Ridică-te în Numele lui Isus
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 20/05/2024
    12345678910 0/10 X

                                                Ridică-te în Numele lui Isus

                                                          2 Împărați 6:8-16

            „Împăratul Siriei era în război cu Israel. Și, într-un sfat pe care l-a ținut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”

            Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii.”

            Și împăratul lui Israel a trimis niște oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiințase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.

          Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi, și le-a zis: „Nu voiți să-mi spuneți care din noi este pentru împăratul lui Israel?”

            Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare.”

            Și împăratul a zis: „Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit și i-au spus: „Iată că este la Dotan.”

            A trimis acolo cai, cară și o oaste puternică. Au ajuns noaptea, și au înconjurat cetatea.

            Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis de dimineață și a ieșit. Și iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai și cară. Și slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! Domnul meu, cum vom face?”

            El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulți sunt cei cu noi decât cei cu ei.”

         Suflet drag Domnului, nu descuraja niciodată; gândește-te la faptul că Domnul Dumnezeu a putut să închidă gura leilor ca să nu-l pape pe Daniel; a putut să despice marea Roșie ca să treacă ca pe uscat, un popor întreg cu copii, împreună cu turmele de animale; dacă a putut să oprească soarele deasupra Aialonului, la rugăciunea lui Iosua; dacă a putut să deschidă porțile temniței ca să-l elibereze pe Petru la rugăciunea bisericii; dacă a putut să-l învieze din morți pe Lazăr, ... și minunile pot continua, am putea să vorbim ore întregi de minunile lui Dumnezeu.

            Cu siguranță același Dumnezeu care este viu și prezent în viața ta, te poate scăpa și pe tine din strânsoarea în care ai ajuns dintr-un motiv sau altul.

            Ai credință în Dumnezeu!

        Noi nu avem un Dumnezeu într-o icoană fie ea și făcătoare de minuni, nici nu avem un Dumnezeu doar la nivel de teorie, ci Domnul Dumnezeul nostru este viu, Adevărat, Creator al cerurilor și al pământului.

           Dumnezeul nostru nu este închis într-o lacră și nici nu are oasele într-un mormânt rece, așa cum sunt dumnezeii multor oameni ai lumii în care trăim.

            Dumnezeul care ni S-a descoperit prin Isus Cristos, Fiul Său, este viu și are toată puterea în cer și pe pământ.

            El nu este un mit și nu este o scornire a vreunui om, sau a vreunui lider religios al lumii vechi sau a lumii noi.

            Domnul nu este una dintre puteri, ci este singura Putere în cer și pe pământ.

            Matei 28:18  „…Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” Spune Domnul.

         El nu este unul dintre dumnezei și nici măcar mai marele dumnezeilor, ci este Singurul Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat.

            Domnul Dumnezeu se poate folosi de puterea Sa și de protecția Sa divină, chiar dacă uneori, noi oamenii nu-L înțelegem și nu-L putem vedea cu ochiul de carne. „El nu lipsește niciodată în nevoi.”

            Legea gravitației spre exemplu, pe care Domnul Dumnezeu a lăsat-o pe pământ, face ca noi să putem să umblăm pe planeta aceasta și să viețuim aici.

         Atracția aceasta magnetică ne ține „lipiți” de pământ, tot așa și firea care guvernează ființa umană nu-i dă voie să se desprindă de patimi și de păcat.

            Și dacă vedem că lucruri materiale, avioane, rachete se desprind de pământ numai cu ajutorul forțelor propulsoare, tot la fel omul nu se poate desprinde de starea de păcat prin forțe proprii, ci numai printr-o forță exterioară.

            De aceea Domnul Dumnezeu, L-a trimis în lumea noastră, pe singurul Lui Fiu, pentru că numai prin El și datorită jertfei Sale, am putut să ne desprindem de „țărmul” lumii și să ne îndreptăm spre cer, țărmul fericirii veșnice.

            Dacă n-ar exista Legea gravitației, atunci nu numai oamenii, dar toate lucrurile care astăzi se găsesc pe pământ ar pluti prin spațiu fără să poată fi așezate undeva, într-un loc.

          Dar împotriva acestei legi a gravitației, Domnul Dumnezeu a făcut ca securea unui fiu de prooroc să plutească pe apele râului Iordan, datorită credinței neclintite a unui om și anume Elisei, prooroc al Domnului.

            Tot la fel acționează și Legea dragostei lui Dumnezeu: Atâta timp cât stai în raza atracției ei, nimic nu te poate despărți de Domnul. Dar atunci când ieși de sub „controlul” ei, atunci când firea este mai puternică și te atrage în plăceri deșarte, plutești, sau umbli în coace și în colo fără niciun rost și fără nici o țintă precisă.

            Elisei a crezut în puterea Dumnezeului celui viu care poate să anuleze legea gravitației și să facă fierul să plutească pe ape.

            Tot la fel credința în Domnul Isus Cristos, Mântuitorul lumii, te poate smulge de sub puterea firii și de sub puterea morții, te poate elibera de sub apăsarea păcatului și te face să „plutești”, lin spre „cele țărmuri ale veșniciei”.

         Uneori Domnul Dumnezeu, lasă o „doză” de necaz în viața credincioșilor, dar nu pentru a-i „strivi”, sau pentru a-i „destabiliza” în credință, ci dimpotrivă, pentru a le consolida credința în Dumnezeul adevărat.

            Dacă ne întoarcem la textul de mai sus, descoperim că Domnul Dumnezeu a lasă un aparent „necaz”, peste Elisei și peste slujitorul său, îngăduind ca armata siriană să-i impresioneze, înconjurând Dotanul, în mijlocul căruia se găseau.

            Dar un om al lui Dumnezeu nu este luat prin surprindere niciodată și nu este înspăimântat de amenințările lumii.

            Un om al lui Dumnezeu se încrede întotdeauna în izbăvirea pe care i-o dă Domnul, chiar dacă uneori se întâmplă să „cadă”. „El se ridică și rămâne în picioare”. Psalmul 20:8.

            Moise a „eșuat” o dată când a coborât de pe munte, dar prin credința în Dumnezeul cel viu, s-a ridicat și a străbătut „pustia”, ajungând la hotarul Țării făgăduite.

            Iona a „eșuat”, fugind de fața lui Dumnezeu, dar Domnul Dumnezeu l-a ridicat.

          David a „eșuat”, pentru că s-a încrezut în puterea sa de împărat și s-a bazat pe autoritatea sa asupra supușilor, crezând că toate lucrurile i se cuvin.

            Așa a luat-o acasă la el pe Batșeba, nevasta lui Urie și a preacurvit cu ea. Însă, după ce Domnul Dumnezeu i-a hotărât pedeapsa, s-a ridicat din starea rea.

          Petru a „eșuat”, în noaptea în care Domnul Isus, Învățătorul lui a fost vândut, dar și-a revenit când a întâlnit privirea blândă a Domnului Isus.

            Nimeni nu trebuie să se încreadă în el însuși și nimeni nu trebuie să creadă că este invincibil; pentru că orișicine poate foarte ușor să cadă deodată, așa cum s-a întâmplat cu oameni „grei”, bărbați „mari” ai Scripturii, care din pricina ne-vegherii au „eșuat”.

            Dar Cuvântul Domnului ne arată și exemple de eroi ai credinței, care au biruit ispitele, sau care au biruit necazurile, au biruit păcatul și au rămas în picioare în credință. Evrei 11.

            Domnul Dumnezeu să te facă un biruitor și un erou al credinței!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 458
Opțiuni