Botezul cu Duhul Sfânt

                                   Ezechiel 47:2-6

            Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coți, și m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.

            A mai măsurat iarăși o mie de coți, și m-a pus să trec prin apă, și apa îmi venea până la genunchi.

            A măsurat iarăși o mie de coți, și m-a trecut prin ea, și apa îmi venea până la șolduri.

            A măsurat iarăși o mie de coți, și atunci era un râu, pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.

            El mi-a zis: „Ai văzut fiul omului?” Și m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului.”

            Botezul cu Duhul Sfânt este una dintre făgăduințele cele mai mari și mai frumoase și în același timp ferme făcută de către Domnul Isus Bisericii Sale și este lucrarea care o însoțește de la nașterea ei la Cincizecime și până când Mirele Isus o va răpi la cer.

            Pe tot parcursul Bisericii, Duhul Sfânt o însoțește, o protejează și o îndrumă pe calea cea bună.

            De asemenea, Domnul Isus promite Puterea Duhului Sfânt care, la rugămintea Sa, va coborî peste ucenici și va împărți adevărul, va apăra adevărul și lucrul foarte important, va defini adevărul.

            Însă mulți, foarte mulți credincioși până în zilele noastre ignoră acest mare Dar fără de care nimeni nu poate înainta în credință

            Fiecare trebuie să se gândească la faptul că dacă astăzi, când este libertate de conștiință, ne clătinăm de multe ori în credință, oare cum vom sta în picioare când greul cel mai greu va veni și când prigoana va începe peste Biserică?

Dacă ne uităm la oameni, fiecare are adevărul lui. Spre exemplu, dacă asculți separat două părți într-un conflict, fiecăruia îi vei da dreptate. (Da, ai dreptate, și tu ai dreptate și așa mai departe), dar de fapt adevărul este unul singur: Dumnezeu!

            „Eu sunt calea, adevărul și viața”, zicea Domnul Isus.

            Iar după Cuvântul Domnului spus ucenicilor, Duhul Sfânt umple Biserica de putere pentru a putea birui în lupta cu păcatul și pentru a putea răzbi prin vitregiile vremurilor.

            „Rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.” Luca 24:49b

            Dorința aceasta, sau porunca aceasta a Domnului Isus adresată ucenicilor se poate extinde, este valabilă și astăzi în Biserică și se poate traduce în felul următor: „rămâneți în Împărăție”, sau „rămâneți în învățătura și în credința pe care ați primit-o și care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”. Iuda versetul 3.

            Nimeni nu trebuie să lărgească Calea, ci fiecare trebuie să caute adâncirea în Cuvânt și umplerea cu Duhul Sfânt.

            Profetul Ezechiel ne conduce în umblarea noastră pe calea credinței în patru niveluri, sau patru trepte, sau patru stadii ale umplerii cu Duhul Sfânt.

            Versetul 3 „Apa era până la glezne... ”

       Acesta este un nivel minim pe care putem să-l comparăm cu „Arvuna”, sau cu „Pecetea” Duhului Sfânt, pe care o primim la nașterea din nou.

      Efeseni 1:13 „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.”

            Am putea spune că această etapă din viața de credință este o treaptă periculoasă, o treaptă de pe care oricine poate să alunece foarte ușor, pentru că oricare credincios care rămâne la nivelul acesta se plafonează, rămâne slab, nu are o creștere corectă și rămâne pipernicit în credință; și mulți chiar se pierd de pe cale. De asemenea, cel ce rămâne pe treapta aceasta nu poate să zidească nimic spre propășirea sa spirituală și nici spre zidirea Bisericii, pentru că nu are putere din Duhul Sfânt.

         Al doilea stadiu, sau a doua treaptă a umplerii cu Duhul Sfânt, o găsim în prima parte a versetului patru:

            „Apa era până la genunchi... ”

        Pe treapta aceasta, credinciosul simte o oarecare „adiere”, el simte o oarecare „mișcare a apelor”, respectiv a Duhului Sfânt în viața sa, dar nu este îndeajuns pentru propășirea în credință și pentru ca roada să se manifeste din plin, de aceea se naște în el o dorință fierbinte să se adâncească și mai mult în relația personală cu Dumnezeu. Abia acum, când dorința credinciosului se activează, „apele” încep să se miște în valuri mai mari, adică Duhul Sfânt începe să lucreze mai mult.

            A treia treaptă este tot în versetul patru, partea de la urmă. „Apa era până la brâu... ”

            Pe această treaptă, credinciosul își vine în sfârșit în fire și își dezvoltă o foame și o sete după puterea Duhului Sfânt. Abia acum își vede, așa cum spune Domnul Isus în Evanghelia după Matei 5:3, sărăcia în duh.

            „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor.”

            Abia aici credinciosul își dă seama că fără ajutorul dat de această putere venită de sus, adică fără o umplere cu Duhul Sfânt, nu va putea înainta în credință. De aceea, un asemenea om care a ajuns să fie cercetat până la stadiul acesta, își lasă viața sub controlul Duhului Sfânt din ce în ce mai mult și cu tot mai multă îndrăzneală.

            În versetul cinci descoperim stadiul plinătății.

            „Un râu pe care nu-l puteam trece”

            „Ape adânci... ”

            În această etapă credinciosul conștient de puterea și de ajutorul Duhului Sfânt se lasă cu totul purtat, condus, controlat de „curgerea râului”, adică se lasă în totalitate condus de Duhul Domnului, cu trupul, cu sufletul și cu duhul, cu întreaga ființă.

De fapt, aceasta este dorința, planul și împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu: să ne învețe să „înotăm”, împotriva valurilor și să înaintăm în credință, nu prin puterile și prin abilitățile noastre proprii, ci în totală dependență de Duhul Sfânt.

            De aceea trebuie să ne dorim să ne avântăm în „apele cele mari” în Duhul promis de Isus și să nu ne mulțumim niciodată cu starea de căldicei, stând pe malul „râului” să privim de departe și nici să stăm pe treapta întâia cufundați doar până la glezne și nici măcar până la brâu, ci în totalitate, cu mintea, cu limba, cu urechile, cu ochii, cu mâinile și cu picioarele și mai ales cu inima să ne scufundăm în „apele cele mari”, adică în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

            Domnul Isus le spune ucenicilor din vremea Lui, dar și nouă astăzi, în textul din Evanghelia după Luca sub titlul: „Stăruința în rugăciune”, versetul 13, următoarele cuvinte: „Deci, dacă voi, care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.”

            Lucrul acesta înseamnă că Duhul Sfânt nu se dă la voia întâmplării. Botezul cu Duhul Sfânt, sau umplerea cu Duhul Sfânt, Îl dă Domnul tuturor celor ce îl cer cu insistență, adică celor ce Îl cer cu credință în stăruință.

Însă, pentru botezul cu Duhul Sfânt trebuie să te pregătești întocmai ca atunci când vrei să faci o baie în mare.

Înainte de a intra în apă, lepezi de pe tine toate hainele care ar putea să-ți îngreuneze înaintarea în apă. La fel trebuie să lepezi tot ce ai acumulat din fire: orice fel de cochetare cu păcatul, orice răutate, orice fel de clevetire, orice fel de vorbire de rău, orice iuțime, orice gând și orice vorbă nefolositoare.

În felul acesta, dezbrăcat de toată firea, poți să te „scufunzi”, în „apa” binecuvântată a Duhului Sfânt. Desigur poți și este chiar recomandat să bei pe săturate, astfel ca să fii plin și pe dinăuntru și pe dinafară. Să poți spune cu certitudine: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra.”

După ce ai lepădat „veșmintele” vechi, să te îmbraci cu: „Dragoste, Bucurie, Pace, Îndelungă răbdare, Bunătate, Facere de bine, Credincioșie, Blândețe, Înfrânarea poftelor.” Împotriva acestor lucruri nu este Lege.