Caracteristicile și binecuvântările creștinului din rugăciunea Domnului Isus (Ioan 17:6-20)
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 30/09/2022
    12345678910 0/10 X

Caracteristicile și binecuvântările creștinului din rugăciunea Domnului Isus

Ioan 17:6. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: -10. tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. 14. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. 15. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. 16. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. 17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. 18. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. 20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

Rugăciunea Domnului Isus este făcută înainte de patimile sale și scoate în relief învățături minunate și adevăruri spirituale adâncim ele ne ajută să înțelegem pe Dumnezeu și Planul Său minunat pentru cei care se numesc poporul Său.

Vom privi împreună astăzi la câteva caracteristici ale unui credincios creștin, așa cum reies ele din rugăciunea Domnului prezentată în textul de astăzi și vom putea învăța cum să fim cu adevărat creștini după voia Lui și să avem parte de binecuvântările lui Dumnezeu:

1. Creștinul după voia Domnului primește Cuvântul Evangheliei și-L păzesc
Ioan 17:6. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. 7. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.

a) Acești creștini au fost atrași de Tatăl, născuți prin Cuvânt și Duhul Sfânt, Mântuiți de Dumnezeu
Matei 16:16. Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” 17. Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
1 Petru 1:22. Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;

23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
Ioan 3:5. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. 6. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.

Lumea de astăzi ar trebui să înțeleagă faptul că adevărații creștini nu sunt cei botezați de mici sau mai mari, care nu cred în Scriptură, ci acei creștini care au crezut șiși-au asumat ascultarea de Cuvânt.

b) Acești creștini trăiesc o viață nouă sub autoritatea Cuvântului Scripturii
Iacov 1:22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. 23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, 24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

Lumea de astăzi vrea să diminueze realitatea Cuvântului, condamnarea păcatului și Adevărul Scripturii.
– Avem parte de o teorie a evoluției care ne spune de o apariție a vieții cu milioane de ani în urmă, la întâmplare, haotic și apariția speciilor pe pământ printr-o evoluție demonstrată prin verigi intermediare de specii inexistente, în contradicție flagrantă cu Cartea Genezei care ne spune că Dumnezeu a creat totul, inclusiv regnul animal, omul și tot ceea ce vedem
– Avem parte de aducerea sodomiei la standardul de normă a societății, știind că este un păcat și că Dumnezeu condamnă acest păcat
– Avem parte de-o negare a lui Dumnezeu ca și Atotputernic, care are în control toate lucrurile și punerea omului ca și salvator al planetei Pământ, prin deja binecunoscuta resetare după un plan al răcirii Planetei, al vaccinării obligatorii și a unui control total al pupolațiilor.
– Avem parte de-o pregătire a venirii anticristului, printr-o negare a venirii Domnului, o negare a promisiunilor Domnului, o împlinire rapidă, în viteză a perioadei apocaliptice prin tot ceea ce pregătește azi Noua Ordine Mondială, cenzura creștinilor, atacurile la adresa Bibliei, la adresa conservatorismului biblic etc.

Creștinii după voia lui Dumnezeu păzesc Cuvântul lui Dumnezeu și nu fac derogare de la El, arătând tuturor acest lucru printr-o trăire a unei vieți noi după Standardul Bibliei.

c) Acești creștini cred în Sfânta Treime, că Isus Hristos este Dumnezeu, a fost trimis de Tatăl și astăzi Duhul Sfânt călăuzește Biserica, conform Evangheliei
Ioan 16:27. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. 28. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” 29. Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă. 30. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”

2. Creștinul după voia lui Dumnezeu se află sub Protecția lui Dumnezeu și au ca Mijlocitor pe Hristos, Marele Preot
Ioan 17:9. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – 10. tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei. 11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.

a) Creștinii aflați sub protecția lui Dumnezeu au pace și bucurie în mijlocul prigoanei și a problemelor
Ioan 17:11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 12. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
b) Creștinii aflați sub protecția lui Dumnezeu sunt păziți de atacurile demonice care sunt dezlănțuite în lumea întunericului
Ioan 17:14. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. 15. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. 16. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. 17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
c) Creștinii aflați sub protecția lui Dumnezeu au ca mijlocitor pe Isus Hristos, Marele Preot care mijlocește înaintea Tatălui pentru noi
Evrei 4:14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. 15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. 16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Lumea de astăzi vrea să minimalizeze această Protecție a lui Dumnezeu promisă de Scriptură, prin alți mijlocitori, prin alte modalități de-a câștiga protecția lui Dumnezeu sau protecția vizavi de lumea întunericului, însă nefericirea și tulburarea tronează în viața oamenilor care resping adevărata protecție a lui Dumnezeu.

3. Creștinii după voia lui Dumnezeu trăiesc în unitate printr-o viață sfântă și de mărturisire a Evangheliei în mijlocul acestei lumi
Ioan 17:17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. 18. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. 20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. 21. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.


a) Unitatea este realizată prin sfințirea sub autoritatea Cuvântului și a Duhului Sfânt
2 Petru 3:10. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12. aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
b) Unitatea Bisericii este o dorință divină prin care cei din lume să poată să creadă Evanghelia și noi să putem depune o mărturie credibilă
1 Cor 1:5. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. 6. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; 7. aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. 8. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. 9. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. 10. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.
c) Unitatea în Hristos Domnul certifică nădejdea credinciosului în promisiunile veșnice făcute de Dumnezeu pentru copiii Lui
1 Ioan 3:1. Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 3. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.

Creștinii după voia Domnului primesc Cuvântul Evangheliei și-L păzesc
Creștinii după voia lui Dumnezeu se află sub Protecția lui Dumnezeu și au ca Mijlocitor pe Hristos, Marele Preot
Creștinii după voia lui Dumnezeu trăiesc în unitate printr-o viață sfântă și de mărturisire a Evangheliei în mijlocul acestei lumi

Simion Ioanăș

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 311
  • Export PDF: 4
Opțiuni