„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: ... ” (Matei 5:1-12)

Predica de pe Munte este cea mai cunoscută învățătură a Fiul lui Dumnezeu. În predica aceasta Domnul Isus sintetizează valorile Împărăției lui Dumnezeu. Predica începe cu proclamarea Fericirilor. Stott numea Fericirile CONTRACULTURĂ, iar Bruce, POARTA CERULUI. Să parcurgem în rândurile următoare cele 8 Fericiri și să încercăm a le înțelege.

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor.” Ce este acestă sărăcie în duh. Calvin o definea astfel: „Numai cel care s-a umilit pe sine într-atât încât a devenit o nimica și care se bizuie doar pe îndurarea lui Dumnezeu este sărac în duh”. Observați diferența dintre gândirea lui Dumnezeu și gândirea oamenilor. El dă Împărăția celor săraci, nu bogaților; celor slabi, nu celor tari; copilașilor, nu soldaților viteji.

„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângăiați.” Despre ce fel de lacrimi să fie vorba? ... Lacrimile pocăinței. John Stott notează: „Mă tem că, subliniind prea mult harul, noi creștinii evanghelici, tratăm uneori prea ușor problema păcatului. Nu există destulă întristare pentru păcat, printre noi. Avem nevoie să gustăm mai mult din „întristarea după voia lui Dumnezeu” a căinței creștine”.

„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.” Sensul cuvântului blând este blajin, smerit, politicos. Din nou, ne așteptam ca frumosul, forța, faima, ... să fie răsplătite, dar nu. Rudolf Stire spune: „Lepădarea de sine este calea spre stăpânirea lumii”.

„Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați.” Este plină lumea de oameni flămânzi și însetați, flămâzi după bogățiile trecătoare, după gloria lumii, după plăcerile de o clipă ale păcatului, după răzbunare. Cei pe care Dumnezeu îi îndestulează sunt cei „flămânzi și însetați după neprihănire”. Adică, cei a căror căutare și ambiție nu este în strălucirea lumii, ci în sfințirea Duhului.

„Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” Mila este compasiunea pentru oamenii aflați în nevoie. Mila lui Dumnezeu este pentru cei milostivi, generozitatea pentru cei generoși, iertarea pentru cei iertători. O vorbă din bătrâni spune: „Bine faci, bine găsești!”

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Domnul Isus le reproșează evreilor religioși obsesia acestora pentru curăția exterioară. Este o ispită care ne poate urmări pe toți. Biblia spune; ”Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară... ” (1Petru 3:3-4) Conștient de importanța unei inimi curate Regele David se roagă: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule.” (Pslamul 51:10)

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” Împăciuitorii sunt consilierii care caută să facă pace acolo unde nu este pace. Dacă un om seamănă tulburare pe oriunde merge, se prea poate să nu fie un fiu al Domnului, ci un frate de al lui Macheaveli, un fiu al dracului. Fii lui Dumnezeu trăiesc în pace, urmăresc pacea, sunt împăciuitori din fire.

„Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni, și vă vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.” Uneori, oricât s-ar strădui creștinul sau creștina, vor fi momente de ostilitate. Persecuția de care vorbește Domnul este de fapt ciocnirea dintre două sisteme de valori ireconciliabile. Poți să te bucuri când ești batjocorit pentru credință? Ucenicii au putut. (Faptele Apostolilor 5:41) Nu ar trebui să fim surprinși de ostilitatea lumii, dimpotrivă, trebuie să ne întrebăm de ce nu suntem persecutați? Nu cumva ne-am pierdut mărturia? Nu cumva ne-a modelat lumea în așa fel încât semănăm mai mult cu ea decât cu Împărăția?

Fericire! ... Toți oamenii aleargă după fericire! ... În lumea noastră căzută, adeseori experimentăm opusul fericirii. Fiul lui Dumnezeu, cu empatie și autoritate divină, anunță în prologul Predicii de pe Munte un timp în viitor în către aspirațiile după o viață fericită vor fi împlinite. Numai, surpriză, nu față de cei bogați, puternici, mândri, ci față de cei flămânzi, curați, umiliți.

„Ferice de toți câți se încred în El!” (Ps. 2:12)