Nu te lăsa amăgit

                                   Habacuc 1:1-4

            „Proorocia descoperită proorocului Habacuc.

            Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor?

            Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea, și Te uiți la nedreptate?

            Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri, și se stârnește gâlceavă.

            De aceea legea este fără putere și dreptatea nu se vede, căci cel rău biruiește pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte.”

Trebuie să fim conștienți și bucuroși în același timp, de faptul că atunci când vom ajunge în cer, vom fi ca Isus, Mântuitorul nostru.

Așa ne spune apostolul Ioan inspirat de Duhul Sfânt în Epistola întâia 3:2 „Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este.”

Deci, datorită dragostei, a milei și îndurării lui Dumnezeu vom fi transformați din ființe trecătoare, muritoare, în ființe nemuritoare și vom fi ca Domnul Isus, în afară de urmele cuielor și ale rănilor din mâini și din picioare; urme pe care le poartă în cer, ca semne ale suferinței Sale pe pământ.

Și vom fi ca Isus, Domnul nostru, în afară de rănile pe care le poartă, în palmele Sale, în picioarele și în coasta străpunsă de sulița ostașului; și în afară de rănile brăzdate pe spinarea Sa de biciul Roman și de nuielele lui Pilat. Vom fi cu Isus și vom fi ca El! Nădejdea aceasta ne face să ne bucurăm chiar și în necazurile noastre.

Ca și mana din Chivot și toiagul lui Aaron cu roadele făcute într-o singură noapte, împreună cu tablale Legii scrise cu degetul lui Dumnezeu, rănile Domnului Isus sunt mărturii ale trecerii Sale pe pământ și a lucrării lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Oricând, Mântuitorul poate să ridice mâinile și să arate celor necredincioși semnele trecerii Sale pe pământ.

Însă noi credincioșii, suntem legați de cer prin rănile Lui și în sângele care a curs la Golgota, avem siguranța și pecetea legământului cu Isus, Domnul.

În lume sunt mulți amăgitori în vremea aceasta, dar sunt și mai mulți credulii. Durerea mare este faptul că nici Bisericile nu sunt scutite de amăgitori și de creduli.

            Un singur om poate să amăgească și să adune în jurul lui o mie de creduli care rămân foarte curând dezamăgiți. Și mă minunez singur și mă întreb: cum se poate ca unii pocăiți să se lase vânduți și cumpărați așa de ușor?

Cum se poate ca un oarecare să se ridice dintr-o mulțime, să se dea ceea ce nu l-a învestit Domnul să fie și să atragă după el credincioși? De fapt un astfel de om atrage după el „credulii”.

            Umil vin astăzi înaintea poporului lui Dumnezeu și strig din adâncul inimii:

Nu vă lăsați amăgiți de oameni!

            Este adevărat; cu mintea noastră, oricât de multă abilitate am avea și ori cât de mult ne-am strădui, nu putem să vedem și nu putem să înțelegem lucrurile lui Dumnezeu și nici pe cele care ne înconjoară în fiecare zi, nu le putem înțelege corect. De aceea, de cele mai multe ori ne lăsăm amăgiți, de lucruri, de ființe, de situații…

            Dacă rămânem însă, lipiți de Domnul Isus Cristos, El nu ne va lăsa nici odată în amăgire și în rătăcire.

            Un exemplu deosebit avem în Asaf, marele cântăreț și slujitor al lui Dumnezeu, care uitându-se în jurul său la oameni care erau departe de Domnul și nu înțelegea de ce lor le mergeau toate lucrurile bine, erau bucuroși și fericiți, iar el care slujea cu credincioșie lui Dumnezeu, avea numai eșecuri și dezamăgiri.

            De aceea erau să i se clatine „picioarele” credinței și erau să-i alunece pașii de pe cale; până într-o zi când a intrat în casa lui Dumnezeu, s-a smerit în fața Lui, a ridicat mâinile spre cer și s-a rugat cu credință.

            Ce s-a întâmplat? Psalmul 73 ne spune!

            Domnul l-a auzit din cer, l-a apucat de mâna dreaptă, (De ce de mâna dreaptă? V-ați gândit vreodată ce înseamnă mâna dreaptă în Scriptură? „Domnul este umbra ta, pe mâna ta cea dreaptă!” În mâna dreaptă este puterea, este tăria unui om, în mâna dreaptă este puterea credinței și când dreapta ți-a slăbit, când ai început să șchiopătezi în credință, cazi, te prăbușești la pământ și singur nu te poți ridica! Dar spune mai departe Cuvântul că Domnul, l-a apucat de mâna dreaptă, l-a întărit în credință, l-a sfătuit și l-a încurajat să rămână lângă El.

            Lângă Domnul Isus nu te „papă” leii, așa cum nu l-au păpat pe Daniel, lângă Isus nu te acoperă valurile…

Da, Domnul Dumnezeu ne îndeamnă să rămânem lângă El, pentru că dacă ne vom uita la oameni și vom alerga după oameni, ne vom poticni foarte curând și nu vom mai putea înainta pe cale.

            Profetul Habacuc era tot într-o stare ca a lui Asaf; gata să cadă, dar venindu-și în fire și-a vorbit sufletului său și a zis: Capitolul 2:1 „M-am dus la locul meu de strajă, și stam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul, și ce-mi va răspunde la plângerea mea.”

            Mă duc la Domnul! Să stau de vorbă cu El…

            Ce învățăm din experiențele celor doi oameni din vechime? Învățăm că Dumnezeu nu-ți vine în ajutor și nu îți vorbește dacă nu Îl chemi ca să stai de vorbă cu El.

Dacă te duci la oameni și te încrezi mai mult în ceea ce fac și spun ei decât în Dumnezeul nevăzut, s-ar putea să fii dezamăgit într-o zi și căderea să-ți fie mare.

            Dumnezeu te scoate din necaz, din suferință, din născocirile minții amăgitorilor și îți vorbește numai dacă vii cu smerenie și credință în prezența Lui.

            Numai în casa lui Dumnezeu și în prezența Lui, lucrurile din mintea noastră se clarifică, pentru că adevărul este în Cuvântul sfânt, citit și predicat.

            Dacă nu renunțăm la încrederea „oarbă” în oameni și dacă nu ne predăm cu totul în mâna lui Dumnezeu foarte ușor putem să cădem în amăgire.

Și până când nu vom spune: „Vorbește Doamne căci robul Tău ascultă”, nu vom putea înțelege ce se întâmplă și de ce se întâmplă în jurul nostru lucruri care aduc amăgire atâtor suflete și nu vom putea să înțelegem vremurile pe care le trăim.

            Habacuc își avea turnul său de veghe, un loc înalt în cetate, de unde putea scruta depărtările și unde putea în voie să stea de vorbă cu Dumnezeu, fără să fie deranjat de nimeni și de nimic.

De același lucru avem și noi nevoie; de un turn în care să ne retragem; „o cămăruță” în care să stăm în intimitate de vorbă cu Dumnezeu și de acolo să aducem problemele noastre înaintea Domnului; tot acolo să așteptăm în tăcere răspunsul lui Dumnezeu la plângerile noastre.

Ce trebuie să faci, suflete drag?

Trebuie să închizi telefonul departe, în bucătărie, sau în baie, sau în balcon; să închizi robinetul de apă, și ochiul de la aragaz. Să nu fii deranjat de nimeni și de nimic, să urci în „turn”, să intri în odăiță și să deschizi cerul cu „cheia” rugăciunilor tale.

Habacuc are nelămuririle, frământările, și îngrijorările sale, de aceea se duce înaintea lui Dumnezeu să-L întrebe și să primească o lămurire corectă.

De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea să meargă crescând în mijlocul poporului Său și de ce, cel rău prosperă și are câștig?

Versetele 2-4: „Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor?”

Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea, și Te uiți la nedreptate?”

Domnul Dumnezeu îi răspunde în capitolul 2:12 pentru că El nu se lasă batjocorit; nimeni să nu se înșele în privința aceasta și nimeni să nu creadă că Domnul Dumnezeu stă liniștit și privește la tot ce se întâmplă în poporul Său.

Sunt unii care își „cumpără” zece „oi”, „credulii” și se fac patroni de turmă. Oare cum vede Dumnezeu o asemenea lucrare?

„Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, și care întemeiază o cetate cu nelegiuire.”

Nu se lasă Dumnezeu păcălit și nici batjocorit. Fiecare să ia seama la ceea ce face înaintea Domnului și în Numele Lui.

În Evrei 10 citim așa: „Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi, și cel neprihănit va trăi prin credința lui“.

Cuvântul acesta de înștiințare, vine la sfârșitul unui pasaj al cărui scop este să-l îndemne pe cel credincios să nu se descurajeze și să nu dea înapoi, chiar dacă vede silnicie, ură, dezbinare în adunări.

Rămâi credincios Domnului Isus!

„Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine”, Zice Domnul!

De ce să nu am credință în Pavel, în Petru, în Ioan, sau într-un om din zilele noastre?

Pentru că oamenii nu sunt statornici!

Aveți credință în Dumnezeu; El nu se schimbă!

Habacuc este profetul care, atunci când are o problemă pe care nu o înțelege și la care nu găsește răspuns, el nu merge la oameni pentru rezolvare și lămurire, ci se retrage în singurătatea părtăşiei cu Dumnezeu aşteptând „în tăcere ajutorul Domnului”.

M-am dus la locul meu de strajă; sau m-am dus la locul meu unde stau în tihnă de vorbă cu Dumnezeu!

O astfel de atitudine în credință, este întotdeauna răsplătită de Domnul.

S-a schimbat oare Dumnezeu? Nu mai este El Dumnezeul în care se încredeau părinții noștri și în care, nici măcar umbră de schimbare nu găsim?

Nu! Dumnezeu nu se schimbă și nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbeşte ca altădată și  că nu mai stă de vorbă cu credinciosul!

Este adevărat însă, că oamenii nu mai ştiu să asculte ca în alte vremuri!

Când Domnul Dumnezeu vorbește, ar trebui ca toți să stea în ascultare și să împlinească, pe loc, ceea ce Dumnezeu vorbește.

Deuteronom 10:12 „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău.”

Habacuc se distinge de ceilalţi profeţi printr-o trăsătură unică: el nu-i vorbește poporului din partea lui Dumnezeu, ci I-a vorbit lui Dumnezeu despre popor.

Și se întreabă: cum poate un Dumnezeu sfânt şi drept, măcar să se gândească să pedepsească vinovatul Său popor prin şi mai vinovatul Babilon? Capitolele: 1:12-2:1.

Dumnezeu îi răspunde profetului la aceste două întrebări 1:5-11 şi 2:2-20

Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi și chiar dacă încă nu îl înțelegem, trebuie să ne facem timp pentru a sta de vorbă cu El și în nădejde, cu credință și răbdare să așteptăm răspunsul care nu întârzie.

Să nu ne lăsăm amăgiți de oameni ci cu credință și nădejde să stăm lipiți de Domnul.