Limita umblării creștinului

                              Judecători 13:13-14; 24-25

            „Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.

          Să nu guste nici un rod din viță, să nu bea nici vin, nici băutură tare și să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.

          …Femeia a născut un fiu și i-a pus numele Samson. Copilul a crescut și Domnul l-a binecuvântat.

            Și Duhul Domnului a început să-l miște la Mahane-Dan, între Țorea și Eștaol.”

            Domnul Dumnezeu a stabilit o „rută” și un itinerariu frumos pentru oricine vrea să-L urmeze pe Mântuitorul în călătoria spre cer, dar a hotărât un „bagaj” unic pentru toți credincioșii.

            Luca 9:23 „Apoi a zis tuturor (pocăiților) „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.”

            La o lecturare superficială, cuvintele acestea par să fie împotriva unei vieți tihnite și binecuvântate pentru că Domnul Isus vorbește despre „cruce” (acceptarea suferinței fără a-i căuta ușurarea și nimeni nu trebuie să spună: „n-am ce-i face, asta e crucea mea şi trebuie să o port!”)

            Mai citim despre lepădare de sine (sau o delăsare), apoi în versetul următor, Domnul vorbește de „pierderea vieții”.

            În realitate, cuvintele Domnului Isus ne arată calea adevărată spre viață veșnică. Ne arată cum trebuie să umblăm pe pământ, ieșind din lume ca să-L urmăm aproape pe El, Isus care ni S-a dat pe Sine Însuși exemplu de trăire sfântă, departe de lume.

           „Crucea” nu se referă doar la suferinţă, la prigoană şi necaz, ci se referă la înfrânarea poftelor, la o purtare „aspră” cu trupul, ținându-l în „frâu” și la renunțare totală la trecutul lumesc.

          De fapt Domnul Isus Cristos, ne face o invitație specială la o umblare în anumite „limite”, pentru ca în final să dobândim viața veșnică, ca o moștenire de la Dumnezeu.

          Avem exemplul acesta din Scriptură, al lui Samson, căruia Duhul Sfânt îi arătase limitele între care trebuia să rămână ascultător.

            Duhul Domnului îl mișca, sau îl purta pe Samson între două granițe, sau între două limite pe care nu trebuia sa le depășească toata viața lui, pentru ca să fie însoțit de puterea lui Dumnezeu: Torea și Eștaol.

            Acestea erau limitele între care Samson ar fi trebuit să judece poporul și să-l întoarcă din răutatea lui spre Dumnezeu. În scopul acesta îl făcuse Domnul Dumnezeu pe Samson judecător în Israel încă din pântecele mamei sale. Judecători 13:5 „…vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui și el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”

            Astăzi Duhul Domnului vrea să ne țină credincioși, ascultători ca să ne poarte și pe noi între limitele stabilite de Domnul Isus: „Torea” și „Eștaol”, adică în Scripturi, între Geneza și Apocalipsa chemându-ne la statornicie și credință, pentru că numai rămânând aici, între aceste „granițe” ne va însoți cu putere.

          Ieșind dintre aceste „granițe”, suntem pradă sigură pentru vrășmașul care stă la pândă gata să omoare și să înghită.

            Samson nu a ascultat. A căzut în păcatul „mândriei” și a crezut că i se cuvine totul când s-a văzut plin de puteri supranaturale.

            El a ieșit pe cont propriu din limitele și de sub protecția Duhului Sfânt, ducându-se la Timna, 14:1. „Samson s-a coborât la Timna și a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor.”

            Lucrul acesta i-a fost fatal, pentru că a mers din ce în ce mai jos, adâncindu-se tot mai mult în murdăria păcatului, a căzut în „mrejele” celui rău.

          Dovadă este faptul că Duhul Domnului nu l-a mai însoțit(consecințele sunt cunoscute), așa cum nici pe noi nu ne însoțește pe alte canale...

          Tu omule, nu ai voie să ieși de sub autoritatea și de sub însoțirea Duhului Sfânt, oricât de multe cunoștințe ai acumulat. Tu trebuie să rămâi în smerenie, călăuzit de Duhul Domnului, în totul, totului, tot.

         Duhul Domnului este Sfânt și strict în ceea ce privește calea pe care trebuie să o urmăm. Noi ne numim „urmași ai lui Cristos” și trebuie să respectăm „itinerariul” stabilit de El. „Calea cea îngustă!” Învățătura curată, lăsată de către „Autor”, în Scripturi.

            De la calea aceasta nu trebuie să ne abatem la stânga sau la dreapta, nici măcar un pas, după cum ne spune apostolul Pavel în Galateni 1:8 „Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

            Ce înseamnă lucrul acesta?

            Înseamnă că nu trebuie să ieșim din Canonul învățăturii Biblice cu nici un chip, chiar dacă un înger din cer ar vrea să ne abată din „cale”.

            Domnul Dumnezeu să dea izbândă!