Săptămână sfântă?

                                           Matei 20:17-19

         „Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor.

            Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată și să-L răstignească, dar a treia zi va învia.”

            M-a întristat faptul că în zilele premergătoare jertfei Domnului Isus, odată cu intrarea Sa, pentru ultima dată ca om, în Ierusalim, credincioșii își trimit unii altora mesaje în care scriu: „Săptămâna mare”, sau „Săptămâna luminată”, „Săptămâna sfântă” (Luni, Marți…Vinerea sfântă) și nu a scris nimeni „Săptămâna cea mai grea” din viața Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, ca om pe pământ.

          De fapt, toate zilele Domnului Isus, ca om, de la naștere și până la moarte, au fost grele pentru Mântuitorul, dar ultimele, cele din „săptămâna patimilor”, au fost cele mai grele.

          An de an la Paște, ne povestim unii altora, despre patimile Fiului omului, ca despre niște „întâmplări” petrecute în viața lui Isus, fără nici o emoție, fără să ne atingă măcar tangențial durerile, întristările, sau patimile Mântuitorului care a suferit totul pentru noi până la moarte și încă moarte cumplită, de cruce.

          Privim spre crucea Domnului Isus, cu atâta nepăsare, cu atâta indiferență și nebăgare de seamă de parcă ni se cuvenea totul.

            Am văzut într-o postare, toate zilele săptămânii „sfinte”. Luni, Marți…sfânta vineri și mă întreb: de ce sunt sfinte când în aceste zile, Isus Cristos, Domnul a suferit și a răbdat atâta durere?

            „Isaia 53:3-4 „Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.

            Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.”

            În fiecare zi din săptămâna premergătoare crucificării, Isus a petrecut în Ierusalim, cu excepția zilei de miercuri pe care a petrecut-o cel mai probabil undeva pe munte, în rugăciune și în dialog cu Tatăl.

            Astfel, a doua zi după sabat, Domnul Isus intră în Ierusalim și mulțimea Îl aclamă pentru ultima dată, iar Isus, înfiorat în duhul Său, plânge pentru cetate  și-i vestește dărâmarea. Luca 19:41-44.

            Luni, când se întoarce în cetate (nopțile se pare că le petrecea în Betania în casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr), plin de întristare, pentru că nu găsește rod în poporul Său, simbolizat prin smochin, îl blesteamă ca să nu dea rod în el.

            Marți, a fost o zi încordată și istovitoare pentru Isus, care înfruntat de către preoții cei mai de seamă și mai marii poporului, cerându-I socoteală pentru lucrările pe care le făcea. Matei 21:23 „Isus S-a dus în Templu și pe când învăța norodul, au venit la El preoții cei mai de seamă și bătrânii norodului și I-au zis„Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea și cine Ți-a dat puterea aceasta?”

           Joi, cu inima strânsă, Domnul Isus mănâncă mielul de Paște împreună cu ucenicii, instituie Cina cea de Taină, ca o aducere aminte a jertfei Sale și este vândut de către Iuda, unul dintre ucenici.

           Vineri, este înconjurat de ceata de nelegiuiți, este legat și dus în fața Marelui Preot pentru judecată.

            De aici este purtat de la Ana la Caiafa, de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod și iar la Pilat.

            Mulțimea, care cu câteva zile Îl aclama la intrarea în Ierusalim, acum Striga din toate puterile și-i cerea Procuratorului: „Răstignește-L, Răstignește-L; La moarte cu El.”

            Este Vineri: Isus este bătut, batjocorit, I se pune cununa de spini pe cap…

            Este Vineri: I se pune crucea grea pe umeri și este silit să o ducă spre locul „Altarului de jertfă”.

         Este Vineri, ora nouă dimineața: Isus, Mântuitorul lumii este țintuit cu piroane pe cruce, ridicat între cer și pământ. „Călăii” nu știau că, de fapt tocmai acesta era semnul legăturii cerului cu pământul; Isus între cer și pământ, făcea legătura dintre Dumnezeu Tatăl ceresc și oameni.

           Este Vineri: norodul, trecătorii, mulțimea Îl batjocoresc: „Dacă Ești fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos de pe cruce.” …

            Este Vineri: „Îi dau oțet să bea”.

           Cu adevărat Isus a biruit moartea și „S-a dat jos de pe cruce”, dar nu când au vrut călăii batjocoritori, ci atunci când a vrut și a hotărât Dumnezeu, Tatăl.

          Toate acestea și multe altele s-au împlinit; nu sunt scenarii de film, ci sunt realități prezentate pe scurt, din viața Domnului Isus ca Fiu al omului. El a suferit batjocora, tortura, moartea de cruce, în locul nostru și a treia zi după Scripturi a înviat și este viu în vecii vecilor.

          Oricine crede în El și în jertfa Sa mântuitoare, are viața veșnică și o nădejde vie a petrecerii veșniciei împreună cu Isus înviat din morți.

            Nu așteptăm sărbătoarea Paștelui ca să putem spune: Cristos a înviat, ci spunem în fiecare zi că Isus al nostru este viu.

            Închei cu o întrebare: Care dintre zilele acestei săptămâni ți se pare ție, suflet drag, că a fost „sfântă”, sau „luminată”, sau mai „ușoară” pentru Domnul Isus Cristos, ca Fiu al omului?

          Eu găsesc faptul că Unul Singur este sfânt: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și mai găsesc faptul că Unul Singur este Lumina lumii: Isus Cristos, Domnul. Nimic altceva de pe pământ nu este sfânt: nici zilele, nici săptămânile; nimic altceva.

           Domnul să ne ajute să ne ducem mântuirea, cu frică și cutremur până la capăt. Amin.