Prin credință moștenim neprihănirea (Evrei 11:1-4, 7)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 05/12/2023
    12345678910 0/10 X

 

Prin credință moștenim neprihănirea (Evrei 11:1-4,7)

Evrei 11:1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. 2. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. 4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort. Evrei 11:7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.


Definirea credinței
– Credința este o încredere neclintită în promisiunile lui Dumnezeu și-o puternică încredințare despre ce nu se vede
Evrei 11:1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
– Credința este un dar de la Dumnezeu
Efeseni 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Definirea neprihănirii
Care este fără prihană, fără păcat, fără vină

Abel și Noe
– Abel este al doilea fiu al lui Adam şi Eva, fratele  lui Cain.
Gen 4:1. Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2. A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
– Abel a fost un om neprihănit (dikaios, Matei 23:35)
Matei 23:34. De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; 35. ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.
– Noe face parte din generația de neamuri de la Adam până la potop șI Dumnezeu a avut milă de Noe care umbla cu Dumnezeu
Geneza 6:5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” 8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. 9. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. 12. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. 13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.

Privim astăzi la câteva adevăruri biblice cu privire la credința prin care moștenim neprihănirea:

1. Credința prin care moștenim neprihănire este darul lui Dumnezeu
1 Corinteni 1:26. De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales. 27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. 28. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt; 29. pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu. 30. Si voi, prin El, sunteti in Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, 31. pentru ca, dupa cum este scris: „Cine se lauda sa se laude in Domnul.”
Rom 3:23. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. 25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; 26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. 27. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.

Romani 5:8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. 12. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… 13. (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16. Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare. 17. Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!) 18. …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. 19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Romani 10:1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. 2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. 4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. 5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. 6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.) 7. Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.) 8. Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, 11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”


2. Credința prin care moștenim neprihănire este manifestată prin ascultarea de Dumnezeu
 
Evrei 11:4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
– Abel fiind păstor a adus o jertfă din întâii născuți din turmă pe care Domnul i-a primit-o, după aceea a fost omorât de Cain
Gen 4:3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
– Cain nu era în armonie cu Dumnezeu, era „de la cel rău” (ek tou ponerou) în timp ce Abel era considerat de Dumnezeu neprihănit
1 Ioan 3:10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. 11. Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; 12. nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
– Noe a ascultat de Dumnezeu și a făcut un chivot
Evrei 11:7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Ps 15:1. (Un psalm al lui David.) Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? 2. – Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.
– Prov 11:19. Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea. –
Isaia 33:14. Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?” 15. Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, 16. acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi. 17. Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
Iacov 2:21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. 23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” 24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. 25. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? 26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

3. Credința prin care moștenim neprihănirea ne face parte de Împărăția lui Dumnezeu
Matei 25:31. Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; 33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. 34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. 35. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; 36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” 37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? 38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” 40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”Ps 140:13. Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.

Prov 4:18. Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.
Prov 13:21. Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. –
Tit 3:5. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

6. pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; 7. pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
Luca 17:26. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: 27. mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.


Să ne cercetăm astăzi dacă întradevăr suntem în credința prin care moștenim neprihănirea, trăim noi în Hristos Domnul, Neprihănirea noastră, se manifestă ea prin ascultarea de Domnul, avem noi prin ea nădejdea Împărăției lui Dumnezeu și a vieții împreună cu Domnul?  

Simion Ioanăș

 Puteți citi materialul și 

aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 227
Opțiuni