Mângâiați, ca să fiți mângâiați

                                            Isaia 40:1

            „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.”

            Când Domnul Dumnezeu repetă un cuvânt de încurajare, sau o poruncă, nu mai este cale de întors. Cuvintele acelea: porunca, sau îndemnul trebuie împlinite cu Da și Amin!

            Dacă citim printre rânduri Scriptura, descoperim că Duhul Domnului ne întreabă pe fiecare: vrei să fii ajutat? Atunci, ajută!

            Vrei să fii respectat? Respectă!

            Vrei să fii mângâiat? Mângâie la rândul tău!

            Aceasta este o chemare sfântă și o lucrare după voia și plăcerea lui Dumnezeu pentru fiecare credincios.

            În Psalmul 119:32-37, Cuvântul Domnului ne cheamă mai aproape de El: „Doamne, eu alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la larg!

            Învață-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o țin până la sfârșit!

            Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta și s-o țin din toată inima mea!

            Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.

            Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale, și nu spre câștig!

            Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte, înviorează-mă în calea Ta".

            Porunca lui Dumnezeu este minunată!

         Ea ne amintește faptul că trebuie să ne umplem sufletul și inima cu Cuvântul Său, pentru ca la vreme de nevoie să avem rezerve.

            Cuvântul este apa vie care stinge setea arzătoare a oricărui suflet care bea din El.

            Este pâinea vie venită din cer...

            Domnul Isus Cristos declară: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.”

            Nu știu și nu cunosc o ființă omenească, care din cea mai fragedă pruncie și până la adânci bătrânețe; sau de la cel mai mic și până la cel mai mare, să fie vreunul, care să nu aibă nevoie de mângâiere.

        Dumnezeu din cer vede nevoia omului, îi vede frământările, îi vede neputințele, durerile și îi aude suspinele, de aceea spune celor tari, dar și celor slabi: „mângâiați, mângâiați pe poporul Meu... ”

            În Evanghelia după Matei 25, Domnul Isus spune: „Ferice de cei ce mângâie pentru că ei vor fi mângâiați și vor vedea fața lui Dumnezeu”.

            Ferice de cei ce mângâie pe cei flămânzi, dându-le să mănânce;

            ferice de cei ce mângâie pe cei însetați dându-le apă pentru stâmpărarea setei;

            ferice de cei ce mângâie pe călător, primindu-l în casă la adăpost;

            ferice de cel ce mângâie pe cel gol, îmbrăcându-l;

            ferice de cel ce mângâie pe cel bolnav, vizitându-l... ;

            ferice de cel ce mângâie pe cel prigonit și închis din pricina Cuvântului. Pentru că toți aceștia vor fi chemați să stea la dreapta Tatălui ceresc, în moștenirea veșnica pregătită de către Fiul Sfânt.

            Într-o vreme în care oamenii au ajuns să fie nesimțitori unii față de alții, în vremea aceasta când oamenii se bucură mai mult de rău decât de bine, Domnul Dumnezeu cheamă poporul Său la mângâiere și la simțăminte de dragoste.

            Nu ne-a dat Domnul Dumnezeu în grijă lumea întreagă, dar pe lângă cei din casa noastră și pe lângă cei din Biserica din care facem parte, să nu trecem cu nepăsare.

            Să le spui un cuvânt de mângâiere, să te apropii cu milă și cu dragoste sfântă ca să-i ajuți în necaz...

            Să le spui întotdeauna că Isus Cristos este la lucru și în viața lor; să le spui că în El este mângâiere, în El este izbăvire și vindecare.

            „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi”. 1Petru 5:7. Am greșit de multe ori și nu am ținut cont de cuvântul acesta; m-am îngrijorat și m-am temut, pentru că, omenește nu știam cum vor evolua lucrurile.

            Când Domnul Isus ne spune: „Nu vă îngrijorați și nu vă temeți” este o poruncă pe care o încălcăm adesea.

            De aceea purtăm cu noi poveri, pe care de fapt nu trebuie să le cărăm.

            Trăim cu gândul că nimeni nu știe prin ce trecem și că trebuie să ne purtăm singuri sarcinile prin acele situații.

            Ascultați-mă, pentru că vorbesc din cunoștință de cauză. Am avut de multe ori nevoie mare de încurajare și mângâiere și la rândul meu, uneori am încercat să mângâi pe cei de lângă mine.

            Dar nu trebuie să uităm nici o clipă, că Cineva știe; Cineva cunoaște totul despre noi. Este un tovarăș de suferință care simte durerea noastră și Își amintește încă lacrimile, agonia și strigătele Sale de pe cruce.

            El este acum la dreapta Tatălui.

         Când venim la El, venim la Cineva care ne cunoaște perfect pe noi, problemele și poverile noastre. Ba mai mult El poate să poarte acele poveri care sunt prea grele pentru noi.

           Isaia 49:13-16 „Bucurați-vă, ceruri! Înveselește-te, pământule! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Domnul mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociții Lui.” În altă parte, scrie: Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!” „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip: iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei.”

          În înțelepciunea Sa, Domnul Dumnezeu nu ne cere să mângâiem pe aproapele nostru, până când nu ne învață felul în care trebuie să facem lucrul acesta.

            Domnul fie lăudat!