Se apropie ziua cea mare…

            Când Harul se va lua și va începe judecata lui Dumnezeu… Când fiecare, mic sau mare, tânăr sau bătrân vom sta înaintea Dreptului Judecător și vom da socoteală de credința noastră, de umblarea noastră cu Domnul, de trăirea noastră, de vorbele, de lucrarea și de faptele credinței noastre. Pentru că în urma acestora vom fi judecați ca să fim răsplătiți, sau dimpotrivă, osândiți.

Se apropie ziua cea mare, când vom fi răpiți la cer ca și Ilie, sau vom rămâne pe pământ unde va fi jale și tânguire; depinde de credința și de trăirea noastră cu Dumnezeu.

Eu zic să alegem varianta: cu Dumnezeu în fiecare zi, ca și Enoh, ca Ilie, ca Elisei…!

                               1 Împărați 19:19-21

            „Ilie a plecat de acolo, și a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, și el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el, și și-a aruncat mantaua pe el.

            Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie, și a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu și pe mama mea, și te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te, și apoi întoarce-te: dar gândește-te la ce ți-am făcut.”

            După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors și a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, și a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie, și a fost în slujba lui.”

            Singura garanție că nu ne-am îndepărtat de Dumnezeu și suntem pe calea cea bună, este faptul ne adunăm împreună în casa Tatălui și deschidem Scripturile și citim ca să ne uităm la viața de credință a oamenilor lui Dumnezeu, să luăm exemplu de ascultare și de umblare pe cale, exemplu de credință și apoi să călcăm pe urmele pe care a mers Domnul nostru Isus Cristos, știind că, urmele Sale ne duc în siguranță la adresa dorită, adică în casa cea de sus.

            Se apropie ziua cea mare, când vom fi mutați din casa de jos, în casa de sus!

            De-a lungul timpului au fost și încă mai sunt profeții de încurajare, de înștiințare, de avertizare, au fost și sunt profeții cu privire la vremea sfârșitului, însă nici una dintre acestea, nu sunt de așa natură ca să ne inducă o teamă, sau senzație de groază(vai ce va fi, ce ne vom face, cum vom scăpa?). De toate lucrurile se va îngriji Domnul Dumnezeu.

Însă, ele, profețiile sunt lăsate, sau sunt vorbite de către Domnul Dumnezeu tocmai ca să producă în viața noastră, pocăință și o apropiere mai „curajoasă” de Domnul.

            Parcă ne sfiim când este vorba să ne apropiem de Domnul; ne este rușine să deschidem gura în prezența Domnului ca să ne rugăm, ne este teamă să deschidem larg inima și gura ca să-L lăudăm, într-o vreme în care Domnul Dumnezeu ne cheamă să fim mai mult de cât atât, și anume: să-I fim mărturie și lumină în lumea aceasta cuprinsă de întuneric.

            Așa erau Ilie și apoi Elisei în vremea a cinci împărați: Ahab, a lui Ioram fiul lui Ahab, în vremea lui Iehu uns de către Ilie, Ioahaz și până în vremea lui Ioas.

            În studiile din seara aceasta, ne uităm împreună spre doi „titani”, ai credinței în Dumnezeu și anume, așa cum am auzit și am văzut până aici am mers pe urmele lui Ilie, profetul prin care Domnul Dumnezeu Și-a arătat puterea, măreția; iar în continuare, îl vom „însoți” pe Elisei al cărui nume se traduce prin cuvintele: „Dumnezeu este mântuirea” și care a avut o chemare specială din partea lui Dumnezeu.

            În versetele 15 în jos, citim că, Ilie primește o poruncă din partea lui Dumnezeu: „Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; și când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

            Să ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel; și să ungi pe Elisei, fiul lui Șafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.”

            Pentru că Ilie își încheiase slujba sa de proroc și Domnul Dumnezeu, avea în vedere să-l ia acasă în cer, purtat de îngeri într-un vârtej de vânt și în locul lui să îl pună în slujbă pe Elisei, pentru că Dumnezeu nici odată nu rămâne fără slujitori.

            Acești doi „titani” ai credinței (după cum vedem în Scriptură), au avut o misiune și o lucrare grea în slujba Domnului, într-o perioadă foarte tulburată, când împărații care au urmat lui Solomon pe tronul lui Israel, au părăsit pe Domnul Dumnezeu și s-au alipit de dumnezei străini: de baali și de astartee și au călcat pe urmele lui Moloh. Au comis urâciuni…

            Și slujba lui Ilie și a lui Elisei a fost să întoarcă pe acești împărți idolatri împreună cu supușii lor, la Dumnezeul cerului și al pământului.

            O misiune foarte grea.

            Însă, Elisei a învățat că o dată ce a pus mâna pe coarnele plugului, nu trebuie să se mai uite înapoi (când a fost chemat în lucrare, tocmai ara cu boii),   cu atât mai mult acum când „ara” un altfel de ogor, într-un ogor spiritual, nu mai avea voie să privească înapoi oricât de greu i-a fost.

            Dar misiunea aceasta de întoarcere la pocăință, a rămas până în zilele noastre o misiune aproape imposibilă, pentru că „întunericul” spiritual s-a adâncit și mai mult.

            Dincolo de închinători la idoli, oamenii zilelor noastre au devenit, (cu durere spunem lucrul acesta), închinători lui Satan și este atât de greu să pătrunzi în sufletul lor cu lumina Evangheliei. Este aproape imposibil. Numai Domnul poate: El poate, El poate…

             Răspunsul lor la chemarea, Evangheliei este: vrei să-mi închid viața?

            Nu, dimpotrivă, vrem să ți-o deschizi!

            Așa cum noi înșine, ne-am deschis la minte și acum cunoaștem pământul dar cunoaștem și cerul. Cunoaștem oameni dar Îl cunoaștem și pe Dumnezeu.

            Elisei era fiul unui om bogat numit Șafat din Abel-Mehola, de pe Valea Iordanului, el împreună cu tatăl său se număra printre cei șapte mii de bărbați care nu-și plecaseră genunchiul înaintea lui Baal. Avea avere, avea turme de animale, avea un viitor pe pământ; dar forța de atracție a cerului și chemarea dragostei lui Dumnezeu, a fost atât de mare încât a lăsat totul ca să-L urmeze pe Domnul.

            Când Domul l-a despărțit de Ilie dincolo de Iordan, nu a cerut averi, nici o poziție mai bună printre oameni, el știa că nimic pe pământ nu egala locul și cinstea pe care Domnul Dumnezeu i-o dăduse chemându-l în slujba Lui. „Te rog, să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău.” Cea mai mare bogăție este Duhul Domnului în inima ta. Dacă Îl ai pe Isus în inima ta, ești mai bogat decât miliardarii lumii.

            La aceasta ne cheamă și pe noi Domnul: să nu ne mai zbatem așa de mult pentru pământul acesta care oricum, într-o zi va arde, deja a început să ardă, ci să căutăm cerul mai mult ca oricând, pentru că „se apropie ziua cea mare” a întâlnirii cu Mirele.

Și întrebarea pe care ți-o pun în Numele Domnului este: te va găsi arând în ogorul Lui, sau te va găsi arând într-un ogor străin? Dacă ai făcut doar o rugăciune scurtă pentru aproapele tău, să știi că ai tras o brazdă mare și dreaptă în ogorul lui Dumnezeu.

            După răpirea lui Ilie la cer, Elisei se întoarce în muntele Carmel, în peștera în care locuiseră împreună cu Ilie și unde a învățat să slujească lui Dumnezeu.

            (Vizitând Țara Sfântă în anul 2008, am fost împreună cu grupul pe muntele Carmel, în peștera lui Ilie. Acum este amenajat un locaș de cult în interiorul ei și se țin slujbe religioase.)

Însă ce am observat cu plăcere la Elisei, este faptul că el a primit cu bucurie slujba, versetul 20b (Lasă-mă să sărut pe tatăl meu și pe mama mea și te voi urma”), nu și-a lăsat părinții îndurerați, nu i-a abandonat, ci s-a dus la ei, le-a povestit tot ce i-a făcut Domnul, cum l-a chemat în lucrare, i-a sărutat, și-a luat rămas bun de la ei apoi l-a urmat pe Ilie.

Tânăr dar a lăsat viața tihnită și liniștită de acasă, pentru o lucrare grea, zbuciumată, însă cu mare răsplată de la Domnul.

            Nu s-a dezis de numele lui: „Dumnezeu este mântuirea”, el a stat în ascultare și l-a urmat pe Dumnezeu. Pentru că a înțeles că nu pământul, nu boii, nu averea te salvează de iad și  moarte, ci numai și numai Dumnezeu prin jertfa Mielului. Dumnezeu este mântuirea!

            În cartea a doua a Împăraților de fapt acolo găsim întreaga activitate a lui Elisei 3:9-15 după ce Elisei a preluat slujba de prooroc în locul lui Ilie, a întâmpinat o situație deosebită când trei împăraţi: un  edomit păgân, Ioram puțin încăpăţânat şi Iosafat care într-un fel era temător de Dumnezeu, au făcut o alianţă care a plăcut diavolului; și care a întristat inima Dumnezeului celui viu. Și nu este de mirare că nenorocirea a venit foarte repede peste ei.

Pentru că Dumnezeu din cer nu se lasă batjocorit. El a secat râurile și nu au mai găsit apă pentru vitele și pentru oștirile lor. I-a lăsat în voia pornirii inimii și a firii lor.

Dar cum ar putea să aibă biruință, un copil al lui Dumnezeu care ia parte la nelegiuire? Și cum ar putea să aibă propășire unul care hotărăşte şi lucrează fără să întrebe pe Domnul şi mai ales, în tovărăşia acelora care Îl urăsc pe Dumnezeu, ca și Iosafat împăratul lui Iuda, care s-a unit cu împăratul Edomului și cu Ioram împăratul lui Israel?

            Însă dacă îți vii în fire și te apropii de Domnul cu pocăință, atunci Dumnezeu schimbă răul în bine.

            Dumnezeu i-a vorbit lui Iosafat prin proorocul Elisei în timp ce un cântăreț cu arfa cânta o melodie spre slava lui Dumnezeu, și l-a învățat ce trebuie să facă pentru salvarea lui și a aliaților săi. 2 Împărați 3:15. Dumnezeu dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi, numai că cei buni trebuie să fie buni.

            Dar, frați și surori, nu este îndeajuns să știm cum a chemat Ilie și Elisei Numele Domnului și cum le-a răspuns prin minuni, ci trebuie să știm că din cer a coborât și S-a pus la dispoziția noastră, Minunatul Cântăreț, Duhul Sfânt în prezența căruia dacă te rogi cu credință, dacă în cântecul Lui lauzi pe Domnul din toată inima și dacă te smerești înaintea Lui, Dumnezeu din cer îți vorbește și îți dă soluții pentru o viață tihnită și fără îngrijorări.

            Ascultă melodia cântată de Duhul Sfânt în inima ta, roagă-te cu credință, laudă-L din toată inima ta și Domnul Dumnezeu din cer îți va veni în ajutor.

 Nu mi-am propus să vorbesc despre minunile lui Elisei pentru  că nu mi-ar ajunge timpul să vorbesc despre lucrarea credinței sale și cum a făcut mai multe minuni și mai mari decât învățătorul lui, Ilie și totuși în Noul Testament este amintit doar o singură dată de către Mântuitorul este adevărat, în Luca 4:27.

Elisei face prima minune după despărțirea de Ilie când lovește apele Iordanului cu mantaua pe care io lasă Ilie și despică apele ca să treacă pe uscat.

            Nu peste multă vreme îl urmăresc niște copii care râd și-l batjocoresc pentru chelia lui; Elisei îi blestemă pe copii și ies doi urși care omoară patruzeci și doi dintre ei. Cam în felul acesta își începe Elisei lucrarea de profet.

            Înmulțește untdelemnul văduvei rămasă cu datorii.

Înviază pe copilul Sunamitei;

înmulțește pâinile pentru o sută de fii ai proorocilor;

vindecă apele amare, aruncând un blid de sare la izvor;

scoate fierul unui fiu de prooroc din apele Iordanului;

îl vindecă pe Naaman generalul Sirian, ș. a. dar prima lui preocupare a fost să ridice școala prorocilor la nivelul la care era pe vremea lui Samuel, să pregătească tinerii pentru viața de credință și să-i îndemne la o legătură mai strânsă cu Dumnezeu.

De fapt aceasta este cea mai înaltă misiune a unui credincios: să-i învețe pe cei din jurul lui să rămână lângă Dumnezeu în orice vreme, … în orice împrejurare… să-și ducă mântuirea cu frică și cutremur până la capăt, înfruntând toate intemperiile spirituale. Pavel le spune surorilor bătrâne să le învețe pe cele tinere cum să se îmbrace, cum să se poarte în casa Domnului și nu numai…

Nu întâmplător Domnul îl trimite pe Ilie înainte de răpirea la cer, la Ghilgal, apoi la Betel și la Ierihon, ( și îl vedem pe Elisei că se ține de el ca scaiul de oaie), pentru că în aceste cetăți Samuel înființase școlile prorocilor și Dumnezeu avea încă un cuvânt de spus prin Ilie, acestor fii înainte de răpirea sa la cer și Elisei mai avea și el de învățat ceva de la Ilie.

            Elisei a făcut minuni chiar și după moartea sa 2 Împărați 13:21. Un mort a fost aruncat în mormântul lui Elisei și când s-a atins de oasele lui, a înviat.

            Despre Elisei putem să spunem că a fost supus, ascultător, un ucenic credincios, și-a început lucrarea turnând apă pe mâinile lui Ilie, dar a sfârșit ca un viteaz încercat.

            La aceasta ne cheamă Domnul și pe noi, să călcăm pe urmele oamenilor lui Dumnezeu, cu smerenie, să fim supuși, ascultători, temători de Dumnezeu și în final să ajungem acasă, ca niște biruitori, cu atât mai mult cu cât vedem cu ochii de carne cum „se apropie ziua cea mare”.

            Dumnezeu să ne binecuvânteze!