Națiuni puternice se vor teme de Domnul
Autor: John Piper  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de emasuciu in 05/12/2022
    12345678910 0/10 X
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/
Referințe

Mulțumesc, haideți să ne rugăm. Tată din ceruri te rog să mă ajuți să fiu credincios Cuvântului Tău, să nu mă bazez pe înțelepciunea mea, ci în toate și în următoarele minute să mă încred în Tine. Fie ca Duhul Tău cel Sfânt să lucreze liber și cu putere, să miște prin mine și să împlinească nevoile fiecărei persoane din locul acesta. Eu voi vorbi despre un lucru, dar prin minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, Tu vei împlini o mie de nevoi, pe care eu nu le cunosc. Îți cer lucrul acesta în puterea ta vindecătoare, care aduce bucurie, împăcare, mântuire și ajutor. Ajută-ne să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin.

Titlul meu este: Popoare puternice se vor teme de Domnul. Este un citat din Isaia 25 versetul 3, vom citit imediat. Dar înainte vreau să vorbesc cu voi despre motivul pentru care am ales textul și tema aceasta. Mesajul acesta este produsul a două viziuni, a doua declarații de misiune. Misiunea bisericii voastre, despre care am corespondat împreună cu J. D. de câteva săptămâni și misiunea vieții mele au fost puse împreună și au produs mesajul acesta. La aceasta mă refer când menționez misiunea bisericii voastre. Biserica aceasta țintește să planteze o mie de biserici și să aducă binecuvântarea Evangheliei în o mie de orașe în următorii patruzeci de ani. Am citit asta și mi s-a părut minunat. Nu îmi ajustez misiunea în funcție de unde sunt, ci o urmez peste tot, pentru că Dumnezeu mi-a dat o chemare și este aceeași oriunde aș merge, este suficient de măreață. Exist, și am mai spus asta în ultimii patruzeci de ani, pentru că aceasta este chemarea lui Dumnezeu pentru mine, exist pentru a împărtăși o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria oamenilor, prin Isus Cristos. Aceasta este misiunea vieții mele. Exist pentru a răspândi în biserica aceasta, în locul acesta, să răspândesc o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria tuturor oamenilor, prin Isus Cristos.

Deci am luat declarația misiunii voastre și misiunea mea, și le-am pus una lângă alta. Voi țintiți să aduceți binecuvântarea Evangheliei în o mie de orașe în următorii patruzeci de ani, și m-am întrebat, cum pot fi aceste două misiuni unite? Ce vreți să spuneți prin “binecuvântare?” Răspunsul meu este că felul în care puteți fi o binecuvântare pentru un oraș, sau un popor, o persoană sau familie, ar fi să vedeți o trezire în orașul acela, în poporul acela, în familia aceea, în inima acelei persoane, să vedeți pasiunea vie pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile prin lucrarea de răscumpărare a lui Isus Cristos. Cred că cel mai măreț lucru care i se poate întâmpla oricărui om, este ca în inima lui să se nască o pasiune pentru Dumnezeu. Este cea mai mare binecuvântare pentru orice oraș, sau pentru orice persoană. Dumnezeu este minunat, Dumnezeu este cea mai minunată ființă din Univers, peste Univers, care a creat Universul, care susține Universul. Dumnezeu este cel mai mare, cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai înțelept, cel mai drept, cel mai iubitor, cel mai sfânt, cel mai glorios, dintre toate ființele. De aceea pentru a-L cunoaște, pentru a fi în prezența Lui, în dragostea Lui, să fim modelați de El, pentru a-L reflecta pe El, pentru a fi satisfăcuți în El, să ne bucurăm și să fim încântați de El, este cea mai mare binecuvântare care se poate petrece unei ființe umane. Ascultați unul dintre versetele mele preferate din Psalmul 16:11 ”Îmi vei arăta cărarea vieții” (David vorbind cu Dumnezeu). “Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.” Subliniați aceste două cuvinte: “nespuse” (depline) și “veșnice.” Dacă vreți să știți de ce sunt creștin, un răspuns simplu este pentru că nu s-ar putea să găsești ceva mai bun decât atât. Nu există o bucurie mai deplină, sau mai de durată decât “veșnică.” Dacă ar exista așa ceva, n-aș mai fi creștin, ci aș urma acel lucru. Dacă aveți o ofertă mai bună pentru mine, decât bucurie deplină pe veci, primesc oferta voastră cu bucurie. Voi înceta să fiu creștin și accept oferta voastră. Nu aveți o ofertă mai bună, o ofertă mai bună nici n-ar putea fi concepută.

De aceea cea mai mare binecuvântare pe care biserica aceasta o poate aduce în o mie de orașe, este o pasiune pentru Dumnezeul acesta, trăind în prezența Lui unde este bucurie deplină, nu 80%-90% sau 99,4% ci 100% garantată și nu doar timp de o sută de ani, ci pentru totdeauna. Aceasta este oferta pe care o faceți lumii acesteia. Pentru aceasta trăiesc eu, să prezint oferta aceasta lumii. Nu-mi pot imagina ceva mai bun decât angajamentul vieții mele și declarația bisericii voastre, sursa mesajului meu. Există o problemă, pentru că orașele unde vreți să ajungeți voi, nu vă doresc. Lumea, și în mod special America, este din ce în ce mai ostilă mesajului vostru și trăim vremuri triste. Pentru că lucrurile se îndreaptă în direcția greșită. Mintea care este concentrată pe poftele trupește, este ostilă față de Dumnezeu, pentru că nu se supune Legii lui Dumnezeu, și cu-adevărat nu se poate supune. Iar carnea nu poate fi plăcută lui Dumnezeu. Lumea trăiește în poftele trupești fără Duhul Sfânt și există o ostilitate înnăscută împotriva Evangheliei lui Isus Cristos.

Lumea nu vrea să audă un mesaj de smerire și mărirea lui Dumnezeu. Lumea vrea să folosească rețeta ei pentru fericire și chiar am citit la știri ieri și am răspuns alaltăieri. Un tată care vrea să dicteze fericirea fiului său, și o face în felul lui, nu după modelul Bibliei, și nu se întreabă ce l-ar face pe fiul lui fericit din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Așa că decide în mod personal ce îl va face fericit pe fiul lui, sau ce o poate face fericită pe soția mea, pe copiii, pe prietenii mei. Eu decid! Aceasta este metoda lui Adam și Eva, iar peste 7 miliarde de oameni nu vor să le spuneți modul lui Dumnezeu în care El vrea să fie fericiți. Cu bucuria care ar fi cu adevărat deplină și veșnică. Trebuie doar să te supui Lui. Nimeni nu vrea să audă mesajul acesta fără lucrarea Duhului Sfânt.

Deci avem o problemă, o problemă enormă în ce privește viziunea voastră și a mea. Orașele care au cea mai mare nevoie de voi, nu vă doresc, ceea ce înseamnă că va fi greu pentru voi să mergeți acolo. Va fi foarte dificil pentru voi, va fi opoziție împotriva misiunii voastre prin ostilitatea naturală a omului și a diavolul însuși care vă urăște și vrea să vă distrugă, să vă înșele. El este real, supranatural și nu este de jucat cu el. O singură ființă este mai puternică decât diavolul și Acela este Dumnezeu Însuși. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Nu aveți nici o șansă împotriva diavolului și nu există nici o rugăciune împotriva lui. El este real și nu vrea să mergeți în orașele acestea pentru că sunt ale lui și intenționează să nu le cuceriți. Dacă veți merge trebuie să mergeți în puterea Evangheliei atotputernice a lui Dumnezeu. Iar motivul pentru care sunt aici, este pentru că vreau să vă întăresc mâinile în lucrarea aceasta. Aveți o misiune imposibilă pe care v-ați stabilit-o și din punct de vedere uman, este imposibil, dar este singura misiune vrednică și vreau să vă întăresc mâinile în lucrare.

Când privesc înapoi în lucrarea mea de treizeci și doi de ani ca pastor, unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a mă ajuta să merg înainte a fost speranța, confidența că Dumnezeu va câștiga. Își va învinge dușmanii și va pune mesajul Lui acolo unde vrea oriunde în lume și va împlini lucrul acesta fără îndoială. Chiar dacă nu așa par a fi lucrurile în lucrarea voastră, dar nu cedați, El va împlini lucrul acesta!

Vreau să vă dau speranța aceasta și vreau să mergem în Isaia și dacă aveți o Biblie să vedeți de unde am extras ideile mele, Haideți să mergem în Isaia, una dintre cărțile acelea mari din mijlocul Bibliei. Isaia 25 și vom citi împreună 1-8, iar mesajul meu este inspirat din versetul 3 așa că acordați-i mai multă atenție când ajungem acolo. Dar mesajul versetului 3 va fi la mijloc considerând ce spune înainte și după, ca să puteți vedea contextul glorios în care vi se oferă speranță. Cred că versetul 3 este foarte relevant pentru biserica voastră. Acesta este motivul pentru care am ales textul acesta. “O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie. Ai prefăcut cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este o cetate; ea nu va mai fi niciodată rezidită. De aceea popoarele puternice Te vor slăvi; cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine. Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea celor groaznici era ca furtuna împotriva unui zid, ca arșița soarelui într-un loc uscat. Tu aduceai la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântărea celor groaznici încetează.

Înainte să citesc versetele 6-8, poetul Robert Burns cel care a scris: “dacă Dumnezeu ne-ar da darul să ne vedem cum ne văd cei din jurul nostru.” Poetul acesta a spus că nu putea citi versetele 6-8 fără să plângă. Încercați să înțelegeți de ce simțea lucrul acesta, în timp ce citesc versetele acestea. “Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele un ospăț de cărnuri grase.” Observați că spune “toate popoarele” și este un lucru măreț, imens. Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele aceste, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune- cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite. Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea care înfășoară toate neamurile. El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământ disprețul poporului Său, căci Domnul a vorbit.” Amin.

Un motiv indispensabil de a merge înainte într-o viziune de patruzeci de ani pentru biserică, pentru a fi o binecuvântare prin Evanghelie pentru o mie de orașe, un motiv indispensabil este speranța. Confidența că se va împlini. El poate și va lua cetățile neamurilor groaznice și le va face să se teamă de Domnul. Haideți să vorbim despre contextul acestor opt versete ca să puteți simți minunăția lor. Isaia are o vedenie cu privire la viitor, o vedenie înrădăcinată în trecut, conținând promisiuni în mijloc. Vreau să privim înapoi în trecut la planul lui Dumnezeu, apoi să privim spre viitor și rezultatul istoric uimitor, iar apoi la prezent unde trăim noi și la promisiunea din versetul 3.

Concentrați-vă un moment pe trecutul din versetul 1.”O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numele lui Tău, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie.” Dumnezeu este un Dumnezeu care plănuiește, niciodată nu există planul doi pentru că primul plan este perfect. Uneori ne gândim la preștiința lui Dumnezeu pentru a explica de ce cunoaște viitorul și atotștiința lui Dumnezeu ca și cheie cu care deschide viitorul, dar nu este cel mai bun mod de exprimare. Corect ar fi spus, Dumnezeu cunoaște viitorul pentru că El l-a plănuit, știe ce va face! De aceea cunoaște viitorul! „Plănuite demult care s-au împlinit cu credincioși.” Viitorul este asigurat nu doar pentru că Dumnezeu îl cunoaște, ci pentru că El îl face, îl plănuiește, și are un plan minunat pentru istoria lumii. Eu sunt Dumnezeu, nu există nici un alt dumnezeu, capitolul 46. Din timpurile trecute planurile Mele vor rămâne în picioare. Eu voi împlini toate planurile Mele, scopurile Mele vor rămâne în picioare, cunosc viitorul pentru că Eu l-am făcut. “Lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie.”

Dumnezeul nostru plănuiește cu putere și dacă câștigă o luptă printr-o săgeată trasă spre o țintă, în ultimele secunde când pare că inamicul va copleși poporul Lui, săgeata ajunge ținta în mod perfect, și câștigă lupta, nu a fost prin noroc! Acela a fost felul în care a plănuit să câștige lupta! S-ar putea să fie lupta voastră și poate duceți lupta aceasta de ani de zile și vă gândiți că mai sunt doar trei secunde, ca El să arunce săgeata și să ajungă exact unde vrea El și victoria va fi a Lui, exact când vrea El.

Citeam în devoționalul meu dimineață și de două săptămâni postez pe Twiter. Când am citit în Ioan în devoționalul meu, căutând ajutorul lui Dumnezeu pentru predica aceasta, Isus nu a ocolit Iudeea pentru că încercau să-l omoare, iar apoi câteva versete mai încolo, “dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.” Ei cred că pot face orice cu mâinile lor? Nu s-au putut atinge de El! Până ce El zice: atingeți-mă acum și voi muri!” “Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am autoritate s-o dau și am autoritate s-o iau din nou.” Cine L-a înviat pe Isus din moarte? Isus! Nu mă joc cu Dumnezeul aceste pentru că este în complet control, planurile Lui se vor împlini.

Iubesc cuvintele acestea: “lucrurile... s-au împlinit cu credincioșie.” Aveți o misiune pentru biserica aceasta și aveți o Stâncă pe care să vă bazați. Haideți să privim în viitor în versetele 6-8, cuvintele care îl făceau pe Robert Burns să plângă. Haideți să le citim din nou. “Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune- cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite. Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea care înfășoară toate neamurile. El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său.”

Când spune că toate popoarele vor fi la ospățul acesta, citesc în lumina prețului plătit de Isus în Apocalipsa 5:9 “Tu ești vrednic să iei sulul și să-i deschizi sigiliile, pentru că ai fost înjunghiat și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu, oameni din orice seminție, limbă, popor și neam.” Toate popoarele! Oameni din orice trib, orice limbă, oameni din orice națiune vor fi în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că i-a cumpărat cu sângele Lui. Despre oamenii aceștia vorbește și nu se referă la universalism. Nu spune că toți vor fi mântuiți pe planeta Pământ. Va veni o judecată groaznică, dar va fi un popor din toate popoarele, așa că toate popoarele vor fi acolo! Așa arată lucrurile când privim toată Biblia. Versetul 3 este la mijloc între aceste două certitudini, trecutul plănuit, iar în viitor adunarea popoarelor, când moartea este îndepărtată, lacrimile nu mai sunt și Împărăția este aici. Noi trăim în mijlocul acestor lucruri. Aici la mijloc este locul unde aveți visele voastre, unde biserica primește o viziune, și spune: credem că Dumnezeu ne cheamă să fim o binecuvântare pentru o mie de orașe în următorii patruzeci de ani. Cred că versetul 3 este cuvântul lui Dumnezeu pentru voi în weekendul acesta, să fiți încurajați să mergeți înainte.

L-am întrebat pe pastorul vostru aseară când mâncam cina împreună, de unde vine viziunea aceasta și dacă liderii bisericii au aceeași viziune, sau doar tu adopți viziunea aceasta? Pentru că tu ai putea muri mâine, dar liderii tăi vor merge înainte? Este o întrebare importantă pe care trebui să o răspundeți. Este aceasta viziunea bisericii, sau doar a pastorului? Este o chemare măreață pentru un grup de credincioși. Sute dintre voi simțiți să sunteți mișcați ca un pom, gata să fie dezrădăcinat și plantat într-un alt oraș. Pentru a fi plantați în mijlocul unui alt grup de oameni, în altă țară. Haideți să citim versetul 3: “De aceea popoarele puternice Te vor slăvi cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.” “cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.” Trebuie să vă întrebați, după cum m-am întrebat și eu, ești sigur, John, că “teama” în versetul acesta este o teamă mântuitoare? Sau este doar teama venită din lașitate, teama de a fi aruncat în iad din cauza credințelor lor? Care dintre acestea ar putea fi? Este o teamă mântuitoare, o reverență, teamă pe care ar trebui să o avem noi înaintea unui Dumnezeu suveran. Iar motivul pentru care spun asta este pentru că în versetul 6, popoarele acestea groaznice, sunt incluse în “toate popoarele.” “Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune- cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite.” Și va îndepărta moartea de al ei. Toți oamenii care sunt salvați și prezenți la ospățul acesta includ popoarele groaznice din versetul 3, de aceea consider versetul 3 o promisiune a mântuirii pentru orașele groaznice. Orașe care cândva au fost împietrite și întărâtate, pline de mânie și împotrivire, ostile Evangheliei, Îl vor slăvi pe Dumnezeu.

Deci când spuneți că vreți să aduceți binecuvântarea Evangheliei în o mie de orașe, unde mulți dintre ei nu vă vor absolut deloc, unde nu există un singur suflet care vrea să mergeți la ei, nici unul! Exact acolo ar trebui să mergeți! Dar cum vei merge acolo? Cu ce speranță veți merge acolo? Veți merge cu speranța aceasta că Dumnezeu va aduce orașe groaznice, orașe care nu au nici un singur suflet care vă doresc, până ce Duhul Sfânt ajunge acolo cu voi prin Evanghelie și îi trezește și îi învie din moarte. Atunci, orașe groaznice se vor teme de Domnul.

Haideți să vedem cum aplică Pavel versetul acesta, ca să înțelegeți cum să împliniți lucrul acesta. Vreau să umblăm cu Pavel printr-un oraș de genul acesta. Deci vom merge în Fapte 16 în Noul Testament, și să ne aducem aminte ceea ce probabil știți, că strategia lui Pavel de a atinge lumea romană, a fost să meargă din oraș în oraș pentru că avea convingerea, evident, că dacă ar putea planta o biserică în oraș, să evanghelizeze orașul timp de câțiva ani, orașul acela ar putea apoi evangheliza regiunea aceea. Fapte 19:10 “Lucrul acesta a durat doi ani, astfel ca toți cei ce locuiau în Asia, au auzit Cuvântul Domnului.” Asia era provincia romană unde era Efesul, dar Pavel nu a călătorit prin toată Asia, dar Evanghelia a ajuns în toată Asia. Cum? Prin Efes. Pavel și-a dedicat câțiva ani în Efes și suficienți oameni au fost mântuiți încât toate rudele lor care locuiau în satele dimprejur, cu suficiente legături au auzit Evanghelia. Acestea au fost gândurile lui Pavel. Iar acum a venit timpul să se mute din Asia Mică (Turcia) înspre Europa, Grecia, în felul acesta.

A primit o vedenie noaptea: treci în Macedonia și ajută-ne. A văzut un om și a concluzionat că trebuie să plece. Când a plecat nu s-a oprit în Samotracia, nu s-a oprin în Neapolis s-a oprit în Filipi. De ce? Haideți să citim. Fapte 16:10-12 “După ce Pavel a avut viziunea, am căutat imediat să ne ducem în Macedonia,” deci a trecut în Asia Mică în Europa. “înțelegând că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia. Am pornit pe mare din Troa și ne-am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate din acea regiune a Macedoniei și totodată o colonie. În cetatea aceasta am rămas câteva zile.” Aceasta a fost strategia, trecem peste cele două orașe în drumul nostru și ne vom stabili în Filipi. Și ce face acolo? Să spunem că voi sunteți cu o mie de filipeni în fața voastră, ce a făcut când a ajuns acolo?

Primul lucru, a mers la râu, unde a auzit că era un grup de femei care făceau studiu biblic, un grup de rugăciune, probabil femei evreice și a împărtășit Evanghelia cu ele și Lidia a fost mântuită. Dumnezeu a mântuit-o pe Lidia și spune că i-a deschis inima- primul convertit. Apoi a predicat pe străzi, destul de riscant într-un oraș ca acesta, și sclava aceasta care avea un demon, care le aducea un mare profit stăpânilor ei prin prezicerea viitorului, îl enervează pe Pavel și el îi spune: ieși afară din ea! M-am săturat să aud lucrurile acestea! Și roaba a fost eliberată complet. Avem doi convertiți, o femeie de afaceri și o fostă roabă. Apoi este aruncat în închisoare, o parte importantă din strategia pe care a menționat-o Isus. Isus a promis în Matei 24 că pe unii dintre voi vă vor pune în închisoare și va fi un timp pentru propovăduire! Misiunea lor nu a fost deraiată. Misiunea nu este distrusă niciodată dacă aveți un Dumnezeu suveran! Niciodată! Este doar o altă parte din planul Lui de demult, împlinit cu credincioșie. Veți asculta, în momentele acelea acolo unde v-a dus El în planul Lui? Fiți credincioși în momentul acela!

Deci Pavel și Sila cu picioarele în butuci, au fost bătuți înainte să fie puși în închisoare, deci sufereau, îi dureau gleznele, era noapte și nu puteau dormi, era întuneric și poate plin de șobolani, și ce făceau ei? Cântau, nu-mi vine să cred! Cântau! Vreau să fiu ca Pavel! Îmi petrec atât de mult timp murmurând și mă plâng de atâtea lucruri mărunte care nu merg cum trebuie în viața mea. Iar Pavel era în închisoare, fusese bătut, cu picioarele în butuci, dar la miezul nopții cânta! Nu era minunat dacă Dumnezeu ar fi făcut o minune? Tot locul acesta s-a zguduit, toate ușile s-au deschis, și ce face Pavel? Îi predică paznicului închisorii. Predică Evanghelia paznicului, și el devine al treilea convertit. Îl duc acasă și îl botează în mijlocul nopții și toată casa lui crede și avem o biserică. În felul acesta se întâmplă lucrurile. Când te uiți la pătrunderea aceasta în Filipi, realizezi cât de remarcabil a fost. Filipi a fost un oraș colonizat de romani, cultul imperial îl zeifica pe Cezar. Dacă spuneai că Isus este Domnu, nu erai doar un eretic, ci ai comis o crimă capitală. Nu Isus este Domn, Cezar este domn! Zeii greci cu toate templele erau prezenți, cu numele lor latine, Jupiter, Juno, Minerva, Marte, Artemis erau acolo. Sanctuarele dumnezeilor Egiptului erau acolo, Isis și Serapis. Orașul era un cazan dedicat idolatriei. Iar Pavel vine și predică: este un singur Dumnezeu care are un singur reprezentant, credeți în Isus Cristos, și veți fi salvați de toți idolii aceștia și veți avea bucuria veșnică în prezența lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos crucificat cu câțiva ani în urmă în Ierusalim. Cuvintele acestea te-ar putea omorâ aproape oriunde în lume.

Deci când privim evenimentul acesta și vedem ce spune Pavel despre Filipi mai încolo, îți saltă inima. Dacă v-ați imagina presiunea sub care a trăit omul acesta, a fost pus în închisoare din nou și din nou. De cinci ori a primit treizeci și nouă de lovituri de bici, nu-mi pot imagina cum arăta spatele lui. De trei ori împroșcat cu pietre, corabia s-a sfărmat sub el de multe ori, pericol în orașe, pericole pe ape, în primejdie în țară, pericol din partea fraților falși, bărbatul acesta nu a avut odihnă și pace decât pacea dintre el și Dumnezeu. Ce îi datorăm apostolului acesta? Îl iubesc în mod profund. Acesta este motivul pentru care sunt creștin. Sunt oameni la care privești și știi că sunt oameni autentici. Dacă nu sunteți creștini, citiți cele treisprezece scrisori ale apostolului Pavel și spuneți-mi dacă nu sunt autentice. Citiți despre suferința acestui om pentru Cristos și spuneți-mi dacă nu este o experiență autentică.

A fost un oraș dificil și le scrie din nou din Roma, unde este din nou în închisoare. Scrie cartea Filipeni. Când citiți cartea Filipeni, scrisoarea pe care a scris-o bisericii pe care o iubea, realizați că aceasta era biserica lui preferată. Poate că nu trebuie să avem biserici preferate, dar el a avut o biserică preferată. A iubit biserica aceasta. Filipeni 4:15 “Voi înșivă, filipenilor, știți că la începutul Evangheliei, când am ieșit din Macedonia, nicio biserică nu mi-a fost părtașă în ce privește darea și primirea, în afară de voi.” Vă iubesc, ați fost alături de mine, m-am susținut, v-ați rugat pentru mine, mi-ați trimis daruri, din nou și din nou, pentru a putea continua misiunea. Ați rămas unde erați dar v-ați alăturat misiunii. Vă iubesc filipenilor. La fel va fi și pentru voi și orașele voastre. Sper să îi iubiți și sper să vă îndrăgostiți de orașele acestea. Orașe care vor fi penetrate de Evanghelie. Iar apoi există un portret al bisericii din Filipi și Macedonia în 2 Corinteni 8 și este o mare inspirație pentru mine. Mă atinge în atâtea feluri pentru a conduce biserica mea într-un anumit fel.

Primele două versete din 2 Corinteni 8. Pavel scrie corintenilor, Corintul era mai jos de Grecia iar Filipi era deasupra Greciei, și încearcă să-i motiveze pe corinteni să fie generoși față de săracii din Ierusalim prin exemplul generozității filipenilor. Sau a macedonienilor a căror oraș central era Filipi. “Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu care a fost dat în bisericile Macedoniei.” Acesta a fost modul în care Lidia, roaba și paznicul cu familia lui au fost salvați și toți ceilalți- "harul lui Dumnezeu, care a fost dat în bisericile Macedoniei, pentru că într-o mare încercare a necazului.” Deci lucrurile nu mergeau bine în FIlipi. Dacă Pavel a fost persecutat în timp ce încerca să zidească o biserică, atunci și biserica a fost persecutată, “într-o mare încercare a necazului.” Când devii creștin, lucrurile se înrăutățesc de mult ori, iar situația este mai grea pentru creștini. Iar evanghelia prosperității este o problemă atât de mare. Dar lucrurile se înrăutățesc. “într-o mare încercare a necazului, belșugul bucuriei lor și adânca lor sărăcie au revărsat din belșug o bogăție a generozității lor.” Pavel se uită la biserica din Macedonia, cu orașul Filipi la mijloc și spune: voi sunteți absolut uimitori. M-ați urmat în Cristos, v-ați pus credința în El, bucuria a crescut, necazul s-a intensificat și sărăcia nu a dispărut. Roaba aceasta nu a găsit imediat un alt loc de muncă, pentru că avea o reputație proastă. Paznicul, probabil a fost dat afară de la lucru. Sărăcia și necazul din Filipi au avut ca rezultat bucuria. Acesta este motivul pentru care nu adopt evanghelia prosperității, pentru că evanghelia prosperității spune că necazul se micșorează și sărăcia dispare pentru ca voi să puteți avea bucurie. Este fix opusul. Bucuria este în Cristos, bucuria este în Dumnezeu când necazul rămâne sau se înrăutățește și în sărăcie. Dumnezeu este totul pentru noi!

Binecuvântarea pe care o puteți duce orașelor nu este că lucrurile merg mai bine pentru creștini. Mesajul pe care trebuie să îl duceți orașelor este o binecuvântare cu adevărat. O binecuvântare reală! Bucurie veșnică, bucurie deplină prin Isus Cristos, iertarea păcatelor, mânia lui Dumnezeu este îndepărtată. Primim neprihănirea și nu mai avem nicio vină. Într-o zi vom avea vindecare deplină când toate bolile vor dispărea, când toate lacrimile sunt șterse și valul morții este ridicat. Aceasta este o binecuvântarea incomparabilă! Indiferent prin ce trebuie să trecem în drumul nostru spre locul acela. Aveți de împărtășit o binecuvântare. Filipi a fost un oraș groaznic, plin de idoli, păgâni până în măduva lor, mai imorali decât orice oraș din lume pe care îl puteți pomeni în ziua de azi. S-ar putea să vă coste viețile voastre și am discutat despre aceasta cu pastorul vostru ieri seară la cină. S-ar putea să vă coste viețile voastre.

Haideți să închei în felul acesta. Oameni puternici îl vor slăvi și orașe groaznice se vor teme de Domnul. Dacă priviți spre America și simțiți că lucrurile se înrăutățesc, din punct de vedere moral, spiritual, probabil aveți dreptate și răspunsul nostru nu ar trebui să fie: săracii de noi, ne-au luat țara noastră creștină... ci mai degrabă ar trebuie să luăm în mână o torță a Evangheliei cu care să topim ghețarul necredinței. Isus a spus că dragostea multora se va răci, că un om al nedreptății va veni, că va fi o mare apostazie în final și că lucrurile vor fi sumbre. Ce înseamnă asta pentru voi? În Carolina de Nord, în toate orașele, ce înseamnă? Pentru biserica Summit nu înseamnă că trebuie să mergeți după modelul „căldicel“, pământesc, făcând parte din întunericul de la sfârșitul veacurilor. Nu trebuie să meargă în felul acesta lucrurile. Nu există nimic în escatologia biblică, perspectiva biblică a vremurilor sfârșitului care spune că biserica aceasta sau orașul sau statul acesta trebuie să fie măturat la judecată. Va fi o judecată, va fi întuneric, va fi răutate, groaza și răceala dragostei, dar nu trebuie să faceți parte din lucrurile acestea! Biserica aceasta nu trebuie să facă parte din lucrurile acestea. Dumnezeul Atotputernic poate veni să vă păstreze torțele aprinse. Imaginea pe care o am în care ghețarul acesta pune stăpânire pe oraș și pe țară, folosim torțele înspre ghețarul acesta. Voi, mii dintre voi, luați torta Evangheliei cu lumina, căldură și pasiune pentru supremația lui Dumnezeu. Ce se întâmplă când o mie de oameni au credință? Ghețarul se topește și se deschide o cale ca gloria lui Dumnezeu să lumineze biserica aceasta. Cine știe cât de mult se deschide poarta aceasta? Biblia nu spune că nu se poate ca multe orașe să nu fie atinse. De ce nu ați crede asta, de ce nu ați lucra și dori, să vă rugați și să ardeți pentru mișcarea Duhului Sfânt asupra orașelor? Iar apoi spre o mie de orașe pe care doriți să le binecuvântați. Vreau să subliniez lucrul acesta în viziunea voastră. Mergeți și credeți Dumnezeul din Isaia 25:3 “popoare puternice Te vor slăvi; cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.” Tată, vino și cheamă oameni din locul acesta, tineri și bătrâni și nu doar tinerii care stau gata să ia deciziile vieții. Toți stăm gata să luăm deciziile vieții! Poți lua oameni de 45 de ani, 55 de ani, 65 de ani, 75 de ani, și să-i oprești din ceea ce fac acum, să meargă să facă o lucrare nouă în orice loc. Doamne te rugăm nu doar să întărești mâinile liderilor, ci întărește inima oricui simte că Dumnezeu îl cheamă să se mute. Mă rog în Numele lui Isus. Amin.
 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 410
  • Export PDF: 2
Opțiuni