Adu-ți aminte!
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 22/10/2024
    12345678910 0/10 X

                                            Adu-ți aminte!

                                            Luca 17:26-33

            „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului:

Mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți.

         Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și au pierit toți.

            Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul omului.

         În ziua aceea, cine va fi pe acoperișul casei și își va avea vasele în casă să nu se coboare ca să le ia și cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.

            Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot.”

          Textul acesta pare să fie enigmatic, pentru că tot ce făceau oamenii în vechime, se face și astăzi. De aceea te întrebi pe bună dreptate, care este diferența între zilele lui Noe, sau zilele lui Lot și zilele noastre?

         Pentru că ce s-a întâmplat în zilele lui Noe și ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se întâmplă aidoma și în zilele noastre din punct de vedere firesc, pământesc, pentru că toți mâncăm și bem, ne căsătorim, avem familii, construim case…

            Dacă analizăm puțin lucrurile, vom observa că există totuși diferențe, pentru că unii „construiesc” spre pierzare, alții „construiesc” spre mântuire.

            Ce făcea Noe?

          Ca și contemporanii săi: a mâncat, a băut, a sădit, dar a avut și timp să asculte de Dumnezeu și  să-I facă voia.

            Am putea spune că Noe a trăit ca și ceilalți oameni, însă a avut o viață total diferită de cea a „lumii” din vremea lui.

         Noe a împlinit lucrul zilei, dar a lucrat și la „construirea” corăbiei salvatoare de la moarte, ascultând întocmai de poruncile lui Dumnezeu, în timp ce „lumea” lucra de zor la declanșarea „potopului” și a revărsării mâniei lui Dumnezeu.

            Oare nu se întâmplă aceleași lucruri și nu se petrec aceleași fapte și astăzi?

          Atitudinea și destrăbălarea lumii vechi a ajuns să fie o urâciune atât de mare încât Dumnezeu nu a mai putut să rabde nelegiuirile de aceea a judecat-o aspru.

          Curând se va arăta Fiul omului și vai de cei ce nu „construiesc” spre viață, spre salvare ca și Noe.

        „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau…”

            La fel ca în zilele lui Noe, lumea zilelor lui Lot era preocupată de viața de pe pământ și trăiau în huzur și destrăbălare, fără să țină seama de Dumnezeu …

            „Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul omului.”

            Oamenii vor avea aceleași preocupări cotidiene, ignorând chemarea lui Dumnezeu la pocăință.

            Toate lucrurile acestea, însă au o limită chiar și în îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

          Tot așa, deodată, ca în zilele lui Noe, va veni judecata lui Dumnezeu peste fiii pierzării, care și-au văzut de viața lor destrăbălată fără să privească o clipă spre Darul neprețuit al lui Dumnezeu oferit lumii întregi spre salvare.

         Ioan 3:16…„Fiindcă atât de mult a iubit dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El  să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

            Dar oamenii ignoranți, refuză Darul neprețuit al lui Dumnezeu, de aceea într-o zi, pe neașteptate se vor trezi în mijlocul nenorocirilor; prea târziu!

            Satan are un scop și vrea să întorci mereu fața înapoi spre trecut, spre praji și oalele cu „carne” ale Egiptului.

         Măcar o dată să privești înapoi ca și nevasta lui Lot și în felul acesta îi dai satisfacție celui rău. Spune-i NU hotărât!

Spune-i răspicat: eu privesc înainte, spre Mirele care vine în întâmpinarea mea.

         Eu mă duc în sus, la nuntă și nu orice nuntă. Este nunta vieții mele, când îmi voi vedea față în față Mirele și-I voi cădea la picioare ca Maria în Ghetsimani, în dimineața învierii... și atunci I le voi săruta mult...

           Adu-ți aminte de nevasta lui Lot.

           Ea a privit înapoi, împotriva poruncii lui Dumnezeu și nu a mai ajuns în cetatea aceea mică, Țoar, unde putea să se salveze.

           Adu-ți aminte că tu aparții unei lumi care este mai bună decât aceea în care, doar se mănâncă, se bea, se zidește, se însoară și se mărită.

        Adu-ți aminte că pentru tine S-a jertfit fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care este Domnul

           Adu-ți aminte ca să-I slujești cu toată inima ta și să-I aduci mulțumiri necurmate.

           Învață de la apostolul Pavel care ne spune să privim mereu înainte, „spre Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de Domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:2. Și niciodată să nu mai privești înapoi, spre „groapa” din care ai fost scos.

            Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 288
Opțiuni