Dependent de Isus!
Psalmul 3:3,4, 5
„Dar Tu, Doamne, ești scutul meu, Tu ești slava mea și Tu îmi înalți capul!
Eu strig cu glasul meu către Domnul și El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.
Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.”
Sunt atâtea situații, atâtea oportunități și locuri, sau momente în care poți să ai întâlniri speciale cu Isus, Domnul și Mirele tău. Însă cea mai frumoasă întâlnire, nu o poți avea atunci când ești în vacanță la munte, sau la mare, ci este atunci când ești în suferință.
Pentru că abia atunci iți dai seama cât de mult contează prezența Domnului în viața ta și cât de multă nevoie ai de ajutorul și de intervenția Sa divină.
De fapt în suferință îți dai seama că ești dependent de Isus și de harul Său.
Fără Isus, intri foarte ușor în depresie, în deznădejde și fără un sprijin de sus, nu te poți ridica.
Acolo însă, pe patul de suferință, sau în încercarea grea prin care treci, ai cea mai dulce întâlnire și simți cea mai caldă îmbrățișare a Celui ce îți este Tată, Mamă, Soră, Frate.
El este Ajutorul, Prietenul și Medicul care nu lipsește nici odată în nevoile tale.
Dacă ți-ai încredințat viața în mâinile Domnului și ești dependent de El, durerile sunt mai ușoare, vindecarea este mai aproape.
În valea Dura erau trei tineri înconjurați de un împărat arogant, încrezut în puterile sale, erau soldații loiali împăratului și erau oamenii răi, pârâșii, care abia așteptau un gest, un cuvânt, sau o nesupunere ca să-i nimicească.
Și pentru credința lor statornică în Dumnezeul cel viu, au fost aruncați în cuptorul încins, dar acolo îi aștepta Domnul care i-a luat la „plimbare”, spunându-le: „nu vă temeți; Eu sunt cu voi și vă voi izbăvi... ”.
Daniel, înconjurat afară de oameni gata să-i ia viața, invidioși, pârâcioși; dar în groapa cu lei unde l-au aruncat, era Domnul care poruncise leilor sa nu-l „pape” pe Daniel.
Ce minunat este să știi că ești copil de Dumnezeu, spălat în sângele sfânt care acum două mii de ani se vărsa pentru tine și că ești dependent de Domnul în toate amănuntele vieții tale.
Ce minunat să ai siguranța că, lângă patul suferinței tale, stă necurmat Medicul suprem, gata să-ți șteargă lacrimile durerii, să-ți aline suferința și să-ți lase numai atât cât poți duce.
Ce minunat este să știi că ai lângă tine pe Însuși Isus care pune în mișcare personal medical, îți deschide toate „ușile” și îți dă trecere înaintea oamenilor.
Este minunat să fii dependent de Isus, care este Domnul.
Uneori Domnul Dumnezeu ne lasă ca să trecem prin întuneric. Nu-i așa?
Când vine un necaz, parcă se „întunecă” pământul; când vine o boală mai grea și te țintuiește la pat, se „întunecă” chiar și cerul de deasupra parcă și nu mai vezi portița de scăpare...
Dar după noapte întotdeauna vine ziua cu lumina ei. Așa începe Scriptura, cu o notă optimistă: „a fost o noapte si apoi a fost o zi." Pentru că nu noaptea este veșnică și nu norii sunt mereu pe cer, ci Soarele neprihănirii este etern.
Pe fața pământului a fost întuneric, însă Domnul Dumnezeu a făcut să răsară soarele... Psalmistul zice: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia”. Cât de adevărat este faptul că nu întunericul dăinuiește, ci Lumina.
În Evanghelia după Ioan 20:1 Cuvântul Domnului spune că: „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric, și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”
Pe când s-au apropiat de mormânt, spune Evanghelistul Matei, că se iveau zorile dimineții.
Când ești dependent de Domnul, Dumnezeu, întunericul se risipește și Lumina răsare maiestuos.
Nu suferința este veșnică, nici necazul, nici singurătatea, ci Isus, Lumina care răsare și risipește din viața ta, nor si ceață.
Când stai în lumina Lui, suferința este mai ușoară, durerea este suportabilă, grijile trec ca norii când suflă un vânt; nădejdea este vie și nu înșală nici odată.
Ce vă spun eu, nu sunt povești. Oamenii au părerile lor, spun ce au pe inimă și uneori mai adaugă negură la întuneric și durere la suferință, dar când vorbește Domnul și „te uiți la Fața Lui, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine”, după cuvântul psalmistului.
În fața mormântului gol, femeile plângeau și nu știau ce să creadă. Nu le venea să creadă ochilor, că mormântul este gol, dar Isus, Lumina lumii S-a oprit lângă ele și le-a „luminat” ochii, inima și viața, pentru că Domnul nu te lasă nici odată în necunoștință și în „întuneric”, atunci când ești dependent de El.
Ce frumoasă este viața cu Isus și ce încurajator este faptul de a ști că ai în cer un Tată, care veghează și te binecuvântează. Ești dependent de El!
„Fie Numele Domnului lăudat de acum și până-n veac.”
Amin!