Întărește-te și încredințează Cuvântul, fiind un bun ostaș al lui Hristos (2 Timotei 2:1-2)
2 Timotei 2:1. Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. 2. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
INTRODUCERE – INTRODUCTION:
Pentru a fi un bun ostaș al lui Hristos, apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei, să se întărească în harul care este în Domnul, să încredințeze Cuvântul la oameni de încredere, capabili să învețe pe alții.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI – THE LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION:
1. Întărește-te în harul care este în Hristos Isus
2 Timotei 2:1. Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
– Întărește-te în ce privește neprihănirea oferită în Isus
Romani 5:19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; 21. pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
– Întărește-te în ce privește lucrarea încredințată
1 Corinteni 15:9. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
– Întărește-te în slăbiciuni și prigoană
2 Corinteni 12:7. Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. 8. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 10. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Filipeni 1:29. Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El 30. şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum.
– Întărește-te în pace și sfințire
Evrei 12:14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. 15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. 16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
2. Încredințează Cuvântul la oameni de încredere, capabili să învețe pe alții.
2 Timotei 2: 2. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
– Încredințează Cuvântul prin ucenicizare în Biserică
Matei 28:19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Coloseni 3:16. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.
– Încredințează Cuvântul prin responsabilitatea încredințată de Dumnezeu în familie
Proverbe 22:6. Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. –
– Încredințează Cuvântul prin certificarea unor lucrători chemați de Dumnezeu și maturi spiritual din Biserică
1 Timotei 3:2. Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
APLICAREA LECȚIEI – THE LESSON APPLICATION:
Învățăm din lecția de astăzi că suntem chemați de Dumnezeu la o luptă, să fim buni ostași ai Domnului, întărindu-ne în harul care este în Hristos Isus: în ce privește neprihănirea primită, în ce privește lucrarea încredințată, în ce privește slăbiciunile și prigoana cu care ne confruntăm, în ce privește pacea și sfințirea, și încredințând Cuvântul la oameni de încredere, prin ucenicizare, prin familie și prin certificarea de lucrători maturi spiritual în Biserică.
ÎNTREBĂRI – QUESTIONS:
Cum să te întărești în harul care este în Hristos Isus?
Cum să încredințezi Cuvântul la oameni de încredere?
Care-i diferența să încredințez Cuvântul ca și credincios în particular și să-l încredințez ca și membru al Bisericii?
Simion Ioanăș
Puteți viziona materialul și aici.