Prin credință ne putem vedea starea de păcat și rezolvarea la problema păcatului (Evrei 11:32-40)
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 05/12/2023
    12345678910 0/10 X

 

Prin credință ne putem vedea starea de păcat și rezolvarea la problema păcatului (Evrei 11:32-40)
Evrei 11:32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci! 33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38. ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; 40. pentru că Dumnezeuavea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Lecțiile din Evrei 11, din viața eroilor credinței:
Prin credință moștenim neprihănirea
Prin credință avem parte de Patria cerească
Prin credință biruim în încercări
Prin credință acceptăm prigoana încrezându-ne în Domnul
Prin credință câștigăm lupte asupra răului și cucerim ce Domnul are în plan pentru noi
Prin credință trăim o viață împlinită cu Domnul, având un final fericit
Am învățat din mesajul din lecția trecută câteva adevăruri importante faptul că, Prin credință trăim o viață cu Dumnezeu, împlinită pe acest pământ, cu un final fericit, având parte de mântuirea lui Dumnezeu:
– Ca și tineri trebuie să trăim prin credință, luând ca o binecuvântare faptul că ne-am născut în biserică, acceptând chemarea și rămânând sub autoritatea Domnului și să respingem compromisul acestei lumi
– Dumnezeu ne cheamă să trăim prin credință, chiar dacă ne-am născut sau trăim într-o conjunctură nefavorabilă și ne simțim nedreptățiți, trebuie să rămânem de partea Adevărului, să căutăm călăuzirea Duhului și să umblăm fără compromis pe pământ
– Chiar prin căderi, noi suntem chemați la pocăință, să rămânem sub autoritatea Domnului, în părtășie cu poporul Lui, căutând unitatea și ascultarea de Dumnezeu


1. Prin credință omul poate realiza că se află sub robia păcatului și călăuzit de Duhul Sfânt este chemat la pocăință
2 Samuel 11:1. În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. 2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. 3. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.” 4. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă. 5. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.” 6. Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.
Poftele sunt în firea omului, în natura lui păcătoasă și-l târăsc pe om la păcat, atunci când se lasă călăuziți de fire
a) Păcatul face casă bună cu firea pământească și-l robește pe om, având ca și mod de influență firea pământească
Gen 4:4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. 6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. 9. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
2 Samuel 11:14. A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie. 15. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.” 16. Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji. 17. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, hetitul.
Galateni 5:19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
b) Păcatul aduce moartea și are consecințe groaznice asupra omului care păcătuiește și a semenilor
2 Samuel 12:1. Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac. 2. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi. 3. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi o privea ca pe fata lui. 4. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.” 5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. 6. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.” 7. Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul; 8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat. 9. Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon. 10. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”
Iacov 1:12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. 13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. 14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. 15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
c) Păcatul este descoperit în viața noastră de Dumnezeu care ne cheamă la pocăință
2 Samuel 12:13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. 14. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”
Ps 51:2. Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! 3. Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. 4. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. 5. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. 6. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! 7. Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. 8. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. 9. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! 10. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! 11. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
2. Prin credință omul găsește mântuirea de păcat doar apelând la soluția lui Dumnezeu
Evrei 9:11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, 12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. 13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului, 14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu! 15. Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
Isaia 53:3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. 4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. 5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
3. Prin credință păcatul din viața omului poate fi învins prin sfințirea dată de Duhul Sfânt
1 Împărați 5:5. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” 6. Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
1 Împărați 9:4. Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău, David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,

5. voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.”
Fapte 13:20. După aceste lucruri, le-a dat judecători, până la prorocul Samuel. 21. Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin; 22. apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” 23. Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
a) Trăirea în sfințenia cerută de Dumnezeu necesită ascultare și credincioșie față de Cuvântul lui Dumnezeu
Romani 6:15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. 16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? 17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. 18. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. – 19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
b) Trăirea în sfințenia cerută de Dumnezeu necesită răstignirea firii pământești
Romani 13:12. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; 14. ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.
Galateni 5:24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. 26. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
c) Trăirea în sfințenia cerută de Dumnezeu necesită călăuzirea și transformarea Duhului Sfânt
Galateni 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. 17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
Galateni 6:7. Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. 8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.
2 Corinteni 3:16. Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu, are consecințe groaznice și-l duce pe om să-și facă rău lui însuși și aproapelui, însă învățăm în lecția de astăzi câteva adevăruri biblice care ne ajută să fim biruitori:
– Prin credință omul poate realiza că se află sub robia păcatului și călăuzit de Duhul Sfânt este chemat la pocăință
– Prin credință omul găsește mântuirea de păcat doar apelând la soluția lui Dumnezeu
– Prin credință păcatul din viața omului poate fi învins prin sfințirea dată de Duhul Sfânt


Simion Ioanăș

Puteți citi materialul și aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 347
Opțiuni