Semne și minuni ale Domnului Isus

                                   Ioan 2:1-12

            „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo. Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui.

            Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”

            Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am Eu a face cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”

            Mama Lui a zis slugilor: „să faceți orice vă va zice.”

            Și acolo erau șase vase de piatră puse după obiceiul de curățire al iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre. (20-30 litri).

            Isus le-a zis: „umpleți vasele acestea cu apă.” Și le-au umplut până sus.

            „Scoateți acum”, le-a zis El, și „aduceți nunului.” Și i-au adus:

            Nunul, după ce a gustat apa făcută vin, el nu știa de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, știau), a chemat pe mire, și i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.”

Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galilea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Lui au crezut în El.

       După aceea, S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Lui; și acolo n-au rămas multe zile.”

          Nimic nu poate fi mai frumos și mai binefăcător pentru noi, decât să fim adunați, prin har, în jurul Domnului Isus Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre, să-L glorificăm, să-L preamărim prin „închinarea” noastră împreună, cu cântări, cu rugăciuni și desfătare în Cuvânt.

            Pentru că esența credinței noastre, sau baza credinței noastre, stă în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Cuvântul Lui este viu!

           Și nu contează dacă suntem adunați: mii, sute, câteva zeci, sau doi, ci contează dacă El, Domnul este în mijlocul nostru! Pentru că fără El, nu este har, nu este binecuvântare, nu este bucurie în Duhul Sfânt, fără prezența Lui, este doar o formă de închinare. Și noi vrem ca închinarea noastră să fie bună și plăcută înaintea Domnului.

        Domnul Dumnezeu ne invită să luăm parte la nunta Fiului Său, dar nu ca spectatori, nu ca niște privitori peste gard și nu ca niște meseni oarecare, ci ca mireasă, aleasă, iubită De Fiul Său.

       Și mă rog ca Domnul Isus Cristos care este prezent în Adunare, să ne dea înțelepciunea să nu refuzăm invitația și să nu ratăm nunta minunată din cer.

        Însuși Domnul Isus, pe când era pe pământ a fost invitat la o nuntă, așa cum am citit în Cuvântul Sfânt (Și cuvântul acesta ne duce la gândul că, noi înșine suntem invitați la unica nuntă în care Mirele, se va ridica de la masă și ne va da să bem din „vinul cel nou” pe care ni l-a promis în noaptea în care a instituit Cina cea de taină).

La nici o nuntă de pe pământ, mirele nu se ridică de la masă ca să-și servească nuntașii; dar Mirele ceresc se va ridica și ne va da să bem din „vinul bucuriei Sale”.

Și pentru că prezența Lui a contat foarte mult, nunta aceea „din Cana” a fost o nuntă binecuvântată.

      Dacă Domnul Isus nu ar fi onorat cu prezența Sa, nunta din Cana, nu s-ar fi scris despre ea în Scriptură nici măcar în treacăt. Câte nunți, câte căsătorii, câte petreceri ale nuntașilor, au avut loc de când este omul pe pământ, însă de cele mai multe ori, Domnul Isus Cristos nu a fost invitat…

            Pentru că acolo unde este Domnul Isus, nu poți să te îmbraci cum vrei; trebuie să ai haina de nuntă (Matei 22:11-12). Acolo unde este prezent Mântuitorul nu poți să furi mireasa, acolo unde este invitat de onoare Isus Domnul nu poți să te comporți cum vrei tu și cum se comportă lumea la astfel de evenimente.

         La nunta la care este invitat de onoare Domnul Isus Cristos, este bucurie în Duhul Sfânt, acolo este dragoste adevărată, acolo „vinul” nu ia mințile nuntașilor și nici ale miresei, acolo este pace și desfătare în Isus Cristos, care este Domnul.

Pentru o perioadă mai lungă de timp, am cercetat împreună credința oamenilor lui Dumnezeu și am încercat să le urmărim umblarea pe pământ, ca să învățăm ce înseamnă să rămâi credincios chiar și atunci când treci prin încercările cele mai grele ale vieții.

        Este atât de ușor să te lauzi cu credința ta, când toate lucrurile îți merg bine; este atât de ușor să vorbești despre suferință, atunci când tu, nici măcar nu ai gustat-o; e atât de ușor să vorbești despre moarte, atunci când tu nu ai trecut pe lângă ea și nu-i cunoști boldul.

E atât de ușor să te lauzi cu credința ta, când sănătatea îți este de fier, când frigiderul îți este plin, când nu ești lipsit de nici un bine! Atunci este plăcut și frumos cu Domnul!

      Dar când suferi batjocori, bătăi, lanțuri și închisoare; ca și eroii credinței care, după Cuvântul Domnului, unii au fost uciși cu pietre, alții tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, sau nevoiți să pribegească prin pustiu, fără apă, fără pâine, fără un adăpost deasupra capului, atunci nu mai este ușor să rămâi credincios.

       Și totuși, am învățat de la „eroii credinței”, că indiferent de suferințe și de prigoniri, indiferent de greul vieții, cu Domnul, dacă rămâi lângă El, ești mai mult decât biruitor.

        Începând de astăzi, vom merge pe aceeași Cale a credinței, dar vom păși pe urmele Domnului Isus Cristos de data aceasta și cred că nu ne va fi greu să-I urmăm calea pentru că din loc în loc, în călătoria Sa pe pământ, Mântuitorul a pus „jaloane”, sau semne, după cum citim în versetul 11, tocmai ca să ne fie ușor de înaintat și să nu ne rătăcim.

         Așadar, astăzi este prima predică din seria semnelor pe care Domnul Isus le-a lăsat pe când era întrupat pe pământ.

       Vedeți dumneavoastră, după cum, în călătoriile noastre pe pământ avem nevoie de semne de circulație, de semne de îndrumare ca să putem ajunge la ținta dorită, tot la fel, avem nevoie de semne, și de Călăuză pe Calea credinței și dacă Domnul Isus nu ne-ar fi lăsat semnele i dacă Duhul Sfânt nu ne-ar călăuzi printre ele, ne-am rătăci.

        De fapt, tocmai acesta este secretul înaintării noastre pe Calea credinței, și anume faptul că noi nu ne ghidăm după „stele” ca și Magii odinioară, nici după „datinile” străbunilor, nici după învățăturile „sfinților părinți”, ci noi călcăm pe urmele Domnului Isus Cristos pas cu pas și ne ghidăm după „semnele” pe care El Însuși le-a pus din loc în loc pe Cale, pentru noi.

          Textul pe care l-am citit începe cu aceste cuvinte:

„A treia zi, s-a făcu o nuntă…”.

Apostolul Ioan enumeră în Cartea sa, zilele și lucrările de început ale Domnului Isus petrecute în Galilea.

Spre exemplu în prima zi, Domnul este botezat în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul; a doua zi a lucrării Sale, doi dintre ucenicii lui Ioan îl urmează pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, împreună cu Simon, cu Petru, apoi Filip și Natanael; iar a treia zi, Isus este invitat la nunta din Cana, unde participa mama și frații Săi, împreună cu ucenicii.

        Ioan precizează foarte bine faptul că la nuntă erau prezenți și frații Domnului împreună cu ucenicii, tocmai ca toți oamenii să priceapă că Maria nu a rămas „pururea fecioară”, ci a mai avut fii și fiice împreună cu Iosif, bărbatul ei.

         Singurul Fiu care nu se trăgea din bărbat, ci din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, a fost Isus Cristos, care este Domnul.

         Și după cum nimic nu este scris fără sens în Scriptură, enumerarea făcută de către apostolul Ioan, are o semnificație deosebită, mai ales dacă ne uităm în Cartea profetului Osea, 6:1-2 unde Cuvântul Domnului spune că în primele două zile El va lucra la restaurarea vieții noastre și a treia zi ne va primi acasă ca pe mireasa aleasă iubită pentru veșnicie. În două zile sunt pregătirile, iar a treia zi, va avea loc nunta Mielului în cer.

Nu intru în amănunte! Dar precizarea aceasta din versetul 11 unde Ioan spune: „că acesta a fost începutul semnelor lui Isus”, anulează teoria lipsită de temei, că Domnul Isus ar fi săvârşit tot felul de minuni în copilăria Sa.

Minunile pe care tradiția I le atribuie Domnului, susţinând că ar fi fost săvârşite de El în copilărie, au scopul să ducă credința în derizoriu.

         Noi trebuie să credem ce spune Scriptura și nu ce spun tradițiile!

Dar pentru că, Duhul Sfânt știa că se va întâmpla aşa, a avut grijă să fie păstrat caracterul neîntinat al acestei perioade din viaţa Domnului prin adăugarea acestei importante precizări și anume, că minunea din Cana a fost începutul semnelor săvârşite de către El.

Schimbarea apei în vin a fost un semn, adică o minune cu un scop precis, cu o semnificaţie deosebită.

A fost un act supranatural, prin care Duhul Sfânt, arăta că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Acesta este de fapt, primul dintre cele șapte „semne" miraculoase, din Evanghelia lui Ioan, prin care este atestată divinitatea Domnului Isus și în jurul căruia este construită Evanghelia.

Prin săvârşirea acestui semn, Domnul Isus Şi-a arătat slava, chiar dacă a făcut lucrul acesta fără să atragă atenția nuntașilor asupra Lui. El le-a arătat oamenilor de fapt, că este cu adevărat Fiu venit din cer de la Dumnezeu și primii care au înțeles, au fost slugile care au umplut vasele cu apă și care au scos vinul.

Ucenicii Lui au crezut de asemenea în El mai puternic; versetul 11b. Într-o anumită privinţă, ei crezuseră în El şi înainte, dar acum credinţa lor a fost întărită. Ce învățăm de aici? Este faptul că, credința noastră crește pe măsură ce înaintăm pe Cale și pe măsură ce întâlnim semnele lăsate de Domnul, care merge înaintea noastră.

Mergând puțin mai departe cu raționamentul acestei minuni, am putea să ne punem întrebarea: A transformat Domnul Isus Cristos apa în vin cu scopul de a îmbăta nuntaşii? Pentru că, după cum este scris în versetul doi, li se terminaseră vinul i ca niște „sugative”, mai cereau băutură!

Nicidecum!

Din relatarea evanghelistului Ioan, devin clare următoarele motive pentru care Mântuitorul a pus „semnul” acesta:

În primul rând prin transformarea apei în vin, Domnul Isus a pus baza începutului semnelor Sale.

Aceasta este Calea credinței, o cale a minunilor: Urmați-Mă pe Mine și nu vă veți rătăci!

Cam acesta este scopul și rostul semnelor puse de către Domnul Isus Cristos pe Cale.

Până la nunta din Cana Galilei, Domnul Isus nu a făcut nici un alt semn. Acesta a fost începutul semnelor Sale (v. 11).

În al doilea rând, prin acest semn Domnul Isus a vrut cu tot dinadinsul să-Și arate slava Sa. O slavă venită de la Tatăl și nu de la El Însușu! Capitolul 17:24.

Ucenicii Lui au putut să spună cu fermitate în capitolul 1:14: „…Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl”.

            În al treilea rând toate semnele și minunile pe care Domnul Isus Cristos le-a săvârșit și le-a relatat au scopul ca noi să credem fără să ne îndoim vreodată, că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu și crezând în El să avem viața veșnică. Ioan 20:30-31: „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.

       Dar lucrurile acestea au fost scrise, ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând să aveți viața în Numele Lui.”

       De fapt prin relatarea textului citit, Ioan ne introduce în realitatea de dincolo de semne și minuni arătându-ne foarte clar dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu prin puterea Cuvântului Său (pentru că noi nu trebuie să ne oprim la semnele așezate de Isus, ci trebuie să privim și să-L urmăm pe Cel ce a făcut semnele). „Să fie, a zis Dumnezeu și a fost; să se facă apa vin și s-a făcut.

La cuvântul Domnului, neființa prinde viață și materia se transformă.

Moise a transformat apele Egiptului în sânge; dar apa aceea aducea moartea. Dacă ar fi băut cineva apa aceea, ar fi murit; pe când apa transformată în vin de către Domnul Isus, aduce viața, aduce pacea și bucuria în Duhul Sfânt.

La Cuvântul Domnului se poate schimba viața ta și a mea.

       Schimbarea apei în vin a fost primul semn al Domnului Isus în Galilea, la începutul lucrării Sale pe pământ și de atunci și până astăzi Mântuitorul a lăsat pe pământ prin Jertfa de la Calvar, mii și milioane de semne.

Aproape în fiecare casă, în fiecare cetate, în fiecare comună și în fiecare sat, Mântuitorul a aprins cel puțin o luminiță, care arată că Domnul a trecut pe acolo, și de asemenea arată puterea Sângelui care mântuie prin credință.

Am auzit de multe ori mărturia aceasta: Am ajuns în București și căutând o Biserică, am văzut două femei îmbrăcate frumos, cu batic pe cap care mergeau într-o direcție; și am zis: „ele merg la Biserică, merg după ele”.

Cuvântul cu care închei este acesta: Fraților, fiți sare. Surorilor, fiți lumină și împreună să fim semne luminoase în întunericul lumii în care călătorim pentru „o vreme”.

Și după cuvintele rostite de către mama Domnului Isus în versetul 5 „Să facem în călătoria noastră, orice ne va zice Domnul”.

Doamne, ajută-ne!