns ca să înțelegem și să ne facem o imagine frumoasă, minunată a unei copilării supravegheată, binecuvântată de Dumnezeu. Și ce este mai frumos decât să știi că, fața Domnului este mereu peste tine și să te miște Duhul Domnului unde vrea el și să te însoțească în toată viața?

De fapt, dacă citim cu atenție cartea Judecători vom descoperi că, Duhul Sfânt dă tărie și biruință în viața unui om care s-a pus la dispoziția lui Dumnezeu.

Astfel Ehud, care nu se folosea de mâna dreaptă, dar sub puterea Duhului Sfânt a adus biruință pentru popor (3:15).

Șamgar, cu un otig de plug; Ghedeon, cel mai mic dintr-o familie săracă; despre Iefta, spune versetul 29 din cap. 11 că: „Duhul Domnului a venit peste el…” Samson cu o falcă de măgar a ucis o mie de filisteni.

Toți aceștia, și mulți alții, când s-au lăsat călăuziți de Duhul Domnului, au avut mari biruințe. Dar revenind la Samson, Duhul Domnului ne descoperă printre rânduri că, fiind mândru și încrezător în forța sa, a început să cadă.

Și ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că Samson nu a fost statornic!

Dacă urmărim viața lui Samson, am putea să spunem că a fost o sinusoidă; A fost un super-om, (nu supraom), cu slăbiciuni; el a fost când în vale în firea lui, când pe „munte”, în puterea Duhului Sfânt.

Umplut cu Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale, a ales să trăiască după îndemnurile firii lui.

Cineva spunea despre Samson: că a fost un, , matur copilăros; un  nazireu prieten cu lumea și cu lucrurile nesfințite; a fost puternic dar neputincios; a fost sfânt dar păcătos și a fost un izbăvitor, neizbăvit.”

Samson a avut însoțire de la Duhul Sfânt, dar n-a folosito spre slava lui Dumnezeu; ar fi putut să izbăvească poporul de sub asuprirea Filisteană, dar n-a făcut; a început, dar n-a terminat ceea ce începuse“.

Toate acestea ne duc la gândul că, o pocăință slabă, …superficială, …de… „ochii lumii”, nu te va putea ridica nici odată și nu te va putea păstra credincios.

Cu o pocăință pe jumătate, nu putem să facem altceva, decât să ne întoarcem din nou la punctul din care vom cădea iarăși, ca și Samson.

De aceea zice Scriptura în Apocalipsa 2:5: „Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi…”

Păstrează-ți credința! Fii un erou al lui Cristos!

Capitolul 14 începe cu aceste cuvinte: „Samson s-a coborât la Timna, unde a iubit o femeie”; apoi a coborât la Gaza unde a intrat la o prostituată; în urmă se duce mai jos în valea Sorec unde, în brațele Dalilei se leapădă de Dumnezeu.

Este adevărat, a avut și suișuri, când după ce omoară o mie de filisteni cu falca de măgar i se face sete și strigă la Dumnezeu 15:18-19, sau în ultima zi de viață când rezemat de stâlpii casei unde erau adunați trei mii de filisteni de frunte, strigă la Domnul să-i mai dea de data aceasta putere: 16:28 „Atunci Samson a strigat către Domnul și a zis: „Doamne, Dumnezeule! Adu-ți aminte de mine, te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta…”

(Îmi aduc aminte că, în urmă cu 12 ani, fiind în Țara sfântă, am ajuns la Moscheea lui Oman și m-am rezemat de stâlpii de la intrare în semn de dărâmare, dar nu s-a întâmplat nimic: am făcut doar o poză!)

Samson însă, a primit putere de la Domnul ca să nimicească pe batjocoritorii Săi.

Mai târziu, apostolul Pavel îi scria lui Timotei că: „Din dragoste pentru lume, Dima l-a părăsit, pe Dumnezeu.” Ca și Samson în vechime, care din dragoste pentru femeile filistene, l-a părăsit pe Dumnezeu!

Nu întâmplător bătrânul apostol Ioan, le scria tinerilor în prima sa Epistolă 2:15 „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.” Și apoi în versetul 17  „Căci lumea și pofta ei trece!” Și odată cu lumea treci și tu.

Ceea ce rămâne este credința în Dumnezeu.

Pentru că mergând așa, din jos în mai jos (avem exemplul lui Samson), într-o zi, ai vrea să te mai ridici, dar totul va fi în zadar.

Fii un erou al lui Cristos! Rămâi în credință!

Nu te lăsa atras de sclipirile și de amăgirile lumii; pentru că la început sunt dulci, siropoase, dar la urmă le simți amărăciunea…

            Pot să spun și eu, după cuvintele lui Pavel în Evrei 11:32, nu-mi ajunge timpul să vorbesc despre Samson. Eu am prezentat aici o mică introducere, din care trebuie să învățăm să rămânem în credință.

            Din exemplul lui Samson, învățăm că, dacă ești copil de Dumnezeu, umplut cu Duhul Sfânt, nu mai ai voie să-ți trăiești viața în plăcerile firii tale, nu mai ai voie să faci ce vrei cu viața ta; pentru că viața pe care o trăiești, nu mai este a ta; ea aparține Domnului Isus care Și-a dat-o pe a Sa pentru tine. De aceea, trebuie să rămâi credincios Domnului.

Numele Samson se traduce prin „însorit, luminos” și  la început, el chiar a adus lumina în familia sa și în Israelul care trecea printr-o perioadă întunecată. A avut însă, un sfârșit întunecat pentru că n-a ascultat de Domnul.

Samuel, autorul cărții, ne spune că Samson „a început să izbăvească pe Israel de asuprirea filistenilor” 13:5, dar nu și-a dus misiunea până la capăt.

A început în Duhul, dar a sfârșit în firea sa.

El și-a început viața sub binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și-a sfârșit-o batjocorit de o gloată păgână.

Însă, Dumnezeu are întotdeauna resurse și posibilități; de aceea, va duce la capăt lucrarea de izbăvire a lui Israel, prin Samuel și apoi prin împăratul David.

Moartea lui Samson nu a fost o sinucidere, ci un act de curaj. Și fapta lui de la urmă, fost fapta unui erou, din dorința de a-și îndeplini chemarea care-i fusese destinată înainte de naștere.

Spunem noi de multe ori: și-a venit în fire!

De fapt, acesta este motivul pentru care Duhul Sfânt îl așază printre eroii credinței, în Evrei 11:32.

Însă, frați și surori, Domnul Dumnezeu nu dorește să aibă eroi morți, ci eroi vii, pentru că El Însuși este Dumnezeul celor vii.

„Eu”, zice Domnul, „Sunt Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov”; El este Dumnezeul nostru!

De aceea ne cheamă pe fiecare dintre noi, să fim eroi ai lui Cristos, luptând în viață, pentru viață veșnică.

            Apostolul Pavel ne scrie în Romani 12:1 „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Dumnezeu să ne binecuvânteze!