Să venim la El!
Autor: Andreea Cozma  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de deea_iacob in 01/08/2024
    12345678910 0/10 X

Să scriem lucruri imaginare este ușor. Să vorbim despre viața noastră ce facem zi de zi sau ce am făcut în trecut, este la fel de ușor. Dar dacă ne-am vedea păcătoși și va trebui să mărturisim lucrul acesta și lumii, ar mai fi ușor? Pentru unii poate ca da, ( pentru cei care au înțeles Harul lui Dumnezeu), dar pentru unii nu. Alții nici nu vor să vină la pocăință din cauză ca le place starea lor păcătoasă, pentru alții este tare greu să renunțe, iar alții resping Harul lui Dumnezeu pur și simplu și își văd încontinuare de drumul lor. Să scriu despre mântuirea mea cu Domnul. O! Este așa de frumos nu pot exprima în cuvinte ce înseamnă să trăiești alături de El și prin El. El nu ne-a promis că vom fi doar fericiți pe Calea îngustă, ne-a zis ca vom avea de suferit, vom întâmpina ispite, vom trece chiar prin cuptoare, grele încercări, dar El ne-a promis că va fi cu noi. El a biruit totul, lumea, ispita, puterea întunericului, pentru El nimic nu este prea greu. De-am înțelege noi cât de mult ne iubește și cât ne vrea cu gelozie pentru El.

 

Matei 11:28,29, 30 

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 295
Opțiuni