Fericirea de a rămâne lângă Domnul

                                   Luca 7:19-23

            „Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi și i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu Ești acela pe care-L așteptăm să vină, sau să așteptăm pe altul?”…

            Aceștia, când s-au înfățișat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul?”

            Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulți de boli, de chinuri, de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.

            Și, drept răspuns, le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan, ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.

            Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

            Aș vrea să deschid mesajul acesta, cu motoul, care de fapt, ar trebui să fie ca un simbol al vieții noastre de credință, zi de zi, ceas de ceas:

„Mai aproape de Domnul, mai aproape de inima Lui!"

            Așa îi plăcea ucenicului Ioan să stea: mai aproape de Cel pe care-L iubea, și nu pierdea nici o ocazie ca să stea cu capul plecat chiar lângă inima lui Isus.

            Mă gândesc cât de înălțător și cât de liniștitor este lucrul acesta; să știi că Cel ce a creat cerurile cu toate stelele și pământul, să te cuprindă și pe tine în brațe și să te strângă la pieptul Său!

            Nu este o bucurie, sau o fericire mai mare decât să simți cea mai dulce îmbrățișare; îmbrățișarea Domnului Isus.

          Să nu ne fie greu, ci să ne dorim să fim tot mai aproape de Domnul, mai lângă inima Lui. Chiar dacă uneori Domnul Dumnezeu ne lasă să trecem prin întuneric și prin suferință, totuși mărturisim că suntem bucuroși că Îl avem ca Tată.

            Nu-i așa?

        Nu vi s-a întâmplat, când vine un necaz să aveți senzația că, parcă se întunecă pământul?

            Când vine o boală mai grea și te țintuiește la pat, se întunecă nu numai pământul, dar și cerul parcă nu-și mai dă lumina și nu mai vezi portița de scăpare...

           Dar după noapte întotdeauna vine ziua cu lumina ei. Așa începe Scriptura, cu o nota optimistă: „a fost o noapte și apoi a fost o zi".

        Tocmai de aceea, și noi trebuie să fim optimiști și încrezători în făgăduințele lui Dumnezeu care nu ne înșală nici odată.

            Psalmistul zice într-unul din Psalmi: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia."

            Cât de adevărat este cuvântul acesta: că nu întunericul dăinuiește, ci Lumina.

          Nu suferința este veșnica, nici necazul, nici singurătatea, ci Isus, Lumina care răsare și risipește nor si ceață El este veșnic și lângă El poți să te consideri un privilegiat și cu adevărat fericit.

            De aceea zic iarăși: Tot mai aproape de Domnul, tot mai aproape de inima Lui.

           (Deschid o mică paranteză: două luni și jumătate, adică vreo optzeci de zile și nopți, după accident, nu am putut să mă întorc nici pe stânga nici pe dreapta. Am stat și ziua și noaptea culcat pe spate. Și mă rugam în fiecare seară: Doamne, îți mulțumesc frumos că m-ai ajutat să trec ziua, iar dimineața mă rugam și spuneam: mulțumesc frumos Tata că m-ai trecut și prin noaptea aceasta.) Și astăzi mă rog la fel, pentru că fără ajutorul Lui nu pot să fac nimic.

           Dar atunci când stai în lumina Domnului Isus, când stai aproape de El, chiar lângă inima Lui, suferința este mai ușoară, durerea este suportabilă, grijile trec și nădejdea este vie.

          Ce va spun eu, nu sunt povesti; oamenii au părerile lor, spun ce au pe inimă și uneori mai adaugă negură la întunericul prin care treci, și durere la suferință, dar când rămâi lângă Domnul și te uiți la Fata Lui, ești fericit și te luminezi de bucurie.

           Ioan Botezătorul, fiind în temniță legat în lanțuri, închis de către Irod împăratul, trimite pe doi dintre ucenicii lui, la Domnul Isus, ca sa-L întrebe: „Tu ești acela pe care-L așteptăm, sau să așteptăm pe altul?”  Nu se potrivesc lucrurile și nu ne iese cum ne-am așteptat!

            Parcă, acum, în singurătate și în lanțuri Ioan, a căzut într-o deznădejde și credința lui a fost pusă la încercare grea.

           El se îndoia acum, de dumnezeirea Celui pe care-L botezase la Iordan și despre care Duhul Sfânt îi spusese: El este Mesia! El este cel așteptat! Să nu te îndoiești nici odată și să nu te poticnești în El.

          El a auzit glasul Tatălui care îi spunea: „Acesta este Fiul Meu, în care îmi găsesc toată plăcerea”, dar acum era dezorientat…

          Trebuie să recunoaștem că de multe ori vine îndoiala și peste noi și punem tot felul de întrebări, unele ne la locul lor; uneori avem tendința să ne certăm cu Dumnezeu: De ce Doamne? Până când? Dar fericit este acela care își revine rapid din starea aceasta și își pune nădejdea în Dumnezeu.

          Fericit este acela care nu se îndoiește de dumnezeirea Domnului Isus Cristos și se încrede în El cu toată inima. Așa zice Domnul în versetul 23:

            „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

          Ioan, împreună cu tot poporul, aveau alte așteptări de la Mesia. Poporul nu înțelegea că Mesia venise din cer, nu să-i scape de Romani și de Irod, ci să-i scape din lanțurile păcatului!

            În versetul 21 citim cuvintele acestea: „chiar în ceasul acela, când ucenicii erau de față, Domnul Isus a făcut multe vindecări…”

            Ce mă surprinde pe mine, este faptul că Domnul nu le răspunde ucenicilor lui Ioan: „Eu sunt”              Ce întrebare este aceasta? !

            Da, Eu sunt Acela pe care trebuia să-L așteptați, ci îi trimite la Ioan cu mesajul acesta simplu: „spuneți-i ceea ce ați văzut și auzit.”

            Ce înțeleg eu prin cuvintele Domnului Isus, este faptul că El îi trimite pe ucenici să mărturisească despre El și despre minunile pe care le săvârșește, minuni și lucrări care nu pot fi făcute de o mână omenească nici de abilitățile, sau de știința omului.

            Lucrările pe care le făcea Domnul Isus, nu puteau fi făcute decât de Unul singur: Dumnezeu!

            Tot odată întărindu-i în credință, le spune: „chiar dacă unii se vor îndoi de faptul că ceea ce lucrez și ce vorbesc nu sunt de la Mine, ci de la Tatăl, totuși vă spun, că cei care vor crede vor descoperi fericirea.”

          Erau atâția oameni religioși care se îndoiau de Domnul Isus și spuneau că face minunile cu ajutorul lui Belzebul.

            Matei 26:59 „Preoții cei mai de seamă, bătrânii și tot soborul (tot poporul acesta religios) căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.”

            De aceea, Domnul Isus le spune ucenicilor în versetul 23: așa va fi; unii se vor poticni, dar „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

            De fapt adevărata fericire, nu stă în sănătatea omului, sau în bunăstarea lui, ci adevărata fericire este în Domnul Isus.

           Oamenii din jurul nostru, în mijlocul cărora trăim, viețuim, ar putea să spună despre noi că suntem niște „ciudați”.

          Pentru că într-o lume tot mai dezechilibrată, când împărățiile se clatină, neamurile se frământă după Cuvântul Domnului și după ceea ce vedem cu ochii și auzim cu urechile cum se luptă și cum se înarmează așa cum nu s-a mai întâmplat de la facerea lumii, noi mărturisim că suntem fericiți.

            Lumea ne privește ca pe niște „ciudați” când le spunem după cuvintele Domnului Isus, că suntem săraci, dar fericiți; când le spunem că plângem de fericire; sau când toți se frământă, se îngrijorează, se agită, iar noi stăm blânzi și smeriți cu inima la adăpostul aripilor lui Dumnezeu;

         Când suntem flămânzi și însetați; când nu avem nici o răutate în inimă și când suntem totuși prigoniți și ocărâți din pricina credinței noastre, suntem „ciudați” pentru că mărturisim că suntem fericiți.

           Da, suntem un popor ciudat, dar fericit că la cârma vieții noastre este Însuși Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.

         Dar lumea nu poate să înțeleagă faptul că fericirea noastră nu ne este dată de lucrurile ei. Fericirea noastră nu ne este dată de bani, de avuții, sau altele ca acestea ci fericirea ne este dată, și asigurată de Unul Singur: Isus, care este Domnul.

         Este adevărat că poți fi fericit când nu-ți lipsește nimic și toate lucrurile îți merg bine, dar toate acestea sunt trecătoare și nu avem nici o siguranță în ele. Adevărata fericire veșnică, este aceea pe care ne-o dăruiește Domnul Isus, dacă rămânem lângă El.

         În versetul 21 citim cuvintele Domnului: „Și, drept răspuns, le-a zis ucenicilor lui Ioan: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan, ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.”

        Până în zilele noastre, lucrurile acestea se împlinesc, pentru că Domnul a rămas același călător prin lume, oprindu-se oriunde este primit cu bucurie și credință. Și acolo unde poposește, El lucrează!

            Am vrea ca plecând de la Casa Domnului, să putem și noi să spunem celor dragi, și celor pe care îi vom întâlni și ne vor întreba, ce a fost la Biserică?

            Să nu zicem: a fost frumos, a fost cald, a fost bine, ci să le spunem tuturor ce am auzit de la Duhul Sfânt și tot ce a făcut Domnul în mijlocul poporului Său.

          Să le spunem tuturor, că Domnul Isus Cristos, Cel ce a fost mort a înviat; El lucrează și astăzi în mijlocul poporului Său și cine se încrede în El este cu adevărat fericit.

            Să le spunem tuturor că aici se împarte milă; să le spunem că aici se mănâncă pe săturate din bucatele cerești; să le spunem tuturor, că aici Pâinea lui Dumnezeu este vie și că apa curge dintr-o Stâncă binecuvântată.

            Noi nu am venit aici din curiozitate ca și ucenicii lui Ioan, sau ca să ne simțim bine, să vedem pereții frumos împodobiți cu icoane, sau să vedem un spectacol frumos, ci am venit să ne găsim liniștea sufletului și adevărata fericire în prezența Domnului Isus, Ziditorul Bisericii.

         Aceasta este Evanghelia mântuirii: Credința în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și cine nu se poticnește în El, este cu adevărat fericit.

            Să le spunem tuturor că aici se vindecă bolnavii, aici întâmplă minuni, pentru că aici este Sfântul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care după Cuvântul Său, nu lipsește de la nici o întâlnire.

            Să le spunem tuturor că cine Îl primește pe Isus ca Mântuitor și rămâne lângă El este cu adevărat fericit chiar dacă trece prin necazuri.

Cât vom fi în lume nu suntem scutiți de necazuri, dar lângă Domnul, am găsit fericirea.