Vine Isus

                              Psalmul 46

          „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.

          De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, și s-ar clătina munții în inima mărilor.

          Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării, și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții.

          Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Prea Înalt.

          Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;

          Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

          Neamurile se frământă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază.

          Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

          Veniți și priviți lucrările Domnului, pustiirile, pe care le-a făcut El pe pământ.

          El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul, și a rupt sulița, a ars cu foc carele de război.

          „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu:

          Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

          Domnul oștirilor este cu noi.

          Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

          Psalmul este o cântare de laudă, sau un imn glorios, aducând în prim plan măreția și slava lui Dumnezeu arătată, descoperită lumii prin harul divin, deasupra universului întreg.

          Versetul 10 spune: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu (Eu sunt Stăpânul, căruia i se închină, universul întreg, zice Domnul), Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

          Psalmul este de asemenea, o profeție a vremurilor ce vor veni și în special este profeția vremurilor din urmă, când tot ce are suflare și nu numai, ci chiar natura întreagă freamătă, se frământă, se cutremură munții cu marea și pământul întreg și toate se îngrozesc la vuietul pașilor Lui Isus care vine să judece lumea.

          În cartea a doua a Împăraților 7:6-7 se spune că: „Domnul făcuse să se audă în tabăra Sirienilor un vuiet de cară și un vuiet de cai, vuietul unei mari oștiri, și își ziseseră unul către altul: „împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împărații Hetiților și pe împărații Egiptenilor, ca să vină să lupte împotriva noastră.”

          Și s-au sculat și au luat-o la fugă în amurg. Și-au lăsat corturile, caii și măgarii, tabăra așa cum era și au fugit ca  să-și scape viața.”

          Dacă, doar la suflarea gurii lui Dumnezeu, oștirea Sirienilor s-a umplut de groază, să nu ne mirăm de faptul că astăzi când se aude vuietul pașilor lui Isus, lumea întreagă s-a pus în mișcare și se frământă.

          Pentru că Isus vine așa cum a promis!

          Dar în toată frământarea aceasta a lumii, Biserica Domnului, poporul răscumpărat în sângele sfânt al Mielului lui Dumnezeu, trebuie să se odihnească și trebuie să stea liniștit așteptând marea întâlnire de pe norii cerului! Și cum altfel am putea să așteptăm dacă nu, tari în credință?

          „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi.

          De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, și s-ar clătina munții în inima mărilor.

          Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării, și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții.

          Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul  locaș al locuințelor Celui Prea Înalt.

          Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;

          Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.”

          Vremea aceasta, pe care pe drept o putem numi: „vremea din urmă”, este o vreme grozavă, este o vreme de grele încercări pentru lumea întreagă, pentru că sunt frământări cu privire la pacea dintre țări și neamuri, sunt frământări cu privire la hrană, la energie, la locuri de muncă; sunt frământări cu privire la sănătate, pentru că tot mai mulți oameni sunt bolnavi, dar este o vreme grea și pentru poporul Domnului.

          Vedem cu ochii noștri de carne și auzim cu urechile noastre de faptul că cel rău „strânge chingile prigoanei” în jurul Bisericii Domnului Isus.

          Este o vreme rea și am putea să spunem fără să greșim că este o vreme foarte grea din punct de vedere al „intemperiilor” spirituale.

          Parcă s-a lăsat o iarnă grea peste tot poporul Domnului și este așa de multă răceală între frați.

          Și lucrul acesta nu trebuie să ne mire pentru că Domnul Isus ne-a spus în Matei 24:12 că în vremea din urmă: „Din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.”

          Un alt fenomen „meteorologic” este „uscăciunea spirituală”.

          Parcă s-a instalat o secetă în adunare.

          O secetă grozavă ca în vremea lui Ilie și ploaia Duhului Sfânt, care ar trebui să ude ogorul sfânt și rodul sfânt al Domnului nu mai picură de multă vreme.

          De câtă vreme nu s-a mai făcut în adunarea noastră, în Biserica Domnului, stăruință după Duhul Sfânt?

          Oare nu ne mai interesează manifestarea și lucrarea Duhului în adunare?

       Trebuie să știe oricine că bucuria manifestată prin Duhul Sfânt este tăria credinciosului.

          Puterea în credință nu o poți dobândi și nu o poți avea decât, dacă ai plinătatea Duhului Sfânt.

          Diavolul știe lucrurile acestea și caută pe toate căile să ne jefuiască. El caută orice portiță ca să ne fure bucuria și să ajungem niște creștini fricoși, slabi, plângăcioși.

          Nu întâmplător apostolul Pavel ne îndeamnă și ne spune în Romani 12:12: „Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.”

       Un alt fenomen al vremurilor din urmă este faptul că lucrătorii, sunt tot mai necalificați, fără ungere de la Duhul Sfânt și „zidăria” este tot mai slabă.

          Niciunul nu se mai gândește că vine Isus, chiar dacă semnele venirii Lui sunt tot mai vizibile.

          Satan aude și el pașii lui Isus și știind că mai are puțină vreme de „libertate”, se dezlănțuie și cu toată puterea pe care i-a îngăduit-o Dumnezeu, a reușit să umple de groază întreg pământul, așa cum citim în Psalmul 46.

          Versetul 6: „Neamurile se frământă, împărățiile se clatină dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază.”

          Sunt frământări în familiile credincioșilor.

         Soții se ridică unii împotriva altora, copii împotriva părinților, sunt dezbinări în adunări, sunt certuri în partidele politice și în guverne și oamenii nu mai știu ce să facă, unde să se mai ascundă de valurile și de „tăvălugul” dreptății lui Dumnezeu, pentru că El vine să judece lumea cu dreptate.

          Se aud pașii Mirelui ceresc, care vine să răpească Biserica.

          El nu mai zăbovește!

         Ce nu știe Satan și ce nu știu neamurile care se frământă și ce nu știu împărații cărora li se clatină scaunele, (Cine nu a auzit că Regina Angliei, simbolul regalității moderne, a cedat tronul fiului său, și cine nu a auzit că „femeia de fier” a Germaniei că nu mai vrea să candideze la funcția de Cancelar pentru că li se clatină scaunele?)

          Ce nu știu toți aceștia, este că Isus nu se oprește de data aceasta pe pământ, așa cum S-a oprit acum două mii de ani, ci El este doar în trecere de-o clipă.

          El vine să Își răpească Mireasa și să o ducă în cer, ca să o prezinte Tatălui, curată, fără pată și fără zbârcitură; dar piciorul Lui nu va călca pe pământul acesta stricat, de data aceasta, ci se va opri în înaltul cerului pe nori, într-un loc în care Satan și cu toată oștirea sa nu va mai avea acces.

          Doar credincioșii care își vor păstra credința în Isus, vor birui „intemperiile” vremii și se vor întâlni cu Mirele, sus pe nori.

        Se spune că Oliver Cromwell (fost general englez), a cerut poporului său în momentele grele ale războiului, să cânte psalmul acesta zicând: „Acesta este un psalm neasemuit pentru creștini. Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necaz, cât se poate de prezent.

        Chiar dacă Papa, sau spaniolii și chiar dacă diavolul însuși s-ar ridica împotriva noastră, totuși în Numele Domnului vom învinge.

          Pentru că Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este scăparea noastră.”

          Cu atât mai mult astăzi, când noi Îl cunoaștem pe Domnul ca Mântuitor, în mijlocul groazei care cuprinde lumea necredincioasă, și în mijlocul dezlănțuirii celui rău, noi trebuie să ne „odihnim la umbra aripilor lui Dumnezeu”, pentru că „râul” care curge din Tronul lui Dumnezeu înveselește, înviorează și dă speranțe noi celor ce-L așteaptă pe Isus în curăție de inimă.

          În mijlocul frământărilor și în mijlocul groazei induse de către cel rău, poporul Domnului, sub protecția divină trebuie să aibă o stare de liniște, de pace, de siguranță și de bucurie în Duhul Sfânt.

          Pentru că Satan împreună cu toate batalioanele sale de demoni nu poate să ne clatine în nădejdea vie pe care o avem sădită în inimi chiar de Isus, Mântuitorul.

          De aceea, te invit suflete drag să-L chemi pe Isus în barca vieții tale și să-I faci loc la „cârmă”.

          Oricât de mulți oameni de bine vei avea în jurul tău și oricât de mulți oameni de rang înalt te vor primii lângă ei (păstori, președinți, consilieri), și vor încerca să te conducă într-o direcție sau alta, dacă nu Îl ai pe Isus în inima ta și dacă nu Îl ai pe Isus ca Domn în viața ta, fii sigur că vei eșua mai devreme sau mai târziu și nu te vei mai putea ridica.

          Pentru că vijeliile și furtunile stârnire de către cel rău care știe că mai are puțină vreme de libertate te vor împiedica să înaintezi pe calea credinței și te vor doborî chiar la pământ și vei rămâne fără puterea de a te mai ridica.

          Unul singur te poate ridica și Unul singur te poate ajuta să izbutești, ca să ajungi la liman: Isus Cristos, Domnul. Cheamă-L în barca vieții tale și nu vei naufragia!

          Și chiar dacă furtunile nu se vor potoli și chiar dacă armatele de demoni vor sta în fața ta, cu Isus vei răzbi întotdeauna.

          Vei privi de departe neamurile care se frământă și împărățiile care se clatină.

          Le vei vedea căderea, le vei vedea de departe prăbușirea, dar tu te vei ridica și vei rămâne în picioare în Numele Domnului, după cuvântul Sfânt din Psalmul 20:8.

          „Ei se îndoaie și cad, dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare.” În Numele Domnului!

          Astăzi când vremea este pe sfârșite, când întunericul păcatului și întunericul spiritual care a cuprins „marea lumii”, este tot mai dens, este de-a dreptul periculos să „navighezi” cu barca vieții tale fără Isus, fără Cel ce singur îți poate lumina calea. În Evanghelia după Ioan 6:17 citim cuvintele acestea: „... Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei.”

          Defapt Isus este mereu acolo unde suntem noi.

          El este pretutindeni și este mereu în apropiere.

          Dar El nu dă buzna în inima ta, nu intră cu forța în casa ta (Când țipi la copii tăi, când te răstești la soțul, soția ta, sau la părinții tăi, Domnul așteaptă afară. El așteaptă să te potolești) și nu vine în familia ta fără invitație și nu urcă în barca vieții tale, fără să-I acorzi locul de cinste, de onoare, la cârmă.

          Apocalipsa 3:20 „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” Dacă ai un loc la masa ta, special pregătit pentru Isus, El se va așeza și-ți va binecuvânta puținul pe care îl ai și îți va umple cămara cu bunătăți.

          Dar El nu deschide ușa. Isus așteaptă ca tu și eu să-I deschidem și să-L invităm înlăuntrul ființei noastre.

          După ce au petrecut împreună cu Isus și după ce au văzut minunea înmulțirii pâinilor, ucenicii „S-au suit într-o corabie, și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum.”  Spune Cuvântul în versetul 17, dar, Fără Isus!

          Multora, așa ca și ucenicilor, li se pare că sunt cu Domnul, că sunt cu Isus, dacă au petrecut un timp lângă El.

          Dacă au petrecut două ceasuri la adunare, li se pare că Isus este cu ei în orice împrejurare.

          Adică, cei mai mulți, așa cum se spune în Apocalipsa 3:16, sunt „căldicei”.

          Fără credință! Sau cu credință doar în Adunare, așa sunt mulți „credincioși” de duminică.

          De aceea, auzi voci în adunare de multe ori când se predică Evanghelia care spun: „Așa e!” Și când ies afară din adunare, aceleași voci spun: „Vai!”

          „Vai”, ca și neamurile care se frământă și ca împărățiile care se clatină!

          Se uită la nori și spun: „Vai ce furtună vine!”

          Se uită la prețurile din piață și spun: „Vai ce scumpete!”

          Se uită la lucrurile și la oamenii lumii și spun: „Vai, vai!”

          Aceiași frați și aceleași surori care în adunare aprobă predicatorul, când ies afară nu se mai uită la Isus care spune: „N-am să te las ca să pieri; cu niciun chip nu te voi lăsa, și nu mai zic: „Așa e Doamne!”

          Domnul nu te va lăsa niciodată la greu, dacă îți vei pune nădejdea în El.

          În Evanghelia după Ioan 6:21 se spune că, ucenicii l-au văzut pe Învățătorul umblând pe mare, venind spre ei: L-au luat pe Isus în corabie, și uimire: corabia a ajuns îndată la locul spre care mergeau.”

          Pentru ucenici, dar și pentru noi astăzi, minunea aceasta a fost și este mărturia divinității lui Isus.

          Noi ne uităm la minunea umblării lui Isus pe ape și nu băgăm de seamă cea de a doua minune din textul acesta și anume faptul că: „Îndată au ajuns la mal.”

          Cu Isus, necazurile trec îndată; boala parcă nu a fost. Cu Isus viața ți se pare un vis frumos.

        Psalmul 86:8 declară mărturisind că: „Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, și nimic nu seamănă cu lucrările Tale.”

          Cu adevărat, nimeni nu este, cine să izbăvească așa cum izbăvește Isus.

          Nimeni nu este cine, să-ți vindece rănile așa cum vindecă Isus.

          Nimeni nu este să înfrunte „intemperiile” și furtunile întunericului și să-ți croiască cărare pe „marea învolburată a vieții”, așa ca Isus.

          Nimeni nu poate să-ți dea pacea și liniștea așa cum ți-o dă Isus.

          Ia-L întotdeauna în barca vieții tale pe Isus și „îndată” vei ajunge la locul dorit și îndată vor trece necazurile!

          Îndată vor trece întristările și bucuria îți va inunda inima. Lasă neamurile să se frământe, lasă scaunele împărățiilor să se clatine, tu încrede-te în Domnul care vine să te ducă în cer.

                                     Amin!