Pavel în lupta împotriva ocultismului vremii (Fapte 19:12-41)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 05/12/2023
    12345678910 0/10 X

 

Pavel în lupta împotriva ocultismului vremii (Fapte 19:12-41)

INTRODUCERE – INTRODUCTION:
Ne aflăm în a treia călătorie misionară a apostolului Pavel, ajuns în Efes am văzut că Pavel timp de doi ani propovăduiește Cuvântul și învață doctrina sănătoasă, pe câțiva din ucenicii lui Ioan întâlniți acolo îi conduce la Planul lui Dumnezeu, fiind botezați în Numele Domnului și primind Duhul Sfânt, lucrarea continuă prin minunile făcute de Dumnezeu prin apostolul Pavel, iar în lecția de astăzi vedem o împotrivire din partea întunericului și lupta care se duce în lumea întunericului și ocultului împotriva lui Pavel.

PREZENTAREA ŞI INTERPRETARE LECȚIEI – LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION

1. În contextul situației în care Dumnezeu făcea minuni prin apostolul Pavel, niște exorciști iudei vor să-l imite însă duhurile rele sar pe ei și-i biruie schingiuindu-i
Fapte 19:13. Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” 14. Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. 15. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?” 16. Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
a) Suntem într-un război spiritual cu lumea întunericului, ocultului și bătălia se duce având o armătură sprirituală adecvată
Efeseni 6:11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15. având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. 16. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. 18. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii
b) Lupta se duce cu puterea primită de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt
Fapte 1:8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Marcu 16:17. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18. vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
c) În lupta împotriva întunericului și ocultismului este nevoie de post și rugăciune
Matei 17:19. Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” 20. „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. 21. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

2. Văzând autoritatea și puterea apostolului Pavel și întâmplarea cu fiii lui Sceva, mulți cred în Domnul și mulți care s-au ocupat cu ocultism aduc cărțile oculte și le ard
Fapte 19:17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit. 18. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. 19. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. 20. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului. 21. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.” 22. A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.
Atunci când oamenii aud Evanghelia propovăduită și văd pe Dumnezeu prezent în mijlocul poporului Său, oamenii datorită prezenței Duhului Sfânt se pocăiesc și cred, iar în viața lor are loc o transformare categorică și o viață nouă.
1 Petru 4:3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. 4. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc. 5. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.

3) Lupta împotriva întunericului poate avea repercusiuni, cel rău se folosește de cei peste care stăpânește, însă Dumnezeu ne păzește și ne dă biruință
Fapte 19:23. Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului. 24. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele. 25. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta; 26. şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei. 27. Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.” 28. Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!” 29. Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel. 30. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. 31. Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru. 32. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. 33. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului. 34. Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!” 35. Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer? 36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită. 37. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre. 38. Deci dacă, în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii. 39. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită. 40. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.” 41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării. Lupta aceasta nu devine niciodată un mijloc de-a deveni celebru sau de îmbogățire
Dumnezeu poate și astăzi, la fel ca și atunci în vremea lui Pavel, ca să aducă circumstanțele, oamenii și soluțiile, de-a ne scoate din situațiile critice în care suntem sub atacurile celui rău.
2 Tes 3:1. Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit, cum este la voi, 2. şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa. 3. Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. 4. Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim. 5. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!

APLICAREA LECȚIEI – LESSON APPLICATION:
Putem învăța din lecția de astăzi că suntem într-o luptă cu o lume a întunericului și ocultului prin care biruim având o armătură sprirituală adecvată, prin puterea primită de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, prin post și rugăciune, lăsând pe Dumnezeu să aducă o transformare reală în viața noastră și având încrederea că în mijlocul atacurilor celui rău Dumnezeu ne va păzi și ne va scoate biruitori.

ÎNTREBĂRI – QUESTIONS:
De ce fiii lui Steva n-au fost biruitori asupra duhurilor rele?
Ce atitudine și cum biruim în lupta cu întunericul și ocultul conform lecției de azi?
Crae trebuie să fie reacția noastră cu privire la atacurile celui rău, atunci când îl mărturisim pe Domnul?
Ce părere avem în lumina lecției de azi despre atitudinea pe care-o vedem în unele cercuri evanghelice de azi cu privire la exorcizare și vindecări?

Simion Ioanăș
PutețI citi materialul șI aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 212
Opțiuni