Ultima bătălie, Golgota

                                   Ioan 18:1-11

            „După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Lui.

            Iuda, vânzătorul, știa și el locul acela, pentrucă Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.

            Iuda, deci, a luat ceata ostașilor și pe aprozii trimiși de preoții cei mai de seamă și de Farisei, și a venit acolo cu felinare, cu făclii și cu arme.

            Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei, și le-a zis: „Pe cine căutați?”

            Ei au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!”, ei s-au dat înapoi, și au căzut jos la pământ.

            El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutați?” „Pe Isus din Nazaret!”, i-au zis ei.

            Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutați pe Mine, lăsați pe aceștia să se ducă.”

            A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: „N-am pierdut pe nici unul din aceia, pe care Mi i-ai dat.”

            Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, și i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

            Isus a zis lui Petru: „Bagă-ți sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”

            După ce Domnul Dumnezeu a încheiat lucrarea de creațiune, uitându-se la toate lucrurile pe care le făcuse după un plan prestabilit și văzându-le pe toate bune și frumoase în același timp, S-a bucurat nespus de mult și a intrat într-o zi de odihnă, ca să răsufle, după cum ne spune Cuvântul Sfânt în cartea Exodului 31:17.

            „Acesta va fi între Mine și Copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat.”

            Se cuvine aici o precizare și anume, faptul că Domnul Dumnezeu nu a intrat într-o zi de odihnă pentru că era trudit, sau pentru că era foarte obosit de atâta treabă, ci El S-a așezat la o parte ca să se bucure de frumusețea lucrării Sale.

            Am putea să spunem că, S-a așezat mai degrabă ca să admire măreața creațiune!

         În mod special, Domnul Dumnezeu se uita cu mult drag și cu multă gingășie spre făptura mâinilor Sale, către om, cea mai dragă ființă dintre toate vietățile pe care le crease.

            În schimb, Lucifer, îngerul care ar fi trebuit să-I fie credincios Făcătorului, cel pe care Biblia îl numește: „Luceafăr strălucitor” în cartea profetului Isaia 14:12, a intrat în alertă și răzvrătindu-se, a pornit un război împotriva lui Dumnezeu, zicând în inima lui: „Mă voi sui pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază nopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” versetele 13-14.

            Adică, ce voia să spună cel rău? Că va fi ca Cel Prea Înalt și va conduce lumea. De aici înainte, va fi totul al său!

          Acesta era gândul ucigaș, născut în inima lui Satan, în urma căruia a treia parte dintre îngeri și de asemenea, omenirea întreagă are de suferit până în zilele noastre și până în ziua judecății lui Dumnezeu și chiar după aceea, pentru că cei ce    s-au înrolat în armata diavolului și luptă împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii și a copiilor Săi, vor suferi consecințele judecății de la urmă.

            În războiul acesta pe care putem să-l numim „război cosmic”, Satan, inițiatorul și strategul acestei răzvrătiri, a antrenat îngeri și oameni și pe măsură ce aceștia din urmă „oamenii”, au început să se înmulțească pe pământ, au îngroșat tot mai mult rândurile armatei celui rău.

            Până acolo au ajuns lucrurile, încât astăzi, miliarde de oameni ascultă de ordinele date de „șeful” lor, de Satan.

            Nu întâmplător Cuvântul Domnului spune în prima Epistolă sobornicească a lui Ioan 5:19: „Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău”, pentru că, cu adevărat lumea a fost creată de Domnul Dumnezeu, și suntem din El, dar pe măsură ce timpul a trecut, lumea s-a înmulțit, s-a îndepărtat tot mai mult de Creatorul și s-a alipit de dumnezeul veacului acestuia, de Satan.

           Nimeni trebuie să subestimeze forța Diavolului, pentru că el încă mai are mare putere de atracție.

       „Dacă va fi cu putință, îi va smulge chiar și pe cei aleși!” Spunea Mântuitorul în Evanghelia după Matei 24:24.

            În adevăr, lumea care ascultă de șoaptele celui rău, este bolnavă pe moarte, pe când toți „biruitorii”, care au ieșit din lume și au intrat în „grațiile” Domnului se odihnesc și se bucură de viață.

            Pentru că adevărata bucurie și adevărata odihnă nu o găsești în altă parte nicăieri, decât la umbra aripilor lui Dumnezeu. Psalmul 91:1-2.

            De fapt, războiul acesta spiritual a început în cer, când Satan s-a ridicat împotriva scaunului de domnie al lui Dumnezeu și apoi bătălia a continuat pe pământ unde Diavolul a fost aruncat împreună cu a treia parte dintre îngeri.

            Prima luptă pe pământ a fost aceea din Eden unde Satan a câștigat împotriva creaturii lui Dumnezeu, prin faptul că l-a ispitit pe om până când acesta a cedat și în loc să asculte de Făcătorul lui, a ascultat de Șarpele cel vechi.

            În loc să deschidă „ușa” inimii ca să intre Dumnezeu Tatăl cu viața, când cobora în răcoarea zilei, Eva ca și Adam au deschis larg „ușa” minții lor ca să dea buzna Satan, cu sabia nimicirii.

         Astfel în ne-vegherea lui, omul a pierdut în Eden, locul pe care i-l hărăzise Dumnezeu, un loc cald, un loc binecuvântat la sânul Lui.

            Domnul Dumnezeu dăduse în stăpânire omului, Edenul ca să se bucure de el și să-i fie casă de odihnă și grădină de desfătare, să-i fie un loc unde să-și găsească bucuria, pacea și liniștea, dar omul l-a cedat lui Satan care, în obrăznicia lui, a pus stăpânire nu numai pe Grădina Edenului, ci a pus „gheara”, pe tot pământul.

           Așa îi spune chiar el, Mântuitorului în pustia unde fusese dus de Duhul ca să fie ispitit după botezul în apă.

            Marei 4:8-9 „Diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și I-a zis: „Toate aceste lucruri Ți le voi da ție... ” Cu condiția să mi Te închini mie.

            Domnul Dumnezeu nici nu Își mai dorește să fie stăpân pe pământul acesta stricat, viciat de Satan, tocmai de aceea a hotărât să facă un alt pământ într-un alt cer, unde cel rău să nu mai poată ajunge în vecii vecilor.

            Isaia 65:17 „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute, și nimănui nu-i vor mai veni în minte.”

            Lupta aceasta din Grădina Edenului a fost o bătălie, care aparent, a fost câștigată de cel rău, pentru că omul, în loc să închidă ușa minții și a inimii sale, ca să nu intre vrășmașul, dimpotrivă, a deschis-o larg.

            Iar Satan nu așteaptă invitație. El intră cu „bocancii” în viața oricărui suflet care iese de sub protecția lui Dumnezeu.

            A doua bătălie în acest război spiritual, a fost aceea de pe Nil, unde Domnul, Dumnezeu S-a luptat cu oameni, dar și cu zeii lor închipuiți.

            Cele zece plăgi nu au fost niște arme, sau niște strategii întâmplătoare și nu au fost folosite de către Domnul, Dumnezeu la voia întâmplării pentru nimicirea asupritorilor egipteni și pentru eliberarea poporului Său, care a stat rob patru sute treizeci de ani, ci au fost tocmai o demonstrație a nimicniciei și inexistenței până la urmă, a oricărui idol creat sau închipuit de către om.

            Biblia spune despre astfel de „dumnezei”, creați după închipuirile omului că „Idolii lor sunt argint și aur, făcuți de mâini omenești.

            Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.” Psalmul 115:4-7.

            În bătălia aceasta, de pe Nil, Domnul Dumnezeu a vrut să arate în mod special poporului Său pe care-l scosese cu mână tare din mijlocul mulțimii de idoli păgâni, dar și lumii întregi în același timp, că nu există alt Dumnezeu afară de El.

            Mai târziu, pe muntele Horeb, Domnul Dumnezeu scria pe Tablele Legii în primele cuvinte, lucrul acesta, astfel ca poporul să nu mai uite niciodată: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

            Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

            Cu adevărat, poporul Evreu nu a uitat niciodată cuvintele acestea, pentru că le avea scrise pe ușiorii porților, pe ușiorii ușilor și în filacteriile pe care le purtau pe frunte; de asemenea, le citeau la masă împreună cu toată familia, la culcare și la deșteptare.

            Și astăzi, cuvintele acestea se găsesc în Israel, pe ușiorii ușilor, chiar și în hoteluri.

            Lupta lui Dumnezeu de pe Nil a fost o biruință asupra lui Satan și asupra „puzderiei” de zei Egipteni.

            Spre exemplu, prima plagă Exod 7:14-25: „Râul prefăcut în sânge”, a fost lovitura dată de Domnul Dumnezeu, zeului APIS, păzitor al Nilului.

            A doua plagă, Exod 8:1-5 „Broaștele”, care au umplut țara, a fost lovitura dată zeiței HEKET, reprezentată cu un cap de broască.

        A treia plagă „păduchii”, Exod 8:16-19 a fost lovitura dată zeului gândacilor, SCARABEU.

            A patra plagă Exod 8:20-32 „Musca câinească”, a fost lovitura dată zeului reprezentat printr-o muscă și se numea UAKIT.

            A cincea plagă „Ciuma vitelor”, a fost lovitura dată zeiței HATOR reprezentată cu trup de om dar cu cap de bou.

            A șasea plagă „Vărsatul negru”, Exod 9:8-12 a fost biruința asupra zeiței ISIS, zeița vindecărilor.

            A șaptea plagă, „Piatra și focul”, Exod 9:13-35 a fost lovitura dată zeului OSIRIS, protectorul roadelor.

          A opta plagă „Lăcustele”, Exod 10:1-20 a fost lupta împotriva zeiței NAT stăpânitoarea cerului.

            A noua plagă „Întunericul”, a fost lupta dusă cu biruință împotriva zeului soare, Ra.

         Iar ultima plagă, a zecea, „Moartea întâilor născuți”, de la întâiul născut al dobitoacelor și până la cel al Faraonului, a fost lupta împotriva zeului natalității MIN și de asemenea, biruința finală asupra puzderiei de zei păgâni și chiar a Faraonului însuși, care se declarase de asemenea, zeu.

            În acest război iscat de Satan împotriva lui Dumnezeu, a urmat bătălie după bătălie, până când Satan însuși a trebuit să se recunoască învins. „Ai învins Galileene!”

          Acestea au fost ultimele cuvinte rostite de Satan prin glasul împăratului Roman, Iulian Apostatul care se găsea pe patul de moarte.

        În textul pe care l-am citit este redată penultima bătălie în care Mântuitorul se confruntă cu o ceată de răufăcători și bătăuși plătiți de către mai marii religioși, în spatele cărora nu era nimeni altul decât însuși Satan.

            Bătălia din Grădina Ghetsimani!

        Ghetsimani a devenit câmpul de bătălie dintre adevăr și minciună, dintre păcat și neprihănire și de asemenea a fost câmpul de bătălie dintre planul lui Dumnezeu de mântuire a omului și planul de distrugere a lui Satan.

        Cine a biruit? Aparent a biruit Satan, dar adevăratul Biruitor a fost Isus Cristos, Domnul.

Aparent a biruit moartea, dar biruitoare cu adevărat, a fost „Viața”. „Eu, zicea Mântuitorul, sunt calea, adevărul și viața”.

            Cu un strigăt de biruință, Domnul Isus a exclamat: „Eu sunt Învierea și viața... !

            Și oricine vine la El are ca răsplată, viața din belșug.

            Dacă în prima bătălie, cea din Grădina Edenului, omul a fost aruncat în groapa pieirii și cufundat în mocirla păcatului, în lupta purtată de Domnul Isus, Mântuitorul în Grădina Ghetsimani, omul a fost scos la lumină cu mână tare și așezat pe o Stâncă vie, care are un Nume frumos: Isus.

            Aici Mântuitorul a luptat cu Sine Însuși între două forțe care-L trăgeau cu putere; una în jos și alta în sus.

            Satan care îi striga la ureche să nu bea paharul suferințelor și Duhul Sfânt care-I șoptea mângâietor, să-l bea pentru biruința finală.

            Într-un război cumplit și într-o bătălie istovitoare Domnul Isus a ales să lupte până la capăt, pentru ca să ne facă pe noi, cei care vom crede în El și-L vom primi ca Domn, să ne facă mai mult decât biruitori în tot războiul acesta spiritual început de Satan în cer și continuat cu și mai mare înverșunare pe pământ.

          După o judecată făcută în pripă și în același timp nedreaptă, Isus Cristos, Mântuitorul este silit să Își ducă crucea până la locul numit „Al Căpățânii”, unde este țintuit și atârnat între cer și pământ ca un rău făcător.

            Chiar dacă în cei trei ani și jumătate, cât timp a lucrat pe pământ după Botezul Său în Iordan, Isus a vindecat pe toți bolnavii, a învățat norodul ce înseamnă iubirea și la îndrumat spre pace, spre dragoste și spre cer, totuși a fost socotit ca vrășmaș de către oameni.

            Aici, la Golgota, pe lemnul crucii Mântuitorul rostește ultimele cuvinte ca om, înainte de biruința finală.

            Pe lemnul crucii s-a dat ultima bătălie dintre bine și rău, dintre Isus și Satan.

            Luca 23:34 „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”

            Luca 23:43 „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai!” Sunt cuvintele adresate tâlharului care a recunoscut în Cel răstignit alături de el, pe adevăratul Împărat.

            Nu se mai pomenise ca un răstignit din vremea Romanilor să-și binecuvânteze călăii, așa cum a făcut Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos.

            La capătul luptei finale, El S-a rugat pentru toți oamenii, chiar și pentru vrășmași.

            Ioan 19:26 „Femeie, iată fiul tău!” Apoi i-a zis și lui Ioan „Iată mama ta!”

            Lucrul acesta înseamnă că cei ce sunt ai Domnului, își poartă de grijă unul altuia.

            Frații se roagă unii pentru alții, iar dacă se întâmplă să cadă vreunul într-o greșeală, ceilalți trebuie să-l ridice cu duhul blândeții și cu grijă să nu alunece și ei, după Cuvântul Domnului.

            Ioan 19:28 „Mi-e sete!”

            Culmea ironiei! pentru Cel ce a creat o parte uscat și trei părți de apă pe planeta pământ, nu s-a găsit nici măcar o picătură să I se umezească buzele uscate de arșița durerii.

            Oamenii I-au dat oțet și fiere, ca să-I facă suferința și mai grea, pentru că L-au urât până în adâncul inimii lor.

            Ioan 19:30 „S-a isprăvit!”

            Lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu, ca om pe pământ a luat sfârșit. De acum mântuirea va continua pe un alt plan; pe un plan spiritual, ceresc.

          Și Mântuitorul îi cheamă pe toți trudiții să vină la El în cer, unde a pregătit o moștenire veșnică pentru cei ce vor asculta de glasul Său.

            Și ultimul cuvânt rostit de Domnul Isus pe cruce: Luca 23:46 „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”

            După cuvintele acestea care au fost auzite de către toți martorii răstignirii și care au străpuns cerurile, cerurilor și care au ajuns până la Tronul lui Dumnezeu, Domnul Isus, Biruitorul se dezbracă de haina pământească a trupului supus putrezirii și se îmbracă din nou cu haina cerească pe care o avea în cer la Dumnezeu, Tatăl.

            Războiul început de Satan în cer, este câștigat de Fiul lui Dumnezeu, de Domnul Isus Cristos pe o cruce de lemn, pe pământ.

            Ce mare har, să fim aliații Domnului Isus în războiul acesta cumplit, pentru că fără El am fi fost demult pierduți.

         Bătălia finală, este începută de Domnul Isus, Mântuitorul pe genunchi în Grădina Ghetsimani și nu este nimic întâmplător, pentru că în felul acesta, Domnul Isus Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre ne arată și ne învață că orice biruință se câștigă în rugăciune.

            Fără rugăciune sunt numai eșecuri, numai dureri, numai căderi și niciodată înălțări.

         Tocmai aceasta vrea să ne spună Mântuitorul prin exemplu personal și anume, că rugăciunea este arma biruinței.

            Domnul să ne facă niște biruitori!

            Ca o concluzie a acestei predici, sau ca o morală sfântă de final, Duhul Domnului îți spune suflet drag, oricine ești că, este mai bine să te lași convins de dragostea fără margini a Domnului Isus Cristos, care a luptat până la final, Și-a dat viața pentru ca tu să trăiești prin El, decât să te lași învins de Satan aducătorul de moarte, adversar înverșunat al lui Dumnezeu și al tău, deopotrivă.

            Este mai bine să te lași convins de Sângele Domnului, decât să te lași învins de sabia Diavolului.

            Este mai bine să te lași convins de viața pe care ți-o oferă Mântuitorul, decât să te lași învins de moartea adusă de Satan.

            Niciodată să nu te lași înfrânt, ci în Numele Domnului să lupți ca să rămâi în picioare, pentru că astfel de luptători Își dorește Mântuitorul alături. Eroi biruitori!

Amin!