Dacă aveți o Biblie, vă invit s-o deschideți la a 2-a epistolă a apostolului Pavel către Corinteni,
capitolul 3.
Mulțumesc mult conducerii Bisericii Baptiste Founders pentru că m-a invitat. Este o onoare pentru mine
să stau la acest amvon. O, ce privilegiu!
Iubesc predicarea Evangheliei în contextul închinării corporative.
Deja m-ați slujit în mod puternic - e minunat, inima mea... stând acolo, cântă, pentru că ați făcut
aceasta în acest context. E mult mai ușor decât atunci când o faci pe stradă.
Deci vă mulțumesc că l-ați invitat să vină să cânte, să se roage, deja a făcut o lucrare semnificativă aici.
Eu voi încerca să mă alătur la ceea ce face el.
Capitolul 3, voi începe cu versetul 17 din 2 Corinteni și voi citi până la capitolul 4 versetul 7, iar apoi
ne vom concentra mai mult pe versetele 4,5 și 6 din capitolul 4.
Dar haideți să avem întregul context în fața noastră.
„Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip
al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul
lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc,
înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe
calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind
lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.
Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să
strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu
şi nu de la noi.”
Să ne rugăm.
Tată, din nou mă alătur corului cântecelor prin care ne-am rugat și al rugăciunilor pe care le-am înălțat și
Te rog să vii. Și mă rog ca dumnezeul acestei lumi să fie împiedicat, astfel ca scopurile lui de a orbi
oamenii să fie nimicite în această oră, și ca acei care lucrează înspre orbire și efectele ei demonice
în inimile lor, astfel încât să nu vadă lumina slavei Evangheliei lui Dumnezeu, să fie eliberați și să
vadă în această seară, poate pentru prima oară, slava Evangheliei.
Deci Te rog să vii și să faci această lucrare minunată, supernaturală, de eliberare și să deschizi ochii
poporului Tău mai mult ca niciodată, astfel încât să vadă slava Domnului și să fie transformați din slavă
în slavă după chipul Hristosului glorios, de dragul caselor lor, căsătoriilor lor, a burlăciei lor,
a stării de părinți, a lucrului lor. Doamne, fă această lucrare de descoperire a lui Hristos, Te rog acum,
prin Cuvântul Tău, în Numele lui Isus. Amin.
Există 4 întrebări care primesc răspuns în acest text.
Există mult mai multe de atât, dar 4 pe care le văd și pe care vreau să le răspund.
Și toate sunt foarte relevante pentru viața ta, pentru cine ești, ce ți s-a întâmplat, rolul tău în lume.
Iată cele 4 întrebări. Vi le voi spune, apoi le vom lua pe rând și vom vedea răspunsul din text.
1. Care e binele cel mai dulce, cel mai mare, cel mai bun, al veștii bune, care face ca vestea bună să fie
bună și fără de care toate celelalte lucruri bune ale veștii bune n-ar mai fi bune?
E o întrebare lungă - îmi dau seama.
Haideți s-o scurtez.
Care e binele cel mai dulce, cel mai mare, cel mai bun bine final al Evangheliei?
Aceasta e prima.
2. Ce obstacol te-a împiedicat să te bucuri de aceasta?
Căci a fost un timp când nu te-ai bucurat și s-ar putea ca încă să fie cazul că nu te bucuri.
Nu o iubești, nu te bucuri de ea, n-o savurezi, n-o prețuiești.
De ce?
De ce?
Ce te împiedică?
Aceasta e a 2-a întrebare.
3. Ce trebuie să se întâmple pentru a înlătura acel obstacol, astfel încât ai putut sau poți acum să
te bucuri de acest bine final al veștii bune care e cel mai mare, dulce, bun.
Ce trebuie să se întâmple.
4. E ceva ce poți face tu pentru a-i ajuta pe alții să scape de acel obstacol, să treacă peste el și să
aibă și să se bucure de binele cel mai mare, mai dulce, mai bun al Evangheliei.
Acestea sunt cele 4 întrebări de care ne vom ocupa în acest text.
Haideți să le luăm pe rând.
1. Care este binele cel mai dulce, mai mare, mai bun, bine final al veștii bune, numită Evanghelie?
Este îndreptățirea prin credință?
Toată această listă pe care v-o voi da - voi lista 10 posibilități.
Toate sunt infinit de prețioase. Nu le minimalizăm, dar nici unul din ele nu e răspunsul corect.
Deci să știți că aceasta e intenționată a face răspunsul corect să strălucească și mai tare, nu să le
minimalizeze pe acestea.
Este oare binele cel mai dulce, mare, înalt, bun al Evangheliei îndreptățirea prin credință?
Este iertarea păcatelor?
Este înlăturarea mâniei lui Dumnezeu?
Este răscumpărarea de vinovăție?
Este eliberarea din robia păcatului?
Este mântuirea de la Iad?
Este intrarea în Rai?
Este viața veșnică?
Este eliberarea de durere, boală, conflict, opresiune care sunt în această lume?
Este noul Cer și noul Pământ?
Răspunsul este NU.
Și toate acestea sunt, așa cum vedeți, de o valoare infinită. Acestea sunt lucruri pentru care ne-am da
viața, sunt cele mai prețioase lucruri din viața noastră - aproape.
Ele sunt darurile Evangheliei. Sunt lucrurile pentru care Isus a murit ca să le obțină pentru tine.
Dar eu întreb: sunt ele cel mai înalt, mai dulce, mai bun dar final al Evangheliei?
Pentru acestea a murit El, ca să le procure pentru tine în final, în cele din urmă?
Și răspunsul meu este: Nu, nu sunt.
Acestea nu constituie binele cel mai înalt, dulce și bun al Evangheliei.
Răspunsul cred că este dat în versetele 4 și 6, deci haideți să le citim și citindu-le observați asemănarea
în structura versetelor 4 și 6.
Le vom pune unul peste altul și le vom lăsa să se ilumineze unul pe altul.
Versetul 4 - în cazul celor ce sunt pe calea pierzării: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul
veacului acestuia, ca să nu vadă” - și aici este expresia decisivă, cred eu - „strălucind lumina Evangheliei
slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”
Acum treceți la versetul 6 - „Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat
inimile, pentru ca să facem” - iată din nou - „să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu
pe faţa lui Isus Hristos.”
Puneți acele ultime expresii din versetele 4 și 6 una peste alta și comparați-le.
Vedeți cum se luminează una pe alta? O lumină minunată.
Deci versetul 4 - „lumina,” care corespunde și cu „lumina” din versetul 6; „Evangheliei” în versetul 4
corespunde cu „cunoștinței”; „slavei lui Hristos în versetul 4 corespunde cu „slavei lui Dumnezeu” în versetul 6;
„care este chipul lui Dumnezeu” corespunde cu „pe fața lui Isus Hristos.”
Iată ceea ce văd eu: conținutul Evangheliei este numit aici „slava lui Hristos.”  
Vedeți în versetul 4: „Evanghelia slavei lui Hristos”?
Dacă mă întrebați, „Care e vestea bună?”  E slava lui Hristos.
E slava lui Hristos - spune aceasta aici.
Și dacă vă poticniți la cuvântul slavă (glorie), noi îl folosim, chiar și în sport - „a fost un moment de glorie.”
V-aș putea da ilustrații și ați putut și voi vedea la televizor azi după-amiază (meciul de baschet
între Texas și Detroit - acel coș din ultima clipă a fost glorios.)
Eu nu țin cu niciunii, dar îmi place gloria. O apreciez oriunde o văd.
Gloria e frumusețe, minunăție, venerație.
Deci dacă preferați cuvântul „frumusețe” căci e mai puțin religios, nu-i problemă: folosiți cuvântul „frumusețe.”
Deci Evanghelia este frumusețea lui Hristos, măreția lui Hristos. Asta este.
Acum întrebarea este: atunci când faci paralela în versetul 6 și spune „slava lui Dumnezeu” în loc de
„slava lui Hristos” este aceasta o slavă diferită?
Nu e.
Și felul în care îți dai seama că nu este, e datorită faptului că atunci când Pavel spune în versetul 4
„slava lui Hristos,” califică aceasta prin „care este chipul lui Dumnezeu.”
Și imediat după ce spune în versetul 6 „slava lui Dumnezeu,” spune „pe fața lui Hristos.”
Deci vedeți ce face cu aceste calificative rapide?
„Slava lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu,” „slava lui Dumnezeu pe fața lui Hristos.”
Spune că e o singură slavă aici, o slavă divină, măreață, care țâșnește din radianța frumuseții lui Dumnezeu
în evenimentele numite Evanghelia: Isus a murit, Isus a fost îngropat, Isus a înviat - pentru păcatele noastre.
Gloria se revarsă din aceasta, frumusețea lui Dumnezeu, frumusețea lui Hristos curge din aceasta.
Acesta este binele cel mai mare, înalt, dulce, bun al Evangheliei.
Orice altceva din Evanghelie se îndreaptă în direcția aceasta.
Nu există nimic după aceasta către care să fie un mijloc.
Odată ce ai ajuns la a vedea, a savura, a te bucura, a prețui, a fi învăluit și transformat de această slavă,
ai ajuns acasă. Nu există niciun alt loc în care să mergi.
Nu este un mijloc pentru altceva, ci totul e un mijloc spre ea.
Deci acesta e răspunsul meu la întrebarea „Care este cel mai dulce, bun, înalt, final bine al Evangheliei.
Acum haideți să ne întoarcem și să-l relatăm la celelalte bine infinite, căci acesta este cel care le face
pe celelalte bune.
De ce ai vrea să fii justificat prin credință?
Ei bine, pentru ca să poți să fii acceptat și iubit de Cel care, în slava Lui, îți satisface sufletul.
De ce ai vrea să fii iertat de păcate?
E foarte important să poți da răspuns. De ce vrei iertare de păcate?
Spui, „O, nu vreau să merg în Iad.”
E un răspuns rău.
E un răspuns adevărat. Nici eu nu vreau.
Dar cum e cu Dumnezeu?
Încă tot vrei să pleci de-aici să joci golf, sau orice altceva?
Nu.
Haideți să vă dau o ilustrație - am una pentru adulți și una pentru copii.
Iat-o pe cea pentru adulți. Copii, puteți asculta și voi dacă vreți.
Mă scol dimineața...
Acum răspund la întrebarea: De ce aș vrea să fiu iertat de păcate?
Există un răspuns rău și un răspuns bun la aceasta, căci toți vor să fie iertați.
Nu vrei să ai vinovăție deasupra ta.
Dar de ce?
Mă scol dimineața, e întuneric, și mă împiedic de un morman de rufe murdare pe care am rugat-o pe soția mea
să le ducă de-acolo seara trecută și nu le-a dus.
Apropo, asta am inventat-o... nu s-a întâmplat.
Deci mă împiedic și mă întorc și mă rățoiesc la ea. Încă nici nu s-a sculat bine și primul lucru pe care-l
aude dimineața e, „Ți-am cerut să duci rufele. Care-i problema?”
20 de minute mai târziu, în bucătărie, cu gheață în aer, ea stă la chiuvetă cu spatele întors spre mine
în mod ostentativ... Eu știu ce-mi trebuie - îmi trebuie iertare de la ea. Am păcătuit împotriva ei.
Nu contează dacă ea n-a mutat rufele. Eu am păcătuit, asta e problema mea.
Am nevoie să fiu iertat.
Mi-ar place să o iau pe o tangentă mare cu privire la căsătorie și să vorbesc despre a te simți că ai drept
să nu trebuiască să fii iertat, deoarece ea n-a dus rufele, sau alte lucruri asemănătoare.
Nu ai.
Trebuie să fii iertat, bărbate.
Deci de ce vrei să fii iertat în acel moment?
Iată câteva răspunsuri greșite:
1. Urăsc a merge la lucru cu o conștiință vinovată.
Răspuns rău.
2. Dacă nu sunt iertat, s-ar putea ca ea să nu gătească cina.
Răspuns rău.
De ce? Care e răspunsul corect?
O vrei înapoi - și nu felul acela de înapoi.
Vrei ca ea să se întoarcă la tine, vrei să se topească gheața, vrei ca fața îndurerată să zâmbească,
vrei îmbrățișarea, o vrei pe ea.
Pentru aceasta e iertarea. Acesta e tot scopul ei.
Și la fel e și cu Dumnezeu.
Bineînțeles că nu vrem s-ajungem în Iad.
Dar vrem ca gheața în relația cu Dumnezeu să se topească, vrem ca Dumnezeu să zâmbească, vrem îmbrățișarea
și acceptarea Lui, vrem o relație cu Cel infinit de glorios și atotsatisfăcător.
Dacă nu acesta e răspunsul tău, atunci nu-L cunoști.
Iat-o pe cea pentru copii: aceeași idee, dar un scenariu diferit.
Am crescut fiindu-mi teamă să lovesc cu pumnul și nu pentru că mi-era frică de bătăi, ci pentru că
nu voiam să fac rău nimănui.
Privisem la atâtea bătăi la televizor, încât m-am gândit că e imposibil să lovească atât de tare și
să nu spargă maxilarul celuilalt.
Și este.
Totul e fals.
Atunci când Matt Dillon... (ați auzit vreodată de el? Trebuie să aveți 60 de ani ca să știți cine e Matt Dillon.)
Brațele lui Matt Dillon aveau o anvergură de 2.5m și el avea vreo 2.5m înălțime (nu chiar, dar părea așa).
Și când făcea așa și-l lovea pe om chiar aici, de la 180 de grade, omul făcea așa...
Trebuie că glumești... În realitate i-ar fi rupt capul.
Deci n-aș fi făcut așa ceva niciodată, nu voiam să lovesc pe nimeni.
Dar m-am mâniat odată foarte tare pe Ronnie Jernigan - nu Ronnie Jernigan, ci Ronnie... Jordan.
Locuia pe strada noastră, a devenit polițai și e polițai acum în Carolina de Nord.
Și m-am mâniat atât de tare pe el - ne jucam împreună, eram prieteni buni - și în loc să-l lovesc, l-am
strâns cât de tare am putut, l-am ridicat cu picioarele de pe pământ și l-am aruncat jos.
Și am plecat acasă fără să spun nimic.
Ce-am făcut?
O, mulțumesc, e important. Trebuie să am... mi-am lovit aparatul... trebuie să mă opresc de a fi dramatic...
Îmi plăcea de Ronnie Jordan și voiam să mă joc cu Ronnie, era prietenul meu, dar tocmai distrusesem prietenia.
O distrusesem. Așa că aveam nevoie să fiu iertat, să-l sun.
Trebuia să-l sun, deși era greu. „Am fost prost, nu mai sunt atât de mâniat, putem fi prieteni din nou?
Hai să ne jucăm.”
De ce aveam nevoie să fiu iertat?
Deoarece voiam să mă joc cu Ronnie. E foarte simplu.
Pentru aceasta e iertarea.
Deci când am făcut această listă cu 10 lucruri glorioase care au fost cumpărate cu sângele lui Isus pentru
mine, mă întreb la fiecare din ele dacă este scopul sau este un mijloc către scop.
Și toate 10 sunt mijloace către scopul, care este lumina Evangheliei slavei lui Isus Hristos, care este
chipul lui Dumnezeu.
Capătul liniei, scopul Creației, este să putem vedea, să savurăm, să reflectăm, să îmbrățișăm, să prețuim,
să ne bucurăm de, să fim schimbați de frumusețea lui Dumnezeu.
Acesta e răspunsul meu la prima întrebare.
Răspunsul meu acum la a 2-a întrebare.
Iată a 2-a întrebare: Ce te împiedică să te bucuri de acest bine cel mai dulce, bun, înalt, final?
Sau ce-a stat în calea ta? Dacă ești născut din nou, dacă ești creștin, asum că cel puțin ai gustat
și știi despre ce vorbesc, căci altfel nu ești creștin.
A fi creștin înseamnă să îmbrățișezi, să primești lumina Evangheliei slavei lui Hristos.
Asta înseamnă a fi creștin.
Deci ce stă în cale?
Și răspunsul este dat în versetul 4, în felul următor: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul
veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”
Motivul pentru care unii dintre voi s-ar putea să nu vă bucurați de frumusețea lui Hristos e că sunteți orbi
față de ea, căci Satan conspiră împreună cu necredința ta, căci spune aici că a orbit mintea necredincioasă,
el conspiră împreună cu necredința ta pentru a ține mahrama pe fața ta.
Deci atunci când ți se spune Evanghelia de către mama ta, sau de un prieten, la o pizza, sau prin Billy
Graham, sau prin pastorul bisericii sau un prieten, atunci când evenimentele Evangheliei, lucrarea lui Hristos
ți se vestește, e ceva plictisitor. Pavel spune că e o pricină de poticnire, sau o ofensă, căci există
un văl. Tu privești la spatele vălului, frumusețea e în fața ta, dar zici, „Nu văd nimic.”
Toți cunoaștem oameni de felul acesta, și e teribil, mai ales dacă sunt în familia ta.
Am stat cu unii, la masă cu pizza, descriindu-le cât am putut de bine pe Hristos ca și minunat și frumos
și fiind tot ce un om ar putea dori în veșnicie și pe acest pământ, și să fiu confruntat cu fața cea
mai inexpresivă. Nu înseamnă nimic pentru un astfel de om.
E îngrozitor.
Nu-ți bate joc de astfel de oameni, căci și tu ai fost așa. Plângi, pledează...
Și atunci când vom ajunge la a 4-a întrebare, voi întreba, „E ceva ce putem face?”
Deci acesta e răspunsul meu la a 2-a întrebare.
Problema e orbirea față de slavă. A fi pierdut, a te duce la pierzare înseamnă a fi orb față de slavă.
Ne confruntăm cu un oraș Houston plin de oameni care sunt orbi față de slavă.
Ei văd slavă în fotbal, văd ecouri ale slavei în stele, în copiii lor, în artă și peste tot, dar când
le prezinți cea mai mare slavă, o ceață vine peste ochii lor și nu văd nimic, absolut nimic - nici dulceață,
nici frumusețe, dragoste, bucurie, prețuire, satisfacție, ci doar un gol, sau mai rău.
3. Ce s-a întâmplat cu tine, dacă ești creștin?
Sau ce trebuie să se întâmple?
Care e răspunsul la aceasta?
Și știți încotro mă îndrept - spre versetul 6.
„Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric," ne-a luminat inimile, pentru ca să facem
să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”
Ce face el?
Compară crearea luminii de către Dumnezeu, la început - asta vrea să zică prin „Dumnezeu, care a zis”
cândva la începutul creației, „Să lumineze lumina din întuneric,” și compară aceasta cu ce trebuie
să se întâmple în inima ta.
„Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric,"” - a făcut-o din nou: „ne-a luminat inimile,”
ca să ne dea această lumină - „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”
Deci problema noastră e orbirea față de slavă și răspunsul la problemă este Dumnezeu, la fel de suveran
ca în prima zi, face să strălucească lumina în inimile noastră.
El spune, „John Piper, să fie lumină.”  Și a fost lumină.
Așa am fost mântuit, așa ați fost mântuiți toți care sunteți mântuiți.
Știți că e posibil a ști că ești mântuit și să nu știi cum ai fost mântuit?
Așa cum un bebeluș trebuie să fie învățat pe la vârsta de 4 ani cum a fost născut. N-are nicio idee cum
s-a născut. Și mulți dintre voi, mulți oameni n-au fost învățați bine cum au fost născuți.
Cum ar fi, „O barză te-a adus la Biserică.”
Nu așa s-a întâmplat.
Sau, „Eu m-am adus pe mine însumi.”  Nici așa nu s-a întâmplat.
Într-o zi, când ascultai la Billy Graham sau la pastorul tău, sau la mama ta, sau te rugai cu Biblia în față
sau ai citit ceva roman existențialist la facultate, sau orice altceva, Dumnezeu te-a luminat și dintr-o
dată ceea ce fusese plictisitor, mitologic, irelevant, pricină de poticnire, a devenit incredibil de real,
incredibil de relevant. „Uau! Ce-am făcut în tot acest timp cu privire la această persoană, Isus Hristos,
care a sărit din această predică, sau acest text, sau acest roman, sau de unde a ieșit, și este real
în acest moment.”
Așa ai fost mântuit. Nu trebuie neapărat să fie un lucru foarte emoțional.
Poate să fi fost un susur blând și subțire - și ai știut că ceva s-a schimbat, ceva e diferit.
Lumina a apărut. Dumnezeu a poruncit lumina în viața ta.
Ne plac tuturor povestiri de genul acesta.
Vă voi citi una, e un e-mail care a fost adresat misiunii Desiring God, pentru care lucrez acum (am terminat
cu lucrarea pastorală din decursul a 33 de ani, și sunt la Desiring God și încerc să fac cât de mult adevăr
cunoscut de cât de mulți oameni pot). Acesta e un evreu din Olanda, care asculta la o predică intitulată
„Educație pentru exaltare.”  Asta mă face foarte bucuros și vreau să-i încurajez pe pastori în acest moment.
Am predicat această predică într-un program de construcție.
Nu te aștepți ca oamenii să fie mântuiți în Olanda când încerci să aduni fonduri pentru un program de construcție.
Dar construiam o clădire pentru educație și am avut ideea să numim această campanie „Educație pentru exaltare.”
Am crezut că era ceva inteligent.
Educație - pe orizontală, vom clădi Biblia în viața oamenilor, adulți și copii și o facem ca ei să fie
exaltați în Dumnezeu. Asta doream.
Deci am predicat acea predică pentru a înflăcăra Biserica noastră să clădească acea clădire, iar după
câțiva ani, pe Internet, un evreu din Amsterdam ascultă la ea.
Vă voi citi ce a spus el.
„Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei ce citesc aceasta. Nu-mi vine să cred că mi-a luat 2 ani să înțeleg
ce se spune în predica „Educație pentru exaltare în Hristos.”
Eu sunt evreu, un evreu creștin de-acum 2 minute.
Cred că Isus este Dumnezeu, Isus este Elohim. „Cel ce are pe Fiul are viața.”
Dumnezeu a folosit acea predică audio pentru a zdrobi mintea acestui evreu încăpățânat.
Trebuie să spun că am avut probleme cu numele Tatălui fiind pronunțat, căci în cultura evreiască nu e
obișnuit să pronunți numele Tatălui, căci nu știm cum trebuie pronunțat, dar am decis să continui să ascult.
Ochii mei s-au deschis ('au mers deschiși' în traducere literală, n. tr.).”
Acestea sunt cuvintele pe care le-am subliniat.
Nu e engleză corectă, dar e frumos.
„Ochii mei s-au deschis. Azi dimineață eram supărat pe Dumnezeu - „De ce mă lași să caut fără să găsesc
răspunsuri?”  L-am găsit acum. Isus e Elohim. Mă voi asigura că mesajul va fi răspândit aici în Europa.
Eu sunt din Olanda. Nu-mi vine să cred. De fapt cred.
Isus e Elohim. Slavă lui Isus. Slavă lui Elohim.
Fratele în Hristos. Michael.”  Sau Mihel, cum pronunță ei.
Ce e minunat cu privire la asta e, „Ochii mi s-au deschis.”
De ce?
A zis că se luptase de 2 ani cu aceasta.
De ce nu mai devreme?
N-a decis „acum e timpul, voi apăsa pe buton acum.”
N-a apăsat vreun buton de pornire, ci Dumnezeu a făcut-o.
Dumnezeu a zis, „Să fie lumină.”  Și a fost lumină în inima lui Michael, și un evreu european secular a devenit
un urmaș al Domnului Isus.
Aceasta trebuie să se întâmple. Acesta e răspunsul la întrebarea numărul 3.
Deci prima întrebare: Care e binele cel mai dulce, înalt, bun, final al veștii bune?
Răspuns: lumina slavei lui Dumnezeu strălucind în mod minunat, frumos, satisfăcător din Evanghelie,
ca și vârf al revelației de sine a lui Dumnezeu.
A doua: Ce te-a împiedicat să te bucuri de asta? Ai fost orb.
A treia: Ce-a trebuit să se întâmple?
Dumnezeul Atotputernic, ca la început, a trebuit să spună, „Să fie lumină!”
Acum întrebarea: Ei bine, dacă e atât de suveran, dacă depinde de Dumnezeu, adică El spune, „Să fie lumină”
atunci e ceva ce trebuie să faci tu? Căci ai oameni de care-ți pasă și nu sunt acolo, ci sunt orbi.
Eu sunt atât de nerăbdător să fiu biblic mai degrabă decât logic în mod superficial.
Mulți oameni trag concluzii logice - ei cred că e logic, dar nu e.
Ei spun, „Dacă sunt orbi și trebuie ca Dumnezeu să le deschidă ochii, atunci voi aștepta.
Doar voi aștepta, căci El o face. Nimeni nu L-a ajutat să creeze lumea, așa că nimeni nu-L va ajuta
să creeze oameni.”
Sună logic, nu?
E prostesc.
E o prostie.
E irațional și nu e biblic.
De aceea voi petrece ultimele minute arătându-vă de ce, atât din acest text cât și din altele, iar apoi
vom merge să punem în practică.
În acest text chiar aici, în 2 Corinteni 4, ce se întâmplă între versetul 4 și versetul 6?
V-ați pus întrebarea de ce am sărit peste aceasta?
Ce se întâmplă între versetul 4 și versetul 6?
Iată ce se întâmplă: „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine,” - noi, oamenii, care nu putem face nimic -
„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.”
Ne coborâm și încercăm să ne așezăm sub voi, să fim robii voștri și să vă ridicăm.
Deci îl predicăm pe Isus ca Domn și ne oferim ca robi ai voștri, pentru Isus.
Acest lucru e interpus între orbire și vedere.
De ce?
Pentru că acesta e modul în care Dumnezeu lucrează.
Nimeni, în nicio parte a lumii, nu ajunge să aibă inima deschisă în mod mântuitor fără ca vreo ființă umană
să-i prezinte Evanghelie - fie printr-un tractat, sau pe Internet, sau în persoană.
N-are rost să te rogi ca vreo persoană complet izolată în mijlocul unui trib din Papua Noua Guinee care
n-a avut niciodată acces la Evanghelie, n-are rost să te rogi să se nască din nou astăzi.
Are rost însă să te rogi, „Doamne, dă-le Evanghelia, trimite pe cineva cu Evanghelia, pregătește-i pentru
Evanghelie,” căci atunci când avionul Evangheliei zboară, Duhul Sfânt care trezește și dă viață, zboară în
tandem cu ea. Dacă aterizează Evanghelia, aterizează și Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a fost trimis în lume pentru a-L glorifica pe Isus.
Dacă Domnul Isus nu e înălțat prin Evanghelie în fața oamenilor, dacă li se deschid ochii nu au ce vedea.
Duhul Sfânt nu deschide ochi ca să nu vadă nimic.
Pledez aici cazul pentru cât de esențial ești tu pentru ca oamenii să vadă.
Nu tu faci minunea să se întâmple, ci Dumnezeu doar te folosește pe tine să facă să se întâmple minunea.
Aș vrea acum să vă dau încă 2 texte pentru a sprijini aceasta, ca să vedeți că asta nu e o folosire greșită
a versetului 5, ci e chiar modul în care gândește apostolul Pavel.
Textul următor (doar încă 2 și apoi încheiem) - Fapte 26:17-18.
Situația e că Pavel e pe drum spre Damasc, Domnul Isus Hristos i s-a arătat în slavă, l-a doborât de pe cal,
l-a orbit - tot felul de lucruri interesante se întâmplă aici.
Și el se întreabă ce înseamnă aceasta și ce trebuie să facă, iar Domnul Isus îi dă o trimitere.
E o trimitere minunată, o trimitere imposibilă, nebunească.
Vreau să v-o citesc din Fapte 26, sfârșitul versetului 17 până la versetul 18.
Domnul Isus îi vorbește lui Pavel: „te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină
şi de sub puterea Satanei” - sună familiar? Avem orbire față de lumină fiind biruită și Satan fiind biruit
de mersul lui Pavel.
... „ te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei
la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
Găsesc aici o corelație minunată, că menționează faptul că au nevoie de lumină și au nevoie de eliberare
de sub Satan - „du-te și fă să se întâmple asta.”
Și sunt sigur că Pavel ar fi putut spune, „Nu pot face să se întâmple asta! Doar Dumnezeu spune, „Să fie lumină!”
Doar Dumnezeu e mai tare decât diavolul.
Ce vrei să spui, trimițându-mă pe mine să le deschid ochii?
Încă o prostie logică.
Ceea ce Domnul Isus vrea să spună, e, „Tu să mergi și să-ți deschizi gura, să declari domnia lui Isus și
faptele Evangheliei, te rogi și pledezi cu oamenii, iar Eu voi veni cu fulgere prin viața ta și voi
învia morții. Eu voi da lumină orbilor, voi ridica vălul, și voi face asta prin tine.”
„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Cel ce sădește și cel ce udă nu sunt nimic,
ci Dumnezeu care face să crească.”
Nimic, în comparație, dar esențial.
Fermierii sunt esențiali pentru recolte și ei nu fac sămânța să crească.
Ei doar o privesc.
Pilda spune că ei merg la culcare seara, se trezesc dimineața, plantele răsar, n-au nicio idee.
Până astăzi n-avem nicio idee.
Știința a pus nume la aceste miracole prin care o mică sămânță devine o plantă mare de porumb, cu știuleți,
dar n-avem nicio idee ce se întâmplă acolo. E un miracol, e magic.
Ei bine, trebuie ca fermierii să planteze semințele.
Așa că Pavel s-a dus și a deschis ochi.
Ultimul text - acesta e și mai uimitor, cred eu.
2 Timotei 2:24-26.
Acest text, timp de 33 de ani în slujirea mea, m-a influențat în mod profund în felul în care am consiliat,
în felul în care am considerat posedarea și opresiunea demonică.
Ai fost vreodată implicat în a scoate demoni, în mod real?
Cred că am fost implicat în doar o din astfel de ocazii. Posibil și altele asemănătoare. Dar una sigur.
Cred că există diavolul - e mare, e urât, e puternic, e dumnezeul acestei lumi și nu poate sta în fața
Evangheliei. Nu poate sta înaintea lui Dumnezeu Atotputernic, care l-a creat, îl stăpânește, îl guvernează.
El ca într-o lesă.
Deci dacă am fost implicat într-o singură ocazie, am eliberat doar o singură persoană de diavol în 33 de ani?
Cred că Dumnezeu m-a folosit să eliberez sute.
Atunci, dacă nu se întâmplă prin scoatere de demoni, cum se întâmplă?
La aceasta se referă textul de-aici.
2 Timotei 2:24 - „Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi,” - faceți o pauză aici
și realizați ce face. El numește niște calități de atitudine sau morale. Nu încă despre conținutul mesajului,
ci despre tipul de persoană - nu e certăreț, ci e blând. Și acum vine ceva conținut: „în stare să înveţe pe toți”
Deci voi fi învățător al adevărului, al Evangheliei, și în contextul blândeții și a nu fi certăreț, iar
apoi se întoarce la calități morale: „plin de îngăduinţă răbdătoare,” - începi să vorbești și oamenii
te bruschează, poate verbal, sau fizic, și înduri asta cu răbdare. E parte din procesul pe care-l vom vedea
aici, de a elibera oamenii de diavol.
... „plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici,” - încă ceva conținut, dar și o
trăsătură morală („cu blândețe”).
Avem aici imaginea unui vorbitor care dă învățătură, corectează, și întreaga lui atitudine e de răbdare, blândețe
amabilitate. Nu e aici să pocnească oamenii, nu e tensionat cu oamenii demonizați.
... „în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului,
şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”
Am citit un scriitor foarte bun cu privire la această problemă a realității demonice, făcând distincție
între confruntări în putere și confruntări în adevăr.
O confruntare în putere e ca o exorcizare, pe care am experimentat-o o singură dată - o femeie demonizată
a cărei față nu era fața ei, a cărei voce nu ea vocea ei, care purta un cuțit și amenința pe oameni.
Când am terminat, fața ei era altfel, vocea ei era altfel, cuțitul era pe jos, și în loc să-mi lovească
Biblia din mână timp de 2 ore, a stat și a citit tot Romani capitolul 8, iar duminica următoare a stat pe a 2-a bancă,
iar eu eram terifiat că va fi iar demonizată, căci nu văzusem niciodată în viața mea lucrul acesta.
Nu aceasta se întâmplă aici și acest lucru e real, e tot la fel de real.
Au fost prinși de diavolul ca să-i facă voia. Felul în care au fost prinși au fost prin înșelăciune și minciună.
Dumnezeu, prin învățăturile tale și prin răbdarea ta și prin blândețea ta, prin amabilitatea ta,
le dă pocăința, iar adevărul inundă inima lor și diavolul fuge, căci el e dumnezeu al minciunii și al omorului
de la început și nu poate sta în fața luminii adevărului. Și acea persoană e eliberată, iar lucrul acesta
a venit prin tine. Dumnezeu a făcut-o, Dumnezeu a dat pocăința.
Așa spune, „Dumnezeu le va da pocăința.”  Nu tu faci pocăința să se întâmple, nu ei o fac, ci Dumnezeu
face ca pocăința să se întâmple, iar atunci când ei se întorc de la rău, adevărul îi inundă, iar diavolul,
un mincinos de la început, fuge în fața adevărului care inundă sufletul.
Deci vedeți din nou corespondența cu 2 Corinteni 4:4.
Ai diavolul care orbește mintea necredincioșilor și ai lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu, pe fața
lui Hristos, și asta avem și aici: cunoștința vine prin pocăință și cursa Satanei e ruptă.
Deci răspunsul meu la a 4-a întrebare este: Ce poți face? Poți da învățătură.
Și prin a da învățătură nu vreau să spun ceva formal, ci a sta la o pizza cu cineva și a-i întreba dacă
le poți împărtăși mărturia ta. Împărtășește ce crezi că e potrivit în acel moment.
Au nevoie de adevăr, de adevăr, de adevăr.
Le spui adevărul și prin aceasta îi iubești, te cobori sub ei, ești robul lor, nu domnești peste ei,
ai blândețe, bunătate, răbdare cu ei și Dumnezeul Atotputernic s-ar putea să dea aceasta.
Asta înseamnă că e la latitudinea Lui.
N-o poți face tu să se întâmple, dar te poți pune la dispoziția puterii lui Dumnezeu.
Te poți pune în fața cuiva, cu adevărul ieșind din gura ta.
„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi” de acest fel de robie.
Poți să lași ca adevărul să iasă din gura ta. Orice adevăr cunoști, nu trebuie să ai vreo diplomă.
Chiar dacă ai terminat doar clasa a 8-a, dar știi ceva Biblie și ei nu știu, ești cu un pas mai înainte.
Doar să le torni ceva adevăr biblic, iar Dumnezeu vrea să atingă cu foc surcelele de adevăr pe care
tu le pui în viața lor. Dumnezeu vrea, îi place să facă asta.
Deci când pleci în seara asta, iată cele 4 lucruri, vom face un rezumat apoi ne vom ruga.
Care e lucrul cel mai bun pe care Evanghelia l-a cumpărat pentru noi?
Iertare de păcate, justificare, viața veșnică?
Toate acestea sunt glorioase, dar sunt mijloace pentru un scop.
Iar scopul este lumina Evangheliei slavei lui Hristos, frumusețea lui Hristos, persoana care strălucește.
Ai fost creat pentru o Persoană, nu doar pentru o lume, sau o experiență, ci pentru o Persoană
și toți știți că cele mai mari bucurii vin prin oameni.
Sunt multe bucurii mari care vin printr-un apus frumos, prin mâncare, sau prin tot felul de lucruri,
dar bucuriile cele mai mari, adânci, satisfăcătoare, vin prin prietenii, prin relații, sau chiar prin a
admira felul de oameni care-ți place să le admiri - și toate acestea arată înspre Persoana pentru care
am fost făcuți.
2. De ce nu te-ai putut bucura de asta înainte?
Pentru că dumnezeul acestei lumi te orbea.
A fi pierdut, a fi nemântuit, înseamnă a fi orb față de slavă.
3. Ce a trebuit să se întâmple ca să poți să te bucuri cel mai mare bine al Veștii Bune?
Dumnezeu a trebuit să spună, „Să fie lumină!”
S-a petrecut în timp ce cineva, fie în persoană, sau printr-o carte, sau un text, cineva ți-a spus
despre Domnul Isus - ce a făcut El când a murit pentru păcate, ce a făcut când a înviat biruitor,
ce a făcut când S-a înălțat la Cer, ce face astăzi domnind peste lume, ce va face atunci când va reveni.
Le spui povestirea, cea mai mare din toată lumea. Este o slavă în aceasta, iar dacă Dumnezeu are plăcerea
să le dea pocăința, ea va curge în viața lor.
Deci asta faci.
Fii rob, fii iubitor, fii blând, fii răbdător și vorbește adevărul, oricât ar costa, și vei deveni
mai devreme sau mai târziu un instrument în miracolul vederii în viața oamenilor.
Să ne rugăm.
Tată ceresc, îmi predic mie însumi acum - vreau ca din ce în ce mai mult să fiu un instrument de iluminare.
Vreau ca lumini să se aprindă, căci am trăit și știu că vasta majoritate a acestor oameni doresc.
Vor doar să aducă o mărturie simplă a ceea ce au văzut în Biblie, ce au văzut despre tine și alții încă
nu pot vedea. De aceea vor fi batjocoriți câteodată și respinși și vor fi priviți ca ciudați.
Doamne, mă rog să fim atât de confidenți în ceea ce am văzut încât ochii inimii noastre să fie atât
de strălucitori cu lumina descoperită în Evanghelie încât să nu ne îndoim de Tine, orice ar spune ei,
și să e folosești ca să vorbim cu îndrăzneală, dar cu blândețe și umilință, spunând adevărul în viața
oamenilor. Te rog acestea în Numele Domnului Isus. Amin.