„N-ați văzut pe iubitul inimii mele?” (Cânterea Cântărilor 3:3) Cartea Cântarea Cântărilor este o carte atipică pentru canonul biblic. Un poem de dragoste plin de senzualitate care- i determină pe mulți să-i conteste utilitatea în Scriptură. Credem că, această carte a fost aleasă să facă parte din Biblie pentru că în spatele fondului istoric și sentimental se ascunde un mesaj spiritual înalt, chiar dacă autorul nu a gândit-o inițial așa. Să povestim puțin! Sulamita, personajul principal din Cântarea Cântărilor, este logodită cu un cioban plecat în nordul țării lui Israel cu turmele. Ea în schimb trebuie să păzească viile familiei. La un moment dat este atrasă la drumul mare de un alai deosebit. Trecea o suită regală. Slujitorii lui Solomon remarcă frumusețea ei și o iau la palat. Aici, împăratul se îndrăgostește de ea și încearcă să o cucerească. Ea însă rezistă provocărilor și rămâne credincioasă iubitului ei. Narațiunea amintește de legământul de dragoste dintre Iahve și Israel. Păstorul, sau „Iubitul inimii mele” este Dumnezeu și apare doar în gândurile fecioarei. Sulamita reprezintă poporul Domnului (Israel și Biserica deopotrivă). Solomon este imaginea lumii. (În religia evreilor această carte este citită în a opta zi a Sărbătorii Mielului Pascal, amintind de legământul încheiat în Egipt). Sulamita ajunsă în haremul lui Solomon intră în dialog cu acesta, care remarcă inteligența și frumusețea ei. Împăratul îi vorbește frumos, o ademenește cu tot felul de lucruri, pregătește nunta și urcarea ei pe poziția cea mai înaltă. Solomon încearcă cu orice preț să o cucerească. Ea însă rezistă tuturor ispitelor spunând: „Eu sunt a iubitului meu... ” În frământările captivității, Sulamita are mai multe momente de frământare și extaz în care îl vede, îl caută, îl aude pe preaiubitul inimii ei. Încă odată, tâlcul acestei povești de dragoste este sugestiv. Iubitul este Domnul, nevăzut dar mereu prezent. Este sugestiv că El, Păstorul cel Bun, este la munte, pe înălțimi. Sulamita este imaginea celui credincos, imaginea poporului lui Dumnezeu. Ea este prezentată ca fiind frumoasă, împodobită, plăcută, mireasă desăvârșită. (Ex. Numeri 23-24, Efeseni 5:22-33) Solomon întruchipează lumea și pe cel rău, care sunt în conflict cu Iahve, căutând mereu să corupă și să fure ce aparține lui Dumnezeu. Cîntarea Cântărilor este un exemplu deosebit de dragoste și credincioșie care ar trebui să ne motiveze și să ne încurajeze pe Calea credinței. Ca și Sulamita și noi credincioșii suntem logodiți cu Hristos, care momentan lipsește, dar care se va întoarce. Ca și Sulamita, în așteptarea Mirelui, suntem provocați de către Satan și lume să rupem legământul, să uităm de Dumnezeu. Ca și Sulamita, trebuie să ne împotrivim ispitelor, să fim credincioși cuvântului dat iubitului nostru. Iar dacă uneori avem sentimentul că L-am pierdut, ca și Sulamita, sau ca și Maria la mormântul gol, să-L căutăm. El poate fi aproape, la distanță de o rugăciune, de fiecare suflet. Să ne hrănim zilnic cu chipul și vorbele Mirelui. Să ne entuziasmăm la gândul că într-o zi vom fi cu El. Atât iudaismul inspirat de legea lui Moise cât și creștinismul de inspirație evanghelică, înainte de a fi religie, sunt relație. O relație caldă și cât se poate de reală între om și Dumnezeu. Dumnezeu, care nu este un concept filozofic sau religios ci o Persoană cât se poate de reală, care iubește și care poate fi iubită. Noi vorbim foarte mult în creștinism despre dragostea lui Dumnezeu pentru om. Biblia vorbește foarte mult și despre dragostea omului față de Dumnezeu. Uneori limbajul Scripturi este cât se poate de explicit, alteori adresarea este plină de simboluri, ca și în cazul poemului lui Solomon, Cântarea Cântărilor. Aici am aflat de o tânără evreică și iubitul inimii ei. Mă întreb însă; cine este iubitul inimilor noastre? ... Pentru orice suflet născut din nou, fie iudeu fie grec, preaiubitul inimii este Domnul! În Vechiul psalmistul declară public: „Iubesc pe Domnul... ”, iar în Noul apostolul scrie creștinilor: ”... pe care voi Îl iubiți (Isus) fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.” (Psalmul 116,1Petru 1:8-9). Despre aceasta este vorba în creștinism.