„Eu le dau viaţa veşnică în veac, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Autor: Daniel Ioan Notar | Album: Chemarea la pocăință: Primul pas spre mântuire | Tematica: Bucurie
Resursa adaugata de notardanielioan76 in 08/09/2024

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0/10 X

Referințe

Matei 9:20-21:22

Matei 9:20 Şi iată că o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui.
Matei 9:21 Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.”
Matei 9:22 Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.
Matei 9:23 Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind,
Matei 9:24 le-a zis: „Daţi-vă la o parte , căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau joc de El.
Matei 9:25 Dar, după ce a fost scoasă gloata, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat.
Matei 9:26 Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.
Vindecarea a doi orbi
Matei 9:27 Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!”
Matei 9:28 După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
Matei 9:29 Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”
Matei 9:30 Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.”
Matei 9:31 Dar ei, cum au ieşit, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
Vindecarea unui mut îndrăcit
Matei 9:32 Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.
Matei 9:33 După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”
Matei 9:34 Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”
Lui Isus Îi este milă de gloate
Matei 9:35 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.
Matei 9:36 Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor.
Matei 9:37 Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul , dar puţini sunt lucrătorii!
Matei 9:38 Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”
Trimiterea celor doisprezece apostoli
Matei 10:1 Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.
Matei 10:2 Iată numele celor doisprezece apostoli:Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;
Matei 10:3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;
Matei 10:4 Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.
Matei 10:5 Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor ,
Matei 10:6 ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
Matei 10:7 Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: ‘Împărăţia cerurilor este aproape!’
Matei 10:8 Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
Matei 10:9 Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
Matei 10:10 nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.
Matei 10:11 În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca.
Matei 10:12 La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;
Matei 10:13 şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar , dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
Matei 10:14 Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
Matei 10:15 Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.
Primirea apostolilor de lume
Matei 10:16 Iată , Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
Matei 10:17 Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
Matei 10:18 Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor.
Matei 10:19 Dar , când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela;
Matei 10:20 fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
Matei 10:21 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
Matei 10:22 Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
Matei 10:23 Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
Matei 10:24 Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul, mai presus de domnul său.
Matei 10:25 Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?
Matei 10:26 Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Matei 10:27 Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.
Matei 10:28 Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă.
Matei 10:29 Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
Matei 10:30 Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
Matei 10:31 Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
Matei 10:32 De aceea , pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri;
Matei 10:33 dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.
Matei 10:34 Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Matei 10:35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.
Matei 10:36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
Matei 10:37 Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Matei 10:38 Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.
Matei 10:39 Cine îşi va păstra viaţa o va pierde şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.
Primirea ucenicilor
Matei 10:40 Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
Matei 10:41 Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.
Matei 10:42 Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”
Matei 11:1 După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.
Trimişii lui Ioan Botezătorul
Matei 11:2 Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos
Matei 11:3 şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
Matei 11:4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:
Matei 11:5 Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
Matei 11:6 Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”
Mărturia lui Isus despre Ioan
Matei 11:7 Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt?
Matei 11:8 Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.
Matei 11:9 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;
Matei 11:10 căci el este acela despre care s-a scris: ‘Iată , trimit înaintea Feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.’
Matei 11:11 Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
Matei 11:12 Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.
Matei 11:13 Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea.
Matei 11:14 Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie , care trebuia să vină.
Matei 11:15 Cine are urechi de auzit să audă.
Matei 11:16 Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi care şed în pieţe şi strigă la tovarăşii lor:
Matei 11:17 ‘V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.’
Matei 11:18 Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: ‘Are drac!’
Matei 11:19 A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!’ Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”
Mustrarea cetăţilor nepocăite
Matei 11:20 Atunci, Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
Matei 11:21 „Vai de tine, Horazine!” , a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă.
Matei 11:22 De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
Matei 11:23 Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
Matei 11:24 De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
Lucrurile descoperite pruncilor. Jugul lui Hristos
Matei 11:25 În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.
Matei 11:26 Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!
Matei 11:27 Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
Matei 11:28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Matei 11:29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Matei 11:30 Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”
Spicele şi ziua Sabatului
Matei 12:1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce.
Matei 12:2 Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.”
Matei 12:3 Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el?
Matei 12:4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?
Matei 12:5 Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuşi sunt nevinovaţi?
Matei 12:6 Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.
Matei 12:7 Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfe’, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi.
Matei 12:8 Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”
Omul cu mâna uscată
Matei 12:9 Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă.
Matei 12:10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”
Matei 12:11 El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară?
Matei 12:12 Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.”
Matei 12:13 Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă.
Matei 12:14 Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.
Isus, Robul Domnului
Matei 12:15 Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii
Matei 12:16 şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut,
Matei 12:17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
Matei 12:18 „Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata.
Matei 12:19 El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.
Matei 12:20 Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruiască judecata.
Matei 12:21 Şi neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”
Îndrăcitul mut şi orb. Păcatul împotriva Duhului Sfânt
Matei 12:22 Atunci, I-au adus un îndrăcit orb şi mut şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.
Matei 12:23 Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?”
Matei 12:24 Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!”
Matei 12:25 Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui.
Matei 12:26 Dacă Satana scoate pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?
Matei 12:27 Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voştri.
Matei 12:28 Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
Matei 12:29 Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa.
Matei 12:30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.
Matei 12:31 De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
Matei 12:32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat , dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Matei 12:33 Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău; căci pomul se cunoaşte după rodul lui.
Matei 12:34 Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
Matei 12:35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
Matei 12:36 Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
Matei 12:37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Minunea cu prorocul Iona
Matei 12:38 Atunci, unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
Matei 12:39 Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.
Matei 12:40 Căci , după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.
Matei 12:41 Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
Matei 12:42 Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
Matei 12:43 Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.
Matei 12:44 Atunci zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.’ Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
Matei 12:45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
Mama şi fraţii lui Isus
Matei 12:46 Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.
Matei 12:47 Atunci, cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”
Matei 12:48 Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”
Matei 12:49 Apoi, Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!
Matei 12:50 Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”
Pilda semănătorului
Matei 13:1 În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare.
Matei 13:2 O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe ţărm.
Matei 13:3 El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
Matei 13:4 Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o.
Matei 13:5 O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
Matei 13:6 Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
Matei 13:7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
Matei 13:8 O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută , altul, şaizeci şi altul, treizeci.
Matei 13:9 Cine are urechi de auzit să audă.”
Matei 13:10 Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”
Matei 13:11 Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
Matei 13:12 Căci celui ce are, i se va da şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
Matei 13:13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
Matei 13:14 Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.’
Matei 13:15 Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.
Matei 13:16 Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!
Matei 13:17 Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
Matei 13:18 Ascultaţi dar ce înseamnă pilda semănătorului.
Matei 13:19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum.
Matei 13:20 Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie,
Matei 13:21 dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
Matei 13:22 Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor.
Matei 13:23 Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, şaizeci, altul, treizeci.”
Pilda neghinei
Matei 13:24 Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
Matei 13:25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.
Matei 13:26 Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
Matei 13:27 Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’
Matei 13:28 El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.’ Şi robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
Matei 13:29 ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
Matei 13:30 Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»’”
Pilda grăuntelui de muştar şi aluatului
Matei 13:31 Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
Matei 13:32 Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
Matei 13:33 Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
Matei 13:34 Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde şi nu le vorbea deloc fără pildă,
Matei 13:35 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Tâlcuirea pildei neghinei
Matei 13:36 Atunci, Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
Matei 13:37 El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
Matei 13:38 Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
Matei 13:39 Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
Matei 13:40 Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.
Matei 13:41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea
Matei 13:42 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Matei 13:43 Atunci , cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Pilda comorii ascunse şi a mărgăritarului
Matei 13:44 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
Matei 13:45 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
Matei 13:46 Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.
Pilda năvodului
Matei 13:47 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.
Matei 13:48 După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău.
Matei 13:49 Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni
Matei 13:50 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Matei 13:51 „Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?”, i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
Matei 13:52 Şi El le-a zis: „De aceea, orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”
Isus la Nazaret. Necredinţa locuitorilor
Matei 13:53 După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
Matei 13:54 A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?
Matei 13:55 Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt ei fraţii Lui?
Matei 13:56 Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”
Matei 13:57 Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.”
Matei 13:58 Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor.
Moartea lui Ioan Botezătorul
Matei 14:1 În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus
Matei 14:2 şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.”
Matei 14:3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
Matei 14:4 pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
Matei 14:5 Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
Matei 14:6 Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.
Matei 14:7 De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
Matei 14:8 Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
Matei 14:9 Împăratul s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
Matei 14:10 Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.
Matei 14:11 Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.
Matei 14:12 Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
Înmulţirea pâinilor
Matei 14:13 Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.
Matei 14:14 Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.
Matei 14:15 Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut. Dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”
Matei 14:16 „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus; „daţi-le voi să mănânce.”
Matei 14:17 Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”
Matei 14:18 Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine!”
Matei 14:19 Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
Matei 14:20 Toţi au mâncat şi s-au săturat şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri.
Matei 14:21 Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
Umblarea pe mare
Matei 14:22 Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor.
Matei 14:23 După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.
Matei 14:24 În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
Matei 14:25 Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
Matei 14:25 Greceşte: în a patra strajă.
Matei 14:26 Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.
Matei 14:27 Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
Matei 14:28 „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”
Matei 14:29 „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
Matei 14:30 Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
Matei 14:31 Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
Matei 14:32 Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
Matei 14:33 Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
Matei 14:34 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.
Matei 14:35 Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El pe toţi bolnavii.
Matei 14:36 Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins s-au vindecat.
Fariseii şi datina bătrânilor
Matei 15:1 Atunci, nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus şi I-au zis:

ISUS, VINDECĂTORUL - Matei 9:20-22

******************************************************************************************************
Premiza fundamentală a vindecării divine este Cuvântul lui Dumnezeu: "Eu sunt Domnul care te vindecă" (Exod 15:26).
A. Vindecarea divină a venit ca o revelaţie şi legământ înainte ca Israel să aibă nevoie de ea (Exod 15:23-26).
B. A fost reafirmată prin vorbirea profetică şi urma să fie făcută în mod eficace prin lucrarea de răscumpărare (Isaia 53:5).
C. Psalmistul s-a bucurat de ea în timp ce enumera binecuvântările celui răscumpărat (Psalm 103:3).
D. A fost demonstrată de Domnul Isus Hristos care a venit să ne arate inima iubitoare a lui Dumnezeu (Matei 8:1-3,5-17; 9:1-8,18-26).
E. A fost iniţiată în biserică de credincioşii bisericii primare (Fapte 3:1-11).
F. Este perpetuată acum în biserica contemporană prin puterea Duhului Sfânt, prin cei care cred (Evrei 13:8).

Procesul fundamental al vindecării divine este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu

Patru moduri de vindecare divină:
A. Rugăciunea directă a credinţei (Matei 8:5-13)
B. Rugăciunea de mijlocire a două sau mai multe persoane (Matei 18:19)
C. Ungerea de către prezbiteri cu rugăciunea de credinţă (Iacov5:14,15).
D. Punerea mâinilor de către cei care cred şi pe care Dumnezeu i-a pregătit şi chemat la această lucrare (Marcu 16:18)

Încheiere: Romani 10:1

******************************************************************************************************

„David – un om după inima lui Dumnezeu”

În istoria biblică, David rămâne una dintre cele mai impresionante figuri, atât prin rolul său de rege al Israelului, cât și prin relația sa unică cu Dumnezeu. În ciuda greșelilor sale umane, el a fost numit „un om după inima lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 13:22). Viața sa este plină de lecții pentru credincioși, un exemplu de umilință, pocăință și credință neclintită.

David, tânărul păstor

În Cartea 1 Samuel 16:11-13, David este prezentat pentru prima dată ca fiind cel mai tânăr dintre fiii lui Isai, păstor de oi, dar ales de Dumnezeu pentru o misiune mai mare. El este uns de profetul Samuel ca viitor rege al Israelului, un act care simbolizează planul divin asupra vieții lui.

Deși a fost cel mai mic dintre frații săi și aparent nesemnificativ, Dumnezeu a văzut în inima lui calități pe care ceilalți nu le-au observat. În 1 Samuel 16:7, Dumnezeu spune: „Căci Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.”

David și Goliat – Îndrăzneala credinței

Unul dintre cele mai faimoase episoade din viața lui David este lupta sa cu uriașul Goliat. În 1 Samuel 17, David se arată ca un tânăr plin de curaj și încredere în Dumnezeu. El nu s-a bazat pe puterea armelor, ci pe puterea lui Dumnezeu. În fața unei armate paralizate de frică, David a rostit cuvintele care aveau să rămână în istorie: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu scut, dar eu vin împotriva ta în numele Domnului oștirilor, în numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai batjocorit-o” (1 Samuel 17:45).

Această victorie asupra lui Goliat a devenit un simbol al biruinței credinței asupra fricii, o lecție care rămâne relevantă pentru credincioși din toate timpurile.

Regele David – un lider imperfect, dar credincios

Domnia lui David ca rege nu a fost lipsită de provocări și greșeli. Unul dintre cele mai cunoscute episoade negative din viața sa este povestea cu Batșeba, descrisă în 2 Samuel 11. David, în ciuda relației sale strânse cu Dumnezeu, a comis păcatul adulterului și apoi al crimei pentru a-și ascunde fapta.

Cu toate acestea, ceea ce îl face pe David un exemplu pentru credincioși nu este perfecțiunea sa, ci pocăința sa sinceră. În Psalmul 51, vedem inima zdrobită a lui David: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, și pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmul 51:10). Această rugăciune a pocăinței este unul dintre cele mai frumoase exemple de întoarcere la Dumnezeu și de recunoaștere a nevoii de iertare.

Legământul cu Dumnezeu

Dumnezeu a făcut un legământ cu David, promisându-i că din neamul său va ieși un Rege care va domni veșnic. Acest legământ mesianic se împlinește în persoana lui Isus Hristos, descendent al lui David, care este adesea numit „Fiul lui David” în Evanghelii.

În 2 Samuel 7:12-16, Dumnezeu îi spune lui David: „Când ți se vor împlini zilele și vei adormi cu părinții tăi, voi ridica după tine un urmaș, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări domnia.” Această promisiune divină este una dintre cele mai importante profeții mesianice și dovedește că planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii a fost stabilit din vechime.

Deși viața lui David a fost marcată de păcat și greșeli, el a rămas un om după inima lui Dumnezeu datorită umilinței sale și a dorinței de a-și corecta căile. David ne învață că, indiferent de circumstanțele vieții noastre, Dumnezeu privește la inimă și dorește să ne întoarcem la El cu sinceritate. Prin exemplul său, suntem chemați să trăim în credință, pocăință și ascultare de Dumnezeu.

Chemarea la sfințenie și mântuire: Mesajul Evangheliei pentru o lume pierdută

Într-o lume tot mai complicată și plină de incertitudini, Dumnezeu ne oferă o speranță veșnică prin Isus Hristos. Mântuirea este darul suprem al lui Dumnezeu, o eliberare de păcat și o chemare la sfințenie. Acest mesaj al harului divin nu este rezervat doar pentru câțiva, ci este deschis tuturor celor care caută o relație autentică cu Creatorul lor.

Romani 10:1 subliniază rugăciunea arzătoare a apostolului Pavel pentru mântuirea fraților săi de sânge, israeliții:

Romani 10:1 (Biblia Cornilescu):
„Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți.”

Chemarea la Viața Veșnică: Dragostea lui Dumnezeu pentru Omenire

În mijlocul incertitudinilor și încercărilor pe care viața ni le aduce, există o chemare divină care rămâne constantă: chemarea lui Dumnezeu la mântuire și viață veșnică. În Cuvântul Său, Dumnezeu ne oferă o speranță neclintită, o promisiune de dragoste și har care depășește orice barieră și ne invită să trăim în comuniune cu El.

Ioan 3:16 ne oferă una dintre cele mai profunde declarații ale dragostei lui Dumnezeu:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Johannes 3:16 (Lutherbibel):
„Denn also hat Gott die Welt geliebt, dass er seinen eingeborenen Sohn gab, auf dass alle, die an ihn glauben, nicht verloren werden, sondern das ewige Leben haben. “

John 3:16 (KJV):
„For God so loved the world, that he gave his only begotten Son, that whosoever believeth in him should not perish, but have everlasting life.”

Această declarație exprimă esența mesajului Evangheliei: Dumnezeu, în dragostea Sa infinită, a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru a mântui lumea. Jertfa Sa pe cruce ne oferă posibilitatea de a fi eliberați de povara păcatului și de a primi darul vieții veșnice. Acesta este un dar gratuit, oferit din harul Său, fără a fi bazat pe meritele noastre.

Întoarcerea la Dumnezeu: Pocăința și Credința

Pocăința este unul dintre primii pași pe calea mântuirii. Aceasta presupune recunoașterea greșelilor noastre, regretul sincer și întoarcerea la Dumnezeu pentru iertare și restaurare. Dumnezeu este plin de milă și întotdeauna gata să primească pe cei care se întorc la El.

Faptele Apostolilor 3:19 ne îndeamnă la acest pas important:

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Apostelgeschichte 3:19 (Lutherbibel):
„So tut nun Buße und bekehrt euch, dass eure Sünden getilgt werden. “

Acts 3:19 (KJV):
„Repent ye therefore, and be converted, that your sins may be blotted out, when the times of refreshing shall come from the presence of the Lord.”

Pocăința este o chemare personală și profundă la schimbare. Nu este suficient doar să regretăm greșelile; trebuie să ne întoarcem activ către Dumnezeu, să ne predăm Lui și să alegem să trăim conform voii Sale. În acest proces, experimentăm iertarea Sa deplină și primim o nouă viață în Hristos.

Mântuirea: Darul Harului lui Dumnezeu

Mântuirea nu este un lucru pe care îl putem câștiga prin eforturile noastre. Ea este un dar oferit de Dumnezeu, prin harul Său, și primit prin credință. Biblia ne învață că nu faptele noastre bune ne salvează, ci credința în Isus Hristos, care a purtat păcatele noastre pe cruce.

Efeseni 2:8-9 subliniază clar această realitate:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Epheser 2:8-9 (Lutherbibel):
„Denn aus Gnade seid ihr selig geworden durch den Glauben, und das nicht aus euch: Gottes Gabe ist es, nicht aus Werken, damit sich nicht jemand rühme. “

Ephesians 2:8-9 (KJV):
„For by grace are ye saved through faith; and that not of yourselves: it is the gift of God: Not of works, lest any man should boast.”

Harul lui Dumnezeu este un dar nemeritat, care ne transformă viața atunci când îl acceptăm prin credință. El ne îndepărtează păcatele și ne dă posibilitatea de a trăi o viață nouă, eliberați de lanțurile trecutului nostru.

Puterea și Promisiunea Vieții Veșnice

Unul dintre cele mai minunate aspecte ale mântuirii este promisiunea vieții veșnice. Aceasta nu este doar o speranță viitoare, ci o realitate care începe din momentul în care Îl acceptăm pe Isus Hristos ca Mântuitor. Viața veșnică nu înseamnă doar nemurire, ci trăirea în comuniune deplină cu Dumnezeu pentru totdeauna.

Isus însuși ne asigură de această promisiune în Ioan 10:28:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Johannes 10:28 (Lutherbibel):
„Und ich gebe ihnen das ewige Leben, und sie werden nimmermehr umkommen, und niemand wird sie aus meiner Hand reißen. “

John 10:28 (KJV):
„And I give unto them eternal life; and they shall never perish, neither shall any man pluck them out of my hand.”

Aceste cuvinte ale Domnului Isus ne oferă o siguranță puternică. Viața noastră este în mâinile Lui, iar nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Sa. Aceasta este promisiunea unei protecții și unei păci veșnice, care transcende orice greutate sau încercare pe care o putem întâlni în această lume.

Răspunsul nostru la Dragostea lui Dumnezeu

Chemarea lui Dumnezeu la mântuire este una personală și trebuie să fie întâmpinată cu o inimă deschisă. Răspunsul nostru la această chemare implică credință, pocăință și o viață dedicată urmării lui Hristos. Prin acceptarea acestei invitații divine, ne alăturăm unei comunități de credincioși care trăiesc în lumina dragostei și harului Său.

În Romani 10:9-10, ni se spune clar cum putem răspunde acestei chemări:

Romani 10:9-10 (Biblia Cornilescu):
„Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Römer 10:9-10 (Lutherbibel):
„Denn so du mit deinem Munde bekennest Jesum, dass er der HERR sei, und glaubest in deinem Herzen, dass ihn Gott von den Toten auferweckt hat, so wirst du selig. Denn wer mit dem Herzen glaubt, der wird gerecht; und wer mit dem Munde bekennt, der wird selig. “

Romans 10:9-10 (KJV):
„That if thou shalt confess with thy mouth the Lord Jesus, and shalt believe in thine heart that God hath raised him from the dead, thou shalt be saved. For with the heart man believeth unto righteousness; and with the mouth confession is made unto salvation.”

Această credință sinceră și mărturisire publică a Domniei lui Isus sunt pașii necesari către o relație personală și profundă cu Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu și Chemarea la Mântuire

Într-o lume marcată de schimbări rapide și incertitudini, există un lucru care rămâne constant: dragostea necondiționată a lui Dumnezeu pentru noi. El ne cheamă neîncetat la o relație autentică cu El, oferindu-ne mântuirea prin Fiul Său, Isus Hristos. Acest dar al mântuirii este unul prețios și nemeritat, un har pe care îl primim prin credință, nu prin faptele noastre.

Chemarea la pocăință: Primul pas spre mântuire

Unul dintre pașii fundamentali în călătoria noastră spirituală este pocăința. Este acel moment când recunoaștem că suntem păcătoși și că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Pocăința nu este doar un simplu regret pentru greșelile făcute, ci o schimbare completă a minții și inimii, o întoarcere sinceră la Dumnezeu.

În Faptele Apostolilor 3:19, Scriptura ne îndeamnă astfel:

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Pocăința deschide ușa pentru o nouă viață în Hristos. Prin ea, experimentăm iertarea păcatelor și primim înviorarea spirituală care vine din prezența lui Dumnezeu. El nu doar că iartă, ci și restaurează, oferindu-ne o inimă nouă și o viață transformată.

Dragostea lui Dumnezeu demonstrată la cruce

Jertfa lui Isus Hristos pe cruce este cea mai mare expresie a dragostei lui Dumnezeu pentru omenire. Moartea și învierea Lui reprezintă victoria asupra păcatului și a morții. Prin Hristos, noi primim eliberarea de povara păcatului și accesul la viața veșnică. Ioan 3:16 este versetul care subliniază acest adevăr profund:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

Această dragoste nemărginită a lui Dumnezeu este disponibilă fiecărui om, indiferent de trecutul său. Nu există păcat prea mare pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Tot ce este necesar este ca noi să credem în Isus Hristos și să acceptăm mântuirea pe care El ne-o oferă.

Mântuirea prin har, nu prin fapte

Un alt aspect crucial al învățăturii creștine este acela că mântuirea nu poate fi câștigată prin faptele noastre bune. Ea este un dar gratuit din partea lui Dumnezeu, oferit prin harul Său, și poate fi primit doar prin credință. Efeseni 2:8-9 ne amintește acest lucru:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Acest verset subliniază că nu putem câștiga mântuirea prin eforturile noastre. Faptele bune nu sunt un mijloc de a obține mântuirea, ci sunt o expresie a recunoștinței noastre pentru harul pe care l-am primit. Dumnezeu ne cheamă să trăim o viață de credință, bazată pe relația noastră cu El, și nu pe meritele personale.

Promisiunea vieții veșnice

Viața veșnică nu este doar o speranță pentru viitor, ci o realitate pe care o experimentăm încă de acum, în Hristos. Prin credința în El, suntem înviați la o viață nouă, plină de pace și speranță. Ioan 10:28 ne oferă o promisiune sigură din partea Domnului nostru:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viaţa veşnică în veac, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Această promisiune ne aduce pacea că, odată ce ne-am predat viața în mâinile lui Dumnezeu, nimic și nimeni nu ne poate despărți de dragostea Sa. Suntem sub protecția Sa eternă și ne bucurăm de siguranța mântuirii noastre.

Trăind o viață nouă în Hristos

Răspunsul nostru la harul lui Dumnezeu trebuie să fie o viață transformată. Credința autentică în Hristos ne îndeamnă să trăim conform învățăturilor Sale și să reflectăm dragostea Sa în relațiile noastre cu ceilalți. Romani 12:2 ne sfătuiește astfel:

Romani 12:2 (Biblia Cornilescu):
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Odată ce acceptăm mântuirea și ne predăm lui Dumnezeu, suntem chemați să trăim diferit față de valorile și standardele lumii. Aceasta implică o schimbare profundă a minții și a inimii, care să reflecte transformarea interioară pe care Dumnezeu o aduce în viața noastră.

Chemarea la o Viață în Hristos: Harul și Mântuirea lui Dumnezeu

Într-o lume în continuă schimbare, cu provocări și încercări la fiecare pas, există un singur lucru care rămâne neschimbat: dragostea și harul lui Dumnezeu. De-a lungul istoriei omenirii, Dumnezeu a demonstrat în mod repetat că ne dorește binele suprem și că, prin Isus Hristos, El a deschis o cale spre mântuire și viață veșnică.

Dragostea lui Dumnezeu: Fundamentul Credinței Creștine

Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire este centrală în înțelegerea planului Său de mântuire. În Ioan 3:16, unul dintre cele mai cunoscute versete biblice, vedem clar această iubire necondiționată:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Dumnezeu nu doar că ne-a creat, dar El a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pentru păcatele noastre, astfel încât noi să fim eliberați de povara păcatului și să putem avea viață veșnică. Aceasta este dragostea perfectă, o dragoste care nu cere nimic în schimb, ci ne oferă totul.

Chemarea la Pocăință și Schimbare

Un alt aspect fundamental al vieții creștine este pocăința. Pocăința nu înseamnă doar să regretăm păcatele noastre, ci să ne schimbăm inima și direcția vieții, întorcându-ne către Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 3:19, suntem chemați la o schimbare profundă:

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Pocăința ne eliberează de greutatea păcatului și deschide ușa unei relații autentice și transformatoare cu Dumnezeu. Atunci când ne pocăim cu sinceritate, Dumnezeu ne iartă și ne dă o nouă viață, plină de pace și bucurie.

Mântuirea: Darul lui Dumnezeu, nu un Merit Uman

Mântuirea nu poate fi câștigată prin faptele noastre. Ea este un dar oferit gratuit de Dumnezeu, primit prin credință. În Efeseni 2:8-9, apostolul Pavel subliniază această realitate esențială:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Mântuirea este rezultatul harului lui Dumnezeu, nu al eforturilor noastre. El ne iubește atât de mult încât a făcut tot ce era necesar pentru a ne mântui, oferindu-ne un dar pe care îl putem primi doar prin credință în Isus Hristos. Faptele noastre bune sunt o expresie a acestei credințe, dar ele nu sunt ceea ce ne mântuiește.

Viața Nouă în Hristos: Trăind în Lumină

Odată ce am primit mântuirea prin har, suntem chemați să trăim o viață nouă în Hristos, renunțând la vechile obiceiuri și alegând să umblăm în lumină. În Romani 12:2, suntem sfătuiți să nu ne conformăm acestei lumi, ci să ne transformăm mintea și inima prin Cuvântul lui Dumnezeu:

Romani 12:2 (Biblia Cornilescu):
„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”

Această transformare interioară ne permite să trăim conform voii lui Dumnezeu, reflectând dragostea și sfințenia Sa în fiecare aspect al vieții noastre. Este un proces continuu de creștere spirituală și de maturizare în credință.

Siguranța Vieții Veșnice

Isus Hristos ne-a promis viața veșnică, iar această promisiune este sigură și neclintită. În Ioan 10:28, El ne oferă asigurarea că cei care cred în El vor trăi veșnic și nu vor pieri niciodată:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac, nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Aceasta este siguranța pe care o avem în Hristos: nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa. Această promisiune ne oferă pace și liniște în mijlocul incertitudinilor vieții. Putem fi siguri că, indiferent de provocările prin care trecem, suntem protejați și păstrați în dragostea Sa veșnică.

Răspunsul Nostru la Chemarea lui Dumnezeu

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să răspundem la dragostea și harul Său. Acest răspuns necesită credință, pocăință și o decizie fermă de a-L urma pe Hristos în fiecare zi. În Romani 10:9-10, apostolul Pavel ne spune cum putem primi mântuirea:

Prin credință sinceră și mărturisire deschisă, intrăm într-o relație profundă cu Dumnezeu, primind darul mântuirii și începând o călătorie spirituală nouă.

Chemarea la o Viață Nouă: Mântuirea prin Har și Credință în Isus Hristos

În mijlocul provocărilor și al incertitudinilor vieții, Dumnezeu ne oferă o speranță veșnică prin Fiul Său, Isus Hristos. Mântuirea este darul cel mai prețios pe care Creatorul nostru ni l-a oferit, nu pentru că am merita, ci pentru că El ne iubește cu o dragoste veșnică. Harul Său ne dăruiește posibilitatea de a începe o viață nouă, eliberați de povara păcatului și restaurați în comuniune cu Dumnezeu.

Marea Dragoste a lui Dumnezeu

Dragostea lui Dumnezeu este fundamentul întregului plan de mântuire. El ne iubește nu din cauza a ceea ce facem noi, ci pentru că așa este natura Sa. Această dragoste a fost demonstrată în cel mai profund mod posibil atunci când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pentru noi.

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

Aceasta este inima mesajului Evangheliei: Dumnezeu a dat ceea ce avea mai scump, Fiul Său, pentru a ne salva. Moartea și învierea Lui ne oferă libertatea de păcat și promisiunea vieții veșnice. Aceasta este o veste bună pentru toți cei care cred și Îl urmează.

Pocăința: Primul Pas Spre Mântuire

Pocăința este un element central al credinței creștine. Ea presupune recunoașterea păcatului și o schimbare completă a inimii și a minții. Când ne pocăim, ne întoarcem la Dumnezeu și ne predăm viața Lui. Dumnezeu ne promite că, atunci când ne pocăim cu sinceritate, El ne iartă și ne oferă o viață nouă.

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Prin pocăință, nu doar că ne eliberăm de povara păcatului, dar trăim o viață înnoită în Hristos. Această întoarcere la Dumnezeu aduce vremuri de înviorare spirituală și o nouă perspectivă asupra vieții.

Mântuirea prin Har, Nu prin Fapte

Un adevăr central al credinței creștine este că mântuirea nu poate fi câștigată prin eforturile noastre. Ea este un dar gratuit oferit de Dumnezeu prin harul Său, și poate fi primit doar prin credință în Isus Hristos. În Efeseni 2:8-9, apostolul Pavel ne explică acest adevăr simplu, dar profund:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Dumnezeu nu ne cere să fim perfecți înainte de a ne primi. El dorește doar să venim la El cu credință și smerenie. Harul Lui ne schimbă viața, ne dă iertare și ne oferă posibilitatea de a trăi în lumină, departe de întunericul păcatului.

Viața Nouă în Hristos

După ce primim darul mântuirii, suntem chemați să trăim o viață nouă. Aceasta înseamnă să renunțăm la vechile noastre căi și să urmăm voia lui Dumnezeu. În Romani 12:2, Biblia ne îndeamnă să ne transformăm mintea și să nu ne conformăm lumii acesteia:

Viața nouă în Hristos implică o transformare profundă. Aceasta începe cu înnoirea minții noastre, pe măsură ce lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne modeleze gândirea și acțiunile. Trăind conform voii lui Dumnezeu, putem descoperi adevărata pace și bucurie, chiar și în mijlocul încercărilor.

Promisiunea Vieții Veșnice

Isus Hristos ne-a promis viața veșnică și ne asigură că nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Sa. În Ioan 10:28, El ne oferă această promisiune sigură:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac, nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Această promisiune ne dă pace și încredere că, indiferent de dificultățile pe care le întâmpinăm în această viață, suntem protejați și susținuți de Dumnezeu. Avem siguranța că, prin credință în Isus Hristos, vom trăi veșnic în prezența Sa.

Răspunsul Nostru la Chemarea lui Dumnezeu

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la mântuire și ne oferă darul vieții veșnice. Totuși, pentru a primi acest dar, trebuie să răspundem prin credință, pocăință și mărturisirea lui Isus Hristos ca Domn. În Romani 10:9-10, Scriptura ne învață cum putem primi mântuirea:

Aceasta este chemarea fiecărui om: să creadă în Isus Hristos și să Îl mărturisească deschis ca Domn și Mântuitor. Prin aceasta, intrăm într-o relație personală cu Dumnezeu și începem o călătorie a credinței care durează o veșnicie.

Chemarea lui Dumnezeu la o Viață de Sfințenie și Credință

În fiecare generație, Dumnezeu ne cheamă să trăim o viață de credință și sfințenie. Această chemare transcende timpul și spațiul, adresându-se fiecărui suflet care dorește să-L cunoască pe Creatorul său și să umble pe căile Sale. De-a lungul Scripturii, vedem că Dumnezeu își manifestă dragostea față de omenire și invită fiecare persoană să intre într-o relație de pace și comuniune cu El. Această chemare este valabilă și astăzi, și este mai relevantă ca oricând.

Dragostea lui Dumnezeu: Fundamentul Vieții Creștine

Unul dintre versetele cele mai cunoscute din Biblie ne arată dragostea necondiționată a lui Dumnezeu pentru lume:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a ales să ne ofere cel mai mare dar – pe Fiul Său, Isus Hristos. Jertfa Sa pe cruce ne-a deschis calea spre mântuire și viață veșnică. Acest adevăr este inima Evangheliei și ne arată că mântuirea este un dar oferit din dragoste, nu prin meritul nostru. Dumnezeu dorește ca toți oamenii să vină la cunoașterea adevărului și să fie salvați.

Puterea Pocăinței și a Iertării

Pocăința este cheia prin care ne apropiem de Dumnezeu. În fața greșelilor și păcatelor noastre, Dumnezeu ne oferă o cale de întoarcere, plină de milă și har. Prin pocăință sinceră, primim iertarea Lui și suntem restaurați la o relație curată cu El.

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Pocăința nu este doar o simplă mărturisire a păcatelor, ci o schimbare reală a inimii și a minții. Ea ne deschide ușa către o viață nouă, înviorată de prezența lui Dumnezeu. Când ne întoarcem la El, ne eliberăm de vinovăție și primim pacea care vine din iertarea Sa.

Mântuirea: Un Dar al Harului

În Scriptură, aflăm că mântuirea nu poate fi câștigată prin faptele noastre bune. Este un dar gratuit oferit de Dumnezeu, pe care îl primim prin credință. Apostolul Pavel ne explică clar acest concept:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Acest verset ne reamintește că mântuirea este complet dependentă de harul lui Dumnezeu. Nu este ceva ce putem obține prin propriile noastre eforturi. Credința este mijlocul prin care primim acest dar minunat, iar faptele noastre bune sunt rezultatul natural al vieții noastre transformate de harul lui Dumnezeu.

Viața Nouă în Hristos: O Transformare Totală

Odată ce am primit mântuirea, viața noastră nu mai este aceeași. Suntem chemați să trăim într-un mod care reflectă noua noastră identitate în Hristos. Aceasta implică o transformare profundă a gândirii și a comportamentului nostru, după cum ne învață Scriptura:

Acest verset ne îndeamnă să nu ne conformăm lumii din jurul nostru, ci să ne lăsăm transformați de Cuvântul lui Dumnezeu. Înnoirea minții noastre ne ajută să trăim conform voii lui Dumnezeu, care este bună, plăcută și desăvârșită. Prin această transformare, devenim lumină în lume, arătându-le celor din jur dragostea și adevărul lui Hristos.

Promisiunea Vieții Veșnice

Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le primim prin credința în Isus Hristos este viața veșnică. Aceasta nu este doar o speranță pentru viitor, ci o realitate care începe chiar din momentul în care Îl primim pe Hristos în inima noastră. Isus însuși ne-a promis acest lucru:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Această promisiune ne oferă siguranță și pace, știind că suntem protejați de puterea lui Dumnezeu. Nimeni și nimic nu ne poate separa de dragostea lui Hristos și de siguranța pe care o avem în mântuirea noastră.

Răspunsul nostru la Harul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să răspundem la dragostea și harul Său. Chemarea Sa este deschisă tuturor celor care doresc să se apropie de El și să primească darul mântuirii. Cum putem răspunde la această chemare? Scriptura ne oferă răspunsul:

Prin credința noastră în Isus Hristos și prin mărturisirea Sa ca Domn, primim mântuirea. Este un răspuns simplu, dar profund, care schimbă cursul vieții noastre pentru eternitate.

Chemarea lui Dumnezeu la O Viață de Credință și Dragoste

De-a lungul secolelor, Dumnezeu a căutat inima omului, invitându-l să pășească pe calea Sa, calea credinței și a dragostei. Însă, chiar și astăzi, în agitația vieții moderne, chemarea Lui rămâne la fel de clară și plină de compasiune. Dumnezeu dorește ca fiecare dintre noi să trăiască în pace, să fie eliberat de povara păcatului și să experimenteze viața veșnică prin harul Lui.

Dragostea lui Dumnezeu pentru omenire

Unul dintre cele mai cunoscute și frumoase versete ale Bibliei subliniază dragostea lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Acest verset este inima mesajului Evangheliei: Dumnezeu, în marea Sa iubire, L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pentru noi. El a plătit prețul păcatelor noastre, pentru ca noi să fim iertați și să primim viața veșnică. Aceasta este o invitație deschisă tuturor oamenilor, indiferent de cine sunt sau ce au făcut. Nu există păcat prea mare pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta prin jertfa lui Hristos.

Pocăința: Calea spre iertare și înnoire

Pocăința este esențială în procesul mântuirii. Dumnezeu ne cheamă să ne recunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și să ne întoarcem la El cu o inimă sinceră. În Faptele Apostolilor 3:19, vedem îndemnul clar la pocăință:

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Pocăința nu este doar o mărturisire verbală, ci o transformare profundă a inimii. Ea înseamnă schimbarea direcției vieții noastre, alegând să trăim conform voii lui Dumnezeu. Când ne pocăim cu sinceritate, Dumnezeu nu doar că ne iartă, ci ne și înnoiește, dându-ne o viață plină de pace și speranță.

Mântuirea prin har, nu prin fapte

Mântuirea nu este ceva ce putem câștiga prin eforturile noastre. Este un dar gratuit al harului lui Dumnezeu, primit prin credința în Isus Hristos. Apostolul Pavel ne reamintește acest lucru în Efeseni 2:8-9:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Mântuirea este un dar care vine exclusiv din dragostea și harul lui Dumnezeu. Nu putem să ne câștigăm mântuirea prin faptele noastre, dar, o dată ce am fost mântuiți, suntem chemați să trăim o viață plină de fapte bune, care reflectă transformarea interioară produsă de Duhul Sfânt.

Viața transformată: O chemare la sfințenie

După ce primim darul mântuirii, viața noastră este transformată. Suntem chemați să trăim într-un mod diferit, să reflectăm lumina și dragostea lui Hristos în fiecare aspect al existenței noastre. În Romani 12:2, Scriptura ne învață cum să ne trăim viața în Hristos:

Transformarea minții și a inimii noastre ne ajută să trăim conform voii lui Dumnezeu. Aceasta nu este o conformare la standardele lumii, ci o viață de sfințenie, în care căutăm să facem voia Lui în tot ceea ce facem. Această viață nouă este o mărturie pentru cei din jurul nostru, arătând puterea lui Dumnezeu de a schimba vieți.

Siguranța Vieții Veșnice

Odată ce ne predăm viața lui Hristos, primim promisiunea vieții veșnice. Această promisiune ne aduce o siguranță profundă, știind că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu. În Ioan 10:28, Isus ne oferă această promisiune:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac, nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Această asigurare ne oferă pace și speranță în orice circumstanțe. Indiferent de încercările prin care trecem, suntem sub protecția mâinii puternice a lui Dumnezeu, și viața noastră este ascunsă în Hristos.

Răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să răspundem la chemarea Sa. Această chemare necesită credință și o mărturisire sinceră că Isus Hristos este Domn. Romani 10:9-10 ne spune cum putem răspunde la această chemare:

Credința și mărturisirea sunt esențiale pentru a primi mântuirea. Dumnezeu dorește ca fiecare persoană să vină la El, să creadă în inima sa și să mărturisească deschis că Isus este Domn. Aceasta nu este doar o mărturisire verbală, ci o angajare a întregii vieți în slujba lui Hristos.

Chemarea lui Dumnezeu la O Viață de Credință și Ascultare

Dumnezeu, în dragostea Sa nesfârșită, ne cheamă pe fiecare dintre noi să trăim o viață de credință și ascultare de Cuvântul Său. Această chemare, care a fost auzită de-a lungul istoriei, este la fel de relevantă astăzi ca și atunci. În mijlocul provocărilor zilnice, suntem chemați să ne încredem în Dumnezeu și să urmăm căile Sale, găsind astfel pace și mântuire în El.

Dragostea necondiționată a lui Dumnezeu

Unul dintre cele mai importante mesaje din Biblie este cel al dragostei necondiționate a lui Dumnezeu. În Ioan 3:16, găsim cea mai puternică declarație despre această iubire:

Ioan 3:16 (Biblia Cornilescu):
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Acest verset subliniază sacrificiul suprem pe care Dumnezeu l-a făcut pentru noi. El L-a trimis pe singurul Său Fiu, Isus Hristos, să moară pentru păcatele noastre, pentru ca noi să putem avea acces la viața veșnică. Dragostea lui Dumnezeu nu are limite și este disponibilă fiecărui om care crede în El. Acest har, oferit din abundență, este cel care ne transformă viața.

Importanța pocăinței

Pocăința este primul pas pe calea mântuirii. Este actul prin care recunoaștem păcatele noastre și ne întoarcem la Dumnezeu cu o inimă smerită, cerând iertare. În Faptele Apostolilor 3:19, suntem îndemnați să ne pocăim pentru a primi iertarea și înviorarea spirituală de la Dumnezeu:

Faptele Apostolilor 3:19 (Biblia Cornilescu):
„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare.”

Pocăința nu este doar un simplu regret pentru greșelile noastre, ci o schimbare profundă a inimii și a minții. Este o întoarcere completă de la păcat și o alegere de a urma căile lui Dumnezeu. Când ne pocăim, primim iertare, iar sufletul nostru este înviorat de prezența Sa.

Mântuirea prin har, nu prin fapte

Un adevăr fundamental al credinței creștine este că mântuirea nu poate fi câștigată prin fapte bune. Ea este un dar gratuit al lui Dumnezeu, oferit prin har și primit prin credință. Efeseni 2:8-9 explică acest concept esențial:

Efeseni 2:8-9 (Biblia Cornilescu):
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Acest verset ne arată că niciun efort personal nu poate câștiga mântuirea. Dumnezeu ne-a oferit acest dar prin jertfa lui Isus Hristos, iar noi trebuie doar să credem și să acceptăm harul Său. Faptele bune sunt rodul credinței și nu mijlocul prin care dobândim mântuirea.

Transformarea prin înnoirea minții

Odată ce am primit mântuirea, suntem chemați să trăim o viață nouă, conform voii lui Dumnezeu. Aceasta implică o transformare profundă a gândirii noastre. În Romani 12:2, ni se spune să nu ne conformăm lumii, ci să ne lăsăm transformați prin înnoirea minții:

Transformarea minții noastre începe atunci când ne dedicăm studiului Cuvântului lui Dumnezeu și aplicării învățăturilor Sale în viața de zi cu zi. Pe măsură ce ne înnoim mintea prin Scriptură, începem să vedem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu și să trăim conform voii Sale.

Promisiunea vieții veșnice

Isus Hristos ne-a promis viața veșnică, iar această promisiune este o sursă de speranță și siguranță pentru toți cei care cred în El. În Ioan 10:28, Domnul ne asigură că, odată ce suntem ai Lui, nimic nu ne poate despărți de El:

Ioan 10:28 (Biblia Cornilescu):
„Eu le dau viața veșnică; în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Această promisiune ne oferă pace și încredere, știind că viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Sa, iar viața veșnică este garantată pentru toți cei care cred și Îl urmează pe Hristos.

Răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu

Dumnezeu ne cheamă să răspundem la dragostea și harul Său. Această chemare cere credință și o mărturisire sinceră că Isus Hristos este Domn. În Romani 10:9-10, ni se explică clar cum putem răspunde acestei chemări divine:

Prin credința noastră sinceră și mărturisirea publică a lui Isus Hristos, intrăm într-o relație personală cu Dumnezeu. Aceasta nu este doar o credință teoretică, ci un angajament activ de a trăi conform învățăturilor lui Hristos, urmându-L în fiecare zi.