Sfințirea   

Psalmul 24:1-6

„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!

            Căci El l-a întemeiat pe mări, și l-a întărit pe râuri.

            Cine va putea să se suie la muntele Domnului?

            Cine se va ridica până la locașul Lui cel Sfânt?

            Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele.

            Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.

            Iată partea de moștenire a celor ce-L cheamă și a celor ce caută Fața Ta, Dumnezeul lui Iacov.”

            Sfințirea nu este o lucrare de o clipă, sau de un ceas, ci este o creștere continuă, zi de zi în harul lui Dumnezeu.

            Nu știm ce ne aduce ziua de mâine, sau cât de grea va fi lupta în următoarea zi. De aceea trebuie să ne punem la adăpostul lui Dumnezeu, să-i cerem putere și ajutor, pentru că Satan este neadormit și caută zi de zi, ceas de ceas să „murdărească”, pe orice credincios care vrea să se sfințească.

            Cuvintele acestui Psalm ne aduc cu picioarele pe pământul care este proprietatea de drept a Creatorului universului, Dumnezeu din cer.

            Versetul 1 „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și locuitorii ei... ”

            De altfel, Domnul Dumnezeu are drept de proprietate asupra întregii creații, pentru că El le-a făcut pe toate, fără intervenția vreunei alte ființe.

         De aceea, pământul cu tot ce se află pe el, este al Domnului și toate lucrurile îi aparțin Lui.

            Oameni, ființe și lucruri, toate sunt ale Creatorului.

            Munți și dealuri, mări și râuri, bogățiile de sub pământ și pietrele din văi, frații noștri, surorile și Biserica întreagă îi aparțin lui Dumnezeu.

            Toate sunt ale Sale și El face ce vrea cu ele.

            Dacă așa stau lucrurile, psalmistul pune o întrebare în versetul 3: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului?

            Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?”

Cine va putea să stea înaintea unui așa Dumnezeu mare?

            Înainte să răspundem la întrebarea aceasta, ar trebui să ne uităm în jurul nostru la lumea înconjurătoare și să vedem faptul că sunt foarte multe persoane influente, unele cu averi fabuloase, sau personalități, celebrități cu fani „înrăiți”, care uneori cheltuiesc timp și bani pentru a putea ajunge în preajma idolilor lor.

            Dar de cele mai multe ori sunt ținuți la distanță de gărzile de corp și nu pot nici măcar un cuvânt să le adreseze, ca de la om la om.

            Oamenii, de cele mai multe ori nu suportă nici măcar să aibă în preajmă semeni, considerându-i niște străini periculoși.

            Cu atât mai mult, nu suportă să fie atinși.

            Nu la fel stau lucrurile atunci când este vorba de Dumnezeu, Creatorul „Proprietarul”. universului.

            Ca să ajungi la El, să-L atingi, să stai de vorbă cu Proprietarul tuturor proprietăților, nu trebuie să cheltui nimic, nu trebuie să plătești nimic, pentru că biletul de intrare a fost achitat integral, de către Singurul Fiu, „Coproprietar” al pământului, Isus Cristos, Domnul.

            Omului care vrea să ajungă în prezența Domnului și care vrea să-i fie ascultate rugăciunile, îi trebuie un singur lucru: să se sfințească!

            Sfințenia nu este un standard supranatural pe care nu-l pot ajunge numai anumiți oameni, ci este o stare a credinței la care suntem chemați toți, cu mic cu mare, cu tineri sau bătrâni, cu bărbați și femei, fără excepție.

            Oricine se sfințește poate să intre în prezența Domnului și nimeni nu poate interveni ca să-l oprească: nici gărzi de corp, nici oameni mai mici sau mai mari, nici îngeri și nici demoni.

           Cel care ne introduce în prezența lui Dumnezeu Tatăl, este Chiar Domnul Isus Cristos, Fiul prea iubit.

            Domnul Isus ne spune în predica de pe munte așa: „Ferice de cei cu inima curată (sfințită), căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

            Când omul își sfințește inima, are două beneficii de cea mai mare importanță, sau de cea mai mare însemnătate:

            Mai întâi are intrare liberă, fără nici o restricție și fără  nici o piedică, în Sanctuarul lui Dumnezeu, în orice stare și orice clipă, din zi sau din noapte.

            În al doilea rând, sfințirea inimii este cel mai bun remediu pentru vindecarea trupului și a sufletului.

            Cine are inima sfințită, are o minte sănătoasă, activă, care nu se frământă cu tot felul de lucruri inutile și cu tot felul de gânduri stricate.

        Cine are inima curată, sau sfințită, are de asemenea un trup sănătos și are întotdeauna sufletul înviorat.

            Într-o inimă curată, sau sfințită, locuiește cu drag Domnul Isus Cristos, împreună cu Duhul Sfânt.

            Să-L vezi pe Dumnezeu nu înseamnă să stai să privești de undeva de la distanță, sau pe un ecran de televizor, ci înseamnă să ai o întrevedere cu El față în față.

            A-L întâlni pe Dumnezeu înseamnă să porți o convorbire și înseamnă să ai un dialog ca de la Tată la fiu.

            Psalmistul răspunde la întrebarea aceasta:

            „Cine se va sui pe muntele lui Dumnezeu?”

            În versetul patru ni se spune că acela care va avea o sfințire generală va vedea pe Dumnezeu, pentru că nu poți să te speli doar pe picioare ca și Petru, nu poți să te speli doar pe mâini ca și Pilat din Pont, nu poți să-ți speli doar ochii, ca și orbul de la Betsaida și apoi să vezi fața lui Dumnezeu.

            Ci, după Cuvântul Domnului, oricine dorește să intre în prezența lui Dumnezeu și să-I vadă fața, trebuie să-și sfințească întreaga ființă.

            „Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele.”

       Acela va vedea fața lui Dumnezeu, pentru că Isus Cristos a promis solemn lucrul acesta.

        Cine își sfințește mintea, cine se gândește la lucrurile de sus mai mult decât la lucrurile de jos și își face gândurile ascultătoare de Isus Cristos, acela va vedea pe Dumnezeu.

            Cine își sfințește ochii și îi „limpezește” în fiecare zi în apa curată a Cuvântului Sfânt va vedea pe Dumnezeu.

            Cine își sfințește limba, mădularul acesta care aprinde focuri devastatoare (după Cuvântul pe care îl găsim în Epistola sobornicească a lui Iacov 3:6 „Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este unul dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei”. Cine o stăpânește astfel ca vorbirea lui să fie întotdeauna unsă cu mult har și presărată cu puțină sare, va vedea pe Dumnezeu.

            Cine își sfințește mâinile în lucrul Domnului, poate să se apropie fără frică de Cel ce este Sfânt, Sfânt, Sfânt...

            Cine își păzește piciorul când intră în Casa Domnului, după Cuvântul din Eclesiastul 5:1 acela va păși negreșit și în sala Tronului de milă și îndurare a lui Dumnezeu și va sta față în față cu Împăratul împăraților.

            Despre un astfel de om sfințit, psalmistul spune în versetul 5 că: „Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.”

            De fapt, a te sfinți, înseamnă a te „acorda”, înseamnă a te „asorta” la principiile de viață ale Domnului Isus Cristos, despre care Tatăl ceresc spunea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea, de El să ascultați.”

            Cuvântul Sfânt ne cheamă necontenit, zi de zi, ceas de ceas la pocăință, la sfințenie și la plinătate a Duhului.

            Pentru că fără sfințenie și fără plinătatea Duhului nu este apropiere reală de Domnul și nu poate fi nici părtășie cu Cel ce este Sfânt, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

            În 1 Petru 1:15-16 citim cuvintele acestea: „Ci, după cum Cel ce va chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”

            Din versetul acesta rezultă faptul că sfințenia nu trebuie etalată, ea nu trebuie purtată pe străzi ca pe o lozincă și nici nu trebuie afișată pe bannere în Biserici, ci ea trebuie trăită.

            Sfințenia trebuie practicată.

            Cuvintele acestui Psalm nu sunt scrise doar ca niște sfaturi, sau ca niște îndemnuri, ci sunt mai degrabă porunci care trebuie respectate, pentru că fără o sfințenie adevărată nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

            De fapt sunt două stări, fără de care nimeni nu va vedea fața lui Dumnezeu: Starea de sfințenie și plinătatea Duhului.

         În privința aceasta nu trebuie să se înșele nimeni crezând că Domnul va face concesii.

            Sfințenia nu trebuie socotită ca pe un examen de admitere în cer și totuși fără sfințenie, fără curăție de inimă, fără o separare și o delimitare clară față de lumea aceasta păcătoasă, adică fără o viață dedicată în întregime lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea fața Domnului.

         Scriptura este foarte clară în privința aceasta și nu încape nici o formă de interpretare.

            Oricine și-a predat viața Domnului Isus, nu trebuie să uite niciodată faptul că, moștenirea noastră nu este pe pământ, ci este în ceruri, acolo unde Isus ne-a pregătit locul lângă El.

            În scopul acesta, apostolul Pavel scrie în Epistola către Evrei 12:14 „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

            Apostolul Pavel se adresează în repetate rânduri credincioșilor, spunându-le „sfinți”, sau „preaiubiți sfinți.”

            O inimă sfințită, arată curăția din suflet și de asemenea Îl vede întotdeauna pe Isus Cristos în cei sfințiți.

            De aceea apostolul spune în Epistola către Coloseni 3:12: „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.”

            Ce înseamnă lucrul acesta?

            Înseamnă că trebuie să ne dezbrăcăm de toată firea cu care ne-am îmbrăcat, mai mult sau mai puțin din voia noastră, dar în niciun caz să nu rămânem goi, pentru că este rușine pentru oricine să umble dezbrăcat.

            De aceea spune Pavel „Îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.”

Adică, îmbrăcați-vă în sfințenie și umpleți-vă cu Duhul Sfânt.

            De ce inima este pe primul loc în economia lui Dumnezeu în sfințenie?

   Pentru că inima este motorul vieții și din ea izvorăsc gândurile, vorbirile, acțiunile, lucrurile.

            Având o inimă sfințită, curată, vezi toate lucrurile mai frumoase.

         De asemenea, inima este sediul, sau locul locuinței lui Dumnezeu în ființa omenească.

            Nu întâmplător Domnul cere inima omului.

            Proverbe 23:26: „Fiule, dă-mi inima ta, și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.”

            Oricine ascultă porunca aceasta, va vedea negreșit Fața lui Dumnezeu în ceruri.

            Doamne ajută, Doamne dă izbândă!