Opriți-vă

                                 Psalmul 46

            „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește nici odată în nevoi.

            De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, și s-ar clătina munții în inima mărilor.

            Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării, și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții.

            Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Prea Înalt.

            Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

            Neamurile se frământă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază.

            Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

            Veniți și priviți lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.

            El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul, și a rupt sulița, a ars cu foc carăle de război.

            „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu; Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.

            Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.”

            Ori unde ne-am uita în jurul nostru, mai aproape sau mai departe, vedem ură, înșelăciune, silnicie, dezmăț și auzim zgomote de voci care se ridică să ne tulbure liniștea, zgomote de arme tot mai intens, amenințări de tot felul și liniște nu mai este.

            Se pare că Diavolul care știe că mai are puțină vreme, caută pe toate căile să acopere susurul și vocea blândă a Duhului Sfânt care cheamă oamenii la pocăință.

            Inspirați de Duhul Domnului, fiii lui Core prevestesc cu mii de ani în urmă, tot ce se întâmplă astăzi: pământul se zguduie, munții se clatină în inima mărilor. Marea urlă, lumea spumegă. Munții se cutremură, neamurile se frământă, împărățiile se clatină.

            Peste toate acestea, versetul șase spune că: „glasul lui Dumnezeu răsună și umple pământul de groază.”

            Și nu trebuie să ne minunăm de toate acestea, pentru că ochii sfinți ai lui Dumnezeu, nu mai pot să mai vadă atâta păcat și atâta răutate.

            Nu mai este multă vreme până când minoritățile sexuale vor avea întâietate în lume și supremația chiar și peste Biserică.

            Sunt zilele numărate până când liderii care nu se vor supune „urâciunii pustiirii”, vor rămâne fără locuri de muncă și chiar vor fi trași în judecată.

            Dar cei care vor prefera foamea și vor îndura

batjocora și umilința, se vor numi eroi ai credinței și Împăratul împăraților îi va primi în glorie unde îi va încorona cu slavă.

            De aceea Domnul cheamă, și strânge pe copiii Săi la o parte ca să le arate pustiirile pe care le face El pe pământ; cum pune El capăt războaielor, cum rupe arcul și sulița celor răi, cum arde cu focul Său „carăle” de război.

            El le zice copiilor Săi: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu!”

            Eu sunt Stăpânul lumii!

            Lumea de astăzi nu poate oferi altceva decât, zgomot, neliniște, îngrijorări, temeri transmise prin telefoanele mobile, prin radiouri, prin televiziuni, prin viu grai și multe alte căi deschise și controlate de cel rău.

            Toate acestea și multe altele sunt făcute special, ca să ne ocupe timpul, să ne rupă legătura cu cerul, să ne clatine în credință și mai ales, ca să acopere susurul blând al vocii lui Dumnezeu, pe care nu-l vei auzi nici o dată în „vântul puternic”, nici în „cutremurul de pământ”, nici în „focul” provocărilor omenești, ci numai în susurul blând al Duhului Sfânt. 1 Împărați 19:11-12.

            „Domnul i-a zis( lui Ilie): „Ieși, și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră.

            Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și despica stâncile. Domnul nu era în vântul acela.

            Și după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

            Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela.

            Și după foc, a venit un susur blând și subțire…și un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

            Dumnezeu este prezent și se adresează cu gingășie tuturor celor care vor să-L asculte. Dar, uite așa ca și Ilie, stăm și noi de multe ori și în loc să ne încredem în Dumnezeul cel viu și adevărat, ne frământăm, deznădăjduim, ne îngrozim de zgomotele din jurul nostru și în felul acesta îi facem pe plac celui rău.

            Și ce lucru poate să fie mai frumos sub soare, decât să ne întâlnim din nou la umbra aripilor lui Dumnezeu, în Sanctuar, unde sufletul Domnului Isus Cristos se înviorează în mijlocul copiilor Săi, pe care i-a răscumpărat cu prețul vieții Sale și i-a strămutat în Împărăția Tatălui?

            Cu adevărat, aici este rodul suferințelor Domnului Isus Cristos.

            Dar când vorbim despre prețul pe care Dumnezeu din cer l-a plătit pentru salvarea noastră și despre suferințele Fiului Său, trebuie să ne aducem aminte că, moartea Domnului Isus Cristos, nu a fost ușoară: El a suferit batjocora, bătaia cumplită, I s-a smuls barba, I s-a pus cunună de spini pe cap, i-au bătut piroane în mâini și în picioare, L-au atârnat pe cruce în arșița Palestinei, I-au dat să bea oțet, dar peste toate acestea, învierea Lui a fost glorioasă.

            De aceea, nici odată nu sărbătorim moartea Domnului, nu ne bucurăm de moartea Sa, ci sărbătorim și ne bucurăm din toată inima de învierea Sa, în glorie.

            Noi avem un Dumnezeu viu și adevărat, care ne-a promis că ne va scăpa de ceasul încercării.

            Este frumos și de mare folos, să deschidem împreună Scripturile, să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune și să ne pregătim bagajul sufletului pentru întâlnirea cu Domnul înviat din morți.

            Stăteam de vorbă cu cineva, un credincios care se uită mereu la semnele vremurilor, ca să înțeleagă când va fi răpită Biserica de pe pământ; și i-am spus că de fapt, urechile și privirile noastre nu trebuie să fie îndreptate nici spre trâmbițele celor șapte îngeri pe care-i prezintă Apocalipsa, nici spre ceea ce se întâmplă în lume: spre zgomotele de arme, spre războaie și vești de războaie, spre scumpiri și lipsuri, ci trebuie să privim mereu spre „bagajul sufletului”, care trebuie să fie curat și nici odată încărcat cu ură, cu dispreț, cu necredință…. și mai ales, trebuie să ne trăim viața în așa fel ca să merităm jertfa Domnului Isus Cristos.

            Pentru că dacă nu trăiești o viață curată, dacă nu te sfințești în adevărul lui Dumnezeu, dacă nu ai dragoste în inima ta, dacă nu-l suferi pe cel pentru care a murit Cristos, atunci nu meriți jertfa Mielului sfânt.

În Scriptură, Domnul Isus Cristos ne este prezentat ca „o fântână adâncă cu apă curată, și limpede” și oricine bea apa aceasta are viața.

Ioan 4:14 Isus a zis: „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viață veșnică.”

În al doilea rând, Duhul Sfânt ne este prezentat ca „un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu.”

Naaman s-a scăldat de șapte ori în râul Iordan, după cuvântul lui Elisei, o apă care se scurge pe pământ, …și s-a vindecat de lepră. Cu atât mai mult, cine se „scaldă” în Râul care izvorăște din Tronul lui Dumnezeu, este vindecat de „lepra păcatului” și este izbăvit de moarte.

Nu întâmplător, Domnul Dumnezeu cheamă credincioșii să se oprească la „Fântână”.

Opriți-vă: Fântâna este Dumnezeu!

Fântâna este Isus Cristos și din El țâșnesc ape vii.

Beți prieteni zice Domnul!

Umpleți-vă vasele inimii, pentru ca să țâșnească râuri de apă vie din ele!

Chiar în mijlocul Bisericii este un locuitor tainic! „Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se clatină…”

O, cât de mult își dorește cel rău să clatine Biserica Domnului; de aceea aduce vești după vești, care mai de care mai grozave, ca să-i „clatine în credință chiar și pe cei aleși”.

Dar cel ce se încrede în Domnul este ca muntele Sionului, el nu se clatină și nu se înspăimântă de vești rele. El este ca un pom sădit lângă ape, își dă rodul la vreme și nici odată frunza lui nu se veștejește.

Amin! Dumnezeu să ne binecuvânteze!