Zidiți în Isus Cristos

                                              Efeseni 2:10-18

            „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

            De aceea, voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamă tăiați împrejur și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului,

            Aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Cristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

            Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Cristos.

            Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea

            și, în trupul Lui, a înlăturat vrășmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace,

          și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrășmășia.

          El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.

            Căci prin El și unii și alții avem intrare la Tatăl într-un Duh.”

            Scriptura ne vorbește și ne spune, cum i-au răspuns ucenicii Domnului Isus, după o noapte în care s-au trudit pe mare și nu au prins nici un pește.

           Ioan 21:5; Când Domnul Isus i-a întrebat: "Copilașilor, aveți ceva de mâncare?”  Petru care era mai vocal, I-a răspuns: „Doamne, toata noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic."

            Și Domnul Isus, cu glasu-I blând, îi cheamă la El: ”Veniți de prânziți le-a zis Isus.”

          Pentru că Domnul are întotdeauna pregătit ceva bun pentru copilașii Săi. El nu ne lasă niciodată flămânzi, trudiți și obosiți, sau împovărați, ci ne cheamă la El ca să ne ofere împreună cu odihna și hrana trupului și pe cea sufletului.

      El, care ne este Tată, Se îngrijește de noi, pentru că știe că suntem țărână neputincioasa, de aceea ne pregătește El masa, și hrana pentru suflet.

          Tatăl ceresc este prezent întotdeauna și iți întinde o hrană grasă și miezoasă prin gura slujitorilor Săi, prin îndemnuri la rugăciune, prin cântări, prin poezii, prin cuvânt profetic, prin predică.

            Mă întorc la versetul 17 și la Isaia 57:19 și după cuvintele omului lui Dumnezeu, zic și eu: Pace, pace celor de departe și pace celor de aproape.

            Domnul să ne ajute să ne înfruptăm, cercetând Scripturile în care găsim adevărata hrană pentru suflet, după cuvintele Domnului din Ioan 5:39 „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Esența Scripturilor este Domnul Isus, Mântuitorul.

          Evanghelia are putere tocmai pentru că vorbește despre Domnul Isus și lucrează acolo unde se găsește. Depinde care sunt dorințele și așteptările pe care le ai de la Evanghelie, Cuvântul lui Dumnezeu.

          Dacă ai Evanghelia pe masă, lucrează pe masă; dacă o ai în bibliotecă, lucrează în bibliotecă pentru că este cuvânt viu; Biblia nu este o Carte moartă, Ea este o Carte vie și dacă o ai în inimă lucrează în inimă.

            Avem exemple Biblice în privința aceasta: Când Chivotul era la dușmani (la Filisteni, spre exemplu), lucra spre pierzarea lor, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

            Dacă cineva nesocotește Scriptura, și Domnul Dumnezeu îl nesocotește.

        Iar când Chivotul era la prietenii lui Dumnezeu la slujitorii Lui, lucra spre binecuvântarea casei lor. David a devenit gelos pe casa lui Obed pentru că o binecuvântase Domnul din pricina Chivotului.

            Evanghelia este Cuvântul lui Dumnezeu și acolo unde este Cuvântul, este Dumnezeu. De aceea nu trebuie să ne mulțumim doar cu faptul că Dumnezeu este cu noi, ci trebuie să-L purtăm pe Cristos înăuntrul nostru, în inimile noastre.

         Pentru că a fi creștin nu însemnă a avea un nume, ci înseamnă a fi purtător de Cristos.

           Ce înseamnă lucrul acesta?

        Înseamnă așa cum ne spune Scriptura, că Domnul Isus trăiește în noi, și noi trăim în El.

         Ioan scrie „La început a fost Cuvântul și cuvântul era Dumnezeu; și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit, unde? Printre noi, dar nu înafara noastră.”

            El locuiește în cei zidiți în Cristos, Templul înnoit, spălat în sângele sfânt și împodobit cu „Roada Duhului Sfânt”

            Podoaba „casei” lui Dumnezeu nu este cravata, costumul, sau altceva de felul acesta, ci este: Roada Duhului Sfânt. „Dragoste, bucurie, pace, bunătate…”

           Astăzi prin harul lui Dumnezeu, continuăm studiul asupra Epistolei către Efeseni, unde tema principală este „Cristos și Biserica”. Adică Epistola aceasta, ne arată legătura intimă, strânsă și veșnică dintre Isus Cristos care este Capul pe de o parte și Biserica Sa, care este trupul bine legat, bine închegat și armonizat, astfel că „porțile locuinței morții, nu o vor putea birui vreodată.”

           În capitolul doi, apostolul Pavel ne arată foarte clar în primele trei versete, cum eram înainte de a-l primi pe Domnul Isus ca Mântuitor și anume, zice Pavel: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre…”.

            Lucrul acesta poate fi înțeles numai de cei răscumpărați prin jertfa de la cruce. Dacă spui cuvintele acestea unuia din lume, te va alerga să te „altoiască” și să-ți arate ce poate face un „mort”. Dar nouă, luminați de Duhul Sfânt, Cuvântul, ne spune din ce groapă ne-a scos Dumnezeu:

            Versetul 12: „aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Cristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.”

            Lucru foarte grav, pentru că fără Dumnezeu nu este viață și nici măcar un dram de nădejde.

          Am văzut oameni muribunzi, care s-ar fi agățat cu mâinile de viață, chiar dacă durerile erau mari, pentru că priveau cu groază dincolo de pragul pe care trebuia să-l treacă. Dar am văzut oameni care au pășit dincolo, cu pace și liniște pentru că dincolo îi aștepta Domnul, Lumina.

        Dar apostolul nu se oprește aici, ci în versetele 4 la 9 ne arată ce a făcut Domnul Dumnezeu pentru salvarea noastră din felul deșert de viețuire și cum a lucrat ca să ne scoată din moarte la viață, prin har.

            Versetele 5-6 „măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Cristos. ( prin har suntem mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Cristos Isus.”

            Și versetul 13: „…voi care erați depărtați ați fost apropiați prin sângele lui Cristos.”

         Ce minunat este faptul că acum nu mai suntem singuri, nu mai rătăcim fiecare pe drumul lui, ci prin harul lui Dumnezeu, am fost cuprinși într-o familie deosebită și am pornit împreună spre cer, în cel de mai măreț exod.

          În al treilea rând, apostolul ne descrie atât de frumos, și ne arată cine suntem noi acum în Isus Cristos, Domnul.

            Versetul 10 „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Isus Cristos…”. Când am fost zidiți? După ce am fost aduși la viață prin moartea și învierea Domnului Isus.

         Până atunci eram „pietre moarte” și Dumnezeu nu-Și zidește Biserica cu pietre moarte, ci o zidește din „pietre” vii.

       Noi am fost restaurați, readuși la starea de oameni după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin sângele Domnului Isus.

            Frumusețea stă în faptul că, fiind aduși din moarte la viață și zidiți, împreună în Isus Cristos, preamărim Numele Lui împreună, ne rugăm împreună, ne bucurăm împreună, într-un cuvânt: avem părtășie împreună.

         Vreau să vă dau un exemplu viu în sensul acesta, mai ales că are legătură, îndemnurile pe care le primim, să ne rugăm pentru izbăvirea celor bolnavi și ușurarea prin mângâiere a suferințelor.

          Eram în primele zile în spital și un frate, mi-a trimis cuvintele acestei rugăciuni pe care a trimis-o mai întâi în cer, unde a fost „semnată” și apoi a ajuns la mine:

            Aș vrea să știu ce să vă scriu ca să vă fiu o încurajare în situația prin care treceți, dar nu am trecut niciodată pe acolo ca să pot spune ceva.

         Știu doar că Cel ce ne-a țesut în chip tainic în pântecele mamei, cunoaște fiecare bucățică de os, știe unde îi este locul și știe și să o pună la loc.

            Dumnezeu să vă dea liniște, pace și putere! Iar când durerile vor fi grele, când vor crește în intensitate, El, Dumnezeul nostru mare și îndurător, să le dea la o parte, sau să facă să vi se pară ușoare prin mâna și brațul Lui cel tare!

            Iar soției dumneavoastră să îi dea putere și calm să vă îngrijească și să vă fie ajutor și sprijin!

Fiți binecuvântați!

            Cu drag, semnează…

Dar am înțeles că dincolo de semnătura omului, a fost semnătura Domnului.

     Pentru că, pentru mine, cuvintele acestea au fost ca o proorocie, cu împlinire, Da și Amin.

          Vreau să ne încurajăm unii pe alții, să trimitem rugăciunile noastre de mijlocire la Tatăl în cer, „la semnat”, și apoi Domnul să trimită răspunsul așa cum știe El.

        Dacă ne uităm la titlul acestei Epistole, Efes, chiar dacă geografic era în Turcia de astăzi, coincidență, sau nu, tradus din ebraică, Efes înseamnă „zero”, adică este punctul zero din care   ne-a adus Domnul Dumnezeu la viață.

         Revin la versetul 12 „aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Cristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume…”

            Adică, ce eram? Nimic! Eram zero! Eram morți, fără nădejde, fără drept de cetățenie, străini, fără Cristos, fără Dumnezeu.

            Nimic nu putea să fie mai grav decât lucrul acesta!

         Pentru că, dacă nu-L primești pe Isus ca Domn și Mântuitor, dacă nu-L ai pe Dumnezeu ca Tată, dacă nu-L ai pe Duhul Sfânt ca Mângâietor, este groaznic.

            Ești zero, ești nimic!

        Dar am și vești bune: slavă lui Dumnezeu, că din „nimic” așa cum eram, Domnul Dumnezeu, a făcut pietre scumpe, giuvaieruri, pe care le-a așezat într-o clădire măreață, în care să locuiască cu plăcere Duhul Sfânt.

            1 Corinteni 6:19 „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu?”

         Am putea să spunem că suntem manopera, sau mai mult, suntem capodopera lui Dumnezeu și că am fost renăscuți, recreați în Isus Cristos, și așezați într-o zidire măreață, împreună cu El în Dumnezeu.

          Dacă mai era nevoie de cuvintele acestea, Domnul Dumnezeu descoperă în această Epistolă, adevăratul caracter, ceresc, al creştinului, zidit în Cristos.

            Chiar dacă Biserica este alcătuită din oameni credincioși pe pământul acesta plin de silnicie, ea aparţine cerului; şi cu toate că ea se clădește într-un timp și spațiu limitat, totuși clădirea acesta vie, a fost creată de Domnul Isus și destinată să dăinuiască în veșnicie şi pentru veșnicie, alături de El.

            Pavel spunea, că noi nu ne-am pus nădejdea în Domnul doar pentru viața aceasta, ci ne-am pus nădejdea pentru viața veșnică, de aceea ne adunăm mereu împreună la întâlnirea cu Cristos, Domnul.

           Prin har am fost mântuiți, prin credință și acest lucru nu vine de la noi după cum ne spune versetul opt, ci este un dar al lui Dumnezeu, oferit tuturor celor care vor crede în Isus Cristos, Fiul.

           Însă darul mântuirii lui Dumnezeu ne obligă și pe noi la recunoaștere a stării de păcat (versetul 12) și ne cheamă la: naștere din nou prin apa Cuvântului și prin Duhul Sfânt, ne cheamă la pocăință reală, sfântă, la botez în apă ca semn al îngropării omului vechi și învierea împreună cu Cristos și nu în ultimul rând, la săvârșirea faptelor bune pregătite de Dumnezeu, în care să umblăm. Versetul 10.

           Ca o concluzie, la învățătura Biblică din textul acesta, trebuie să știm faptul că, zidirea despre care vorbește apostolul Pavel în Epistolă, nu s-a finalizat. Nici eu nu am epuizat subiectul acesta!

            Piatra din capul unghiului încă nu s-a așezat la locul ei. Încă este mereu dată la o parte, ca în vremea zidirii Templului lui Solomon.

            Clădirea Bisericii este în „construcție” și noi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân, ci trebuie să fim împreună lucrători cu Domnul Isus.

            Pentru aceasta însă, trebuie să ne dăruim cu toată ființa noastră, lui Dumnezeu, prin pocăință.

            Dumnezeu să ne binecuvânteze!