Importanța dialogului și apropierii de oameni în mărturia creștină (Ioan 4:4-30)

Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. 7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? 12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.” 16. „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. 17. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. 20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. 23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” 25. „Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 26. Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” 27. Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi niciunul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?” 28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: 29. „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” 30. Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.


1. În mărturia creștină, creștinul inițiază un dialog, apropiindu-se și căutându-i pe oameni indiferent de starea lor spirituală
Ioan 4:4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

– Locul respectiv era unul respingător
Sychar (greacă: Συχάρ, ἡ – pronunția: soo-khar’) vine din cuvântul de origine, din ebraică, shekar (שֵׁכָר – pronunția; shay-kawr) și înseamnă intoxicat de băutură sau băutură tare.
– Femeia cu care vorbea Domnul era o femeie samariteancă văzută de evrei ca necurată și probabil o femeie ușoară care a avut mai mulți bărbați și cel cu care stătea nu-i era bărbat(Samaritenii erau o mixtură de oameni aduși de Împăratul Asiriei în cetățile Samariei, în timpul robiei asiriene a lui Israel, care trăiau într-un sincretism religios păgân)
vers 9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –

Domnul Isus rămâne modelul nostru de mărturie în mijlocul oamenilor și ne învață să căutăm pe oamenii pierduți, să ne apropiem de ei, să fim astfel o lumină în întunericul aceste lumi, ducând Evanghelia în orice loc.
Marcu 2:15. Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei după El. 16. Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” 17. Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
Luca 15:1. Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. 2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” 3. Dar El le-a spus pilda aceasta: 4. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? 5. După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; 6. şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”
Marcu 16:15. Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

2. În mărturia creștină, creștinul inițiază un dialog, având ca țintă pe Dumnezeu care mântuiește
Ioan 4:6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. 7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”

– Chiar locul unde Domnul stătea avea o semnificație spirituală majoră și era un deget arătăror spre Dumnezeul lui Israel
Gen 33:18. La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii. 19. Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita. 20. Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel. (El-Elohe-Israel = Domnul este Dumnezeul lui Israel)
– Apa era de importanță vitală pentru oamenii din zona respectivă și Domnul Isus găsește oportunitatea s-o aducă pe femeia samariteancă la Apa vieții, Cuvântul lui Dumnezeu, care poate da sățietate veșnică sau viață veșnică. (versetul 10)

Noi creștinii trebuie să găsim oportunități să ne apropiem de oameni și ținta dialogului nostru să fie Hristos Apa vieții, Cuvântul Evangheliei, mântuirea omului.
2 Timotei 4:1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: 2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. 3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

3. În mărturia creștină, creștinul inițiază un dialog, descoperind tainele spirituale minunate ale lui Dumnezeu pentru oameni
Ioan 4:11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? 12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”

Noi creștinii trebuie să cerem Înțelepciune de la Dumnezeu, pentru ca în dialogul cu oamenii să putem să le descoperim tainele minunate a lui Dumnezeu pe înțelesul lor.
1 Corinteni 4:1. Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
Ispravnic are printre altele înțelesul de administrator, adică să ai abilitatea să administrezi tainele lui Dumnezeu, în așa fel încât în funcție de darul dat de Dumnezeu să fii eficient pentru mântuirea altora, prezentându-le ce ți-a descorit El pe înțelesul lor.
Matei 5:13. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. 14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.
Coloseni 4:3. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: 4. ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea. 5. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. 6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.
Domnul Isus o aduce pe femeia aceasta la Norma lui Dumnezeu cu privire la Închinare, Mântuire, descoperindu-i tainele minunate prin care și ea să aibă parte de Salvare.
Ioan 4:20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. 23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

Dialogul în care această femeie a intrat a dus-o la salvare, schimbarea vieții, transformare, mântuire, textul ne spune că ”femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.”

Învățăm din lecția de astăzi cât de important este să avem în noi dragostea Domnului și să înțelegem cât de important este dialogul cu oamenii:
– Să inițiem un dialog, apropiindu-ne și căutându-i pe oameni indiferent de starea lor spirituală
– Să inițiem un dialog, având ca țintă pe Dumnezeu care mântuiește
– Să inițiem un dialog, descoperind tainele spirituale minunate ale lui Dumnezeu pentru oameni

Simion Ioanăș